Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Anul acesta, maratonul de la Londra a avut loc pe 26 aprilie, o zi care se anunta a fi ploioasa dar care s-a comportat decent, fiind doar innorata si mai racoroasa decat zilele de dinainte. Acesta suspectez ca a fost si motivul pentru care nu a fost puhoi de oameni pe strazi (ma refer la spectatori), dar poate am mers noi prea devreme. Ce-i drept, cand am pornit spre casa, metrou, cand a sosit era plin ochi iar cand a plecat mai ramasesera doar cativa oameni in el, toti ceilalti coborasera sa mearga la vada maratonul.
La capitolul participanti am inteles ca au fost in jur de 36,000 de alergatori, un numar care pe mine m-a impresionat, jos palaria in fata fiecaruia dintre ei si in mod special in fata paralimpicilor.
Maratonul a inceput la 9 dimineata iar traseul a fost afisat din timp online, cu marcaje pe el si orele la care se estima ca vor ajunge in punctele respective liderii de la diferite categorii. Asa am putut decide, tinand cont de ora la care terminasem micul dejun, locul in care sa mergem sa vedem si sa aplaudam participantii. Si am ales sa mergem la London Bridge si de acolo pe jos de-a lungul traseului spre Tower Bridge si mai departe spre Isle of Dogs.
Pe drum, in dreptul castelului Tower of London, am ascultat o fanfara cantand “It’s the final countdown”, iar fi’miu a fost fascinat, era pentru prima oara cand vedea live asa ceva.
Pe anumite portiuni (cateva mile), traseul era dublu in sensul ca, spre exemplu, pe o parte se alerga de la mila 13 la 14 iar pe cealalta parte era traseul dintre mila 22 si 23. A fost fain sa ajungem in aceasta zona pentru ca puteam vedea mai multa actiune ca sa zic asa, adica alergatori si la dus, si la intors. Atunci cand nu erau alergatori in raza noastra vizuala, fi’miu isi dorea ca acestia sa vina, spunand “Mai vedem!” (adica sa stam si sa mai vedem participantii), iar cand soseau alergatorii, flutura fi’miu mandru un steag “cu blu, cu red, cu ab” (adica albastru, rosu, alb).
Ajunsi intr-o zona cu statie de Overground, am parasit spectacolul maratonului ca sa mergem spre casa pentru somnul de pranz (statusem deja vreo 2 ore), bucurosi ca am putut sa admiram si sa aplaudam oameni asa frumosi si ambitiosi. Cat pentru fi’miu, se pare ca experienta a fost una foarte placuta si interesanta pentru ca inca ne povesteste ce a vazut el duminica “‘a maraton la London Bigi (Bridge)” si ne arata cum facea el cu steagul cand vedea alergatorii.
Si pentru ca acesta este al doilea maraton londonez la care suntem spectatori, am scotocit prin arhive si am gasit o poza de la primul maraton pe care l-am vazut la Londra, si anume cel din 2009. Si atunci tot intr-o duminica, tot 26 aprilie, doar ca cerul era senin iar noi am ajuns mai tarziu in centru si am mers in zona de final a traseului.
Poate la un moment dat vom si participa la maraton, cine stie. Cert e ca anul asta ar fi fost imposibil. Nu de alta, dar proba pentru gravide nu a fost organizata.
