Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
In articolul anterior, am vorbit despre frica copiilor de caini, cum se manifesta, de ce exista si cum putem, ca si parinti, sa ii sprijinim si sa ii sustinem in vindecarea emotionala prin joaca.
In acest articol vom discuta despre “granita fricii” si despre cum ne putem ajuta copiii sa o gaseasca si sa o cucereasca.
Precizare: pentru ca sugestiile oferite in continuare sa ajute copilul, este necesara o relatie apropiata cu acesta, bazata pe respect si conectare, si este recomandata cresterea sentimentului de siguranta prin timp unu la unu si joaca.
Procesul de vindecare a fricii de caini
Pe langa joaca, un alt lucru pe care il putem face este sa ne ascultam copilul in timp ce isi elibereaza frica prin plans, transpiratie sau tremurat.
As dori sa introduc aici un termen folosit de psihologul Lawrence Cohen in cartea sa, „Retete de jocuri”, si acesta este “granita fricii”. In cuvintele sale, „aceasta granita este locul in care are loc procesul de vindecare si depasire a fricilor”.
Nota: o varianta video, in engleza, a acestui articol este disponibil pe YouTube, si o versiune audio, in engleza, este disponibil ca episod de podcast.
Putem sa luam un exemplu.
Sa presupunem ca avem un copil care refuza sa mearga in parc pentru ca stie ca s-ar putea sa fie caini acolo. Din acest motiv, el a decis sa nu se mai apropie de niciun parc. Nu vrea nici pe usa sa iasa ca sa mearga in parc, ba chiar refuza si sa se imbrace pentru mers afara. Sa petreci o ora cu el in parc este exclus.
Ce am putea incerca intr-o zi, cand ne simtim odihniti, cu energie si rabdare, este sa mergem la copilul nostru si sa-i sugeram: “Puiut? Ce-ai zice sa mergem in parc pentru 5 minute astazi? Doar tu si cu mine!’.
Daca copilul incepe sa protesteze, „Nu, nu merg, sub nicio forma!”, stam cu el si ascultam ce are de spus sau de aratat – cel mai des prin plans. Ii comunicam, verbal dar mai ales non-verbal, ca il intelegem, ii vedem frica, il iubim chiar si cand ii e greu si ii e frica, suntem langa el, si nu trece singur prin asta.
Cand plansul pare sa se domoleasca, putem spune: „Stiu ca nu vrei sa mergi in parc. Vom merge doar 5 minute, doar noi doi. Haide sa ne imbracam.”
Daca este de acord, ii sugeram urmatorul pas care ar fi de facut.
Daca nu este de acord si refuza sa se imbrace, putem scoate niste haine din garderoba lui, ii aratam, si il intrebam „Esti gata sa te imbraci pentru parc?”.
La un moment dat, in etapele necesare pentru a ajunge in parc, daca putem sa ramanem calmi si calzi, sunt sanse ca copilul nostru sa aiba o reactie corporala. Ar putea incepe sa transpire, sau sa tremure de frica, sau sa planga, poate chiar sa rada.
Aceasta este “granita fricii”
Sa stea acasa, ascuns in siguranta in patul lui, ar fi prea departe de caini.
Sa sara un caine jucaus pe el in parc este prea aproape.
Undeva la mijloc este ‘granita fricii’. Si vom ramane acolo. Vom fi alaturi de el si vom asculta tot ce are sa ne arate si sa ne impartaseasca despre cat de infricosator este pentru el chiar si gandul de a fi intr-un loc in care ar putea fi caini.
Ai incredere in copilul tau
In acest timp, nu este nevoie sa spunem nimic. Nu trebuie sa-l convingem sa renunte sau sa se opreasca din plans. Nu este nevoie sa enumeram toate motivele pentru care nu ar trebui sa ii fie frica de caini. Copilul face exact ce are de facut ca sa isi elibereze frica in timp ce simte siguranta pe care o oferim. Si siguranta asta se simte, nu trebuie noi sa il convingem de ea.
Acesta este un proces de vindecare prin care copiii trec pentru a-si cuceri si depasi frica de caini.
Cand valul de emotie pare sa se domoleasca iar, ii putem aminti din nou sau il putem intreba „esti gata sa te imbraci pentru a merge in parc?” – s-ar putea sa inceapa din nou sa planga, rugandu-ne sa nu ii facem, sa nu il ducem in parc, oriunde dar nu in parc.
Si atunci continuam sa fim langa el si sa ascultam ce are de spus si aratat.
Tu si copilul tau – amandoi contati
In functie de starea pe care o avem si de cum ne simtim emotional, si daca putem continua sa ne ascultam copilul si sa il sprijinim in acest proces de vindecare, putem continua acest proces pana cand copilul se imbraca de exemplu. Sau s-ar putea sa decidem ca nu vom merge azi in parc, a avut loc suficienta munca emotionala, vom incerca din nou peste doua zile sau saptamana viitoare.
Un aspect foarte important in acest proces este ca aceasta este o munca grea pentru copil si este obositoare pentru el. Cel mai bine ar fi sa nici nu ne gandim ca scopul nostru este sa ajungem astazi in parc. Focusul nostru trebuie sa fie sa ne sprijinim copilul sa faca un pas, oricat de mic, din acest proces de vindecare emotionala, necesar pentru a se elibera de frica de caini.
