Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
– Da, puiule, ne uitam pe carte, dar stai sa spal vasele astea si vin.
– Scumpo, stai putin sa dau mancarea asta la cuptor si ne jucam si cu papusile.
– Imediat vin, dragule, numai putin sa termin de sters praful.
– Da, iubire, matur putin in bucatarie, duc gunoiul si apoi vin sa ne jucam.
– Iubita, inca un pic si vin si ne jucam si cu cuburile.
– Da, pui, toc morcovul asta, pun supa la facut si venim sa ne jucam de-a magazinul.
Replici pe care cei mici le aud in fiecare zi, de multe ori pe zi. Replici pe care i le dau si eu lu’ fi’miu (unele din ele) pentru ca da, trebuie sa spal si vase, sa fac si de mancare si sa fac si curat, desi mi-ar placea sa nu fie nevoie sa fac nimic din toate astea si sa pot sa ma joc cu el, de dimineata pana seara.
Stiti imaginile din filme in care doi spiridusi vorbesc cu un om si unul il sfatuieste sa o ia la dreapta si celalalt ii spune sa o ia la stanga? Asa si la mine: o voce in capul meu insa imi tot spune, in fiecare zi, “o sa stergi la praf de o sa-ti iasa pe nas dupa ce fi’tu o sa creasca si n-o sa te mai bage in seama!” si “o sa ai timp sa speli munti intregi de vase la batranete, cand fi’tu o fi in cine stie ce colt de lume si nu o sa il vezi cu anii!” si o alta voce imi spune “e bine copilul sa vada si procesul de gatire/spalare a vaselor/curatenie, toate fac parte din viata, doar nu vrei sa ajunga la 10-15 ani crezand ca mancarea e gatita de zane si vasele sunt spalate de spiridusi in timp ce el doarme”.
Si totusi, jocul este extrem de important in primii ani de viata, pana pe la 3-4 ani, cand intra copilul in colectivitate. Jocul 1 la 1 si jocul cu un adult sunt vitale (un articol minunat pe tema asta puteti citi aici) in aceasta perioada. Dar si jocul de unul singur sunt convinsa ca ajuta, si e bine ca cel mic sa se mai si plictiseasca uneori, pentru ca plictiseala starneste imaginatia si stimuleaza inventivitatea. Si uite asa oscilez in fiecare zi, de mai multe ori pe zi, intre cele doua voci si ma lupt sa gasesc calea optima.
Mult timp am gatit doar cand fi’miu dormea de pranz si faceam curatenie in casa seara, dupa ce se culca fi’miu, si cat timp era el treaz ne jucam. Dar am inceput sa ma gandesc ca poate nu e o idee tocmai buna, dar nici la joc nu vreau sa renunt, nici la mancare sau curatenie. Asa ca incerc sa il implic in activitatile casnice: ii place sa facem echipa sa punem rufe la uscat (multumesc, Miha, de idee!), ii place sa scoata cumparaturile din sacose si sa ni le dea sa le punem noi la locurile lor, ne ajuta sa strangem jucariile, se amuza sa zdrangane capace si sa puna legume tocate in oala, sa impachetam rufe si sa dam cu aspiratorul. Deocamdata asa reusesc sa imbin jocul cu treburile casnice, pentru ca ii place sa fie implicat si sa ajute si pentru el totul este un joc. Nu imi iese mereu, depinde mult si de starea lui, uneori se joaca singur cat eu pun de o supa iar alteori nu il intereseaza nimic decat jocul cu cuburi sau masinute la care musai sa particip fix atunci. Dar per ansamblu ne descurcam si sunt in cautare de idei ca sa ne descurcam si mai bine, asa ca astept povestile voastre, sa ma inspir.
Negociaza cu Vali pentru un fratior sau o surioara mai mica, si s-a rezolvat problema cu plictiseala ! 🙂 Dupa aceea, “liber la prostioare” in doi !
Ultima gaselnita e cantatul( cu dansat evident) in timp ce diverse. Mai complicat e cand faci ceva la cuptor da’ acuma na, are si el limitele lui!
Cand era mai mic si statea in scaun in siguranta, faceam si eu asta, hehe, n-am mai facut de mult timp, cred ca i-ar placea! Ce cantati? :)) Mai nou i-am cumparat farfurii mari, colorate, de plastic, si ceva cutii cu capace, tot de plastic, si-l mai tin ocupat 5-10 minute in bucatarie. Ah, si am mai incercat sa-i pun orez+fasole+piper+linte intr-un vas si i-am dat recipiente mici sa se joace cu toate, dar nu e foarte rentabil, ca e ocupat copilul, dar dupa ce termin de gatit, trebuie sa curat toata casa de orez :))