O zi usor anapoda

Spune si altora despre acest articol

Ieri a fost o zi usor iesita din tipare, dar in rest o zi perfect normala.

Sotul e plecat dimineata cu tricoul in care de fapt doarme.

Dimineata am plecat cu fi’miu spre locul de joaca, cu autobuzul. Care a avut ruta ocolitoare, cauzata de un accident, si despre care noi nu am stiut nimic, asa ca am ajung in alta parte, nu la locul de joaca. N-a fost bai, asa ne-am facut plimbarea de dimineata. Asa am remarcat ca pantofii sport pe care i-am purtat ieri pentru prima oara sunt usor diferiti ca si culoare, unul e usor mai deschis decat celalalt. Astept sa ma intalnesc pe strada cu omul care are o pereche fix la fel ca sa facem schimb de pantofi.

Ajungem la locul de joaca, unde am remarcat ca fi’miu avea pantalonii pe dos. Il imbracase domnul tatic. Il schimb (pe fi’miu, nu pe tatic) si porneste la joaca. Se urca pe un balansoar/hinta, langa care era o fetita cam de varsta lui, se dadea si ea pe un balansoar similar. Cand il vede pe fi’miu ca urca pe balansoar, se da jos de pe al ei, vine si arata cu degetul la fi’miu (nu-l atinge) si spune uitandu-se urat la mine:

– Pleaca!

– Buna, vrei sa te joci cu el?

– Pleaca!

– Nu pleaca, se da in balansoar. Vrei si tu sa te dai cu el? ii raspund eu.

– Pleaca! insista ea.

– Nu pleaca, ci sta si se da pe balasoar. Uite, daca vrei, poti sa te urci tu la capatul asta si sa va dati impreuna.

Fetita nu se lasa convinsa sa se joace cu noi, dar renunta si pleaca ea.

Un alt baietel de vreo 2 anisori, la un moment dat cand fi’miu dadea drumul unei masinute de jucarie pe o panta la baza careia se juca respectivul baietel, incepe sa tipe “Nu, nu, nu!” si incepe sa-si stranga masinutele ca nu cumva masinuta lu’ fi’miu sa le atinga pe ale lui. Si cand masinuta cu pricina ajunge la baza pantei, o ia furios si o arunca cat de departe poate el, spunand iar “Nu!”. La vreun sfert de ora dupa acest moment il vad pe baietel cum ia un tunel din material textil si incepe sa dea cu el in capul unei fetite. M-am linistit, faza cu masinuta nu era ceva personal.

In drum spre casa, venim pe jos ca autobuzele iar nu circulau. Pe drum ne prinde ploaia si noi eram fara umbrela, ca era senin si soare cand am plecat dimineata plus ca ne bazasem pe autobuz.

Venim acasa, fi’miu se culca, eu pun broccoli la fiert. Si fierbe. Si mai fierbe. Si tot fierbe, pana se arde, ca eu ma luasem cu cititul acestui articol care explica foarte frumos ca daca un copil sub 3 ani vrea in brate cand merge cu parintele la plimbare nu e de lene sau de invat, ci pentru ca el e programat sa faca drumuri “du-te vino” de la si spre parinte (baza lui de siguranta), iar daca acesta se deplaseaza, copilul e derutat ca se misca baza lui de siguranta si se lipeste de ea, respectiv vrea in brate. Asta pe langa faptul ca in brate i se schimba intregul peisaj pe care il poate admira si studia.

Ziua s-a incheiat cu bine, si privind in urma, nici nu a fost o zi prea anapoda, se putea mult mai rau. Ziua voastra cum a fost?

Spune si altora despre acest articol

Leave a Reply

Your email address will not be published.