Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Cand eram mica, pana prin scoala generala, petreceam mult timp cu bunicul meu si mergeam cu el la camp, sapam cu el in gradina, pliveam rosiile, puneam arpagic si cate si mai cate. Si mai ales vorbeam cu bunicul si el imi povestea despre lume, de la utilitatea frunzelor la o planta la razboi (era nascut in ’30), trecand inclusiv prin povesti despre carti si filme si piese de teatru, caci era mare iubitor de acestea. Si pentru ca imi povestea cu drag, si pentru ca ma facea curioasa, si pentru ca unele filme sau piese de teatru le-am vazut impreuna, am prins drag de “Take, Ianke si Cadar” (teatru) pe care l-as revedea la nesfarsit, de “Contele de Monte Cristo” (cartea), de “Sapte neveste pentru sapte frati” si mai ales de “Sunetul muzicii”. Habar nu am daca este un film bun sau nu dupa parerile altora sau ale criticilor, cert e ca mi-e drag sufletului meu, ca l-am vazut de nu mai stiu cate ori si l-as mai revedea de nu stiu cate ori. Si lu’ fi’miu ii cant uneori unele cantecele din film, cel mai des cel cu gamele (mai ales cand ii arat clapele la orga-pisica a lui).
Pun mai jos filmuletul cu cantecul gamei si va invit sa va delectati. Iar daca inca nu ati vazut filmul faceti-i un loc intr-o seara tihnita, ca e foarte fain!
