Tag Archives: amintiri
Mini, de la Londra la Brighton
In fiecare an, intr-o duminica din luna mai, fanii si posesorii masinilor Mini pornesc din Londra, din parcul Crystal Palace, spre mare (Brighton). Am aflat de acest lucru intamplator chiar vineri, iar Mini-urile se adunau in parc sambata dupa-masa, urmand ca duminica dimineata la 8:30 sa porneasca spre mare.
Vara trecuta am prins intamplator cateva classic car shows si ne-au placut, asa ca am zis sa profitam de ocazie si sa merge in Crystal Palace sa vedem cate Mini-uri se strang, cum arata si cum e atmosfera.
Multe Mini-uri la un loc, frumos parcate, aliniate, cu loc intre ele pentru corturi si cu oameni relaxati. O atmofera tare placuta si care mi-a amintit de perioadele in care mergeam cu cortul la munte sau la mare, si trebuie sa recunosc ca abia astept sa reiau obiceiul, ca sunt convinsa ca o sa fie o adevarata aventura sa mergem in patru cu cortul. Pana atunci insa am admirat masinile si corturile de la Mini Run 2017.
*referire la filmul “The Italian Job” din 1969 in care apar secvente filmate in Crystal Palace
Copiii s-au distrat si ei pentru ca mare parte din masini aveau cate ceva special, ba o sigla altfel, ba un minion pe antena, ba o maimuta la volan sau o tricicleta ruginita pe capota. Care mai de care, bineinteles, si toate ingrijite si frumos intretinute. Am facut si multe poze, pana mi s-a terminat bateria la telefon, ca pozam cam doua treimi din ce masini vedeam. Va invit sa vedeti si voi, pe langa pozele anterioare, alte 24 de poze pe blogul in engleza, accesibil aici.
33 pe 2 roti
Stiu, cand spun 2 roti, va ganditi la bicicleta, ca asa ma gandeam si eu cand auzeam aceasta expresie.
Am invatat sa merg pe bicicleta in cartier, pe o strada in deal, pe cand aveam vreo 8-9 ani si mama alerga dupa mine tinand bicicleta de sa. Cat sport a facut in ziua aia mama, numai ea stie! Dar a fost cu folos: am invatat sa merg si n-am mai uitat de-atunci, ca deh, nu degeaba mersul pe bicicleta este de referinta cand vine vorba de ne-uitare.
La multi ani insa dupa acea zi, mai precis in ziua in care am implinit 33 de ani (adica saptamana trecuta), m-am urcat pe 2 roti, dar nu pe bicicleta. Hm…
Ce-avem noi in poza de mai jos? Si nu ma refer la mandra mica si nici la trotinetele copiilor. Exact! Aia mov, cu 2 roti, frumoasa foc, este trotineta MEA! Cele 2 roti pe care mai nou ma pot plimba!
Trotinetele sunt unul dintre cele mai folosite mijloace de transport ecologic de pe aici. De cand fac 12-18 luni, cei mici se urca pe trotinete, la inceput eventual cu o mica sa atasata de ghidon. Si vezi copilasi de toate varstele cu trotinete. Si vezi adulti pe trotinete de adulti, merg singuri, in gasca sau insotiti de copii. Si vezi batrani! Da, chiar vezi batrani, la 60-70 de ani, pe trotinete de adulti, merg fara probleme, si cumva are si sens ca cei cu capacitate mai mica de miscare cum sunt batranii sa mearga cu trotineta, pare un lucru foarte util.
Asadar, trotineta este prietenul oricui in tara asta. Si cum fii’miu si fii’mea au trotinete (el de la 20 de luni, ea de la 14 luni), a venit si randul meu sa am o trotineta ca sa pot merge cu ei peste tot mult mai usor si mai rapid!
Si ca sa profitam de vremea frumoasa, chiar daca geroasa, de zilele trecute, am zis sa iesim cu trotinetele. Toti 4, chiar daca sotul nu are inca trotineta: fii’mea merge singura cu trotineta dar incet si pe distante mici, asa ca inca trebuie trasa. Asa ca sotul o tragea pe fii’mea si fii’miu si cu mine mergeam cu trotinetele. Dar nu oriunde, ci… la mare!
Stiti deja de aici ca am fost la Brighton, asa ca am profitat si ne-am plimbat pe faleza cu trotinetele.
Si printre altele, am mancat fish&chips pe plaja si copiii au hranit porumbeii si ne-au inghetat mainile pe mancare dar ce bine si frumos a fost!
