Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Asteptarile celorlalti pot fi unul dintre lucrurile pe care este cel mai greu sa le suporti. Iti sunt puse in carca fara sa le soliciti, le simti mereu cum parca iti sufla in ceafa si nu te lasa sa respiri, iti ghideaza drumul in viata si te indeparteaza de tine.
Omul este o fiinta sociala si are nevoie sa simta ca apartine unei comunitati, motiv pentru care instictiv nu vrea sa ii dezamageasca pe cei din jur. Asta inseamna ca incearca sa se ridice mereu la “nivelul asteptarilor” celorlalti, a celor care conteaza pentru el, uitand de propriile asteptari de la propria persoana: face o facultate pe care nu o doreste, isi gaseste un job care ii provoaca lehamite, face o nunta traditionala desi si-ar dori-o fara turta, galeata si alte cele, isi boteaza copilul desi nu crede in el, chefuiesc de Revelion desi ar vrea doar sa vada un film si sa doarma, si lista e lunga, prea lunga.
Frica de a dezamagi am simtit-o cu totii si oricat ne displace sa o recunoastem, ea ascunde uneori o lipsa de incredere in noi insine si ni se pare poate mai usor sa ne uitam la ce se asteapta cei din jur de la noi si aia sa facem, decat sa cautam sa ne descoperim si sa gasim lucrurile pe care vrem noi sa le facem. Dar mai presus de toate poate ascunde o obisnuinta de acasa.
In copilarie, asteptarile parintilor ii ghideaza pe copii: cei mici vor sa faca pe plac adultilor pentru ca au nevoie de iubirea si siguranta pe care parintii le-o ofera. Asa se face ca daca ii spui unui copil “esti un neindemanatic, mereu spargi cate ceva”, el chiar asta va face in continuare, pentru ca simte ca parintele asta asteapta de la el, sa sparga ceva, sa fie neindemanatic, si nu vrea sa dezamageasca. La fel si in directia pozitiva: spune-i unul copil ca iti place ca este ordonat, si el va deveni maestru al ordinii. Dar e bine asta? E bine sa punem etichete copiilor si sa avem asteptari de la ei?
Raspunsul ne vine natural: “nu”. Dar cumva nu reusim sa ne comportam ca atare, si punem etichete, si avem asteptari, de la copii, de la prieteni, de la rude, de la partener. Si fie suntem dezamagiti de ei, fie prin asteptarile noastre ii deturnam pe ei de la drumul lor si schimbam ceea ce ar putea ei de fapt sa devina.
Oare cum ar arata lumea daca nu am mai avea asteptari de la oameni? Sau daca macar fiecare om ar ignora asteptarile celor din jur referitoare la propria lui persoana? Ar astepta cu nerabdare ziua de luni pentru a incepe o noua saptamana la job? S-ar simti bine la propria nunta pentru ca il reprezinta si se regaseste in ea? Ar zambi oare mai des? Ar iubi mai mult viata si pe oameni? S-ar simti mai bine in propria piele si ar simti ca si-a gasit locul in lume?
In cartea “Parintele constient” (“The conscious parent – transforming ourselves, empowering our children”), scrisa de Shefali Tsabary, capitolul 3 se intituleaza “Elibereaza-ti copiii de nevoia de a avea aprobarea ta”. Cat de frumoasa poate fi aceasta idee! Pe o alta pagina am gasit un alt subtitlu, “Copilul tau nu trebuie sa-ti castige increderea”, cu explicatia “oamenii tind sa proiecteze lipsa lor de incredere [in viata] asupra copiilor.[…] Cred nu doar ca copiii nostri nu trebuie sa ne castige increderea, ba mai mult, cred ca ei trebuie sa stie ca avem incredere in ei in mod implicit pentru ca ii vedem ca fiind fundamental de incredere”. Iar capitolul 13 incepe foarte frumos: “Sunt deseori intrebata ‘Ce vrei sa fie copilul tau cand va creste?’. Aceasta intrebare mereu m-a nedumerit pentru ca nu am nicio idee despre ce ar trebui sa devina copilul meu. Raspund ‘Deja este‘.” si continua pe aceeasi pagina “Cand imi inveleam fiica pentru somn acum cateva seri, i-am spus ‘Sunt foarte mandra de tine.”. Cand m-a intrebat de ce, am raspuns ‘Pentru ca indraznesti sa fii tu insati’.” Capitolul se numeste “Renunta la marile sperante” (“Shelve those great expectation”).
Cat de liber se simte un copil care este lasat sa fie el insusi, care este iubit si acceptat pur si simplu, care nu trebuie sa faca nimanui pe plac, care nu trebuie sa se ridice la asteptarile nimanui, care nu trebuie sa se conformeze unei etichete puse de un parinte?
Si la final de post, pentru ca lucrurile se leaga cateodata, pun partea finala a unui desen pe care l-am citit acum cateva zile si care s-ar traduce “Nu trebuie sa-ti traiesti viata in modul in care altii se asteapta sa ti-o traiesti”.
