Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Vroiam sa scriu despre altceva astazi, dar evenimentul spectaculos de aseara mi-a dat planul peste cap. Si fiind spectaculos, chiar trebuie sa si scriu despre el, sa ramana in istorie:
A nins la Londra!!!
Ca sa intelegeti mai bine.
In prima iarna aici, am prins zapada sub forma de un strat subtire asternut pe masini, pe care l-am vazut dimineata cand ne-am trezit si care a disparut complet pana la pranz si nici ca a mai aparut toata iarna.
A doua iarna aici a fost mai generoasa cu zapada: a nins de DOUA ori, cate o jumatate de ora de fiecare data. Zapada nu s-a depus deloc, nu a avut nici ce, nici cand. Dar macar a nins cand nu dormeam, deci am vazut macar cum ninge si au putut vedea si copiii.
Acum este a treia iarna aici si prima in care chiar ninge cum se cuvine. Cum se cuvine pentru Londra, ca in Romania ce a fost aseara ar fi caracterizata drept o usoara fulguiala! Si totusi, a nins cam o ora jumatate, cu fulgi mari care au apucat sa se si depuna si sa stea asa pret de inca vreo ora, ca apoi s-au topit toti.
Cand am vazut ca incepe sa ninga, noi margeleam de zor la un autobuz. Dupa ce am terminat autobuzul, deja ningea serios afara, asa ca am zis ca neaparat trebuie sa iesim in ninsoare. Le-am spus si copiilor planul, iar fii’mea alerga prin casa in scutec strigand “băbadăăăă!”. Adica “zapada” in graiul ei bebelusesc. Nu ca ar fi stiut ce e aia zapada, nu a vazut asa ceva in viata ei de 18 luni, dar ne-a vazut pe noi atat de entuziasmati si nerabdatori incat se bucura si ea alergand prin casa, “băbadăăăă!”.
Si am iesit la “băbadă”, echipati cum se cuvine. Si ne-am plimbat prin cartier vreo trei sferturi de ora. Mai iesisera copii afara. Cativa adulti abia ajungeau acasa si pe drum se adaposteau de zapada sub umbrele.
Pe una din masini (ca pe jos inca nu se asternuse zapada) am reusit sa facem un mic om de zapada, primul din istoria familiei noastre. E mic dar voinic, l-am si pozat sa-l avem amintire, ca cine stie cand mai vedem asa multa zapada aici, cat sa facem un om de zapada.
Ne-am jucat si cu bulgarii si fii’miu a fost asa de incantat incat ne punea sa facem bulgari cu zapada luata de pe fiecare masina parcata pe langa care treceam. Si erau multe, ca oamenii se cam intorsesera de la servici. Iar pe o masina, un Porche simpatic, am “desenat” in zapada ochi, ca in desenul animat “Cars”. Pe o alta masina cineva scrisese “Snow”. Pentru ca oamenii chiar se bucura aici cand e zapada, chiar e un fenomen natural rar intalnit si care clar merita un post aici pe blog!