Mesele in familie cu copii de 1 si 3 ani
Cand ne pregateam pentru prima runda de autodiversificare, studiind de zor, am dat si peste sfatul “Mancati, pe cat posibil, impreuna cu copilul”. Adica masa sa fie luata in familie, nu fiecare separat, ca asa i se face pofta si copilului, ia exemplu de la parinti legat de alimentatie si bunele maniere la masa, membrii familiei socializeaza si deci masa in familie este buna pentru toti.
Intamplator, noi am luat mai mereu masa in familie. Asta si pentru ca micul dejun e dimineata devreme, cina e seara cand toti suntem acasa, si pranzul se nimereste sa il luam tot impreuna pentru simplul motiv ca sotul lucreaza in general de acasa. Recent insa, fii’miu ia pranzul la gradinita in unele zile, dar nu despre asta este vorba in acest post.
In acest post o sa va descriu cam cum este la noi acest luat al mesei impreuna. Si o sa iau la intamplare o masa oarecare… Sa spunem micul dejun de ieri.
Spalati pe maini, ne asezam cu totii la masa, fiecare pe scaunul lui, fiecare are mancarea in fata. Dar am uitat sa pun si paine pe masa. Asa ca iau de pe dulap paine. Fii’mea ma vede, cere paine. Intinde mana dupa paine si din greseala da peste castronul cu porumb, care castron se varsa pe jos. Sotul se apleaca sa stranga.
Pun painea pe masa si ii dau o felie si lu’ fii’mea. Fii’miu nu vroia paine, dar o vede pe sor’sa, asa ca cere si el. Dar el vrea paine cu ricotta si capsuni, nu asa simpla! Bun, sotul scoate din frigider ricotta, eu spal trei capsuni. Fii’mea vede frigiderul deschis: “Olei! Dau olei!”. Adica sa ii dam ulei de peste, pe care il pastram la rece.
Pune sotul ricotta pe masa si scoate sticla de ulei de peste, ia o lingurita si serveste fata. Fii’miu vede, deci cere si el ulei. Ii da ta’su si lui ulei. Fii’mea vede lingurita cu ulei indreptandu-se spre fra’su, nu spre ea, asa ca ne santajeaza cu un plans din toti rarunchii daca nu ii dam si ei inca o lingurita. Ii mai pune ta’su un strop de ulei in lingurita, ii da lingurita si cat ea savureaza uleiul, el baga repede sticla in frigider.
Cat timp usa de la frigider este deschisa, fii’miu ocheste laptele. Si cere lapte. Dar nu asa, oricum, ci in cana cu Mr. Strong. Fii’mea il aude si isi cere si ea cana, “Dau zazei!”. Adica Miss Sunshine, in caz ca nu ati inteles exact. Le dam canile, visand la macar trei secunde de liniste. Si ne asezam la masa, fii’miu isi unge felia cu ricotta, eu tai capsunile felii, sotul incepe sa manance micul dejun iar fii’mea… ei bine, fii’mea cere cutia de iaurt. Desi are iaurt in castron. Dar nu conteaza, ea vrea sa-si puna ea singura, cat si cum vrea ea, ca doar vede la fra’su ca el isi pune singur lapte, cat vrea el. Asa ca ii dam si ei cutia de iaurt, stiind ca suntem astfel expusi riscului de a ne alege cu o masca de iaurt pe unul din picioare. Si pentru ca totul sa fie mai distractiv, asa, ca la 18 luni, fii’mea incepe sa puna castronul peste cana cu “zazei” si cana peste cutia de iaurt, si apoi le da jos si le aranjeaza altfel. Apoi devoreaza iaurtul si cere omleta, “Dau!”. Ii dau in plus si cateva masline taiate rondele. Nu ii convine pentru ca nu le-a cerut, asa ca le arunca direct pe jos.
Fii’miu a mancat intre timp omleta, paine cu ricotta si capsuni, a baut si lapte, vrea jos de la masa, “M-am saturat.”. Sor’sa il vede, asa ca decide ca e gata masa si ne comunica asta spunand “Jos! Vrei jos!”.
Lasam copiii sa plece de la masa si mancam si noi in liniste micul dejun. Pret de 2 minute, pana auzim primele strigate din sufragerie, unde fii’miu vroia sa se apuce de margelit (v-am povestit aici) si fii’mea vroia sa il ajute si ea sa desfaca capacul borcanului. Eu plec de la masa ca sa mediez situatia. Sotul strange masa.
Sa ne fie de bine!
