Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Din ce ne povestesc mamele si bunicile, inainte de ’89 era greu spre imposibil sa iti alaptezi bebelusul la san mai mult de cateva luni. Multe mamici erau nevoite sa se intoarca la munca la 2 luni de la nastere, lucru care era mai mult decat potrivnic alaptatului. Foarte rar auzi de la adultii de astazi ca, in pruncie, au fost alaptati mai mult de 4-6 luni, iar de bebelus nascut inainte de ’89 si alaptat pana la 1 an sau mai mult, eu personal nu am auzit.
Mai mult, din povestile bunicii, se pare ca cel putin in unele medii alaptarea mai mult de cateva luni era privita cu ochi rai si mamicile erau chiar jignite daca planuiau sa alapteze mai mult de cateva luni.
Adultii de astazi sunt bebelusii de atunci, alaptati, in cel mai bun caz, cateva luni. Asa ca nu ma surprinde cand sunt intrebata de cei din generatia mea “Inca il alaptezi pe cel mic? Pai nu a facut 1 an?”. Ba da, a implinit un an si e alaptat si va fi in continuare, exacta atata timp cat isi doreste (si cat pot si eu). Stiu ca intrebarea nu este adresata cu rea vointa, ci cu surprindere.
As vrea sa stergem din minte povestile altor generatii si sa ne gandim obiectiv ce inseamna alaptarea la animale: hranirea in scopul cresterii unui pui. Hranirea este necesara puiului, nu mamei. La fel si in cazul bebelusilor: alaptarea este o nevoie de baza si un drept fundamental al puiului de om.
Chiar si dupa introducerea alimentelor solide, laptele face parte din alimentatia copilului. Si cum un adult poate sa decida cand si daca sa renunte la carne sau la fructe, la oua sau la suc, la paine sau la ciocolata, la fel si un copil are dreptul sa decida cand sa renunte la lapte. Daca privim alaptarea ca pe o decizie a copilului bazata pe instinct si nevoie, devine mai clar faptul ca tot a lui este si decizia de a nu mai bea lapte. Si daca el decide la 8 luni sau 4 ani, adultii ar trebui sa accepte decizia copilului si sa o respecte (bineinteles, atata timp cat si mama poate alapta). Nu are nicio relevanta/importanta ca cel mic are deja 1 an. Bebelusul a decis cand sa inceapa alaptarea, din instict, imediat dupa nastere, tot el este capabil sa stie cand nu mai are nevoie de alaptare.
Discutiile despre beneficiile sau continutul laptelui matern dupa varsta de 1 an, din punctul meu de vedere nu isi au rostul (informativ insa puteti citi despre ele aici). Corpul copilului este, in principiu, capabil sa “ceara” ce are nevoie si cred ca, atata timp cat copilului ii cade bine laptele matern, restul nu are importanta. Singurul motiv pentru care niste cifre referitoare la continutul laptelui matern pot fi interesante este dorinta de incerca sa oferi copilului o alimentatie sanatoasa pe baza de lapte si hrana solida, din care cel mic sa-si ia toti nutrientii.
Cat despre inlocuirea laptelui matern cu lapte de la vaca… Nu vad sensul: doamna vaca i-ar oferi bebelusului un lapte mai bun decat laptele oferit de cea care l-a nascut? Stiu ca e o poezie cu ceva de genul “gaina ne da oua, vaca ne da lapte”, doar ca in realitate lucrurile nu stau chiar asa, animalele nu ne dau nimic, noi oamenii luam de la ele: vaca face lapte pentru vitel, nu pentru bebelusul de om. Fiecare pui la sanul mamei lui. Faptul ca noi alegem sa consumam produse lactate nu inseamna ca e un motiv sa inlocuim copilului laptele matern cu cel de vaca.
Citeam pe unele grupuri si forumuri de cazuri in care mamicile se gandeau sa isi intarce copilasii trecuti de 1 an sau care spuneau ca nu mai alapteaza desi alaptau, totul din cauza unei stupide presiuni sociale. Am auzit chiar de copilasi care au devenit tinta remarcilor adultilor de genul “Copil mare si cauta sanul mamei, nu ti-e rusine sa mai bei lapte la varsta asta?”. Pana acum nu am resimtit presiunea sociala si nu am auzit astfel de remarci, dar fi’miu abia a facut un an, cred ca abia de-acum incolo voi auzi.
Voi ati trecut prin asta? Cum ati reactionat?
Chiar ieri am fost la un control ginecologic de rutina si doctorita cand a auzit ca bebe are aproaoe 11 luni, m-a intrebat:”dar cat vreti sa-l mai alaptati??”. I-am raspuns:”pai conform OMS, minim 2 ani, nu? Dacs vrea si el si putem..”.
N-are rost sa mmi spun ce fata a facut…imi venea sa-i spun:”dar ce vrei femeie?? Sa-i dau lp, nu?? Daca nici tu ca medic nu sustii alaptarea…ce pretentii sa mai am de la omul de rand”:(
Eu la controlul de 2 luni de la nastere, cand m-a intrebat medicul cum merge alaptarea si i-am zis ca a fost mai greu o perioada ca am avut rani, mi-a spus “ah, pai e din cauza ca nu ai lapte, baga lapte praf ca e chiar mai bun decat laptele de la san, si ii ajung 20ml de lapte matern, restul ii dai lapte praf.”
La 10 luni, la alt medic (care il vazuse pe fi’miu in sala de asteptare), cand afla ca inca alaptez ma intreaba usor uimit “Da’ cand ati nascut, de inca alaptati?!”.
Reclamele pentru laptele praf se pare ca au convins nu doar mamicile, ci si o parte din medici… e trist, pentru ca de medici in principiu ascultam cand vine vorba de sanatate…
M.am nascut in ’88 si am fost alaptata pana la 1 an si 3 luni, cand am renuntat eu, nu mama. Si ea s.a intors la serviciu dupa doua luni, dar asta n.a fost motiv sa intrerupa alaptarea. Cred ca totul tine de cat de informata este mama si de cat de mult isi doreste sa.si alapteze puiul. Sora mea nascuta in ’90 a avut aceeasi “soarta”. Fetita mea de 3 luni urmeaza aceeasi cale si sunt mandra de asta, pentru ca e un bebe vesel, fara colici. Nu stiu ce.s alea biberoane, lapte praf, suzete, sterilizatoare si ce alte echipamente or mai fi. Spor la alaptat!
Uite ca acum pot spune ca am auzit si de bebelusi norocosi nascuti inainte de ’89 🙂 Felicitari mamei tale, nu stiu cum a reusit, ca eu sigur nu as fi reusit la ce puseu de crestere a avut fi’miu la 3 luni (vreo 3 saptamani tot ce faceam era sa alaptez, aproape in continuu, ore in sir).
Felicitari pentru bebelusa si la cat mai mult laptic, pana la 1 an si mult dupa!
Am gasit intamplator blogul tau (cautam ceva despre nasterile la Medlife) si-mi place cum scrii, ce scrii. Este foarte fain! Piticul meu are un an si 3 luni si multa lume se uita dubios la mine cand spun ca inca alaptez la cerere. M-am chinuit foarte mult pana am reusit sa alaptez fara nicio problema (mastite recurente, ragade, etc) si acum nu as renunta din proprie initiativa nici in ruptul capului. Mi se pare cel mai bun lucru pe care il poti oferi copilului. Am inceput sa evit discutiile despre subiectul asta, nu de alta dar multa lume se uita la mine ca la o nebuna. Si pe bune ca nu sunt:))) Am si eu o vecina care are un baiat de 30 de ani; de fiecare daca cand ma intalnesc cu ea imi spune cum l-a alaptat ea 2 ani pe baiatul ei si cum toata lumea s-a luat de ea, dar ei nu i-a pasat. E singura pe care o stiu sa fi alaptat atat de mult inainte de 89.
Multumesc pentru aprecieri si bun venit aici pe blog 🙂 Si mai ales, felicitari pentru determinarea de a-ti alapta puiutul cat mai mult timp posibil in ciuda ragadelor si a mastitelor (am trecut si noi prin ele, auch, ce-au mai durut!). Vorba ta, acum nici eu nu-mi imaginez sa renunt la alaptat din proprie initiativa, mi se pare ca asta e strict decizia copilului, ca doar pentru el e laptele, nu pentru mine :))
Inca nu reusesc sa inteleg de ce alaptarea peste 1 an este privita ca o anormalitate, tind sa cred ca din informare gresita (nu pot sa zic neinformare cand exista atata acces la informatie). Sper insa ca copilasii din generatia alor nostri sa fie alaptati pana dupa varsta de 2 ani si cand vor deveni parinti sa nu mai fie priviti ca anormali cand si-or alapta si ei copiii.
Spor la alaptat si te mai astept pe blog!
Am gasit blogul tau prin intermediul FB, am ajuns la articolul cu febra si apoi aici. Mi-a placut ce am citit si vroiam sa-ti povestesc si experienta mea cu alaptarea.
Alaptez de 3 ani si 3 saptamani (acelasi copil) si de la medicul de familie pana la cunoscuti/prieteni/chiar si familie sunt intrebata daca mai am lapte. Raspunsul este mereu acelasi: cata vreme copilul suge, corpul produce lapte. Copilul perfect sanatos, mananca 3 mese pe zi si eventual gustari, dar seara si noaptea prefera laptele de mama. Contrar parerii majoritatii, nu este dependent de mine, lucru verificat chiar in week-end-ul trecut, cand am lipsit doua zile si doua nopti si a stat foarte relaxat acasa cu tatal lui. Cand m-am intors a fost foarte incantat cand l-am intrebat daca mai vrea lapte. Probabil ca daca nu i-as mai fi dat ar fi fost ok, dar nu am vrut sa leg intarcarea de plecarea mea, vreau sa-l las pe el sa decida momentul cand spune stop. Si ca o completare, am inceput serviciul cand avea 3 luni si 3 saptamani, iar el a stat cu tatal lui, primind laptele muls in biberon. Nu mi s-a parut un efort, dar este drept ca alaptarea a mers fara probleme de la inceput.
Multumesc ca ai scris si ca ai mentionat aspecte interesante, cel putin din punctul meu de vedere, cum este cel al independentei, si mai mult mi-a placut ca ai spus ca nu vrei sa legi intarcarea de plecarea ta desi multe mamici probabil ar fi intarcat (mai ales ca exista o mitologie care m-a socat si de care am auzit de curand, cum ca un copil “intors la tata” se deoache!!!). Felicitari pentru ambitie, nu cred ca ti-a fost usor sa te mulgi zi dupa zi, ca sa aiba bebe ce manca, dar uite ca are 3 ani si 3 saptamani si inca papa laptic! Ca vorba ta, daca bebe papa, lapte este 😉
In generatia soacrei mele in Puerto Rico, era un fapt normal sa fie alaptati copiii pana la 4-5 ani.
Nu stiu daca are nevoie nutritiva fiica-mea de lapte de san la 20 de luni, dar din cate imi dau seama din experienta mea cu ea, are nevoie emotionala. Iar nevoile emotionale sunt la fel de importante ca cele nutritive.
Din ce am citit, pana la 2 ani inca isi iau din lapte mare parte din aportul de proteine si alte substante (In the second year (12-23 months), 448 mL of breastmilk provides:
29% of energy requirements
43% of protein requirements
36% of calcium requirements
75% of vitamin A requirements
76% of folate requirements
94% of vitamin B12 requirements
60% of vitamin C requirements
– Dewey 2001 – http://kellymom.com/ages/older-infant/ebf-benefits/) dar s-ar descurca nutritiv si fara san intr-adevar. Dar da, e nevoie emotionala, atasament, relatie sociala, afectiune, siguranta, refugiu… sanul e multe lucruri, nu doar lapte.
Am o dificultate si caut sprijin, informatii! Am doi baieti, unul de 4 ani si cel mic de 5 luni pe care il alaptez exclusiv. Pe cel mare l-am alaptat 4,5 luni(n-am mai avut lapte- blocaj psihic si informare inadecvata). Pb e, ca de 3saptamani, cel mare se preface ca e bebelus si cere sa-l alaptez. Pb e ca l-am lasat si ii place…, pb mai mare e ca ma simt inconfortabil… Nu gasesc info cu privire la abordarea acestei dificultati… Astept pareri cat mai urgent, multumesc!
Roxana, nu sunt expert in alaptare sau probleme ale copiilor, cel mai bine cred ca ar fi sa discuti cu un specialist in parenting (iti pot recomanda pe Otilia Mantelers sau organizatia HandInHandParenting). Ce pot eu sa spun este ca, din ce am citit, comportamentul celui mare este perfect normal si posibil are nevoie de confirmarea faptului ca inca il iubesti, inca este mama lui, inca este “bebelusul” tau iar cel mic nu i-a luat locul. Si ce as putea sa mai spun este ca atata timp cat te simti inconfortabil, copilul simte si nu intelege si se poate simti si el ciudat, asa ca mai bine nu faci lucruri care iti creeaza disconfort.
Si baietelul meu meu are 2 ani si 4 luni si inca alaptez. Ma gandesc pe viitor sa mai fac un bebe. Vitaminele ce se administreaza pe perioada sarcinii afecteaza copilul alaptat? Multumesc.