Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Romania a avut parte de un weekend dureros. O durere care s-a propagat in sufletul oricarui om care a inteles ca faptul ca el e in viata e pur si simplu…. noroc.
Si inainte, dar mai ales dupa mutarea la Bucuresti, mergeam in cluburi, la dans, la suc sau la concerte. Nici macar o data nu mi-a trecut prin cap ca o iesire intr-un club mi-ar putea fi fatala. Si nici macar o data nu am verificat daca exista in club extinctor, materiale inflamabile sau nu, marcaje ale iesirilor de urgenta. Pentru ca nu este de datoria clientului sa isi asigure protectia intr-un loc public. Iar faptul ca dupa fiecare iesire in club am ajuns teafara acasa nu mi se datoreaza mie. La fel cum nu este vina niciunui dintre cei 30 care si-au pierdut viata vineri noapte si nici a celor care se lupta acum in spitale pentru viata lor. Nici eu, nici ei nu am facut nimic care sa ne duca acasa sau la spital dupa o noapte in club.
Citesc in online despre oamenii care si-au pierdut viata, unii dintre ei incercand sa ii salveze pe altii. Citesc despre toate masurile de siguranta care au fost ignorate, si au fost multe, suficient de multe incat sa se declanseze iadul pe pamant pentru cei prezenti in clubul Colectiv. Aflu de 5 copii ramasi orfani, dupa ce unicul parinte in viata a decedat in club. Era o femeie de servici. Citesc de un copil de 15 ani care a murit in bratele mamei lui si mi se strange inima si mi se pune nod in gat. Aflu ca spitalele din Bucuresti sunt arhipline. Vad imagini de la marsul tacerii, cu 11.000 de oameni. Aflu de la ei ca Romania are 18000 de biserici si putin peste 400 de spitale. Ma ingrozesc sa vad ca exista oameni care invoca pedepse divine si pe un Dumnezeu crud al razbunarii. Si imi dau lacrimile cand vad cozile de donatori de sange. Citesc marturiile pompierilor si ale cadrelor medicale implicate in eveniment si ma cutremur.
Sunt mama, sunt sotie, sunt fiica, sunt prietena. Si imi pot imbratisa copiii si suna parintii sa le spun “buna, mama, buna, tata”. Toti cei care si-au pierdut viata in club si nu mai pot face asta sau cei care se lupta acum pe paturile de spital sunt si ei parinti, prieteni, fii/fiice. Si realizezi ca nu e nicio diferenta intre tine si ei, doar ca tu, de data asta, ai avut noroc. Toti cei afectati direct de acest eveniment sunt oameni care traiesc acum o durere pe care nu pot sa mi-o imaginez. Sper sa aiba putere de a indura totul.
Dupa zilele astea am nevoie de un “reset”. Si Romania are cu siguranta nevoie de un RESET, sa o ia de la capat, curat, necorupt, responsabil, cu legi noi si respectate, fara “las’ ca merge si-asa”…