Imagine: stockimages/freedigitalphotos.net
Zapada la Londra
Vroiam sa scriu despre altceva astazi, dar evenimentul spectaculos de aseara mi-a dat planul peste cap. Si fiind spectaculos, chiar trebuie sa si scriu despre el, sa ramana in istorie:
A nins la Londra!!!
Ca sa intelegeti mai bine.
In prima iarna aici, am prins zapada sub forma de un strat subtire asternut pe masini, pe care l-am vazut dimineata cand ne-am trezit si care a disparut complet pana la pranz si nici ca a mai aparut toata iarna.
A doua iarna aici a fost mai generoasa cu zapada: a nins de DOUA ori, cate o jumatate de ora de fiecare data. Zapada nu s-a depus deloc, nu a avut nici ce, nici cand. Dar macar a nins cand nu dormeam, deci am vazut macar cum ninge si au putut vedea si copiii.
Acum este a treia iarna aici si prima in care chiar ninge cum se cuvine. Cum se cuvine pentru Londra, ca in Romania ce a fost aseara ar fi caracterizata drept o usoara fulguiala! Si totusi, a nins cam o ora jumatate, cu fulgi mari care au apucat sa se si depuna si sa stea asa pret de inca vreo ora, ca apoi s-au topit toti.
Cand am vazut ca incepe sa ninga, noi margeleam de zor la un autobuz. Dupa ce am terminat autobuzul, deja ningea serios afara, asa ca am zis ca neaparat trebuie sa iesim in ninsoare. Le-am spus si copiilor planul, iar fii’mea alerga prin casa in scutec strigand “băbadăăăă!”. Adica “zapada” in graiul ei bebelusesc. Nu ca ar fi stiut ce e aia zapada, nu a vazut asa ceva in viata ei de 18 luni, dar ne-a vazut pe noi atat de entuziasmati si nerabdatori incat se bucura si ea alergand prin casa, “băbadăăăă!”.
Si am iesit la “băbadă”, echipati cum se cuvine. Si ne-am plimbat prin cartier vreo trei sferturi de ora. Mai iesisera copii afara. Cativa adulti abia ajungeau acasa si pe drum se adaposteau de zapada sub umbrele.
Pe una din masini (ca pe jos inca nu se asternuse zapada) am reusit sa facem un mic om de zapada, primul din istoria familiei noastre. E mic dar voinic, l-am si pozat sa-l avem amintire, ca cine stie cand mai vedem asa multa zapada aici, cat sa facem un om de zapada.
Ne-am jucat si cu bulgarii si fii’miu a fost asa de incantat incat ne punea sa facem bulgari cu zapada luata de pe fiecare masina parcata pe langa care treceam. Si erau multe, ca oamenii se cam intorsesera de la servici. Iar pe o masina, un Porche simpatic, am “desenat” in zapada ochi, ca in desenul animat “Cars”. Pe o alta masina cineva scrisese “Snow”. Pentru ca oamenii chiar se bucura aici cand e zapada, chiar e un fenomen natural rar intalnit si care clar merita un post aici pe blog!
Sarbatorile de iarna la Londra, pentru a treia oara
De cand ne-am mutat din Romania, sarbatorile de iarna le-am facut in Londra.
In primul an a fost cel mai ciudat, in sensul de neobisnuit pentru noi. Am fost doar noi doi si fii’miu, si in ziua de Craciun am despachetat cadouri frumos ambalate in seara de dinainte. Si ne-am bucurat unii de altii si am ras si ne-am jucat. Am iesit si la plimbare, in cartier. Am fi iesit in centru sa vedem atmosfera sau luminitele, dar in ziua de Craciun, in Londra, nu circula nimic, adica niciun mijloc de transport in comun. Si cum inca nu aveam masina, efectiv nu aveam cum sa ajungem in centru, sau in orice alta parte a tarii. Iar magazinele, ei bine, si ele au fost inchise, chiar si cele cateva magazine non-stop, pe 25 decembrie sunt si ele inchise. Si pe strazi era pustiu.
In al doilea an situatia s-a schimbat: eram deja 4 si dimineata Craciunului a fost plina de verva si incantare. Si pentru ca deja aveam masina, am iesit in centru cu masina, sa vedem luminitele si atmosfera. Iar de Revelion am fi mers cu drag sa vedem artificiile, dar cum acolo nu era un mediu potrivit pentru copii mici, am zis ca ramane pe alta data.
Si anul trecut deja eram obisnuiti cu toate cele, si cu atmosfera, si cu programul magazinelor, si stiam deja ca intre Craciun si Revelion e cam pustiu in centru si nici taxa de congestie nu exista, asa ca am avut planul facut din timp. Motiv pentru care nu am facut deloc ce ne-am propus, ca asa e cand ai un plan prea bine facut.
