Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Obisnuiam sa imi calc hainele, intr-o perioada purtam chiar camasi, sacouri si pantaloni calcati la dunga sau fuste creion.
Faceam curatenie generala (din-aia serioasa, cu frecat baie si sters praful de peste tot inclusiv de pe lustra) o data pe saptamana, de obicei martea seara, ca in weekend bantuiam pe ici pe colea.
Miercurea mergeam la un film, seara, la cinema, ca era povestea cu 2 la pret de 1 la o companie de telefonie mobila si era fain, ne facusem un obicei.
Aveam parul lung si visam sa il las si mai lung. Mergeam la coafor o data la cateva luni, ca sa-i tund varfurile si sa-l aranjez.
Unghiile erau ocazional lungi si deseori in culori puternice, preferam visiniu si albastru inchis. Mi le faceam singura acasa si aratau impecabil.
Ziua incepea cu micul dejun, urmat de o cafea simpla, cu un strop de zahar si atat, pe care o savuram tihnit la calculator.
Faceam popcorn acasa, destul de des, si-l savuram la filme.
Ma uitam la televizor, la filme sau la emisiuni de pe Discovery ID si TLC.
Ordinea era la mare pret, stiam fiecare lucru unde se afla in fiecare moment, as fi gasit orice cu ochii inchisi.
In facultate am inceput sa renunt din ce in ce mai des la fierul de calcat. Acum il folosesc o data la cateva luni, doar cand este absolut necesar (dorm ca un prunc in cearceafuri sifonate, port cu drag bluze de alaptat necalcate si lu’ fi’miu nu i-am calcat hainutele cand era nou-nascut, nu am vazut sensul atata timp cand statea lipit de noi care nu aveam hainele calcate).
Curatenie fac dar nu saptamanal ci cand apuc, nu intr-o singura zi, si cate putin in fiecare zi. Casa arata bine, este locuibila si plina de rasete si voie buna.
La film am iesit o singura data de cand am nascut, si atunci am mers pe rand (v-am povestit aici). Nu mai am rabdare sa ma uit la filme, imi zboara gandul…
La 4 luni dupa nastere, m-am tuns scurt. Foarte scurt. Cu masina de tuns, setata la numarul 4. Si am dus munca de convingere cu tipa de la coafor, care refuza sa imi tunda mandretea de par lung, nu ii venea sa creada ca trec de la lung la atat de scurt. De atunci ma tund acasa, avem masina de tuns, iar timpul de spalat pe cap si uscat si aranjat par s-a redus considerabil (si look-ul este mai sic si elegant ca niciodata).
Unghiile sunt mereu foarte scurte ca sa ma pot juca mai bine si sa nu zgari o piele fina de copil. Si sunt in culoarea natur.
Savurez cafea in continuare, dar de data asta doar mirosind-o, snif snif si gata. Oricum n-as avea cand sa o beau in tihna.
Popcorn fac foarte rar (in ultimele 6 luni am facut o singura data, saptamana trecuta, si atunci a mancat si fi’miu pentru prima oara).
De vreo 6 luni am renuntat si la televizor.
Ordinea a fost redefinita, ca pana la urma totul este subiectiv, ordinea sau dezordinea nu sunt notiuni absolute. Stim unde sunt lucrurile care conteaza sau care ar fi periculoase pentru fi’miu. Printre restul facem slalom uneori si ocazional mai dam o tenta de ordine haosului.
La un magazin in vitrina am vazut acum ceva timp un mic tablou cu mesaj simpatic, menit sa relaxeze (zic eu) persoanele stresate de facut ordine (cum eram si eu inainte vreme):
In timp am invatat sa renunt la lucruri sau activitati solicitante sau mancatoare de timp al caror efect/rezultat nu ma bucura si nu ma imbogatea sufleteste, iar timpul castigat il dedic cui sau carei activitati imi doresc eu (in prezent, “cui” inseamna lu’ fi’miu si familiei lui, iar “activitati” inseamna in principal multa joaca).
Citesc, cant, ma plimb, dansez. Ma joc mult, fac baloane de sapun, vanez baltile de apa dupa ploaie, ma joc cu mingea in parc, merg la ferme sa vad porcul, vaca si oaia sau la acvariu sa vad pesti si meduze, citesc carti pline de culori si aventuri si fac precum toate animalele si vehiculele, ma jos in spuma de ras (o sa va povestesc curand), ma joc cucu-bau si prinselea, suflu in papadii, ma plimb prin frunze uscate, ma jos in nisip din faina si ulei si cate si mai cate! Toate astea, cu haine necalcate, unghii necolorate, parul scurt si o ordine relativa in casa. Si ce frumos e, ce zile pline am si cate momente de fericire (uite ca asta)!
De fapt, daca ma gandesc mai bine, nu am renuntat la nimic, ci am invatat sa fac alegeri bune cand vine vorba de timpul meu.
