Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Era primul (sau poate al doilea?) Craciun dupa Revolutie. In Ajunul Craciunului era nerabdare mare, ca de obicei.
In unele ajunuri de Craciuni din copilarie tin minte ca mergeam la colindat. In altele stiu ca mergeam cu bunicul in Oraselul Copiilor si ma dadeam in tiribombe pe-acolo. Invariabil insa cand ajungeam acasa gaseam bradul impodobit si cadouri sub el: “Doar ce a plecat, acum cateva secunde!” mi se spunea referitor la Mosul care aducea in fiecare an un brad impodobit si cadouri.
In acel Ajun de Craciun la care ma refer acum tin minte ca am ajuns acasa de undeva (din pacate chiar nu imi amintesc daca de la colindat sau din Orasel) si in brad, printre globuri, era EL. Bobita.
Un mar de plus. Mic si mov deschis. Rotund. Cu picioare si maini roz. Cu codita si doua frunze mici verzi. Cu ochi si zambet. Era primul meu papitoi de plus. Nu mai avusesem pana atunci si nu imi amintesc sa mai fi vazut la cineva inainte.
Marul si-a primit imediat numele de Bobita. Era perfect. Nici prea mare, nici prea mic, moale si zambitor. Eram atat de incantata incat, in acea seara, atunci cand tata a trebuit sa-l conduca pe bunic acasa, eu am mers cu ei si cu… Bobita!
Hehe, eram atat de mandra de noul meu prieten incat ii povesteam despre tot ce-mi trecea prin cap si ii aratam lumea in care traiam si evident ca dormea cu mine si il luam in excursii sau in vacante. Pentru mine, Bobita era viu (de la asta sa le fi venit alor mei ideea de a ma da la teatrul de papusi unde adoram sa dau viata papusilor?).
Am primit multe cadouri de atunci. Dar Bobita a ramas atat de special incat si acum mi-l amintesc ca ieri. Si desi multe plusuri si jucarii si-au gasit in timp alti stapani, Bobita inca se afla in casa parintilor mei, in camera in care am crescut.
Mi-ar placea sa le ofer copiilor mei ceva similar. Nu, nu ma refer la un plus rotund si mov, ci la un cadou atat de special, atat de drag si pretuit incat sa isi aminteasca cu drag de el si care sa le starneasca o avalansa de amintiri placute chiar si dupa un sfert de secol.