Pe 25 dimineata fii’miu impartea cadourile de sub brad si fii’mea rupea ambalajele. Si evident ca apoi toata ziua am stat in casa, sa se joace copiii cu ce au primit. Pe 26 in schimb am petrecut vreo 3 ore dimineata si inca vreo 2 dupa-masa, mergand la urgente. Mai intai pentru mine, ca nu puteam inghiti nimic de durere in gat, iar diagnosticul a fost de amigdalita. Si apoi pentru fii’miu, care avea o stare subfebrila dar nu deborda de bine: diagnosticul a fost de “scarlet fever”, aparent cauzat de acelasi croncobaur care cauzase la mine amigdalita.
Am inceput noi frumos tratamentul, si pe 28 eram calare pe cai mari, cu energie si optimism la purtator, asa ca am pornit voiniceste spre centru cu masina, ca asta ne dorisem de fapt de Craciun. Si cum mergeam noi linistit si copiii adormisera, simt cum masina incepe brusc sa traga stanga: “Auzi, sotule? Da’ de ce trage masina stanga?”. “Trage pe stanga!”, ca aici trebuie sa tragi pe stanga, nu pe dreapta, evident :)).
Ce se intamplase? Facusem pana. La 17 seara. A schimbat sotul roata si a pus-o pe cea de rezerva, noaptea, pe o straduta, la 3 grade, in timp ce copiii sforaiau in masina. Si am mers cu roata de rezerva pana in centru si apoi pana acasa, ca doar nu era sa anulam escapada pentru o roata?
Si inainte de Revelion am schimbat si roata, asa ca pe 31 decembrie si pe 1 ianuarie am mai mers in centru (cu roata noua si buna!), sa vedem pregatirile si apoi urmarile nebuniei de Revelion.
Pregatirile au insemnat multe strazi inchise circulatiei si amenajate pentru accesul pietonal, in contextul in care pentru a vedea artificiile din centrul Londrei este necesara achizitionarea din timp a biletelor de acces in zona centrala. Bilete care se epuizasera cu mult inainte de decembrie.
Iar urmarile nu le-am prea vazut, in sensul ca tot ce mai ramasese prin centru erau gardurile care inchisesera strazile, in rest totul era curat si tihnit.
Big Ben pe 1 ianuarie 2017
Am fost si la London Eye, am vrut sa vedem cum arata dupa nebunia artificiilor din seara precedenta: si arata fix la fel ca in orice alta zi, si surprinzator, nu era oprita, ci chiar functiona, se invartea, cu toate capsulele pline de oameni.
London Eye pe 1 ianuarie 2017
Si tot plimbandu-ne prin centru, am ajuns si la o sculptura de care doar auzisem dar nu o vazusem, fiind intr-o zona in care nu se ajunge deloc usor fara masina: Traffic Light Tree, un copac realizat din 75 de lumini, toate functionale (mai multe despre acest copac puteti citi pe Wikipedia).
Si din punct de vedere culinar, mesele noastre de sarbatori au fost fix ca in restul anului, ca si sa fi vrut carnati si caltabos, aici nu se prea gasesc, aici curcanul e vedeta de sarbatori, nu porcul, iar sarmale, cozonaci sau piftii nu o sa fac prea curand. Si pana la urma, de ce as manca de Craciun altceva decat mananc in restul anului? 😛
Stiu ca pare ca au fost de mult sarbatorile si ca sunt tare departe, dar intoarceti-va cu gandul putin la ele si spuneti-mi, intr-un comentariu, ce ati facut de sarbatori 😉
2016 in imagini – a doua jumatate
Ieri am povestit in imagini cum a fost pentru mine prima jumatate a lui 2016. Mai jos este continuarea, adica cea de-a doua jumatate a anului.
Iulie
Toata vara de fapt, nu doar in luna iulie, am mers cat de des am putut pentru cateva ore la Whitstable, iar poza de mai jos este facuta de pe fasia de pamant numita “The Street” care apare la reflux (vedere spre Whitstable).
Am descoperit canalele Londrei si barcile de pe ele, barci transformate in case plutitoare de catre proprietarii lor. Mai jos este o poza facuta in Victoria Park.
Am urcat in Tower Bridge si am privit prin podeaua de sticla, asta dupa cateva minute bune de acomodare, ca nu e tocmai floare la ureche sa calci pe sticla, chiar daca rational stii ca e groasa si nu se rupe. Si prin asta ma refer de fapt la mine, ca cei mici nu au avut nicio ezitare sa calce pe sticla.
