Tag Archives: fi’mea
Canicula in Londra
Am trait sa o spun si pe asta: e canicula in Londra!
Vara asta au fost mai multe zile calde si senine decat am vazut noi vara in Londra, adunate. In prima vara aici, acum vreo 8 ani, era luna august si noi eram imbracati cu tricou, bluza si geaca de iarna. Ca erau 10-18 grade, eventual cu vant si/sau ploaie. Acum doi ani vara a tinut vreo 2 zile, ca pana m-am prins ca a venit vara, a si trecut.
Anul trecut a fost ceva mai lunga vara, cu mai multe zile calduroase, sa tot fi fost vreo 7. Doua dintre ele au fost chiar cu maxima 36 de grade, pe care le-am simtit din plin pentru ca 1. nu avem aer conditionat in casa (mai nimeni nu are de fapt) si 2. eram insarcinata, gata sa nasc.
Anul asta in schimb, au fost vreo trei veri cred, adica vreo trei valuri de caldura. Nimic spectaculos in primele doua valuri, doar cateva zile la rand de soare si cer senin si temperaturi spre 24-26 de grade. Dar acum deja este avertizare de canicula, pentru ca temperaturile au crescut pana la …. 30 de grade!
Stiu, comparativ cu sauna in care traiam in Bucuresti, asta e o nimica toata. Tin minte si acum cand eram insarcinata cu fii’miu si era august si ieseam seara la plimbare, la miezul noptii ca ziua nu se putea, si dogorea asfaltul si erau 36 de grade. La miezul noptii!
Si totusi… aici nu avem aer conditionat, dupa cum ziceam, si casa are un singur perete exterior, asa ca este destul de calduroasa (ceea ce e un avantaj pe timp de iarna). Autobuzele si trenurile sunt si ele prea putin dotate sa faca fata caldurii, si cand te nimeresti la orele de varf in trenul plin de oameni, te simti ca in sauna si transpiri cu fiecare por pe care il ai.
O sa ma intrebati ce caut in tren la ore de varf. Pai n-as cauta nimic daca as avea aer conditionat acasa si as putea sta in casa, la racoare, cu doi copii mici. Dar statul in casa nu e o optiune nici cand e racoare, dap-ai cand e cald! De fapt, e o optiune, ca nu ne da nimeni afara din casa, doar ca cei mici sunt mult mai fericiti afara decat in casa, si gasesc mult mai putine motive de disputa si mai multe de joaca, ceea ce inseamna ca si eu am mai putine situatii tensionate de gestionat. Asa ca iesitul la aer e o varianta “win-win”.
Si deci iesim, indiferent de canicula de afara. Noroc ca in zona sunt multe fantani si mici-piscine publice in care poti sa te racoresti si care atrag zeci de copii de toate varstele. Noi am descoperit cateva chiar in zona noastra si cateva fantani la Leicester Square (in zona Trafalgar Square – Covent Garden) si Southbank Center (in apropiere de Big Ben). Mai sunt un mic parau artificial si niste fantani arteziene si la London Bridge spre primarie, si aici am fost ieri cu copiii, cu trotineta si cu haine de schimb la noi.
Tower of London si Tower Bridge vazute de la fantanile de langa primarie
Si asa am facut fata ieri caniculei, balacindu-ne in apa. Sa vedem in zilele urmatoare cum suportam caldura, ca se pare ca va mai fi canicula pana spre sfarsitul saptamanii. Ceea ce nu va doresc si voua (canicula adica)!
O saptamana din prima vacanta de vara
Suntem in prima vacanta de vara. Bine, fie, nu suntem, ci fii’miu e. Dar cum asta se reflecta in viata de familie, pot afirma linistita ca “suntem”. Si cum oricum noi, adultii, nu avem vacanta vara asta, am decis ca pot foarte bine sa profit de vacanta lu’ fii’miu si de faptul ca suntem intr-un oras in care in alti ani veneam in concediu si sa ma consider si eu ca fiind in vacanta (asta in momentele in care nu spal/gatesc/aspir/matur/curat/etc).
Ei bine, si fiind in aceasta vacanta de 6 saptamani (ca atat dureaza vacanta de vara in UK) si fiind 24/24 cu doi copii, unul dornic sa descopere si sa exploreze lumea in doua picioare iar celalalt dornic sa afle raspunsuri la sute de “de ce?”-uri, zilele ne sunt pline si la final de saptamana ma simt ca dupa maraton/concediu: revigorata psihic si epuizata fizic.
Sa luam o saptamana oarecare la intamplare. De fapt… haideti mai bine sa luam saptamana anterioara, ca restul deja sunt in ceata, nu mai tin minte ce am facut, cand si unde am fost. Si cu saptamana asta am dubii la unele zile… pentru altele am poze, noroc cu ele!
