Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Pana acum aproape 4 ani, ne uitam des la televizor. Si daca nu ne uitam, il lasam deschis, sa mearga, sa auzim mai o stire, mai o muzica, vorba aia. Ne-am luat la un moment dat si un televizor nou, frumos, ne-am luat si un dispozitiv cu care inregistram emisiuni sau filme care se difuzau la televizor cand nu eram acasa. Ba chiar, cand eram gravida cu fii’miu, pentru ca vroiam anumite posturi care nu mai erau in grila de programe a celor de la care aveam tv si internet, am facut abonament la inca un provider!
Mai precis, acum 4 ani aveam televizor + dispozitiv de inregistrat + 2 receivere, de la firme diferite. Nimic nu ratam, va dati seama, cu atata tehnologie in casa, eram la curent cu tot ce misca!
Si apoi s-a nascut fii’miu. Si am inceput sa ma uit la televizor doar cand el dormea. Am uitat sa precizez ca stateam in garsoniera, asa ca televizorul era pe muteste, ca deh, dormea copilul, v-am zis. Si ma uitam la seriale sau emisiuni in engleza si cu subtitrare, ca sa inteleg totusi ceva. Dar nu mai avea televiziunea acelasi farmec, fara sonor.
Va intrebati poate de ce insistam sa tinem televizorul inchis cand copilul era treaz. Motivul era fix copilul, si mai exact sanatatea lui. Dar despre asta intr-un alt post, ca merita mai multa atentie acest subiect, nu doar cateva randuri in acest post.
Revenind la televizorul pe muteste: neavand farmec, am inceput sa citesc mai multe carti. Si astea aveau farmec. Mult farmec.
Si pe cand avea fii’miu 1 an si 2 luni, am venit la Londra. Unde nu avem televizor. Deloc. Nici taxa de tv (e undeva la 100 GBP/an) nu o platim, pentru ca nu avem televizor, si aici legea e simpla si clara: ai televizor sau te uiti online la programe de televiziune, platesti, nu faci asta, nu platesti. Si noi nu facem asta, nici online, nici altfel. Si pentru ca nu mai prea foloseam televizorul in Romania, desi aveam un aparat fizic in casa, schimbarea nu a fost deloc grea. Astfel, de aproape 3 ani, noi nu ne uitam la televizor.
“Traiti in bula voastra!” sau “Inseamna ca habar nu aveti ce se intampla pe lumea asta!” ati putea spune. Si poate ca partial ati avea dreptate, chiar traim in bula noastra (toti facem asta intr-un grad mai mic sau mai mare) si nimeni nu stie tot ce se intampla pe lumea asta. Dar televizorul nu ne ajuta in privintele astea oricum, doar ne dadea iluzia ca suntem “conectati” si ca stim ce se intampla in lume.
Cand am fost in Praga, acum niste ani (ca nu mai stiu cati), in camera de hotel aveam televizor. Si intr-o dimineata i-am dat drumul de curiozitate. Si evident erau ceva canale neromanesti de stiri: am fost surprinsi de cat de multe stiri erau din lume, si cum aflam de lucruri care se intamplau si care pentru media din Romania nu existau! Pentru ca informatia nu este la tv, informatia poate fi peste tot in jurul tau, daca te intereseaza si stii unde sa o cauti.
Intr-adevar, cand socializez cu oameni de aici si in discutii se fac referiri la emisiuni difuzate la tv, ceea ce mi s-a intamplat foarte rar, nu sunt foarte vorbareata, ca nu am cum. Noroc insa ca oamenii, in general, pot avea milioane de subiecte de discutie si atunci nu se simte lipsa subiectului de discutie “emisiunea X”.
Si ca tot suntem la inceput de an, ce ziceti de o rezolutie (daca credeti in ele)? “Anul asta renunt la televizor”. Ar fi posibil?
Imagine: Ohmega1982/freedigitalphotos.net
Noi nu ne mai uitam la TV de mult mai multi ani, nici nu mai stiu exact. Adica ne uitam rar la cate un serial de comedie cand dorm copiii, sau se mai uita si ei ocazional la un desen de-ala clasic, gen Alba ca Zapada, dar cam atat. Evenimente izolate, nimic cotidian. In rest mergem des la cinema, cu sau fara copii (acum l-am dus chiar si pe cel mic la un desen la cinema si i-a placut f mult)
Asa folosim si noi ecranele din casa, sa mai punem un serial (noi) sau un desen animat clasic (fii’miu, ca fii’mea nu e interesata deloc). Cat are cel mic, si la ce film ati fost? Cum a reactionat la sunetul puternic si la ecranul mare?
Are 2 ani si 8 luni, am fost la “Sing!”. I-a placut f mult! Mai ales ca ii place sa isi puna ochelari 3D (avem reviste 3D cu ochelari si de acolo stie). Intai ii povestisem acasa ca vom merge undeva la un ecran maaare-maaare si ne vom uita la un film cu animale care canta si vom avea ochelari. Pe masura ce ii povesteam facea ochii mari si incepuse sa topaie strigand “Da! Veau, veau!!” Adica vrea 🙂
Haha, ce simpatic pustiul! Cinefil de mic 😛