Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Stiu ca suna a “mi-a mancat catelul tema”, dar sa stiti ca in acest caz, acesta este adevarul gol-golut: mi-a mancat fi’miu telefonul.
Ca toti bebelusii, fi’miu are o fascinatie pentru obiectele des folosite de noi, parintii: telefon, tableta, tastatura, telecomanda (posibil si alte obiecte care incep cu T). Ca sa nu fac un copil sa planga zilnic pentru ca-i refuz placerea de a tine in mana un telefon, m-am pus pe dezinfectat telefonul si oferit de buna voie si nesilita de nimeni “jucaria” copilului. Care copil saliveaza abundent ca deh, ii ies dintisorii. Si cum s-a vazut voinicul cu telefonul in mana, l-a si bagat in gura sa-l roada bine de tot. Si toata saliva a intrat, ati ghicit, in telefon!
Si azi asa, maine asa, pana cand, intr-o zi, telefonul a devenit imun la dintisorii de bebelus si apoi si la degetele de adult: adicatelea touchscreenul a devenit complet insensibil. Incercarile de resuscitare au esuat. Si asa a ajuns telefonul in… orez.
Sotul (care mi-a mai salvat o data telefonul cand l-am scapat pe jos si nu mai functiona butonul de on/off) a gasit pe internet solutia salvatoare: pune telefonul in orez uscat pentru circa 48 de ore, ca orezul o sa atraga toata umezeala si asa se usuca telefonul. Zic si facut: luat castron, turnat orez, pus telefon, turnat si mai mult orez, rugat orez sa fie setos, lasat la “dospit”.
Asta se intampla ieri seara. Astazi, curiozitatea m-a impins sa bag bateria in telefon si sa il testez. Si sa vezi minune: o noapte petrecuta cu orezul l-a convins sa se resensibilizeze. Bun orez, era de-ala integral! Si pentru ca s-au inteles atat de bine, i-am mai lasat impreuna o noapte, “sa fie”, vorba aia. Asa ca dupa 1 zi de offline, maine revin si pe telefon.
