Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
De Alfie Kohn am aflat prin intermediul unor interviuri aparute acum vreo doua luni in mediul online din Romania: in ele se discuta despre recompense si pedepse si despre cum acestea mai mult dauneaza copilului decat sa-l ajute. Era un concept interesant, ce spunea Alfie Kohn avea sens si parea de bun simt, argumenta si dadea si exemple. Insa traim intr-un mediu in care recompensele si pedepsele sunt la ordinea zilei si generatii intregi au fost crescute cu ele, astfel incat aceasta abordare cu conditionari o avem deja in noi si poate fi destul de dificil spre imposibil sa schimbam asta. Poate cartile lui Alfie Kohn sunt o mana de ajutor.
Citind interviurile, mi-am pus pe lista de “carti de citit” cartile lui Alfie Kohn. Apoi am aflat ca va fi tradusa “Unconditional Parenting”, si luni am aflat ca pe 1 noiembrie va fi lansata la Humanitas Cismigiu. Si am fost prezenti la lansare si a fost frumos, foarte frumos. Si lansarea in sine a fost faina, dar atmosfera si oamenii de acolo m-au uns la suflet: erau multi copilasi purtati in diferite sisteme si port-bebe-uri, erau bebelusi alaptati la san, erau acolo si oameni pe care eu ii admir si cu care bucuroasa am dat mana doar cat sa le spun ca ii admir. Era o lume in care parintii nu se sperie de monstruletul “se-nvata in brate”, in care cei prezenti inteleg ca alaptarea este o necesitate a bebelusului indiferent de locatie si nu un moft al mamei, erau parinti pe care ii interesa mai mult cum sa se asigure ca copiii lor se simt iubiti chiar si cand fac “boacane” decat cum sa-i disciplineze si sa-i puna la punct. Era o lume normala si ma bucur ca ea exista. Si m-am simtit bine acolo. Si mi-am luat si cartea.
“Parenting neconditionat” nu pune la indoiala iubirea neconditionata pe care parintii o au pentru copiii lor, insa ne face sa ne gandim daca copiii se si simt iubiti neconditionat. Invitatii la lansare povesteau, de exemplu, de momente din copilarie cand luand o nota mica se temeau de parinti si le lasau bilete cu nota luata si plecau de acasa, si situatii similare sunt muuuulte multe, situatii in care copilul nu se simte dorit/iubit/acceptat exacta asa cum este, cu o nota mica sau cu bluza patata de gem sau cu un pahar spart. Si mi-am amintit un episod petrecut in vara in Herastrau: un baietel vroia sa se mai joace in parc dar parintii nu mai vroiau, asa ca l-au amenintat pe copil ca il lasa in parc si chiar au plecat fizic de langa el iar baietelul urland disperat si speriat a alergat dupa ei. Trist. Si e greu pentru un copil sa traiasca asa, sa simta ca e iubit cand e cuminte si sa abandonat/respins/nedorit cand nu se supune.
Despre cartea lui Alfie Kohn voi povesti dupa ce o citesc, dar o sa redau mai jos un fragment care mi se pare important, de pe coperta cartii: “Cele mai multe carti pentru parinti pornesc de la intrebarea “Cum ii convingem pe copii sa fie ascultatori” si contiuna cu propunerea unor varii tehnici pentru exercitarea controlului asupra lor.[…] Alfie Kohn isi incepe aceasta carte realmente inovatoare cu o alta intrebare: “De ce au nevoie copiii si cum putem noi sa le satisfacem aceste nevoi?” Aceasta intrebare duce la formularea unor idei despre cum actionam laolalta cu cei mici, in loc sa actionam asupra lor.”.
PS. Din pacate sunt si carti despre diversificare care contin capitole ce pornesc de la intrebarea “Cum pacalim copilul sa manance legume?”. Dar aceasta tema poate o voi aborda in alta postare.
EDITARE ULTERIOARA: un interviu fain, publicat pe 4 noiembrie 2013 – “Alfie Kohn ne raspunde la 10 intrebari“
