Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Astazi faceam baloane de sapun. Multe si de toate dimensiunile. Pentru fi’miu, ca e fascinat de ele de pe la 5 luni: daca ii faceam baloane de sapun, drumul pana la munte sau pana la mare devenea brusc mai suportabil pentru el si mai putin plictisitor. De cateva saptamani a inceput sa incerce sa le si prinda, ca pana acum doar le admira de la distanta si le studia. Baloanele insa nu se lasa prinse, au doua tactici imbatabile: zboara mai sus de manutele lu’ fi’miu sau se sparg cand sunt atinse de el. Orice, numa’ sa nu se lase prinse. Dar fi’miu insista, poate va convinge un balon sa stea la el in manuta.
Ma fascineaza aceasta imagine, a doua manute mici de bebelus zambaret intinse in sus sa prinda baloane de sapun. Mi-ar placea pentru o secunda sa uit ca ele se sparg si sa intind si eu mana, cu speranta si bucurie. Dar si mai mult mi-ar placea ca el sa isi aminteasca aceste momente, aceasta stare, cand va creste si sa zambeasca mereu cu optimism cand vede baloane de sapun.
Cand e ultima oara cand ati intins mana dupa un balon de sapun?