Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Intr-o plimbare de cateva ore pe jos, cu un copil mic, pe strazile Bucurestiului, iti dai seama ca in acest oras exista doar 5 lucruri:
- blocurile – sunt peste tot, ne inconjoara si ne sufoca, si nici pe cel mic nu-l mai fascineaza
- masinile – “uite mami, masina rosie. si aia e masina verde. si dubita gri. si un autobuz.” si dupa inca vreo cateva masini, incepi sa canti ca sa scoti copilul din plictiseala
- copaci – asteptam sa inmugureasca si sa infloreasca, ca sa devina mai interesanti si sa le studiem culorile si sa le mirosim parfumurile
- caini – unii cu stapan, altii fara, care cum au avut noroc in viata, dar pentru un copil sunt toti la fel si merita in mod egal sa fie aratati cu degetul, moment in care si chipul se lumineaza de bucurie ca uite un caine real
- stalpi – am ajuns sa ii arat copilului stalpii si sa ii povestesc despre afisele de pe ei, ca sa aiba micutul rabdare sa finalizam plimbarile de cateva ore; stalpii cu semafor sunt cei mai interesant, au becuri colorate care palpaie si se sting/aprind
Ocazional mai vorbim si despre oamenii din oras, despre ce haine poarta si ce culori sunt sau ce activitati fac. Eventual si zambim la ei, daca ni se par oameni de treaba.
In rest cantam, radem, alergam si ne jucam. Si visam la weekendurile in care vom merge la mare sa vedem vapoare si pescarusi si nisip si mare si weekendurile la munte sa vedem brazi si veverite si stanci.
Si ajungem acasa si lasam somnul sa se astearna peste oboseala, mami sa astearna cateva idei pe blog si noaptea sa se astearna peste cele 5 lucruri pe care orasul le are pe strazile sale.