Cautand nume pentru copil

Spune si altora despre acest articol

Credeam ca stiu ce nume de fata mi-ar placea sa aiba fi’mea. Asta pana sa aflu ca in burtica e o fetita. Bine, si la fi’miu a fost fix la fel, imi placeau cateva nume de baieti, dar dupa ce-am aflat ca o sa fiu mama de baiat, niciun nume parca nu era suficient de bun pentru minunea mea, evident. La fel patim si acum.

De data asta insa avem niste criterii bine puse la punct, asa ca macar asta o sa ne ajute sa taiem multe nume de pe o posibila lista.

Nume feminin cu echivalent masculin

Astea nu vor ajunge pe lista oricum. Vrem un nume care sa fie evident, atunci cand il auzi, ca este vorba despre o fata/femeie. Sa fie un nume de fata care sa nu fie diferit doar printr-o litera sau doua de un nume de baiat, cum sunt “Catalin/a”, “Laur/a”, “Victor/ia”. Chiar daca unele nume sunt foarte frumoase si imi plac foarte mult, cum este “Adelin/a”.

Nume pronuntabil in doua limbi

Pentru ca suntem romani si copilul are bunici romani, cautam un nume care sa poata fi pronuntat cu usurinta in limba romana. Totusi, pentru ca am ales sa locuim in UK, vrem ca numele fetitei sa poata fi pronuntat si de catre cei de pe aici, viitori profesori, prieteni si colegi ai copilului nostru. Asta e un criteriu care din start injumatateste lista de posibile nume (intr-o carte de nume imprumutata de la biblioteca nici nu ne-am uitat la nume care incep cu litera “W” sau “K” de exemplu).

Combinatie buna cu numele de familie

Stiu ca este posibil ca numele de familie sa i se schimbe cand/daca s-o marita. Dar pana atunci va trai cu numele de familie “Zagura”, iar numele ei trebuie sa sune bine alaturat acestuia, in ambele variante, adica si “nume Zagura” si “Zagura nume”. Asa ca degeaba imi place mie de exemplu numele “Eliza”, ca nu suna bine “Eliza Zagura” (si Vanesa imi placea), cum de altfel nu suna bine in aceasta combinatie niciun nume care se termina in “sa” sau “za”. Nici nume cu “R” sau “Ra” nu merg, si nici cele care dau nastere la repetitii (imi placea mie “Sara”, dar…).

Diminutivele care sunt?

Imi placea spre exemplu cum suna “Ingrid”. Dar nu are diminutiv, si nu ma vad strigand fetita prin casa sau in parc, de fiecare data, un nume asa lung. Asa ca fie e numele scurt, fie are diminutiv frumos. Si care sa fie evident feminin (“Gabi” de exemplu e confuzant, este diminutiv si de fata, si de baiat).

Se ne placa la toti trei

Aici e-aici! Pentru ca vom trai cu minunea de fetita si o vom striga si alinta in fiecare zi, ar fi bine sa ne placa la toti trei un nume pe care il vom pronunta zilnic. Asa ca dupa ce vom face lista finala noi, astia adultii din casa, vom cere parerea juniorului sa vedem cu ce nume ramanem pe lista. Ca are pareri bine conturate deja, si simtim asta foarte bine, chiar daca are doar 2 ani si 3 luni.

Cam astea sunt criteriile noastre. In cazul in care sunteti parinti, voi ce criterii ati avut cand ati ales numele copiilor?

Spune si altora despre acest articol

6 thoughts on “Cautand nume pentru copil

  1. Ralu, cum va pare numele: Natalia? Are corespondent si în Engleză si în Franceză si în Rusă…
    Mie, uneia, îmi place!
    Va pup dulce si…sunt sigură ca o sa aflu decizia voastră curând 🙂

    1. E pe lista, ca am reusit sa avem o lista de vreo 7-8 nume 😉 Pupam si noi!

  2. Eu mult timp cat eram insarcinata am zis ca pe fiica-mea o s-o cheme Maya – numele unei prietene grozave pe care am admirat-o intotdeauna, care din pacate locuieste in Georgia (tara, nu statul…) Nume frumos, deosebit, si unic… ziceam eu, pana ce am ajuns sa ma intalnesc cu mai multe cunostinte din oras care nascusera deja si pusesera numele…. Maya! Nu stiu de unde vin modele astea, dar aici numele asta pare sa fie in voga aici acum, mi-au furat numele!

    1. Si in RO era la moda Maia, si e un nume foarte fain si sonor si placut, cred ca de-aia a si devenit asa “celebru” 🙂

  3. Buna Raluca. Nu sunt mămica inca dar lucrez cu copii si ii iubesc tare mult si o mare coincidenta este ca locuiesc si eu in UK. Părerea mea ca un nume minunat ar fi Maria suna foarte feminin este un nume frumos pronunțat si in Anglia cat si in Romania. Alte variante: Suzana, Selina, Ema, Olivia, Ana. Sper sa iti fie de ajutor!

    Sa iti trăiască amandoi copilași si sa ai parte numai de bucurii.

    1. Buna, Suzana! Multumim de sugestii, foarte faine unele nume 😉 Multumesc mult si pentru gandurile bune!
      Unde in UK locuiesti? Cum a fost adaptarea?

Leave a Reply

Your email address will not be published.