Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Anul trecut am vazut marea o singura data, la Brighton.
Anul asta, dupa ce am cumparat masina, cand am vrut sa facem un prim drum cu ea, am ales sa mergem tot la Brighton. Am gasit acolo puhoi de oameni, parcare exagerat de scumpa (4 GBP/ora sau 24 GBP/ziua in centru) si niciun loc de parcare timp de vreo doua ore.
Urmatorul weekend, cu sete de mare, am zis sa incercam o alta locatie si am ales Whitstable, un orasel cu vreo 30.000 locuitori, majoritatea (>90%) englezi, asezat in sud-estul Regatului Unit, in estuarul Thamisei.
Am ajuns acolo dupa-masa, pentru ca am plecat tarziu de acasa (aparent cu doi copii inca nu reusim sa plecam undeva inainte de 11 dimineata, cu trezire data de fi’miu la 6) si pentru ca pe drum am vrut sa vizitam si castelul Leeds.
Masina am parcat-o langa port, dupa care am pornit spre plaja, prin port, caci imediat langa el incepea plaja. Tot langa port erau, pe uscat, cateva zeci de veliere, toate acoperite cu prelate. A fost fain ca ne puteam plimba printre ele si fi’miu a fost foarte incantat.
Toata plaja era cu pietre, si pe alocuri gaseam cate o palma de nisip. Crezusem ca plaja de la Brighton era o exceptie, acum insa incepeam sa ma intreb daca in UK exista si plaje “normale”, adica de-alea cu nisip, asa cum eram eu obisnuita.
Plaja era in panta iar marea era retrasa, parte din plaja parand mocirloasa. Pana am plecat s-a retras apa si mai mult, asa ca acolo unde aruncase fi’miu pietre in apa acum erau… pietre.
Oraselul este renumit pentru scoici, si toate terasele de pe malul marii vindeau preparate din scoici. Apropos de malul marii, exista acolo o faleza, foarte ingusta, un drum intre casute mici de vacanta (pret incepand de la 90.000 GBP) si plaja/pietre.
Spre apusul soarelui am parasit plaja si am mers putin prin oras si am descoperit un aspect foarte fain al acestei locatii: alei mici, inguste, printre case si curti si copaci. Si liniste, si aer curat, inclusiv in centru.
In drum spre masina, ne-am intors sa salutam marea, sa admiram peisajul, sa vedem morile de vant din zare si cochiliile de scoici (nu se arunca, ci se strang pentru a ajuta urmatoarele generatii de scoici sa creasca).
