Primul dialog

De cand avea cateva saptamani, fi’mea sta ocazional intr-un balansoar special creat pentru bebelusii care nu stau inca in fund. Si cand sta in el si da din picioare, balansoarul se leaga. Sau se balangane, cum zice fi’miu.

Intr-o seara inainte de cina, ea statea in balansoar. Fi’miu se apropie de ea si tine piciorul langa balansoar sa il opreasca. Ea se uita la el. El ii spune:

– Eu te-am oprit!

Apoi pleaca. Revine dupa cateva minute, se apropie de ea si il auzim purtand un dialog pe o singura voce:

– Ce faci? Te balangani. De ce te balangani? Ca asa vrei tu. De ce? Ca asa ai tu chef acum.

Si pleaca la jucariile lui. Dupa alte cateva minute insa revine si ma¬†informeaza ca vrea sa ii cante lu’ sor’sa “Wheels on the bus”. Ii zic ca ok. Dar el imi spune:

– Sa nu se uite mama!

Mmmm, mmmok…. Nu ma uit, sau incerc, ca nu ma pot abtine si trag finut cu ochiul sa imi vad minunile: pe el cum ii canta (mai mult recita de fapt) cantecul si cum ea e toata un zambet si il soarbe din priviri!

Cred ca acesta a fost primul “dialog” al lor. Pana acum el doar ii spunea lucruri sau vroia sa ii arate ceva sau sa o linisteasca (cand plange ii duce jucarii sau i le ia spunand “s-a plictisit de ele” si ii aduce altele noi). Acum insa a pus intrebari si a incercat sa lege un dialog si chiar a vrut sa ii cante unul din cantecelele lui preferate. Cum sa fac sa nu-mi plesneasca inima de dragul lor?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *