Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
– am avut iar noroc si intr-un charity shop am gasit o comoara de carte: “Parentaj sensibil si inteligent – Sa ne intelegem mai profund pe noi insine ca sa putem creste copii fericiti” a lui Daniel J. Siegel, carte tradusa in limba romana la editura Herald; ce stiu despre Daniel Siegel stiu de la Otilia Mantelers (pe care o stimez) si anume ca este specializat in pediatrie si psihologia copilului si a studiat relatiile, emotiile, comportamentul uman si ofera detalii si explicatii despre toate acestea (de exemplu explica faptul ca sistemul limbic din creierul copiilor, centrul socio-emotional, detecteaza daca parintele este atent sau nu la copil si in functie de atentia acordata si disponibilitate, se poate descarca de emotii puternice, frustrari si temeri acumulate); Daniel Siegel va tine o prezentare in Bucuresti pe 27 septembrie si ar fi pacat sa o ratati!
– prieteni dragi, cu ambitie si creativitate, au lansat international jocul “Mage and Minions“, disponibil pe Android in intreaga lume – filmuletul de prezentare spune prin imagini mai bine si mai mult decat as putea-o face eu prin cuvinte, as vrea insa sa adaug ca e foarte faina posibilitatea de a actiona in joc prin gesturi cu degetul pe ecranul telefonului/tabletei, e primul jos pe care il stiu si joc care are acest feature; in rest, descoperiti voi ce si cum si lasati si rating si feedback, ca sa afle si creatorii jocului parerea voastra
– am facut in fiecare zi, de mai multe ori pe zi, ca toate animalele, de la vaca la sarpe, de la bufnita la camila, si cu ocazia asta am aflat si cum face vulpea (care tot aparea in desenele din carti si ma punea fi’miu sa ii spun cum face): vulpea face “yow-wow-wow” si “ack-ack-ackawoo-ack” si uneori “yaaggaghhghhhhhhahhhh” si va provoc sa faceti si voi ca ea; mai multe detalii pe tema cum face vulpea, cu explicatii cu tot, gasiti aici
– am vazut cum un urs salveaza o cioara de la inec la gradina zoologica din Budapesta (nu am fost acolo, ci am vazut filmuletul acesta)
– am fost sa vizitam la gradinita cu program prelungit (desi se putea opta si pentru program scurt, de la 7:30 la 13:30) si ne-am dat seama ca poti, din dorinta de a oferi copiilor multe posibilitati de joaca, sa aglomerezi cateva incaperi cu atat de multe jucarii (inclusiv calculatoare cu tastaturi colorate pentru copii) incat sa devina locul inghesuit si sa simti fiorii claustrofobiei desi nu suferi de claustrofobie; altfel, gradinita este faina, meniul afisat din timp pentru fiecare zi a saptamanii, include si activitati in afara sediului cum ar fi vizita la hypermarket sau la petshop sau la biblioteca; si totusi, lipsa empatiei fata de copil si tratarea celor mici ca un tot unitar, ca si cand toti sunt la fel, ne-a facut sa spunem “pas”
– a inceput, pe 1 august, saptamana internationala a alaptarii, ocazie cu care s-a organizat in Bucuresti (si in alte orase, din ce am inteles), marsul “Alaptarea conteaza!” cu scopul de constientizare a importantei si naturaletii procesului de alaptare naturala a copiilor; m-a bucurat acest eveniment, mi se pare important si foarte necesar in Romania, unde alaptarea nu este sustinuta si inteleasa asa cum ar trebui (am povestit despre experienta mea cu alaptarea in maternitate aici si cu alaptarea dupa varsta de 1 an aici), iar alaptarea in public este aproape subiect tabu
– mi s-a reamintit ca “se-nvata in brate” e un mit si nimic mai mult: l-am purtat pe fi’miu in brate de mic, inclusiv in sisteme de purtat, l-am adormit in brate, l-am plimbat in brate, a dormit in brate la mine nopti la rand, iar acum nu mai am nicio sansa sa-l adorm in brate acasa (doar in plimbari pe afara accepta), iar pe strada nici sa nu-mi treaca prin cap sa-l iau in brate cand de exemplu ne grabim sa ajungem la destinatie, ba de multe ori se zbate sa-l las jos din brate; si de multe ori cand oboseste de mers pe jos sta in brate 1-2 minute sa isi traga sufletul si apoi o ia iar la picior; si nici la pupat nu mai sta prea mult, desi l-am pupat de l-am zapacit, nu doar in somn (asa cum “recomanda” un alt mit romanesc)
– am invatat sa desenez un arici, e chiar simplu: se deseneaza o jumatate de inima, in colt i se deseneaza ochi, nas, gura, si apoi multi tepi si gata, uite ariciul, care, apropos, face “iii-uuu-iii”
– am fost abordata de 2 ori intr-o singura saptamana de persoane straine care vroiau si-mi cereau permisiunea sa-i faca poze lu’ fi’miu; cu ocazia asta am discutat si citit mai mult pe aceasta tema, sper sa apuc sa scriu un post separat despre asta
– am deveni fan Timmy, o oita, “baaah-baaah!”, care are parte de multe aventuri, iar intr-una din povestiri, isi doreste foarte mult sa castige un concurs de alergat in sac si e aproape sa reuseasca, cand prietena ei rata cade si ea se intoarce din drum sa o ajute sa se ridice, timp in care pisicuta castiga cursa: lui Timmy ii place sa castige, dar prietenii sunt mai importanti pentru ea; asa-i ca e o poveste faina pentru cei mici?
Voi ce-ati facut saptamana trecuta?
