Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
…cu ce se intampla in targ. Parca ceva de genul asta suna zicala populara, nu?
Saptamana trecuta intr-o zi mi-am propus sa merg la banca, sa incerc sa imi deschid cont, si cu fi’miu de mana am pornit usurel la drum, pe jos, spre banca. Cum drumul trece pe langa un bazin de inot, am zis hai sa intru sa vad daca au lectii si pentru cei mici: zis si facut. Am intrat, am discutat, am aflat ca au si pentru cei mici sedinte de inot, am plecat.
Revenirea la traseul initial trece pe langa o biblioteca in care intrau cateva mamici cu carucioarele: asta pentru ca era 10:38 iar la 10:45 incepea o sesiune de joaca libera pentru copiii intre 18 luni si 3 ani, care includea si cantecele si povesti. Pai banca ne trebuie noua acum? Las’ ca poate reusim dupa-masa, cine stie, acum hai la biblioteca!
Evident, dupa joaca a venit ora de somn, asa ca planul de acasa pentru dimineata respectiva a fost schimbat complet, din mers.
Intr-o alta zi imi propun sa merg la biblioteca cu fi’miu sa rasfoim carti si poate chiar sa imprumutam cateva. Dar doar ce plouase, si deci erau niste balti atat de frumoase afara, incat era pacat sa le ratam! Asa ca am pornit la o vanatoare de pleosc pleosc si am tot vanat pana am epuizat rezerva de energie, asa ca ne-am intors acasa sa facem refill.
Din nou, planul de acasa s-a dus pe apa sambetei. Si o fi rau asta? In niciun caz! Planurile mele erau mult mai plicticoase fata de lucrurile aparute din mers! Plus ca am reusit sa rezolv lucrurile planificate in alte momente ale zilei, asa ca am impacat si capra, si varza.
La voi cum e cand se schimba planul?
eu as face pleosc pleosc toata ziua, da’ nu ma lasa mami! (si nici nu mi-a zis macar o data de ce!?)