Vedere spre Shard si London Eye din Tower Bridge
Fii’mea a implinit 1 an. Un an in care a crescut surprinzator de repede, clar mai repede decat eram eu pregatita sa creasca.
Intamplator am nimerit la mai multe Car Show cu masini vechi, cea de mai jos fiind de la Herne Bay. Sunt masini functionale cam toate, cu motoarele stralucind de curatenie, fiind intretinute de pasionati.
Am vizitat Muzeul Bancii Angliei (care apropos, este deschis doar in zilele saptamanii, ca sa stiti), si acolo fii’miu a avut curiozitatea de a vedea cat de greu este un lingou real de aur.
Am vizitat Cutty Sark, iar de pe punte privind spre vest peisajul este cel de mai jos. Cupola este de la intrarea in tunelul pietonal pe sub Tamisa, construind intre 1899 si 1902.
August
Ca si in iulie, am continuat vizitele saptamanale (adica in weekend, cateva ore in una din zile) la Whitstable, unde, in curtea castelului, este un loc de joaca fain amenajat si interesant pentru copii in special datorita traseului pentru apa, realizat cu baraje care chiar functioneaza.
Tot la Whitstable, la un Car Show la care am nimerit intamplator, fii’miu a luat-o spontan pe fii’mea de mana, si ea a acceptat. A fost pentru prima oara cand ei doi s-au tinut de mana, si totul a venit de la ei, in mod natural. Si de atunci si pana acum, desi de foarte multe ori fii’mea refuza sa fie tinuta de mana pe strada de mine sau de tatal ei, accepta cu bucurie sa fie tinuta de mana de fra’su.
Am mers sa vedem cum se ridica Tower Bridge (daca vreti sa stiti cand este programata ridicarea podului, puteti afla de aici).
Fii’mea alergand dupa fii’miu la Botany Bay
Septembrie
Am vizitat Battersea Zoo, o gradina zoologica foarte mica dar frumos amenajata pentru copii, incluzand un loc de joaca cu nisip si apa si excavatoare, un tractor si un camion de pompieri.
Am vizitat ferma aflata pe Isle of Dogs, numita “Mudchute”, unde animalele au foarte mult spatiu natural la dispozitie, si unde mi-a atras atentia privelistea de mai jos.
Am revenit la Whitstable desi era frig si toamna deja. Cred ca a fost ultima excursie acolo a anului trecut, iar in imaginea de mai jos se vede “The street” despre care v-am spus mai sus.
Ramsgate
I-am luat lu’ fii’mea trotineta, ca de cate ori ieseam la plimbare si fii’miu era pe trotineta, ea se supara foarte rau ca nu merge si ea pe trotineta. Prin casa exersa de zor cu trotineta lui, asa ca la 1 an si 2 luni a primit trotineta ei, si de atunci merge pe ea de cate ori iesim la plimbare (mai mult trasa de noi la inceput, de vreo luna insa reuseste sa mearga si singura pe distante mici). Iar fii’miu, la un velodrom, a mers pentru prima oara cu bicicleta cu pedale, fara roti ajutatoare, si a mers destul de mult. Asta dupa 1 an de mers cu bicicleta de echilibru (fara pedale).
Octombrie
Oxford Street vazut din Double Decker
Am fost pentru prima oara in Portsmouth si ne-a placut mult, e frumos, e linistit, are mare, are insula… e frumos, ce sa mai!
Si am fost in Romania pentru prima oara de cand ne-am mutat in Londra. Dupa fix 2 ani si 6 luni de cand am plecat din Bucuresti, ne-am intors intr-o excursie de o saptamana, despre care tot vreau sa scriu si nu apuc. A fost prima oara cand fii’mea a zburat cu avionul si cand fii’miu a vizitat cabina de pilotaj (la aterizare, fiind ultimii ramasi in avion).
Noiembrie
S-a deschis un magazin de Lego in Leicester Square, despre care se spune ca ar fi cel mai mare din lume (asa o fi, daca zic ei), si am fost si noi sa il vedem si sa ne minunam de operele de arta de acolo. Si am descoperit cu bucurie ca exista sus, la etaj, o sectiune in care copiii se pot juca liber cu mii de piese de lego si pot construi orice vor ei.
