Saptamana trecuta… [23-29 martie 2015]

Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.

Spune si altora despre acest articol

  • am adus primavara in casa: duminica trecuta am cumparat un ghiveci mic cu 3 bulbi de narcise galbene si l-am adus acasa intr-un ghiveci mic, alb; bobocii inca nu se vedeau, erau doar multe frunze verzi; ieri deja aveam 6 flori deschise si 2 boboci; fi’miu numara zilnic florile si le uda; nu stiu cat intelege el acum din ce se intampla, cert e ca e bucuros sa vada narcisele si bobocii si sa puna apa in ghiveci (ca oricum ii place sa se joace cu apa oricand si oriunde)
  • am terminat de citit “Cezariana” lui Michel Odent – va spuneam intr-un post din februarie ca e pe lista cartilor de citit in urmatoarea perioada si “Cezariana” am devorat-o in vreo 3 zile; la final mi-am dat seama ca, cu cat citesc mai mult despre nastere, cu atat imi dau seama ca de fapt trebuie citit mai putin si lasat organismul mai mult sa-si urmeze instinctele si sa faca lucrurile pe care stie sa le faca de cele mai multe ori singur, fara interventii; cartea pune accent pe cat de natural este procesul nasterii si cat de bine se leaga toate mecanismele (hormonii, ligamentele, copilul, tot) in timpul nasterii daca se respecta nevoile primare ale femeii aflate in travaliu: nevoia de siguranta si de intimitate; din pacate o gravida primeste prea multe informatii care pun presiune pe ea si care creeaza anxietate si prea putine despre cum organismul, in principiu, stie ce are de facut la nastere, asa ca trebuie sa citesti mult ca sa iti amintesti ca nasterea este un proces natural in esenta
  • mi-am facut cont pe Pinterest; si am inceput sa frunzaresc putin aceasta platforma si mi-am dat seama ca e chiar utila in cazul in care cauti lucruri la care te intereseaza aspectul final (cum ar fi de exemplu in cazul retetelor culinare); o sa incep sa il si folosesc mai activ, dar inca sunt in stadiul de descoperire
  • s-a jucat fi’miu in parc cu un pusti de 3 ani si 1 saptamana care m-a impresionat printr-un gest (pe langa faptul ca s-a jucat foarte fain cu fi’miu): cand o fetita de vreun an tot vroia masinuta lui desi mama ei ii spunea ca nu se poate, pustiul a stat ce a stat, s-a gandit, si a spus “Stiu!” si a fugit la tatal lui (un tip relaxat, aflat in apropiere) si i-a cerut “cealalta masina din ghiozdan, ca sa i-o dau unui bebelus”; tatal i-a dat-o, fara comentarii sau laude sau altceva, perfect normal si natural, si baietelul s-a intors la fetita, i-a dat masinuta, si si-a vazut mai departe de joc; totul s-a petrecut fara ca cineva sa preseze pe altcineva, sa incerce sa motiveze/manipuleze/convinga; a fost atat de simplu si de natural!
  • am vandut Kindle-ul pe ebay; va povesteam in august aici ca ni se stricase Kindle-ul 2nd Generation: ei bine, am reusit sa-l vindem; da, abia acum, dar asta pentru ca nu apucasem sa-l facem cunoscut potentialilor cumparatori de pe ebay, abia acum cateva saptamani i-am facut poze si am reusit sa-l postam; iar cineva chiar l-a vrut, pentru componente

Voi ce momente memorabile aveti din saptamana trecuta?

Spune si altora despre acest articol

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *