Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
De cateva luni timpul a inceput sa curga, simultan, in 3 viteze.
Ma uit la fi’miu si il vad cum creste sub ochii mei cu o viteza ametitoare, de parca se grabeste cine stie unde. Cand era mic dormea somnurile de peste zi pe mine, era micut si incapea perfect la pieptul meu. Acum vrea sa doarma pe mine cand e racit (s-a intamplat luna asta sa fie putin racit) si dragul de el nu mai incape! A crescut, are deja doi ani, se joaca cu noi ascunselea prin casa, ne pacaleste in joaca in diferite moduri, si ne explica “tati/mami titi maie hop-hop” (adica vrea sa mearga cu tata/mama cu autobuzul double decker sa vada iepurasii de la petshop) sau “titi muchi pacaia” (adica “masini multe in parcare”). Cand ma uit la el, simt ca zilele trec cu viteza luminii!
Apoi ma uit la burtica, si vad cum creste, incetisor asa, de nici nu-mi dau seama daca ea chiar creste sau sta pe loc. Noroc cu pozele pe care le facem cat de des putem cu burtica, ca asa imi dau si eu seama ca da, creste. Pana cand am fost la prima ecografie, in saptamana 12, parca timpul statea in loc, nu mai venea o data ziua ecografiei sa stiu ca e totul in regula, ca bebe se dezvolta bine si ca e sanatos. Apoi am vazut ca e totul ok, am inceput sa il simt pe bebe din saptamana 11 si de prin saptamana 17 il simt zilnic, am mai fost intre timp si la ecografie de 20 de saptamani, asa ca acum stiu ca e totul bine in burtica si parca e totul mai usor. Sarcina in sine nu este deloc grea, m-am confruntat doar cu ceva greturi vreo 3-4 saptamani la inceput si atat. Ce-mi da mari batai de cap este o durere cauzata de cezariana de la prima nastere, asa ca fiecare zi a devenit o provocare si o sursa de ingrijorare in multe momente ale zilei: am dureri acum de la cezariana sau de la sarcina, e bebe bine? Asa ca pe de o parte pare ca timpul trece greu pentru ca abia astept sa nasc si sa-l tin pe bebe in brate, sa-l vad eu ca e bine si sanatos, pe de alta parte savurez la maxim perioada asta, este absolut minunat!
Si uite asa am parte si de momente ale zilei cand timpul sta pe loc, viteza este fix zero. Spre exemplu la pranz, cand doarme fi’miu, ma asez langa el (v-am zis deja ca-s topita dupa somn) si il admir si ma minunez, si in acelasi timp simt cum in burtica face balet (sau karate) bebelusul. Si nu-mi vine sa cred ca am un copil in fata ochilor si un copil in burtica, mi se pare incredibil, ireal de frumos! Si uite-asa timpul sta in loc si nu mai exista nimic decat fix acel moment in care simt respiratia lu’ fi’miu si picioarele lu’ bebe.
Si asa trec zilele, una cate una, frumoase si pline de momente memorabile, in 3 viteze contradictorii.
