Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
L-am zapacit de cap pe sot, ii tot spun de vreo 4 zile incoace, in fiecare zi, cat de minunata si interesanta este cartea asta! Pentru ca este!
Am cumparat cartea zilele trecuta dintr-un charity shop si am luat-o aproape gratis (sub 6 lei), pesemne cei de acolo nu stiau ce comoara au pe raft si nu-mi vine sa cred ca noroc am avut sa o gasesc! Si de atunci o citesc pe nerasuflate, in fiecare zi dar in limita timpului disponibil (in contextul vietii cu un pusti energic).
Cartea este scrisa de Adele Faber si Elaine Mazlish si de fapt titlul s-ar traduce “Frati fara rivalitate” (“Siblings without rivalry”). Tot aceste doua autoare au scris si “Comunicarea eficienta cu copiii” si “Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne asculte si cum sa-i ascultam pentru ca ei sa ne vorbeasca” (am si aceste doua carti, abia astept sa le citesc si pe ele). Revenind.
Cartea este scrisa sub forma asemanatoare unui transcript de sedinte de grup pe teme de parenting si relatiile dintre frati. Si lucrurile, ideile, povestile, exemplele, curg extrem de firesc si natural si cu sens.
Cartea incepe cu propunerea autoarelor adresata parintilor de a incerca sa inteleaga ce simte un copil cand afla ca va avea un frate: imagineaza-ti ca sotul/sotia ta vine acasa intr-o zi si iti spune “te iubesc nemasurat si esti atat de minunat(a) incat am decis sa mai am pe cineva exact ca tine”. Si vine noua sotie/noul sot, si auzi cuvinte precum “asa-i ca este adorabil(a)? buna, scumpete! vai, ce dragalas(a) esti!” si spre tine “asa-i ca-ti place de el/ea?”. Si cand noul membru al familiei are nevoie de haine, ii sunt oferite hainele tale pe motiv ca si-asa tu nu le mai porti. Si peste cateva luni, cand noul partener vrea sa foloseasca laptopul tau si tu nu-l lasi, alearga la sotul tau/sotia ta si se intorc amandoi la tine si ti se spune “de ce nu i-l imprumuti putin? ce e asa de greu sa imparti?”.
Dupa fiecare exemplu, cititorul este invitat sa scrie ce starneste in el fiecare afirmatie, tinand cont ca sunt lucruri pe care multi frati mai mari le aud cand apare in familie inca un frate. Si povestea continua: sa presupunem ca dupa cativa ani, te duci la jumatatea ta si ii spui ca nu mai suporti si ca vrei ca noul membru al familiei sa dispara pur si simplu, si auzi replica “vorbesti prostii, nu ai niciun motiv sa simti asta” sau “ma superi cand spui asta, nu mai vreau sa aud asa ceva” sau “stii bine ca asa ceva nu este posibil, suntem o familie acum”. Ce ai simti la auzul acestor cuvinte? Furie, abandon, lipsa de putere, nebunie, infrangere?
Parca altfel intelegi un frate mai mare acum…dar cartea este despre frati, nu doar despre fratele mai mare, acesta era doar un exercitiu de inceput.
Cartea continua cu discutii despre comparatiile dintre frati pe care le fac parintii (uneori fara sa-si dea seama, iar alteori pot face comparatii cu copiii altor familii) sau fratii intre ei, despre tratarea in mod egal a copiilor (si despre cat de benefic e uneori sa nu fie tratati egal), despre rolurile pe care si le iau copiii sau care le sunt atribuite (“fratele cel slab si fratele cel puternic”, “fratele bun la inot si fratele bun la romana”), inclusiv in cazul in care unul dintre frati are un handicap, despre intrebari-capcana de genul “mami/tati, pe cine iubesti mai mult dintre noi doi?” si despre mesajele pe care incearca copiii sa ni le transmita, despre trairile pe care le pot avea si despre cum pot fi incurajati sa se exprime fara violenta (fizica sau verbala), despre victimizare si asuprire intre frati, plus multe idei despre abordarea si solutionarea problemelor ce apar astfel incat in final sa se ajunga ca fratii sa nu mai fie rivali.
