Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Asta e raspunsul la 95% din intrebarile sau propunerile pe care i le adresam in ultimele saptamani lu’ fi’miu. Si e un “nu” prelung si uneori repetat, in ideea ca sa fie cat mai clar ca “NU!”.
Pana pe la 8 luni, nu am prea avut multe motive sa-i spunem “nu” lu’ fi’miu, ca era prea mic sa aiba idei traznite sau sa inteleaga ce e aia “nu”. Pe la 8 luni insa, a inceput sa descopere placerea de a arunca, in timpul mesei, mancare sau tacamuri pe jos (am ales autodiversificarea, deci avea toata mancarea la indemana). Stiam ca va urma perioada aruncarii lucrurilor pe jos, descoperea gravitatia, cauza-efect, distactie, experiment, toate cele. O etapa fireasca in viata fiecarui bebelus. Dar erau ocazii cand chiar nu vroiam sa arunce mancarea pe jos (ca daca arunca un morcov, il spalam, i-l dadeam din nou, dar sa arunce iaurt, hm…). Si cand i-am zis “Nu mai arunca pe jos” pentru prima oara, s-a uitat la noi, a auzit ce-am zis, si apoi, evident, a aruncat pe jos. Dupa care s-a uitat mandru la noi, sa vada daca am vazut. Si ne-am dat seama, dupa fata lui, ca el auzise (sau intelesese) partea cu “arunca pe jos”, ceea ce si facuse si era bucuros, normal. Asa ca am decis sa schimbam tactica. Si am inceput cu “Pune pe masa”. Si chiar a functionat (dupa multe repetitii), si de luni bune incoace, cand nu mai vrea sa manance ceva, pune pe masa sau ne da noua.
Ulterior am citit (din pacate a trecut ceva timp de-atunci si nu mai stiu pe ce site-uri/in ce carti) ca cei mici nu inteleg interdictiile din doua motive:
- cand i se spune, de exemplu, “nu arunca mancarea pe jos”, copilul deja isi imagineaza cum face mancarea cand el o arunca pe jos, sau devine curios de activitatea mentionata; de multe ori copilului ii pot veni idei fix din interdictii (“nu arunca cu mingea in geam” s-ar putea sa ii dea ideea de a arunca cu mingea in geam, desi el nu intentiona asta, dar parintele stresat, a vrut sa fie prudent si sa anunte ce sa nu faca cel mic, dand astfel o idee)
- cand i se spune “nu arunca mancarea pe jos”, copilul ar trebui sa interpreteze ce anume trebuie sa faca, adica sa isi traduca in minte care actiune este negarea aruncatului (“ok, deci sa NU arunc, asta inseamna sa… ce sa fac?”); iar un copil mic nu are suficienta experienta, suficiente cunostinte, astfel incat sa faca aceasta “traducere”
Noi am inceput sa aplicam ce invatasem in cat mai multe situatii, si sa spunem intr-un mod pozitiv orice “nu” pe care am fi vrut sa-l spunem: “mainile stau pe masa, picioarele SUB masa” (cand a vrut sa puna picioarele pe masa, in loc de “Nu pune picioarele pe masa”), “cu periuta ne spalam pe dinti” (cand a vrut sa spele chiuveta cu periuta), “cu creionul scriem doar pe hartie” (cand a vrut sa scrie pe pereti), “masinile merg pe carosabil, oamenii merg pe trotuar” (cand vroia sa mearga pe carosabil) si asa mai departe. Si a functionat, a inteles cam de fiecare data (cred ca de fiecare data, dar uneori nu-i convenea ce intelegea). Evident, nu reusesti chiar in toate cazurile sa spui pozitiv ceva negativ, dar noi macar ne-am straduit.
Eh, pe cat ne-am straduit noi sa nu spunem “nu”, pe atat se straduie fi’miu sa isi afirme individualitatea spunand “nu”.
- Vrei sa mergem afara?
- Nuuuuuu!
- Vrei sa stam in casa?
- Nuuuuuu!
- Hm… ok….
- Vrei banana?
- Nuuuuu!
- Vrei mar?
- Nuuuuu!
- Vrei mure?
- …. (liniste, semn ca “Da!”)
- Hai sa ne spalam pe dinti.
- Nuuuuu!
- Mergem cu trenul! Trebuie sa ne imbracam, ca e frig afara.
- Nuuuuu!
- Vii la masa?
- Nuuuu!
- Noi mancam, sa stii, ca ne e foame.
- Nuuuu!
- Ba ne e!
Asa ca am inceput sa devenim experti (desi mai avem de invatat, ca avem zilnic noi provocari) in reformulari:
- In ce picior pun mai intai soseta, in stangul sau in dreptul?
- Cu ce vrei sa te incalti?
- Vrei banana sau mar?
- Mananci cu lingurita cu iepuras sau cu cea cu elefant?
- Ce scutec vrei sa iti pun, cu dinozauri sau cu stelute?
- Ne mai dam pe tobogan de doua ori si apoi mergem acasa pentru ca este tarziu (acest gen de afirmatie + explicatie acorda copilului timp sa accepte ceva care nu ii convine dar care totusi se va intampla – ideea asta am citit-o tot pe undeva pe net si functioneaza aproape mereu, din pacate nu mai gasesc articolul)
In majoritatea cazurilor functioneaza, in altele tot “nu” auzim, bineinteles. Intr-adevar, uneori poate fi obositor, dar de cele mai multe ori este fain pentru ca se lasa cu rasete si joaca, pentru ca ne descoperim unii pe altii si in special fi’miu pe el insusi: perioada lui “nu” este una extrem de benefica pentru cei mici pentru ca:
- isi descopera individualitatea
- isi dau seama ca pot avea alte nevoi si dorinte decat cei din jur
- isi dau seama ca se pot afirma
- constientizeaza ca au o vointa proprie
- prin discutii in contradictoriu, capata incredere in ei
- invata sa gandeasca, sa se intrebe, nu doar sa execute (lucru extrem de important pe viitor, pentru ca e bine ca un om sa stie sa spuna “nu”)
(sunt multe articole pe net pe tema asta, gasiti cateva aici, sau aici)
Asa ca tot ce putem face este sa respiram adanc si sa admiram procesul de evolutie al lui, respectandu-i cat de mult posibil refuzurile si explicandu-i, cand este cazul, de ce nu ii putem accepta “nu”-ul.
