Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Continui povestea despre monitorizarea sarcinii in UK, inceputa cu acest post.
In mod normal, la a doua sarcina monitorizarea este mai lejera decat la o prima sarcina, insa eu fiind dupa cezariana, am fost monitorizata mai des. Astfel, am avut o intalnire cu moasa la 25 de saptamani. Asta a presupus masurarea tensiunii, proba de urina, ascultarea inimii lui bebe si masurarea burtii (adica distanta de la osul pubian la fundul uterului masurat pe burta, distanta care ar trebui sa fie aproximativ egala cu numarul de saptamani ale sarcinii). Si cam asa decurge de fapt fiecare vizita la moasa.
In Romania tin minte ca la fiecare consult la care eram trimisa, era implicata o ecografie si masurarea/verificarea colului. Aici nimeni nu a vorbit de col. Singura intrebare a fost “Si tu cum te simti?”.
A urmat ecografia in saptamana 28 pentru ca medicii vroiau sa se asigure cu bebelusul se dezvolta bine. Accentul s-a pus, evident, pe dezvoltarea fatului, si din nou despre col sau placenta nu s-a discutat.
La o saptamana dupa ecografie, a avut loc o noua intalnire cu moasa, asadar saptamana 28 cu aproximatie. Cu moasa m-am mai vazut si la 32 de saptamani, la 34, la 36 si la 38. Asta pentru ca, fiind vorba de NVDC, am fost considerata ca fiind la prima sarcina, asadar dupa saptamana 32 intalniri din 2 in 2 saptamani.
In saptamana 32 a fost efectuata o noua ecografie. De data aceasta s-a verificat inclusiv cervixul (ecografic), in ideea ca daca ar fi fost prea scurt, s-ar fi intervenit pentru evitarea nasterii premature. In saptamana 36 insa nu s-a mai verificat colul pentru ca oricum nu ar mai fi intervenit, indiferent ce ar fi vazut la ecograf, caci sarcina era deja considerata la termen.
La cateva zile dupa ecografia de 32 de saptamani a avut loc o intalnire cu un consultant din echipa care ma monitoriza. A fost o discutie libera, in care puteam intreba orice si puteam discuta despre orice. Evident, am pus intrebari si mi-am spus si punctul de vedere. Surpriza pe care am avut-o insa a fost o usoara inconsistenta in intalnirile cu consultantii (caci mereu au fost altii, si nu stii niciodata cu cine te vezi data viitoare; asa am inteles ca se evita coruptia): primul consultant vroia inducere la 38 de saptamani, al doilea nu vroia inainte de 41, iar al treilea, cel de la intalnirea mentionata acum, vroia la 40.
Cu toate astea, cu fiecare consultant am putut discuta si chiar se incurajeaza discutiile deschise, civilizate, in care poti chiar intreba un medic pe ce isi bazeaza afirmatiile, fara ca acesta sa se irite in vreun fel. Asadar, am putut de exemplu sa spun ca nu doresc inducere pentru ca stiu ca fi’mea se va naste cand va fi pregatita si nu va sta inca 9 luni in burtica, iar consultantul a fost de acord sa discutam din nou acest subiect in saptamana 40. Asta in contextul in care, dupa depasirea termenului oficial ei sunt obligati sa isi ofere serviciile de monitorizare a sarcinii chiar si zilnic, daca este cazul, asadar vor sa te vada in jurul datei probabile a nasterii (daca nu nasti pana atunci). Evident, nu esti obligata sa accepti absolut nimic din ce ti se propune si orice sugestie venita din partea lor trebuie sa fie insotita de explicatii.
Ultima ecografie a fost in saptamana 36, cand totul era in regula. Apropos de ecografii: la fiecare din ele am fost intrebata daca stiu de ce mi s-a propus ecografia si chiar daca ziceam ca da sau ca nu, ei explicau din nou, sa se asigure ca eu stiu foarte clar motivul pentru care se efectueaza ecografia.
Un lucru interesant care s-a intamplat in timpul acestei sarcini: mi s-a propus sa particip la studii medicale.
In saptamana 12 am fost intrebata daca sunt de acord sa mi se faca anumite analize de sange referitor la riscurile de sindrom Down, analize care se efectuau in SUA. Statisticile obtinute urmeaza sa contribuie la luarea deciziei privind un nou tip de testare in timpul sarcinii, care momentan este efectuat foarte rar, fiind si foarte scump. Asta in contextul in care testarea pentru riscul de sindrom Down a fost initiata la spitalul King’s College din Londra, acolo unde mi-a si fost propusa aceasta analiza.
Apoi, in saptamana 36, la ecograf, am fost intrebata daca sunt de acord sa particip la un alt studiu, de data aceasta fiind vorba de o monitorizare cardiaca in vederea stabilirii riscului de preeclampsie. Evident, puteai accepta sau refuza fara probleme, puteai intreba despre ce este vorba pana te lamureai, oamenii aveau rabdare cu tine si apreciau ajutorul, in cazul in care acceptai sa participi la studii.
In prezent, fiind pe final de sarcina, urmeaza in cateva zile intalnirea cu consultantul. Sau cu bebelina, cine stie! Va tin la curent!
PS. Legat de nasterea la spital, o informatie care ar putea fi utila: in cazul nasterii naturale, externarea se poate realiza dupa minim 6 ore daca totul este in regula, iar in cazul cezarienei dupa 2 zile, evident, daca totul este bine.
Editare ulterioara: continuarea o puteti citi in postul despre nasterea in UK.
Buna, Raluca. Sunt însărcinată in 19 saptamâni si lucrez cu carte de munca. Am facut totul la GP pana in prezent plus midwife si ecograf doar ca nu mi-a venit nimic de la moașa. Si nu prea am inteles cum ma duc sa ma înscriu la spital pentru naștere. Cum procedez? Nu ma descurc nici prea bine cu limba. Eu ecografiile si midwife le-am facut si le fac la același spital…
Buna, Mihaela, si felicitari pentru sarcina. Nu de la moasa vei primi scrisoare acasa, ci de la spitalul care te accepta pentru nastere. Solicitarea la spital o trimite GP-ul cand te ia in evidenta cu sarcina. Daca vrei sa fii sigura ca ai fost luata in evidenta la spital, poti pune o intrebare la GP.