Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Pana sa am copii nu cred ca m-am gandit la curaj, la ce inseamna, la ce presupune “sa ai curaj”. Dar fiind in perioada “de ce”-urilor de un an jumate deja, precum si a altor intrebari si discutii, am ajuns sa fiu foarte atenta la tot ce se intampla in jur, la ce se discuta, la ce aude fii’miu, ca sa ma pregatesc pentru intrebari ulterioare. Despre frica si curaj nu m-a intrebat inca, insa m-am intrebat eu in momentul in care i s-a spus lu’ fii’miu ca este curajos. De fapt m-am intrebat mai mult despre curaj. Pentru ca despre frica mi-e clar ca intr-o doza sanatoasa e extrem de utila. Nu de alta, dar frica e cea care ne opreste sa traversam pe rosu sau sa iesim pe geam dintr-un apartament situat la etajul 10. Bineinteles ca sunt mai multe tipuri de frici, inclusiv fricile de lucrurile noi si asta mai ales in cazul copiilor, insa presiunea “haide, fii curajos!” care indeamna un copil sa faca ceva ce nu se simte confortabil sa faca nu mi se pare sanatoasa. Cred ca un copil, cu un adult rabdator langa el care sa il sustina, isi va invinge in timp fricile de acest gen. Iar fricile care il tin in viata, sper sa si le pastreze.
Asadar frica e buna, e sanatoasa, ne tine in viata. Dar curajul? Curajul este lipsa fricii? Si daca da, e de dorit asta?
Cand citesti carti de copii sau cand te uiti la desene sau filme pentru copii, remarci personaje “curajoase”. Si curajul este prezentat ca o calitate, un atuu, o caracteristica care iti aduce succesul, victoria, laudele. Si curajos e soricelul care se aventureaza singur in padure sau leul care se arunca in foc sa salveze o leoaica. Cand insa acelasi curaj il face pe personajul principal sa intre in belea, sa pateasca ceva rau, curajul capata brusc denumirea de “nesabuinta” sau “prostie”. Unde e granita dintre curaj si nesabuinta? Aceeasi fapta e curajoasa daca are rezultat pozitiv si nesabuinta daca rezultatul este negativ? Adica asteptam finalul actiunii ca sa decidem daca personajul a fost curajos sau nesabuit?
Radacina cuvantului “curaj” este latinescul “cor”, adica “inima”, “cord”. Si initial curaj insemna sa spui ce gandesti cu inima deschisa. Intelesul cuvantului s-a tot modificat de-a lungul timpului si in prezent curajul este aproape sinonim cu “eroism”. Brene Brown in cartea “Darurile imperfectiunii” spune: “Cred ca am pierdut contactul cu ideea ca a vorbi onest si deschis despre cine suntem, despre ceea ce simtim, si despre experientele noastre (bune sau rele) este definitia curajului. Eroismul inseamna deseori sa ne riscam viata. Curajul inseamna sa ne expunem vulnerabilitatile. In lumea de azi, asta este ceva extraordinar.”
Curaj este atunci cand, la un curs sau intr-o discutie, recunosti ca nu ai inteles un lucru si rogi sa ti se explice. Curaj are un copil care merge la o petrecere cu colegii dar isi suna parintii sa vina sa il ia (indiferent de motive), in ciuda insistentelor/presiunii celor din anturaj. Curaj ai atunci cand esti dispus sa iti expui vulnerabilitatile si iti asumi riscul sa fii dezamagit. Curaj ai atunci cand iti accepti imperfectiunile.
A fi tu insuti, sa te arati lumii exact asa cum esti tu. Cred ca asta inseamna curaj. Restul sunt acte de eroism sau fapte nesabuite, in functie de rezultat.
Imagine: Stuart Miles/freedigitalphotos.net