Nu ai ‘cedat’, ci ai respectat
Sa te hotarasti sa nu mergi in parc astazi nu inseamna ca ai „cedat in fata protestelor copilului”, ci inseamna ca ti-ai respectat capacitatea de a-ti sustine copilul si capacitatea lui de a lucra la vindecarea emotionala. Asa ca fii fara grija, nu faci nimic rau si nu „strici” nimic daca dupa un timp decizi ca nu mergeti astazi in parc, veti incerca din nou peste cateva zile.
Dar daca, dupa un prim plans sau tremur bun, copilul accepta sa mearga in parc, asta vom face! Si acolo speram ca vom vedea un caine undeva in departare si il putem intreba pe copilul nostru „ce zici, ne apropiem putin de catel?”.
Copilul s-ar putea sa se simta confortabil sa faca doi-trei pasi spre caine. Apoi posibil sa se opreasca.
Acesta este „locul lui sigur”, unde inca se simte in siguranta, dar sentimentele de frica incep sa apara, sa iasa la suprafara. Si atunci sugeram „mai facem un pas catre caine?” – daca face un pas, sugeram inca unul. Suntem chiar acolo cu el, calzi, iubitori, rabdator, intelegatori. Si va simti asta si va folosi toata conexiunea si siguranta pe care i-o oferim, pentru a aborda aceasta frica.
Trebuie sa clarificam ca nu il vom forta sa faca nimic, nu il facem sa se apropie sau sa faca un pas inainte, nu il presam sa „treaca peste frica”. Ii vom respecta ritmul, pentru ca altfel riscam sa facem mai mult rau.
Acest proces necesita timp
Este nevoie de timp, de aceea spuneam ca trebuie sa incercam aceste lucruri atunci cand suntem bine odihniti si ne simtim rabdatori.
Cand sugerezi sa faca inca un pas si copilul tau incepe sa planga, sa tremure sau sa transpire, aceasta este “granita fricii”: copilul nu este prea departe pentru ca sentimentele sa nu apara si nu este nici prea aproape de caine pentru a fi coplesit de frica.
Si, la fel cum am facut in exemplul cu mersul in parc, stam si ascultam. Si cand plansul se potoleste, putem sugera din nou, „mai facem un pas?” sau „esti gata sa faci un pas mic catre caine?”.
In acest exemplu, trebuie sa ne asiguram ca respectivul caine nu se va apropia, ceea ce poate fi dificil intr-un parc, dar se poate face totusi in anumite circumstante.
O varianta mai usoara este sa ne gandim la un prieten care are un caine mic si prietenos si este dispus sa ne sprijine pentru a ne sustine copilul cu acest proiect emotional.
Trebuie sa-l pregatim pe acest prieten pentru cum vor decurge lucrurile si cum va arata procesul de vindecare, si in cazul in care este dispus sa continue, va tin cainele in lesa sau in brate, astlfel incat cainele sa nu se apropie de noi.Vom ramane cu copilul nostru la distanta si il vom invita sa faca un pas mai aproape, cautand acea „granita a fricii”.
Dupa mai putine sau mai multe sesiune de acest fel, copilul nostru va fi mai aproape de caine, suficient de aproape incat poate chiar sa il mangaie. Este momentul sa il intrebam pe proprietar unde este cel mai sigur loc pentru a face acest lucru, si ne vom incuraja copilul sa inceapa sa atinga cainele incepand cu acel loc si, incet, treptat, mai mult spre mangaierea capului cainelui. Ii vom arata copilului cum sa-si tina mana, astfel incat cainele sa-i poata mirosi sau sa-i linga mana. Ii vom explica copilului ce face cainele si de ce.
In acelasi timp, vom fi pregatiti pentru o posibila reactie emotionala din partea copilului, caz in care il vom lasa sa lucreze la eliberarea sentimentelor infricosatoare cat timp are nevoie. Nu ii vom spune „dar te-ai imprietenit cu cainele, de ce ai inceput iar?” sau ‘hai ca ai vazut ca nu are de ce sa-ti fie frica/teama!’.
Cucerirea, depasirea unei frici este un proiect emotional care necesita timp si trebuie sa respectam ritmul copilului.
In tot acest timp in care ne sprijinim copilul intr-un proiect emotional, si noi, ca parinti, avem nevoie de sprijin si sustinere. Intregul proces poate fi dificil, provocator si coplesitor pentru noi. Trebuie sa ne asiguram ca avem pe cineva care sa ne poata asculta cu respect si fara judecata sau sfaturi, pe cineva care sa ne sprijine in timp ce ne sustinem copilul sa-si cucereasca frica de caini. Iar in cazul in care si noua ne este frica de caini, va trebui mai intai sa lucram cu noi insine si cu frica noastra, inainte de a ne sustine copilul in acest proces.
Sper ca aceste informatii iti sunt utile, te rog sa-mi spui daca ai incercat oricare dintre aceste sugestii si cum merg lucrurile sau daca ai intrebari, mi-ar placea sa le aud. Ma poti contacta in comentariile de mai jos sau prin acest formular.
Nota: ideile sugerate aici ar putea fi utile si in cazul in care copilul tau a avut un incident traumatic cu un caine, dar acestea nu sunt suficiente pentru a-ti sprijini copilul sa se vindece emotional. Putem vorbi mai multe despre situatia ta particulara si te pot sprijini si in acest caz, asa ca nu ezita sa ma contactezi.
