Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Stiu ca sunt copil si nu inteleg totul despre viata, dar invat. Experimentand, asa descopar eu lumea. Si asa descopar si cum functioneaza relatiile interumane.
Cand am o jucarie si vine un alt copil la mine sa mi-o ia, prima oara s-ar putea sa reuseasca. Lasa-l sa mi-o ia si explica-mi eventual ce s-a intamplat. Asa o sa invat ca daca nu tin bine o jucarie in mana, raman fara ea. S-ar putea ca asta sa ma supere, sa ma frustreze, sa exprim asta prin plans si asta nu are de ce sa te sperie sau sa te infurie. Dar sunt istet si ma prind repede, iar a doua oara s-ar putea sa stiu deja ce sa fac si cum sa ma descurc in situatii similare.
Stiu, ti-e frica sa nu ajung ca acei adulti egoisti, care nu stiu sa imparta sau sa ofere, lipsiti de scrupule cand vor sa obtina ceva. Te-ai gandit ca poate acei oameni fac parte dintre fostii copii fortati sa imparta cand erau mici si acum, cand parintii lor nu mai sunt in preajma, incearca sa compenseze, sa echilibreze balanta? Nu mai lasa frica sa te ghideze si mai bine gandeste-te ca eu invat de la tine prin puterea exemplului, nu prin obligare si “trebuie”-uri.
Asa ca nu ma forta sa-mi impart jucariile. Sunt prea mic ca sa inteleg beneficiile impartitului, eu abia am reusit sa inteleg ca mama si tata sunt persoane diferite de mine. Ai rabdare, nu ma zori. Nu o sa impart nici peste un an. Poate nici peste doi. Dar studiez atent tot ce se intampla in jur si voi remarca singur cat de frumos e cand altcineva imparte ceva cu mine (poti chiar tu sa faci asta, sa imparti cu mine in loc sa ma fortezi sa impart cu altul) si ce bucurie fac eu unui copil cand ii dau jucaria mea. Si o sa-mi placa sa impart si o s-o tot fac. Pentru ca vreau eu, nu pentru ca ma fortezi tu. Si o sa impart si cand nu esti langa mine, pentru ca voi fi invatat bucuria impartitului, nu pentru ca mi-e frica de pedepsele tale si nici pentru ca “trebuie sa impart, asa-i frumos”.
Faptul ca un alt copil e mai mic, mai verde sau mai urat nu este un argument pentru favoritism. Nu vreau sa impart cu altcineva pentru ca e mai mic decat mine, si nici nu vreau sa se imparta cu mine pentru ca sunt mai mic. Vreau sa invat ca oamenii sunt oameni indiferent de marime, varsta si culoare si sa ii respect si sa impart cu ei de drag.
Cand vreau jucaria altui copil, nu-mi explica despre cum nu ar trebui sa o vreau pentru ca nu vei reusi sa-mi schimbi dorintele, ci doar sa ma faci sa ma simt neinteles sau ca e ceva in neregula cu mine ca vreau ceva ce nu-i al meu. Lasa-ma sa inteleg eu mecanismele relatiilor sociale. S-ar putea sa vin cu idei de solutionare a dorintei mele care sa te surprinda: poate renunt la jucarie, sau poate il conving pe copil sa mi-o dea, sau poate ii ofer altceva in schimb, sau poate gasim o metoda de a ne juca impreuna. Ne vom descurca noi, fara violenta, ai incredere in noi. Stiu ca esti parinte si crezi ca tu stii tot si eu nu stiu nimic, dar daca nu ma lasi sa invat, nici nu voi sti nimic si voi depinde mereu de tine sa-mi rezolvi problemele. Si in plus, sa stii ca stiu si eu lucruri si am idei si creativitate si pot gasi solutii la probleme, daca sunt lasat sa caut solutii.
Da, uneori s-ar putea sa ne impotmolim si o idee din exterior sa ne ajute pe noi, copiii. Dar atat, o idee. Si increderea ta in noi ca putem sa ne descurcam.
In rest, cat timp suntem in siguranta, nu te baga!