Bin Ben din piese Lego (click pentru marire)
Peisaj 3D din piese Lego, realizat pe 2 pereti ai magazinului (click pentru marire)
Si pentru prima oara de cand ne-am mutat in Londra, am fost la o piesa de teatru intr-un teatru, mai precis la piesa pentru copii “Gruffalo”, de unde am plecat si cu suvenirul de mai jos. Si pentru ca ne-a placut foarte mult, in decembrie am mers si la piesa “Stick Man”, dar despre teatrul londonez intr-un post viitor 😉
Decembrie
Ultima luna din an a fost mai tihnita, cu vizite la muzee (in special Muzeul Transporturilor) si cu lucruri hand-made facute acasa (despre care v-am povestit aici).
Muzeul Transporturilor din Londra
Capsuna facuta din margele
Casa luminata de Craciun
Oxford Street – Craciun 2016
A fost cel de-al treilea Craciun in Londra. A fost cel de-al treilea Revelion in Londra. Dar despre ele, intr-un alt post, in curand. Pana atunci, bun venit, 2017, sper sa aduci cu tine multa sanatate, ca de restul ne ocupam noi!
2016 in imagini – prima jumatate
La multi ani si sa aveti un 2017 fabulos! Sper ca l-ati inceput sanatosi si cu energie 😉
Eu am inceput anul, printre altele, facand ordine in poze, asta dupa ce le-am strans de pe carduri din aparate foto, de pe telefoane si de prin mailuri. Si tot facand ordine si grupandu-le pe luni si ani, am strans cateva reprezentative pentru anul 2016. Si m-am gandit sa le postez pe blog, ca tot imi spusese o cititoare sa fac si sa pun mai multe poze aici, asa ca iata 😉 Pentru ca sunt multe poze, m-am gandit sa le includ in doua posturi ca sa fie mai usor de vizualizat. Asadar, iata prima parte.
Ianuarie
Fii’miu a desenat pentru prima oara ceva pentru sor’sa: o floare, pe faianta din baie. Iar fii’mea a inceput autodiversificarea, la 6 luni si ceva, cand a fost ea pregatita.
Am fost in Sky Garden sa admiram Londra de sus. Mai multe poze am pus atunci in postul de aici.
Februarie
Fii’miu a implinit 3 ani si l-am sarbatorit la Muzeul Transporturilor din Dover si apoi acasa cu prietenii.
Si da, in continuare ii place sa faca poze.
Martie
A fost o luna mai tihnita in care fii’mea a inceput sa se ridice in picioare iar fii’miu a pictat de zor (despre castelul hand-made am povestit aici).
Aprilie
A fost luna in care ambii copiii au facut varsat de vant dar capitolul asta e fara poze, am povestit insa despre experienta aici.
Am mers cu telegondola si la gradina zoologica din Londra.
Mai
A fost luna in care fii’mea a inceput sa mearga singura. Si a fost o luna plina, pe care am inceput-o printr-o excursie de cateva ore la mare, la Camber Sands, unde am zacut la soare la 28 de grade.
Thames Barrier
Mersea Island
Una dintre cele mai faine experiente ale lunii a fost hranirea girafelor la gradina zoologica din Colchester.
Colchester Zoo
Si una dintre cele mai faine descoperiri a fost a zonei Botany Bay, o plaja cu nisip la baza stancilor de calcar.
Diggerland
Clacton-on-Sea
Iunie
National Maritime Museum – Expozitia Ahoy!
Am mers cu vaporul pe Tamisa – si apropos de asta, sa stiti ca puteti merge pe Tamisa cu cardul Oyster – nu aveti ghid audio ca pe vapoarele pentru turisti dar este si mai economic.
Am fost pentru prima data cu copiii la o piesa de teatru, in aer liber – “Alice in Tara Minunilor”.
Am fost la orasul in miniatura – v-am povestit despre el, cu poze cu tot, aici.
Luase foc o casuta si au venit pompierii sa stinga focul
Am prins un curcubeu peste Tamisa – asta dupa ce ne-a prins si ploaia intr-o piata din spatele Southbank Center, centru in care cu alta ocazie, tot in iunie, am vazut un spectacol de mers pe sarma.
Asa a fost prima jumatate din 2016. Urmatoarea jumatate o voi posta cel mai probabil maine, asa ca fiti pe faza!
Dulce-i graiul bebelusesc
Stiu, stiu, fii’mea nu se mai cheama ca e bebelus, ca are deja 1 an si 5 luni, dar graiul ei e bebelusesc, ca abia incepe sa vorbeasca, si e dulce foc.
Fra’su o invata sa numere:
El: Unu. Ea: Unu.
El: Doi. Ea: Doi.
