Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Cand am aflat ca sunt insarcinata cu al doilea copil al nostru, mi-am dat seama: eu nu stiu sa fiu gravida!
Prima sarcina a fost simpla: fara greturi, petrecuta la pat de prin saptamana 12, cu injectii zilnice de Clexane din saptamana 17. Si cand esti imobila atatea saptamani la rand, nu se pune problema de ce poti sa faci sau nu in timpul sarcinii, ca oricum nu poti sa faci nimic. Poti doar sa stai, cand pe o parte, cand pe alta (ca pe spate nu e recomandat). Motivul imobilizarii mele atunci a fost faptul ca m-a sabotat simfiza, o articulatie care ma durea la fiecare miscare si care ma scutea de dureri doar cand stateam la orizontala. Problema insa s-a rezolvat dupa nastere, de la sine (sarcina poate cauza sau rezolva problema cu simfiza).
A doua sarcina a venit in contextul in care aveam dureri in continuare, dar de data asta de la cezariana, insa care nu ma imobilizau la pat. Si in plus, alaptam un toddler. Astfel ca abia acum am inceput sa-mi pun intrebari de genul:
- este riscant sa alaptez in sarcina? Am gasit repede raspunsul si am scris deja despre alaptarea in tandem si despre faptul ca daca sarcina decurge normal, este perfect in regula sa alaptezi in continuare, inclusiv dupa nastere
- pot sa fac baie in cada? Sarcina trecuta abia reuseasca sa suport durerile de simfiza cat sa fac dus, nu se punea problema de baie in cada. Si medicul imi spusese in treacat sa nu fac baie in cada, fara sa explice. Acum m-am intrebat si am cautat: e ok sa faci baie in cada, gravida fiind, avand insa grija sa nu creasca temperatura corpului (pentru ca la bebe in uter temperatura este cu 1 grad in plus fata de temperatura corpului matern, si o temperatura ridicata cauzeaza probleme fatului). Asadar, o baie calduta pare a fi in regula.
- ce haine sa port? Evident, cand stai in sarcina la pat, iti iti niste haine cu 3-4 numere mai mari, si eventual o pereche de pantaloni de gravida si o bluza pentru cand iesi din casa pana la medic sau la ecograf. Asta e tot ce-ti trebuie. Dar cand iesi zilnic cu un toddler la plimbare si la joaca in parc, se complica lucrurile. Si uite-asa am inceput sa caut haine de gravida si sa ma gandesc ce mi-o trebui si incepand cu ce luna.
- cat de riscant este sa-mi ridic copilul in brate? Pe fi’miu l-am purtat foarte mult in sistem ergonomic de purtare si l-as mai fi tot purtat, si am descoperit ca sunt gravidute care isi poarta copilasii in continuare, dar evident nu in fata ci pe sold. Si da, este perfect in regula ca, daca sarcina este normala, sa iti ridici copilul in brate, cu conditia sa ai grija la pozitia corpului tau in timpul miscarii de ridicare, si in cazul in care porti copilul pe sold, trebuie alternat soldul. Si evident, la orice semn de durere, trebuie sa lasi copilul jos.
- ce sport am voie sa fac? Stand la pat, nu s-a pus data trecuta problema de sport. Acum insa sunt mobila, oare ce sporturi am voie sa fac? Hm, se pare ca nu e o idee buna sa ma apuc de jogging daca nu am facut asta pana acum, si nici calaritul sau mersul pe bicicleta nu sunt recomandate. Si de fapt, daca ma uit mai bine la mine, sunt deja foarte activa: fi’miu are grija sa ma alerge zilnic pe strazi si prin parc si pe dealuri, asa ca deja fac sport!
- cum supravietuiesc greturilor? Pentru ca data trecuta nu am avut greturi, ci doar cateva pofte absolut ocazionale, nu stiam cum sa gestionez situatia cand m-am trezit ca in 6 saptamani nu mai suport nimic, dar nimic din ce mancam si gateam pana in acel moment. Asa ca a trebuit ca, pana in saptamana 13 cand au disparut majoritatea greturilor, sa gasesc solutii sa gatesc in continuare pentru familie si sa reusesc sa ma hranesc si pe mine, mai cu uscaturi, mai cu niste spanac, oua si cartofi, hai ca au trecut si greturile.
Singurele capitole la care deja stiam “sa fiu gravida” erau alimentele si produsele cosmetice: nu consum carne procesata, branzeturi nesigure, lapte nepasteurizat si imi aleg cu grija produsele de ingrijire personala (sampon, gel de dus, creme, si apa de gura fara triclosan). Daca am mai avea masina, as sti si ce solutie exista pentru centura de siguranta (am scris despre asta aici).
Si uite-asa a fost nevoie de doua sarcini ca sa invat “sa fiu gravida”.