Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Imi place teatrul pentru copii. Imi plac marionetele, imi plac papusile, imi plac povestile. Si cel mai mult imi place reactia copiilor din sala, care traiesc piesa si interactioneaza cu personajele. Mi-a placut teatrul de papusi dintotdeauna, am si fost actrita la un teatru pentru copii pe vremea cand eram copil (eh, ce vremuri!), timp de vreo 3 ani. Si acum, ca am copii suficient de mari incat sa merg cu ei la teatru, ei bine, i-am dus la teatru.
Prima piesa la care am mers a fost “Gruffalo”. Posibil sa stiti povestea, dar fac un mini-rezumat aici: este povestea unui soricel care, pentru a evita sa fie mancat de animalele padurii, inventeaza un animal fioros, pe Gruffalo, si apoi intamplator chiar se intalneste cu animalul inventat. Pentru a scapa cu viata din aceasta intalnire, il pacaleste si pe acesta, cum ca el este cel mai fioros animal al padurii; si merge cu Gruffalo prin padure si cand se intalneste cu animalele padurii, ele se sperie de Gruffalo de fapt dar Gruffalo crede ca s-au speriat de soricel.
Piesa de teatru s-a desfasurat la un teatru din centru, zona Leicester Square. Sala a fost aproape plina, piesa a fost intr-o sambata dimineata. Biletele le luasem online, locurile le aveam pe randul 4. Pe scena decorul constituia padurea prin care urma sa se plimbe soricelul. Si la ora exacta, piesa a inceput.
Personajele erau actori imbracati sugestiv, adica nu in costume de animale, ci mai degraba in haine care sugerau ce animal reprezentau: soricelul avea coada dintr-o funie, vulpea avea urechile de la o caciula de blana iar sarpele avea un costum cu paiete. Gruffalo era singurul personaj cu costum intreg, maro, de Gruffalo.
Povestea nu este foarte lunga, dar fiind transformata in piesa de teatru, a durat 55 de minute. Si a inclus multe momente muzicale. Per ansamblu, as zice ca a fost mai mult musical decat teatru. Si cel mai frumos moment a fost cel in care copiii au avut puterea, au fost ei fiorosi: soricelul le-a cerut copiilor ajutorul ca sa il sperie pe Gruffalo, si i-a rugat sa scoata cele mai puternice ragete de care sunt capabili. Si evident ca cei mici au ajutat bucurosi, si au strigat cat de tare au putut, si s-au simtit foarte puternici cand Gruffalo a fugit mancand pamantul. Mi s-a parut o tactica buna in contextul in care Gruffalo e cam inspaimantator si din reactiile auzite in sala, unii copii chiar s-au speriat de el. Dar cand au vazut ca de fapt Gruffalo se sperie de ei, s-a schimbat situatia 😉
A fost frumoasa piesa, ce sa mai. Foarte bine pusa in scena si foarte frumos si amuzant jucata. Asa ca am decis sa mai mergem la teatru si luna urmatoare, adica in decembrie. Si uite-asa, de Mos Nicolae in ghetute nu au fost dulciuri sau nuieluse, ci bilete la piesa de teatru Stick Man, la Leicester Square Theatre.
Stiam si povestea asta, aveam cartea acasa si o citisem de sute de ori cu copiii. Ei erau foarte incantati de poveste si de rime. Eu eram foarte curioasa cum poate fi pusa in scena aceasta poveste, fiind una destul de complicata, in sensul ca sunt foarte multe locuri in care ajunge personajul principal. Sa va povestesc pe scurt: Stick Man este un bat care locuieste cu sotia si cei trei copii intr-un copac. Intr-o zi pleaca la jogging si il gaseste un caine care incepe sa se joace cu el si sa il duca stapanului. Ajunge apoi intr-un rau, de acolo in cuibul unei lebede, mai departe ajunge la mare, intr-un castel de nisip si lista de aventuri continua de vara pana iarna, cand ajunge langa un semineu ca vreasc pentru foc. Si cand sa ajunga pe foc, pe horn intra Mos Craciun, care il ajuta pe Stick Man sa ajunga acasa. O poveste numai buna de vazut live pe scena in decembrie!
Dupa cum vedeti, Stick Man ajunge prin foarte multe locuri intr-un timp foarte scurt. Si piesa de teatru… ei, piesa de teatru ne-a purtat prin toate locurile intr-un mod inedit.
Piesa este jucata de 3 actori. Personajul principal, Stick Man, era un bat textil, tinut in mana de un actor. Care actor suferea de durere de exemplu cand cainele lua batul in gura. Cainele era o actrita cu caciula de blana cu urechi. Lebada era aceeasi actrita, cu o manusa-lebada pe mana.
Cand Stick Man ajunge in apa, ceilalti doi actori se plimba pe scena cu bete cu pesti, iar luminile sugereaza ca totul se intampla sub apa (sunt cateva secvente din aceasta scena si in filmuletul de mai sus). Cand este iarna si ninge, actorul cu Stick Man tine in mana o umbrela alba cu siraguri de ciucurasi albi. Si cand Stick Man ajunge la mare, un cearceaf cu imprimeu estival (nisip, stele de mare si scoici) este asezat pe scena, iar o minge gonflabila este aruncata in public si copiii se joaca cu ea dand-o de la unul la altul timp de vreo 5 minute sau poate chiar mai mult. Tot in secventa cu marea si plaja sunt introduse in piesa si doua glume dragut alese despre subiectele preferate ale copiilor de 3-5 ani, una dintre ele fiind “De ce radea steaua de mare cand a trecut barca pe deasupra ei? Pentru ca i-a vazut fundul!”. Cand cainele il fugareste pe Stick Man, ambii actori coboara de pe scena si incep sa alerge printre scaune. Iar la final, bineinteles, apare si Mos Craciun, care in finalul piesei le spune copiilor “Ne vedem peste X zile!”.
Ca si Gruffalo, si piesa Stick Man are multe parti muzicale, unele dintre cantece fiind chiar usor de retinut si fredonat dupa piesa (la ambele piese, la iesire, am auzit copii cantand cantece din piesa). Apropos de partea muzicala si de sunet: la Stick Man, unul dintre cei 3 actori, atunci cand nu interpreta vreun personaj, asigura coloana sonora printr-o gama intreaga de instrumente plasate pe scena, un lucru interesant pentru copii, caci puteau sa vada exact ce obiect scoate un anumit sunet.
De mentionat mai este si faptul ca la ambele teatre au fost locuri special amenajate pentru parcarea carucioarelor si a trotinetelor, iar la teatrul Leicester Square aveau perne gonflabile pe care copiii le puteau lua si pune sub fund ca sa se inalte pe scaun si sa vada mai bine scena.
Si cam asa este la teatru pentru copii in Londra: multa veselie, multa muzica, actori talentati si implicati, regie adaptata si scenografie surprinzator de frumoasa. Si retineti: am fost la teatru cu un copil de 1 an si 4-5 luni si altul de 3 ani si 9-10 luni, si le-a placut! Mai mult, aproape zilnic fredonam cantecul Stick Man si fii’miu imi tot spune ca mai vrea sa mergem la piesa de teatru, desi nu cred ca se mai joaca pana in decembrie…