El: Trei. Ea: Tei.
El: Patru. Ea: Papu.
El: Cinci. Ea: Sinsi.
El: Sase. Ea: Sase.
El: Sapte. Ea: Opt! Si rade in hohote.
El: Noua. Ea: Zeţe! Si rade in hohote iar.
El: Unsprezece. Ea: Atâta.
El: Unsprezece! Ea: Atâta! Si rade.
Si numarul ei preferat este “opizeţe”.
Cand gaseste o firimitura pe jos sau scapa o bucatica de mancare pe jos, o ia, mi-o arata, spune “Nonoi” si o duce la gunoi.
Papucii ei de casa sunt ca niste rechini, cu ochi rosii care se aprind cand paseste. Si ii plac, si vrea sa ii poarte, dar inca nu reuseste sa ii puna asa ca vine cu ei la mine sa ii pun si imi spune “Papupu”.
Intr-o zi, fii’miu imi spune, referindu-se la sor’sa: “Mami, ea zice “tapte” si la lapte, si la sapte!”. Si in aceeasi idee, “mina” inseamna, dupa caz, “masina” sau “lumina”. Si apropos de vehicule, autobuzul este “abăzoz” iar trotineta este “toti” (asta pentru ca merge cu trotineta pe oriunde ca deh, a invatat-o fra’su).
Patul este “papu”, gata este “tata” (confuzant pentru tati) si ceasul este “titac”. Si uneori “tatitat” inseamna “s-a stricat”.
Are si cuvinte pe care deja le spune bine si la fel de dulce: “apa”, “baia”, “mami”, “tati”, “nani”, “atata”, “jos” (cu varianta ei preferata “pe jos”), “sus”, “oprit”, “ochi”, “cap”, “gata”, unele numere si in special “ok”, pe care il pronunta “ochieeei”.
Iar la capitolul animale, stie cum toate animalele dar se amuza copios in urmatorul dialog:
Noi: Cum face cainele?
Ea: Ham!
Noi: Si cum face pisica?
Ea: Ham!
Noi: Miau face pisica!
Ea: Ham!
Noi: Miau!
Ea: Ham! Si rade in hohote. Stie si poate sa zica “miau”, ca ocazional zice, dar se distreaza copios sa spuna ca pisica face “ham”.
Si apropos de animale, cartile ei preferate sunt cele cu Pip si Posy, un iepuras si o soricica, pe care cu bucurie le pronunta “pipopi”.
Ieri la pranz am avut mancare de mazare, si era mai calda cand i-am pus in castron, asa ca fii’mea mi-a spus: “manili bige”.
In general, orice te aude ca pronunti, incearca si ea, chiar daca ce se aude de la ea uneori nu are prea multa legatura cu ce ai spus tu, dar ea spune cu mandrie. Inclusiv “clopotnita” (spus de tati) a incercat sa il zica fara ezitare. Pacat ca n-am inteles mare lucru si nu pot reda aici ce a pronuntat ea :))
In imagine: fii’mea, mergand foarte hotarata si serioasa cu un baby-laptop achizitionat de la un targ.
Sa sterg putin praful, zic!
Se cam pune praful pe-aici, ca n-am mai trecut de ceva timp. Asa ca am venit sa sterg putin praful, ca in prag sa sarbatori, bineinteles.
Apropos de sarbatori, in caz ca va intrebati, le vom petrece in Londra, visand la niste zapada care poate chiar o sa fie anul asta, cine stie. Bradul e deja gata, avem si beculete la geam, meniul de Craciun e facut, va include niste curcan (ca aici asta e carnea “festiva”, nu porcul) si niste paste carbonara bune de te lingi pe degete.
Si am zis beculete: stati sa va arat niste beculete, o minunatie! Nu sunt la noi, ci la alte case, toate pe o singura strada, imbodobita de sarbatoare in scop umanitar. Mai precis, pe strada cu pricina vin multi oameni doar ca sa admire beculetele si toata nebunia, si acesti oameni sunt invitati sa doneze bani pentru strangerea de fonduri pentru diferite cauza umanitare (la prima casa pe care am vazut-o, de exemplu, se strangeau fonduri pentru copiii bolnavi in faze terminale sau grav bolnavi). M-a impresionat intreaga idee, cum poti sa strangi donatii bucurand oamenii printr-un obicei simplu, acela de a-ti imbodobi casa de sarbatori.
