Sforile elefantului

Citesc o carte scrisa de Andy Cope si Andy Whttaker. Habar nu am cine sunt acesti doi autori. Am luat cartea de la biblioteca pentru ca mi-a atras atentia, era expusa pe un raft in drumul meu spre iesire. Mersesem sa iau cartea “Ghidul astronautului pentru viata pe Pamant” scrisa de Chris Hadfield, pe care insa nu am apucat sa o citesc inca.

Revenind insa la cartea celor doi Andy. Ideea centrala a cartii este despre faptul ca e alegerea noastra cum privim viata si cum reactionam la ea, reamintind principiul 90/10: 10% din viata este ceea ce ti se intampla; 90% din viata este reactia ta la cele 10%.

Sunt multe idei in mai multe directii si sunt multe povesti si exemple si citate. Si una dintre povesti mi-a placut si am vrut sa o scriu aici pe blog, sa o pot reciti si dupa ce returnez cartea la biblioteca.

Povestea este preluata din una din cartile lui Jack Canfield si este despre elefantii de la circ.

ID-100109460

A fost o data un elefant care calatorea prin lume in cadrul unui circ. Proprietarul se gandise ca elefantul ar fi punct de atractie, asa ca il punea la intrarea in circ iar copiii erau incantati ca il puteau hrani pe elefant in timp ce intrau in cortul circului. Bineinteles, elefantul nu putea fi lasat liber, ci era legat de picioare cu sfori. Iar sforile erau legate de tarusi. Si tarusii erau infipti in pamant. Si asta se intampla de cand elefantul era puiut.

Intr-o zi, dupa ploaie, pamantul era ud, iar tarusul de care era legat elefantul a fost infipt cu mana in pamant, nu a mai fost batut cu ciocanul ca sa intre bine. Si se pune intrebarea, de ce nu incearca elefantul sa scape? De ce in acea zi cu pamant umed si tarusul slabit, animalul de cateva tone sta linistit la intrare, ca in orice alta zi?

Obisnuinta il tine acolo. Confortul de a fi hranit si adapat. Rutina. Cand era mic, era legat cu lant de picioare, si lantul legat de un stalp. Oricat a incercat atunci sa scape, tot ce a reusit a fost sa se raneasca la picioare. Acum insa elefantul a crescut si este legat cu sfoara de un tarus slabit. Dar experienta lui l-a invatat ca nu poate sa scape.

Asadar, ce il tine prizonier pe elefant, cu adevarat? Sfoara? Proprietarul cirsului? Faptul ca primeste de mancare in fiecare seara? Nu. Ci obisnuinta, credinta ca nu are cum sa scape. Martin Seligman o numeste “neajutorare invatata”.

Intr-adevar, obisnuinta ajuta, si lucrurile pe care le-ai invatat o data nu le poti reinvata. Dar uneori, doar uneori, obisnuinta ne dauneaza si devenim prizonierii “sforilor” de care, daca le-am pune o secunda la indoiala, ne-am putea elibera.

Cand crezi ca nu poti sa faci un anumit lucru, intreab-te de ce crezi asta si mai ales, ce ar trebui sa se intample ca sa poti face acel lucru. Cand crezi ca nu esti in stare de ceva, gandeste-te cum ar fi daca ai fi in stare, iar apoi raspunde-ti sincer la intrebarea “ce ma tine pe loc de cred ca nu sunt in stare?”. Nu te lasa condus de obisnuinta si dezleaga “sforile” de fiecare data cand te simti “legat”, tinut in loc.

Imagine: Jeroen van Oostrom/freedigitalphotos.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *