Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Cand incep sa mearga, copiii vor sa cucereasca lumea si vor sa exploreze totul. Pentru ei nu exista zone periculoase sau interzise si ei nu fac diferenta intre momente cand un lucru e periculos si cand acelasi lucru nu e periculos. Mi se pare perfect normal, ei doar exploreaza si se ghideaza dupa parinti si bineinteles parintii sunt acolo sa-i indrume si sa-i protejeze la nevoie.
La fel s-a intamplat si cu fi’miu cand a inceput sa mearga. Ne vedea pe noi ca mergem pe trotuar si uneori pe strada (cand traversam). Asa ca a inceput sa vrea si el pe strada, nu doar pe trotuar, mai ales ca pe strada sunt multe masini si el are momentan o pasiune cu rotile de masina. Cum nu-mi place sa folosesc forta in raport cu el daca se poate si altfel, cand il tineam strans ca sa nu iasa in strada am inceput sa ii explic ca pe strada/carosabil merg masinile, oamenii merg pe trotuar, si ca uneori traversam strada dar strict cand nu trec masini. Azi asa, maine asa, dupa cateva zile nu mai cerea fi’miu pe strada, imi arata insa masinile pe strada, eu ii confirmam ca da, pe strada merg masinile, si ne vedeam de drum.
Saptamana trecuta mergeam cu el pe strada, manuta in mana si jucarie in cealalta manuta. Si la un moment dat trage fi’miu spre strada. Balaure, acolo merg masinile, oameni merg pe trotuar. El nimic, tot tragea spre strada si se lasa in jos. Mai sa fie! Il tin strans de mana, ii explic iar, el nimic, tot vroia sa se apropie de bordura. Ajungem intr-o zona linistita, nu trec masini, il tin de mana si il las usurel sa ajunga la bordura fara sa coboare, si il vad ca pune jucaria jos pe strada, el ramanand pe trotuar: jucaria era o masina de lemn care, nu-i asa, trebuia sa mearga pe strada! Ca acolo a zis mami lui ca merg masinile, nu?
No bun, si-acuma eu ce fac? :))
