Primul dialog

De cand avea cateva saptamani, fi’mea sta ocazional intr-un balansoar special creat pentru bebelusii care nu stau inca in fund. Si cand sta in el si da din picioare, balansoarul se leaga. Sau se balangane, cum zice fi’miu.

Intr-o seara inainte de cina, ea statea in balansoar. Fi’miu se apropie de ea si tine piciorul langa balansoar sa il opreasca. Ea se uita la el. El ii spune:

– Eu te-am oprit!

Apoi pleaca. Revine dupa cateva minute, se apropie de ea si il auzim purtand un dialog pe o singura voce:

– Ce faci? Te balangani. De ce te balangani? Ca asa vrei tu. De ce? Ca asa ai tu chef acum.

Si pleaca la jucariile lui. Dupa alte cateva minute insa revine si ma informeaza ca vrea sa ii cante lu’ sor’sa “Wheels on the bus”. Ii zic ca ok. Dar el imi spune:

– Sa nu se uite mama!

Mmmm, mmmok…. Nu ma uit, sau incerc, ca nu ma pot abtine si trag finut cu ochiul sa imi vad minunile: pe el cum ii canta (mai mult recita de fapt) cantecul si cum ea e toata un zambet si il soarbe din priviri!

Cred ca acesta a fost primul “dialog” al lor. Pana acum el doar ii spunea lucruri sau vroia sa ii arate ceva sau sa o linisteasca (cand plange ii duce jucarii sau i le ia spunand “s-a plictisit de ele” si ii aduce altele noi). Acum insa a pus intrebari si a incercat sa lege un dialog si chiar a vrut sa ii cante unul din cantecelele lui preferate. Cum sa fac sa nu-mi plesneasca inima de dragul lor?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *