Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
De cand sunt in Bucuresti parca sunt intr-o continua cautare de dentisti.
Primul medic stomatolog la care am mers dupa mutarea in Bucuresti a fost o tipa, faina, placuta, profesionista, chit ca in celalalt capat al Bucurestiului fata de mine. Dar s-a mutat curand in Ploiesti, dupa sot.
Al doilea medic, un el de data aceasta, tot la capatul lumii, m-a tratat cu prea putin entuziasm si m-am ales cu infectie pe nerv si un dinte cenusiu. Am renuntat.
Urmatorul medic era mai aproape de mine, si a fost ok, doar ca a disparut cabinetul, cu medic cu tot.
Astfel am ajuns la o clinica specializata (despre care stiam de ceva timp pentru ca la primul meu job serios lucrasem la aplicatia lor interna), medici faini si profesionisti, dar orientati prea mult pe aspect din punctul meu de vedere, prea scumpi si prea departe pentru situatia mea prezenta, de proaspata mamica.
Am ajuns recent la o doamna medic, cu recomandare. Am plecat cu o plomba foarte bine pusa si cu cosmaruri: doamna doctor nu purta manusi si umbla cu manutele golute cu unghii mici si contururi negre (parea sa fi dat la sapa de curand) in gurile pacientilor. Oricat de bine a lucrat, n-am fost in stare sa mai trec pragul cabinetului respectiv.
Ironia face ca in blocul in care locuiesc exista un cabinet stomatologic. La acest cabinet am intrat cand m-am taiat foarte rau la un deget intr-un pahar pe care l-am spart in timp ce-l spalam. In cabinet nu era niciun pacient, medicul inca nu venise, iar asistenta, relaxata, picior peste picior, fuma o tigara, tolanita pe scaunul de pacient. Eu am ajuns la dermatologie pentru reparatie de deget, iar cabinetul stomatologic de la mine din bloc a ajuns pe lista neagra a dentistilor.
Si uite-asa am ajuns in cautare de dentisti.
In zona Militari, au aparut vreo 10-15 cabinete noi de stomatologie, pe langa cele cateva zeci deja existente. Dar nu-mi vine sa intru aleator intr-unul ca sa experimentez si sa vad cum e, mi-e frica de maini neinmanusate si infectii pe nerv.
Asadar, ajutor, caut dentist serios, profesionist, care sa umble cu manusi (la propriu, nu la figurat), si neaparat in zona Militari-Drumul Taberei, ca nu-mi permit drumuri indepartate deocamdata, un bebe mic depinde de “mami-cantina” (am o recomandare faina pentru zona Vitan, dar inca mi-e imposibil sa ajung acolo pentru reparat masele).
Buna,
Pot sa-ti recomand eu o doctorita serioasa, profesionista si la care merg de 9 ani de zile. Are cabinetul la Piata Gorjului, langa gura de metrou. Daca mai esti interesata, da-mi un semn 🙂
Da da da, vreau! 😀
As vrea si eu nr de telefon si numele doctoritei daca se poate! Va multumesc.
Caut datele in telefon si revin pe privat.
Buna,
In Militari sunt intr-adevar foarte multe cabinete.
Daca mai este de actualitate, iti recomand un adevarat profesinist care are cabinetul in Militari: Dr. Dan Valeanu. Are mana foarte usoara si lucreaza foarte bine, insa poti gasi multe inforrmatii pe net despre cabinetul dumnealui. Iti poti face programare la nr. 0722 724 258.
Multa bafta!
Salut!
Ai găsit până la urmă un stomatolog în Militari de care ai fost mulţumită? Poţi face o recomandare?
Da, am gasit la Pta. Gorjului, foarte aproape de gura de metrou, dar asta era acum vreo 3 ani jumate, posibil sa se fi mutat. Caut numarul de telefon si revin pe privat cu detalii 😉
Super! Ar fi foarte aproape de mine. Mersi fain!:)
Buna! Ma poti ajuta te rog cu datele de contact ale stomatologului la care ai mers? Multumesc anticipat!