Caruselul se invartea iar pinguinii dadeau din cap
Mosii se miscau, toti
Copiii erau fascinati, spuneau “uaaaaau!” la fiecare casa, si evident ca nu se dadeau dusi de-acolo, cu greu am reusit sa plecam, si pe buna dreptate, ne simteam ca intr-un taram magic!
Si pentru ca acesta este un post “de sters praful de pe blog”, o sa sar de la una la alta cu lejeritate.
Am renuntat la zahar. Cand gateam, nu il foloseam deloc, la nimic. Aveam zahar in casa strict pentru cafea. Nu mai avem acum nici macar pentru cafea. Ramane sa eliminam zaharul din alimentele cumparate, si asta e mai greu dar incet incet vom reusi. Momentan am descoperit ciocolata fara zahar si e delicioasa! Si nu, nu suntem bolnavi, am renuntat la zahar tocmai pentru a nu fi bolnavi. Dar mai multe detalii intr-un post viitor, curand.
Toamna asta am vizitat scoli. Pentru ca fii’miu va incepe scoala. Da, scoala, la 4 ani. Scolile se pot vizita, asa ca am facut asta. Pe lista finala raman maxim 6 scoli, si in functie de cereri, de regulile de acceptare si de distanta dintre casa si scoala, copilul este acceptat la una din scolile de pe formularul de inscriere. Noi avem 3 scoli pe lista, dar inca nu am decis ordinea lor. O sa scriu mai multe detalii despre toata nebunia cu scolile intr-un post, curand, evident.
Si in incheiere o sa pun o poza cu un “teaser” legat de ce am mai facut noi in ultima perioada:
Bine v-am regasit! Voi ce-ati mai facut, de cand nu ne-am mai citit?
Vreau memorie… (9)
Tot zic, de ceva timp, ca vreau memorie sa tin minte ce traiesc acum. Si chiar vreau, dar mi-am dat seama de vreun an ca imi trebuie de fapt de trei ori mai multa memorie decat vroiam pana acum: sa tin minte lucrurile legate de fii’miu, sa tin minte lucrurile legate de fii’mea si sa imi amintesc mereu de relatia dintre ei si de lucrurile pe care le fac impreuna.
La festivalul Urban Village Fete pe 15 mai 2016
Si da, vreau:
- sa aud rasetele copiilor mei cand se rostogolesc si se trantesc prin pat si chiuie de bucurie
- sa o vad cu ochii mintii pe fii’mea cum sta pe scaunel la geam si ia draperia cu mana dreapta si o pune intre ea si geam, eu zic “Cucu”, ea rade si sa draperia la o parte si eu zic “Bau” si ea rade si mai tare
- sa imi amintesc cum fii’miu, cand ne pregatim sa mergem la mare, isi face bagajul cu basculanta si excavator si lopatele si galeata si pune si o lopatica mica pentru sor’sa, “sa aiba si ea sa se joace”
- sa nu uit cum dimineata, cand abia deschide ochii si ma vede printre gene, fii’mea inchide ochii la loc de somn dar zambeste cu toata fata
- sa retraiesc momentele in care ma alearga fii’miu prin parc spunand ca el este un animal de prada (rechin, tigru sau altele) si ma prinde sa ma manance
- sa o vad pe fii’mea venind spre mine cu o carte in mana, cum mi-o intinde fericita dupa care se apropie si mai mult si se intoarce cu spatele ca sa se aseze cu fundul pe picioarele mele, asteptand sa ii citesc
- sa vad cum se alergau si sa aud cum chiuiau de bucurie prin tunelul cilindric, de-a busilea, de la un capat la altul si inapoi
- sa imi amintesc cu vine ea la pupat intinzand capsorul spre tine, si cum apoi, de bucurie, se cuibareste in brate
- sa ii revad cum dau amandoi din cap stanga-dreapta si rad in hohote sau cum ea inchide ochii strans si da capul usor pe spate (initial asa s-a ferit de soare intr-o zi cand o deranja) si el o imita si ea rade si face din nou si el o imita si rad amandoi
- sa imi amintesc cum chiraie seara amandoi si stau pe spate cu picioarele in sus, cap langa cap, si rad si tipa si “ba-ba-ba”-ie
- sa vad cu ochii mintii cum, atunci cand el pleaca la gradinita, ea imi aduce pantofii ca sa plecam si noi cu el
- sa nu uit nici macar o secunda le miroase pielea si parul si cum ma cauta in somn
Ma uit in urma si sunt momente pe care le-as retrai de mii de ori si ma sufoca gandul ca s-au dus. Ma uit in prezent insa si stiu ca viitorul va fi si mai plin de momente minunate, din ce in ce mai plin.
