Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Curcubeul a fost ales sa fie simbolul comunitatii LGBT+ in 1978. Asa ca si sambata a fost plin de obiecte in culorile curcubeului, de la steaguri la umbrele, de la pelerine la par. Pentru ca sambata a fost “Pride in London”, echivalentul marsului diversitatii care a fost, tot sambata, la Bucuresti.
Am aflat intamplator de eveniment vineri seara, cand am vazut in Trafalgar Square schimbat omuletul verde de la semafoarele pentru pietoni.
Sambata planuisem sa merge la Greenwich, la un Festival International care atunci debuta (urma sa tina 3 zile). Dar trenul spre Greenwich venea peste vreo 30 minute, asa ca, pentru a nu sta degeaba in gara cu doi copii, am ales un alt tren, care ne-a dus in centrul Londrei, in ideea ca o sa gasim noi o legatura spre festival. Ajunsi insa in centru si negasind legaturi rapide, am zis ca mai bine ramanem pe acolo. Si daca tot suntem in zona, ce-ar fi sa mergem sa vedem parada “Pride in London”!
Am ajuns in zona de final a traseului pe la ora 15:00, parada urmand sa se incheie la ora 16:30. Si am fost impresionati. In primul rand de oamenii care defilau, aveau atata pofta de viata si atata energie si erau atat de vii, incat uitai ca stai in soare si ti-e prea cald si ca apoi stai in ploaie.
La parada au participat atat membri ai comunitarii LGBT cat si sustinatori ai acestei comunitati: au fost prezenti reprezentanti de la magazine si echipe de fotbal, de la firme de audit si firme de telecomunicatii, de la banci si de la diferite organizatii. Adica oameni care au curajul sa spuna “Asa sunt eu!” si alti oamenii care ii sustin si le spun “E ok asa cum esti!”. Stiu, nu ar trebui sa ne intereseze cine cu cine are momente intime acasa. Din pacate insa societatea e interesata, pentru ca multi inca judeca, arata cu degetul, resping, persecuta. Si atunci e nevoie de un astfel de mars al diversitatii.
Si asta a si fost. Cu tineri si batrani. Barbati, femei si travestiti. Inclusiv familii cu parinti de acelasi sex, formand echipa “Proud Parent”. Inotatori, fotbalisti, dansatori. Inalti, scunzi, grasi, slabi. Cu vuvuzele, fluiere si boxe. Muzica si energie. Culori, multe multe culori. Costume care mai de care. Machiaje si peruci. O nebunie!
La un moment dat au trecut pe cer si niste avioane care au lasat in urma fum rosu-alb-albastru. Ala a fost cred punctul culminant al paradei. Ulterior am aflat ca era vorba despre avioanele cu reactie Red Arrows (sursa) din Royal Air Force Aerobatic Team.
Am fost acolo cu totii, si copiii au fost incantati si ei. Fii’mea de baloane si umbrele colorate si muzica. Fii’miu de costume si avioane si baloane colorate. Sunt prea mici sa inteleaga ce este aceasta parada si de ce este nevoie de ea. Am incercat sa ii explicam lu’ fii’miu ca ideea paradei este ca oamenii sunt liberi sa isi formeze o familie cu cine vor ei atata timp cat se iubesc. Asa cum eu cu tati am format familia noastra, si altii au acelasi drept. Si i-am aratat o familie formata din doi barbati care aveau un copil.
Imi doresc ca ai mei copii sa fie deschisi la minte si sa fie toleranti. Sa nu li se para ca modul lor de viata este cel corect si orice altceva este gresit. Sa nu judece oamenii in functie de preferintele lor (culinare, sexuale, vestimentare), in functie de slujba, credinta, culoarea pielii. Suntem cu totii oameni si avem dreptul la fericire si la iubire, indiferent pe cine iubim si cine ne face fericiti.
La parada am vazut in public un barbat cu un tricou mov pe care scria “Christian and proud”. Si mi-am amintit ca bisericile, in general, ii resping pe cei din comunitatea LGBT. Poate daca biserica nu i-ar respinge, nici societatea nu i-ar mai respinge. Si ma intrebam, poate retoric, daca oamenii sunt egali in fata lui Dumnezeu doar atata timp cat iubesc persoane de sex opus. Altfel, nu prea mai sunt chiar asa egali, pentru ca li se respinge cumva dreptul la credinta. Ca in Orwell, unii devin mai egali decat altii. Mi s-ar putea raspunde ca cei din comunitate au ales, adica au decis ei sa intre in comunitate stiind ca acest lucru e respins de biserica, si deci cumva au ales intre cele doua. Asta ar insemna ca oamenii aleg de cine sa se indragosteasca, aleg pe cine sa iubeasca si aleg ce preferinte sexuale sa aiba. Eu una nu am fost intrebata ce preferinte sexuale vreau sa am si nici nu imi amintesc sa imi fi ales eu. Pur si simplu asa m-am nascut, asa s-a intamplat, nu am eu niciun aport. Si cred ca asta este valabil pentru orice om.