Cateva exemple faine de schimbare de atitudine si replici date copiilor:
– in loc de “e foarte urat ce-ai facut, bebelusul a vrut doar sa puna mana pe jucariile tale” -> “Fara lovituri. Spune-i surorii tale cat de furios esti cu cuvinte, nu cu pumni.”
– “Porcul lacom a mancat toate prajiturile!”: in loc de replica “Si tu ai facut la fel ieri!” -> “In loc de jigniri, mai bine spune-i ce simti. Sau ce ti-ai dori.”
– “Lui i-ai dat mai multe clatite decat mie!”: in loc de justificarea “Ba nu, v-am dat fix la fel!” -> “Oh, inca iti este foame, mai vrei niste clatite?”
– in loc de “Dezgustator, nici un bebelus nu face atata mizerie la masa” (in mintea copilului ar fi “ma uraste. iubeste bebelusul”) -> “A curs putin lapte pe masa” (in mintea copilului “oh, n-am vazut, o sa sterg”)
– “Nu imi spune ca ma misc incet! Sora ta niciodata nu vorbeste asa cu mine!” (in mintea copilului “tot ce fac eu e prost, ce face ea e bine”) -> “Imi este greu sa te ajut cand sunt criticata” (in mintea copilului “ar trebui sa am mai multa grija la ce spun”)
– “Trimite bebelusul inapoi!”: in loc de negarea “Nu crezi asta, vorbesti prostii. Stii ca iubesti bebelusul.” -> “Ai vrea sa nu fie aici bebelusul, uneori iti doresti sa plece.”
Se pune accentul in carte pe acceptarea copilului asa cum e el, cu toate trairile si sentimentele lui, fie ca ne plac, fie ca nu, si pe descrierea sentimentelor transmise si a actiunilor unui copil: in loc de “ai luat 10, felicitari, esti mai bun la matematica decat fratele tau” ar trebui spus “ai muncit din greu si ai luat 10 la matematica, trebuie ca esti foarte mandru”, fara nicio etichetare si fara nicio comparatie favorabila sau nefavorabila intre frati. La fel si exemplu de mai sus, cu “trimite bebelusul inapoi”, unde replica sugerata da dovada de intelegere si acceptare din partea parintilor, nu de negare si diminuare a sentimentelor copilului.
Un alt exemplu, legat de comparatiile dintre frati si talentele/aptitudinile lor (la acest capitol sunt acum) este cel al unei fetite care lua lectii de pian si cand lectia era gata, sora mai mica se aseza la pian sa cante si ea, si la un moment dat a ajuns sa cante o anumita piesa mai bine decat fetita cea mare, moment in care cea mare merge la mama ei si ii spune ca nu mai vrea sa ia lectii de pian, si mama e de acord.
Autoarele o intreaba pe sora mai mare, devenita adulta cum ar fi fost daca mama ar fi spus “nu vad niciun motiv sa renunti, din ce am vazut tie chiar iti place sa canti la pian si faci progrese”. Iar raspunsul ar fi fost probabil “dar dai banii degeaba, Ruth canta mai bine, deja stie toata piesa!”. Si exercitiul continua: dar daca mama ar fi raspuns “Inteleg ca poate fi descuranajt, dar cum canta Ruth nu are nicio legatura cu tine. Nu are relevanta cat de repede sau incet inveti o piesa. Important este ca TU aduci ceva nou si personal in muzica pe care nimeni altcineva nu il aduce. Si nu as vrea sa te privezi de acest lucru”? Femeia in acest moment spune cu lacrimi in ochi “daca ar fi spus mama asta, ar fi insemnat totul pentru mine”.
Si exemplele sunt multe, toate explicate minunat! Imi place cartea enorm, desi am momentan doar un copil, pentru ca vorbeste despre psihologia copiilor, despre lumea lor si despre cum o percep ei, si multe lucruri si multe idei sunt valabile si in cazul unui singur copil care creste in societate si va avea prieteni, colegi, vecini (cum ar fi conflictele intre copii sau impartirea lucrurilor). Mi se pare o carte minunata, mai am de citit din ea dar nu mai aveam rabdare sa astept sa o termin ca sa va spun despre ea. Puneti-o neaparat si voi pe lista de “de citit”, este absolut minunata!
