Zambete de bunicute

Spune si altora despre acest articol

Fi’miu e magnet de oameni, dar ieri in plimbarea de 2 ore de dimineata a fost parca magnet de bunicute.

Dimineata am iesit la plimbare pe strazi, cu fi’miu in tricicleta. La un moment dat se da jos si incepe sa o impinga. Si tot mergem noi asa, pana in dreptul unei placute cu numele strazi, unde ne oprim sa o studiem. Si trece pe langa noi o doamna in varsta si se intoarce sa ne vada mai bine, dupa care vine spre noi:

– Este adorabil! Si asa-i ca e curios si vrea sa stie tot? Am si eu un nepotel de 1 an jumate, la fel de inalt ca fiul dumneavoastra, si este foarte istet si curios! Asa e generatia asta noua, nu stiu de la ce, o fi alimentatie, nu stiu, ca nu-mi amintesc generatia fiului meu sa fi fost chiar asa isteata! Minunat copil aveti, sunteti norocoasa!

Si a plecat cu un zambet larg pe toata fata si chiar s-a mai uitat de 2-3 ori dupa noi fericita. Fi’miu e adorabil intr-adevar, dar zambetul si fericirea de pe chipul bunicii cu siguranta s-a datorat gandului la nepotelul ei. Parea topita dupa el!

Noi ne continuam drumul dupa ce am studiat bine placutele. Si ne oprim sa zdranganim un gard de metal, timp in care o doamna ne ajunge din urma si se opreste, spunand:

– Ma fascineaza copilasii, ma uit la piciorusele lor ca sunt atat de mici si ma minunez cum de merg cu ele.

– Oho, si merg inca foarte repede, trebuie facute eforturi sa tii pasul cu ei!

– Oooo, mie-mi spuneti!

Si razand, pleaca mai departe. Oare ce amintiri frumoase i-o fi starnit fi’miu? Si cat de fain trebuie sa fie sa fii in varsta, sa mergi pe strada, sa treci pe langa un pusti care sa iti aminteasca de lucruri atat de frumoase incat sa te faca sa zambesti din tot sufletul! Stiu ca si mie mi se va intampla asta, pentru simplul motiv sa fi’miu imi umple casutele memoriei cu amintiri minunate!

Spune si altora despre acest articol

Leave a Reply

Your email address will not be published.