Muzeul Transporturilor – Dover

Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.

Intr-o sambata dimineata, cu dor de duca fiind, ne-am urcat toti patru (ce fain suna!) in masina si am pornit spre Muzeul Transporturilor. Spre cel din Dover, ca vroiam sa vedem si marea.

Am pus pe GPS destinatia si am pornit la drum.

Dupa o ora si putin am ajuns la Muzeul Transporturilor din Dover, amplasat intr-o zona linistita si pustie. In parcare erau doar vreo 4 masini. Din una din ele doar ce coborase un cuplu de femei care iti atrageau atentia prin aspect: ea cu parul mov, ea pe jumatate rasa in cap si jumatate cu parul negru; ea cu fusta, ea cu pantaloni negri de piele; ea cu rimel si tus la ochi, ea cu ochelari de vedere cu rama neagra; ea cu tatuaj, ea cu cercel.

Intrarea la muzeu a fost 6 GBP de persoana, copiii pana la 5 ani avand intrarea gratuita.

Muzeul are doua incaperi mari cu exponate unul si unul, ca nu ne mai saturam privindu-le: masini de epoca, biciclete, compresor vechi, camion de pompieri vechi, motociclete, remorca de livrat sticlele de lapte cum erau pe vremuri, carucioare pentru bebelusi, camioane si autobuze. Mai mare dragul sa te plimbi pe acolo!

Exponatele sunt bine intretinute si prezentate pe o suprafata totusi mica, astfel incat e o atmosfera calda in muzeu, foarte placuta.

Sunt amenajate si cateva incaperi in stilul vremurilor de demult: atelier de reparat biciclete sau magazin de motociclete. Exista de asemenea si o incapere cu machete mici ale masinilor lui Bond 007, grupate in functie de filmul in care au aparut modelele respective.

Dar nebunia este intre cele doua incaperi principale ale muzeului si consta intr-o camera cu pereti de sticla in care este amenajat un mic orasel cu trasee pentru 8 trenulete. Nebunie pura, va spun! Oraselul chiar e orasel, cu mare cu rechini si oameni la plaja, cu parc de distractii, cu case cu gard si omuleti si catei si scara de urcat pe acoperis, cu masinute si tractoare, cu copaci si oi, cu poduri si lacuri si vapoare si barci, mii de detalii! Totul a fost facut de o singura persoana, o femeie, care a muncit la trasee 3 luni si la decor si tot restul 8-9 luni.

Si detaliul care l-a cucerit pe fi’miu: butoanele! Trenurile, cele 8, puteau fi pornite prin apasarea unor butoane amplasate la exteriorul incaperii de sticla: trenul se opreste in gara, se aprinde butonul care il controleaza, si cand apesi pe buton, trenul porneste pe traseu si butonul se stinge. Iar faptul ca a descoperit si inteles ce fac butoanele ne-a facut sa stam aproape o ora si jumatate sa ne uitam la trenulete: se uita fi’miu dupa ele, care cum porneste, unde merge, si cum intra in tunel, si acum trece pe pod, si acum ajunge pe partea cealalta si tot asa.

A fost si norocos ce-i drept, ca nu mai era nimeni in muzeu, cuplul de femei plecase si in rest nu mai era nimeni. Personalul muzeului se plimba prin zona si cand ne vedea mai statea de povesti sau mai glumeau cu “Tot aici sunteti? Eu v-am zis ca puteti trage un pui de somn ca nu o sa plecati curand de aici!”. Apropos de asta, personalul foarte amabil, genul de oameni in varsta care fac munca de drag, care pun suflet si care sunt prietenosi si par sa se stie cu toti cei din orasel. O placere sa stai de vorba cu ei si sa glumesti, admirand in acelasi timp entuziasmul copilului care apasa pe butoane si urmareste cu sufletul la gura care tren pe unde o sa mai mearga.

Dupa vreo ora insa cam obosiseram, asa ca am incercat marea cu degetul: fi’miu apasa pe un buton si spunea “Acuma ala a pornit!”, aratandu-ne trenul in cazul. Noi: “Si acuma mergem?”.

Zero reactie.

El: “Acuma ala a pornit!”

Noi: “Si acuma mergem?”

El, pornind ultimul tren care stationa: “Acuma… ”

Noi: “Mergem!”

El, fericit si mandru ca pornise toate trenurile: “Ne uitam la trenuri!”

Nu ma intrebati cum sau cand am reusit sa iesim din muzeu, cert e ca am reusit sa vedem si marea, si sa ajungem si acasa la un moment dat. Iar acasa, de atunci, in fiecare zi auzim “Mergem la muzeul transporturilor cu masini vechi sa apas pe butoane!”. De mai multe ori pe zi. Cred ca trebuie sa ma interesez daca putem sa ne facem abonament la muzeu…

PS. Pentru ca tot eram in Dover, am fost sa vedem si marea (la Castel deja inchisesera, ca deh, am stat la muzeu mult mai mult decat ne asteptam). Si ne-am plimbat pe White Cliffs, unde privelistea este ametitoare, si am vazut si malul francez in zare. Bonus: am putut admira de sus forfota de feriboturi si masini din portul Dover.