Pe scurt, despre aparitia dintilor la bebelusi

Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.

Spune si altora despre acest articol

Dupa ce devii parinte, ajungi inevitabil sa te lupti cu dintii. Ai copilului. Cu aparitia dintilor adica. Gingii umflate, dureri, stare de nestare, lipsa de somn, salivare abundenta, muscaturi, iritabilitate, iritatie pe fata, apetit scazut de mancare, usoara crestere a temperaturii, toate sunt statistic asociate cu aparitia dintilor. Important de stiut este faptul ca febra peste 38 grade Celsius, nasul infundat, tusea, somnul perturbat, scaderea apetitului pentru lichide, voma si scaunele mai moi sau mai dese NU sunt asociate cu aparitia dintilor (daca apar aceste simptome, obligatorie este vizita cu copilul la medic).

Daca ai noroc si ies dintisorii fara scandal, urmeaza maselele si alea de obicei cauzeaza mai mult disconfort (noi inca nu stim, nu are fi’miu nicio masea iesita, doar dintisorii iesiti fara prea mari batai de cap). Si totusi, poate ai noroc si la masele: se pare ca peste 35% dintre copilasi nu au niciun simptom legat de aparitia dintilor si a maselelor.

In discutiile cu alti parinti am auzit multe denumiri de geluri de dinti, nu le-am retinut, si nici nu le-am folosit, ca v-am zis, dintii au fost decenti, au iesit fara prea mult scandal. Am folosit insa de vreo cateva ori un mix de uleiuri, frantuzesc era, si asta dupa ce am citit despre fiecare ingredient in parte (v-am spus pana acum ca sunt control freak?). Si “folosit” inseamna ca puneam 2-3 picaturi pe degetel si ii masam gingiile, ca stiam ca daca dai prea mult anestezic de dinti, risti sa i se anestezieze si limba sau gatul si sa se inece. Apropos, mare atentie la acest aspect, in cazul in care decideti sa folositi geluri de dinti, dupa ce cititi cele ce urmeaza.

Acum cateva zile am citit un articol in care FDA recomanda sa se evite anestezicele locale care contin “viscous lidocaine” sau benzocaina, acestea fiind prea puternice (“viscous lidocaine” se foloseste la dentist sau in ameliorarea efectelor adverse ale chimioterapiei) si putand face inghitirea dificila si creste riscul de inec sau sufocare cu mancare, putand cauza chiar intoxicare si afecta inima si sistemul nervos.

Produsele de calmare a gingiilor care se elibereaza fara prescriptie medicala au asociate riscul de reactiie locale adverse, spasm (la supradoza) si metemoglobinemia. De asemenea, gelurile care se maseaza pe gingii nu sunt de prea mare ajutor si din cauza ca bebelusul saliveaza abundent iar medicamentul nu sta prea mult pe gingie, ci ajunge in gat si poate amorti aceasta zona, fiind astfel afectata capacitatea copilului de a inghiti. Intr-o discutie insa cu medicul pediatru al copilului, se poate prescrie micutului doze mici de ibuprofen sau acetaminofen.

In medie, incepand cu aproximativ 6 luni si pana la 3 ani, iese cam 1 dinte/luna, adica un total de 20 de dinti, iar durerile cauzate de aparitia dintilor sunt un fenoment normal, toti bebelusi le experimenteaza. FDA nu recomanda folosirea niciunui medicament, terapie, produse naturiste sau homeopate pentru copiii carora le ies dintii.

Ok, si atunci ce e de facut cu gingiile umflate si dureroase? Pentru diminuarea disconfortului, se recomanda:

  • masajul fin al gingiilor cu degetul parintelui
  • oferirea unui inel gingival rece (nu inghetat pentru a nu cauza rani copilului) sau a unei bucati de material curata, uda si rece pe care copilasul sa o roada: temperatura scazuta a obiectului de ros calmeaza gingia prin amortirea nervilor care transmit durerea la creier, este un anestezic local

Oricum, instinctiv copiii vor cauta lucruri pe care sa le roada si puteti sa le oferiti si un morcov de la frigider, o sa se bucure si o sa le placa. Crant crant!

Surse:

  • http://www.fda.gov/ForConsumers/ConsumerUpdates/ucm385817.htm
  • http://www2.aap.org/oralhealth/pact/ch2_sect5.cfm
  • http://www.healthychildren.org/English/ages-stages/baby/teething-tooth-care/Pages/Teething-Pain.aspx

 

Spune si altora despre acest articol

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *