Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Fi’miu, intr-o zi, ii arata lu’ ta’su o masina si intreaba ce e. I se raspunde: “Alfa Romeo. Nu prea vedem noi Alfa Romeo…” pentru ca chiar asa e.
Zilele trecute fi’miu vede un Alfa Romeo si ne spune “Aia e Alfa Romeo. Nu prea vedem noi Alfa Romeo!”. Si intr-o alta zi vede o alta masina, roz: “Ala e Fiat 500. Nu prea vedem noi Fiat 500 roz.”
———-
Cautand loc de parcare, il aud pe fi’miu: “Parcarea asta pare supraetajata. Si acolo e un loc de parcare. Am gasit un loc de parcare!” – era un loc, dar desenat cu galben pe jos semn ca era interzisa parcarea acolo.
———-
Pentru ca intr-o carte doi copii, la finalul unei zile pline, pleaca in vacanta la mare si pentru ca i-am povestit lu’ fi’miu ca vacanta e atunci cand nu mai trebuie sa lucrezi si poti sa calatoresti si sa mergi la mare sau la munte sau unde vrei, cand am mers la Brighton saptamana trecuta, fi’miu ne spune pe plaja, aratand spre mare: “Marea asta se cheama vacanta.”
———-
Ne pregatim sa plecam la plimbare. Fi’miu:
– O luam si pe ea cu noi! (adica pe sor’sa)
La plimbare, fi’miu:
– Am luat-o si pe ea cu noi.
– Da, am luat-o cu noi.
– De ce am luat-o cu noi?
———-
La micul dejun:
– A cumparat mami lapte.
– Da, am cumparat.
– De ce a cumparat mami lapte?
– Pentru ca se terminase.
– De ce se terminase?
– Pentru ca l-am baut noi.
– De ce l-am baut?
– Pentru ca ne era foame.
– De ce ne era foame?
———-
La masa, dupa ce a mancat jumatate de felie de paine prajita cu unt, il vad ca se scarpina cumva in zona stomacului. Ma uit la el nedumerita si el imi explica:
– Vrei sa scoti mancarea din stomac.
– De ce?
– Ca sa o mananci din nou.
Nu stiu daca a spus asta pentru ca ii placea prea mult mancarea sau pentru ca ii mai era foame (desi mai avea cealalta jumatate de felie de paine pe masa).
———-
Pe pervaz vede fi’miu o musculita de fructe si da cu mana pe pervaz ca sa o sperie sa o vada cum zboara. Nu imi dau seama daca a dat in musca sau pe langa. El ma intreaba:
– De ce nu zboara musca?
– Nu stiu, poate pentru ca a murit.
Mai sta, se mai uita, vede musca (aia sau alta, nu stiu) ca zboara. Bucuros, imi spune:
– A dezmurit musca!
A cautat sotul si se pare ca “dezmurit” chiar exista, noi habar n-aveam!
Fi’miu, la 2 ani 6 luni
Vreau sa tin minte dialogurile astea, desi sunt din ce in ce mai multe si nu apuc sa mi le amintesc seara sa le notez, dar macar ce retin, scriu aici, sa recitesc peste ani si ani. Si tot atunci vreau sa-mi mai amintesc cum:
- ea spune “nlie” si cum el ne spune ce a spus ea
- el refuza sau nu poate sa faca lucruri dar ne explica de ce: “Nu, ca…”
- ea zambeste cand se trezeste si ma vede si constientizeaza cine sunt, si atunci face ochii mari si apoi zambeste cu gura pana la urechi si ma topeste
- el ii pune o ratusca de baie de-a lui in cadita ei, atunci cand pregatim cadita sa-i facem baie
- ea gangureste si “vorbeste” si iti povesteste cate in luna si in stele atata timp cat “vorbesti” si tu cu ea
- el ii arata animale-marioneta, le pune pe mana pe rand si ii arata vaca “muuu” si broasca “oac-oac” si cate si mai cate, iar ea face ochii mari la tot ce se intampla
- ea ofteaza in somn, acel oftat bebelusesc care spune “mi-e prea bine!’
