Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
I-am cumparat lu’ fi’miu o carte, se numeste “The smartest giant in town”, unde smartest e cu dublu sens. Personajul principal este un urias pe nume George care e suparat ca nu arata tocmai bine in hainele pe care le are, asa ca merge si-si cumpara haine noi, pe masura lui. Si asa devine el cel mai elegant si sic urias din oras.
In drum spre casa, el se intalneste cu diferite animalute (foarte simpatic desenate), aflate in dificultate si gaseste moduri istete (smart) de a le ajuta: girafei careia ii era frig la gat ii ofera cravata pe post de fular, soriceilor carora le-a ars casa le ofera un pantof de-al lui, cainelui care nu reuseste sa traverseze o mocirla ii face poteca din cureaua lui si tot asa.
Cand intr-un final ajunge acasa (dupa o reintoarcere la magazin), uriasul este intampinat de toate animalutele pe care le-a ajutat si ele il incoroneaza ca fiind cel mai bun (kindest) urias din oras, ii ofera o coroana de carton si o felicitare in care i-au scris o poezioara draguta in semn de multumire, care se incheie cu “you’re the kindest giant in town”.
Imi place mult carte, si lu’ fi’miu ii place mai ales ca are si desene faine cu animalute usor de identificat (nu ca in cele cu Peppa Pig unde mereu incurc vulpea cu veverita si cainele cu lupul si oaia cu iepurele), in culori contrastante, si imi place ca e si cu poveste si c un personaj care ii ajuta pe cei din jur. Dar finalul nu stiu daca imi place, inca nu m-am decis.
Mai precis, oare daca animalutele nu veneau sa-i multumeasca uriasului, copilul care citeste cartea ar fi inteles ca nu e bine sa ajuti pe cei din jur, pentru ca uite, ei nici macar nu-i dau un cadou, o maslina, o bomboana?
Intr-adevar, daca cel mic se identifica cu animalutele aflate la ananghie, e fain ca toate ii multumesc celui care le-a ajutat si asa invata copilul ca prinde bine (pentru toti cei implicati) sa iti arati sentimentele de recunostinta fata de cel care iti vine in ajutor. Dar daca se identifica cu uriasul care ajuta, va invata sa astepte multumiri si recunostinta din partea celorlalti cand ii ajuta? Si va ajuta doar daca primeste ceva in schimb? Cred ca ati intalnit si voi persoane care, puse in situatia de a putea ajuta pe cineva, replica “pai si mie ce-mi iese la afacerea asta?”.
Personal as vrea sa invete sa ajute fara sa astepte recompense din jur sau macar recunostinta de la ceilalti, eventual sa ajute avand ca unica recompensa constiinta lui impacata si poate zambetul celui ajutat. Iar daca mai vine si o coroana sau o felicitare, sa le treaca la bonusuri. Dar stiu ca lumea si societatea nu functioneaza intotdeauna asa cum am vrea noi. Si atunci ce facem, crestem copiii pentru noi (cum vrem noi) sau pentru societate? Ii invatam sa astepte recunostinta din jur sau sa ofere celorlalti ajutor neconditionat?