Luni am mers dimineata cu copiii la Decathlon ca sa luam bete pentru cortul de plaja. In fiecare duminica (aproape) mergem cateva ore la mare: plecam la pranz, copiii dorm de pranz in masina, ajungem pe plaja fresh, mancam pranzul si apoi ne bucuram de soare si pietre (sau nisip, dupa caz), iar seara venim acasa. Drumul este scurt, cam o ora si 15-30 minute. Si pe plaja deseori e vant sau rareori e soare puternic, asa ca ne-am luat cort de plaja anti-UV, la care insa ni s-a rupt un bat. Asa ca am dat o fuga la Decathlon dar betele erau epuizate, puteam comanda online dar erau epuizate si de acolo, si oricum cu transport cu tot as fi ajuns aproape de pretul unui cort nou. Asa ca am luat un cort nou.
Dupa-masa am mers la expozitia de fluturi “Sensational butterflies” care e gazduita in curtea muzeului de istorie a naturii (National History Museum). Un tren si un metrou m-au dus acolo cu cei doi copii. Intrati in cortul cu fluturi, fii’miu era cu mainile in toate directiile sa imi arate “uite, mami, un fluture cu dungi ca de zebra!”, “uite-l si pe ala, zici ca are ochi!”, “mami, uita-te la fluturele ala cum sta!” iar fii’mea misuna de zor printre plante, flori si fluturi, mergand fara frica in orice directie o duceau piciorusele.
National History Museum – in curte
Marti am mers la un alt muzeu pentru o activitate manuala: copiii au decupat si lipit foi pentru a face o carte a naturii, cu plante si insecte din natura pe care ulterior trebuiau sa le gaseasca in curtea muzeului. Tot acolo era si o mica ferma, pe care am vizitat-o, si instrumente muzicale cu care cei mici puteau experimenta de zor.
Dupa-masa am zis sa ne tragem sufletul si am mers in doua parcuri, unul cu tasnitori din pamant, bun pentru racorit in zilele de vara, si altul cu groapa cu nisip, bun de utilizat imaginatia.
Miercuri dimineata am mers in centru, in Trafalgar Square, si de acolo am pornit pe jos spre Big Ben, pe drum oprindu-ne sa vedem schimbarea garzilor, “Queen’s Life Guard”, diferite de garzile de la Buckingham Palace. Aceste garzi se schimba la Horse Guards Parade la ora 11 in fiecare zi (exceptie duminica, cand ceremonia este la ora 10). Ceremonia dureaza aproximativ 30 minute si e mai potrivita pentru familiile cu copii, pentru ca nu este asa mare aglomeratie ca la schimbarea garzilor de la Buckingham (este si mai putin spectaculoasa, dar tot e faina).
Poza de mai jos este facuta in mai 2015, cand am mai fost la aceasta schimbare de garzi cu fii’miu (pe vremea aia fii’mea era in burtica).
Dupa-masa am vorbit pe skype cu una din perechile de bunici si apoi am iesit la plimbare toti patru, pentru ca fii’miu vroia sa testeze bicicleta cu pedale. Asa ca am iesit in jurul casei, pe trotuar (destul de lat) si el a dat cateva ture cu bicicleta, iar fii’mea a exersat de zor mersul biped.
Joi dimineata am zis sa ne linistim, ca dupa-masa aveam treaba in centru. Asa ca am mers la o florarie-ceainarie (v-am mai povestit aici de ea) sa savuram o prajitura facuta in casa. Si pentru ca in zona era un mic loc de joaca pentru copii, am zis sa dam o fuga si pana acolo. Pe drum insa am vazut un elicopter survoland pe deasupra noastra. Si tot cobora, si tot cobora… Era rosu, si deja il vedeam foarte clar. Si tot mergand spre locul de joaca, vedem ca si elicopterul merge tot in directia respectiva, si la un moment dat il vedem cum coboara printre copaci si aterizeaza pe pajistea de langa locul de joaca! Evident ca am mers sa il vedem de aproape, cat de aproape s-a putut tinand cont ca nu si-a oprit elicea. Si dupa cateva minute a decolat. Fii’mea s-a speriat initial de galagie dar apoi s-a linistit, iar fii’miu era fascinat de-a dreptul!
Dupa-masa am mers in centru sa ridic pasaportul lu’ fii’mea (despre depunerea actelor am povestit aici; a durat 6 saptamani sa fie gata pasaportul). Am mers cu trenul, apoi am schimbat si am luat metroul, apoi am schimbat si am luat autobuz. Dupa o ora fix de cand am plecat de acasa, am ajuns la Consulat. Ridicarea pasaportului a durat 2-3 minute, era liber. Apoi am decis sa mergem la locul de joaca “Diana Memorial Playground”, asa ca am luat autobuzul si am mai mers vreo 10 minute pe jos si am ajuns aici:
Locul de joaca este special pentru copii si parinti: este interzis accesul adultilor neinsotiti de copii sau al adolescentilor, iar paznicul de la poarta de acces chiar se asigura ca regulile sunt respectate. Si toata zona este o nebunie pentru copii, existand aici nisip, traseu cu apa si stanci, corapia de lemn a piratilor, leagane, tobogane, instrumente muzicale, casute din lemn si tractor din lemn. Fiind vara, era destul de aglomerat, insa banuiesc ca in timpul primaverii de exemplu este mai liber, asa ca o sa mai facem vizite acolo si pe viitor. Mai ales ca ambii copii cu greu s-au dat dusi de-acolo, noroc ca locul de joaca chiar se inchide (vara se inchide la 19:45), ca altfel imi luam cort si acolo campam, daca era dupa copii.
Vineri dimineata am mers la o sesiune de dans-cantec-joaca-marionete, o nebunie de program pentru copii, locul unde mergem de vreo 4 saptamani deja, in fiecare vineri, si cel putin jumate din timpul petrecut acolo fii’miu rade. Fii’mea a fost mai reticenta la primele sesiuni, e si mai micuta, dar de data asta si-a facut curaj si alerga si ea dupa baloanele de sapun de exemplu.
Dupa-masa am mers la “Bank of England Museum”. Este un muzeu mic dar interesant (daca apuci sa citesti macar un sfert din informatiile prezentate) si in care sunt si activitati pentru copii, in functie de varsta, de la colaje de facut de catre copii la jocuri de tipul “I Spy”, puzzle-uri cu bancnote si corabii de manevrat. Muzeul este chiar in cladirea bancii Angliei, intrarea este gratuita iar zilele de vizitare sunt cele din timpul saptamanii (am mai incercat noi sa il vizitam intr-o sambata si am aflat ca in weekenduri este inchis).
Sambata am hoinarit in patru prin zona Canary Wharf – Greenwich. Mai intai am fost la Museum of London Docklands, unde era o activitate cu pirati pentru copii. Si daca tot eram acolo, dupa ce s-a terminat activitatea in cauza, am mers la locul de joaca de la parterul muzeului, iar copiii s-au dezlantuit.
Cand ni s-a facut foame am iesit sa mancam ce aveam la pachet si apoi am mers la etajele 3 si 2 ale muzeului ca sa ne cultivam si noi, adultii. Fii’mea e adormit in sistemul de purtare, iar fii’miu a avut rabdare cu noi, asta si pentru ca si el gasea interesante machetele cu corabii sau stradutele vechi si inguste reconstruite la etajul doi.
Dupa-masa am mers, la cererea lu’ fii’miu, la National Maritime Museum, unde poti sa tragi cu tunul, sa conduci vapoare sau sa pui carbuni pe foc la vapor (toate sub forma de simulatoare minunat realizate pentru copii). Am reusit sa plecam de acolo doar dati afara de personalul muzeului pe motiv ca a venit ora inchiderii.
Si duminica? Am fost la mare, dupa cum ziceam si la inceputul acestui post ca facem in (aproape) fiecare duminica, si a fost o zi plina din nou, cu mare si soare si un “Classic Car Show” cu sute de masini vechi. Dar despre asta o sa scriu un post separat, ca am prea multe poze de pus. Asa ca ramaneti prin zona 😉
Vreau memorie… (9)
Tot zic, de ceva timp, ca vreau memorie sa tin minte ce traiesc acum. Si chiar vreau, dar mi-am dat seama de vreun an ca imi trebuie de fapt de trei ori mai multa memorie decat vroiam pana acum: sa tin minte lucrurile legate de fii’miu, sa tin minte lucrurile legate de fii’mea si sa imi amintesc mereu de relatia dintre ei si de lucrurile pe care le fac impreuna.
La festivalul Urban Village Fete pe 15 mai 2016
Si da, vreau:
- sa aud rasetele copiilor mei cand se rostogolesc si se trantesc prin pat si chiuie de bucurie
- sa o vad cu ochii mintii pe fii’mea cum sta pe scaunel la geam si ia draperia cu mana dreapta si o pune intre ea si geam, eu zic “Cucu”, ea rade si sa draperia la o parte si eu zic “Bau” si ea rade si mai tare
- sa imi amintesc cum fii’miu, cand ne pregatim sa mergem la mare, isi face bagajul cu basculanta si excavator si lopatele si galeata si pune si o lopatica mica pentru sor’sa, “sa aiba si ea sa se joace”
- sa nu uit cum dimineata, cand abia deschide ochii si ma vede printre gene, fii’mea inchide ochii la loc de somn dar zambeste cu toata fata
- sa retraiesc momentele in care ma alearga fii’miu prin parc spunand ca el este un animal de prada (rechin, tigru sau altele) si ma prinde sa ma manance
- sa o vad pe fii’mea venind spre mine cu o carte in mana, cum mi-o intinde fericita dupa care se apropie si mai mult si se intoarce cu spatele ca sa se aseze cu fundul pe picioarele mele, asteptand sa ii citesc
- sa vad cum se alergau si sa aud cum chiuiau de bucurie prin tunelul cilindric, de-a busilea, de la un capat la altul si inapoi
- sa imi amintesc cu vine ea la pupat intinzand capsorul spre tine, si cum apoi, de bucurie, se cuibareste in brate
- sa ii revad cum dau amandoi din cap stanga-dreapta si rad in hohote sau cum ea inchide ochii strans si da capul usor pe spate (initial asa s-a ferit de soare intr-o zi cand o deranja) si el o imita si ea rade si face din nou si el o imita si rad amandoi
- sa imi amintesc cum chiraie seara amandoi si stau pe spate cu picioarele in sus, cap langa cap, si rad si tipa si “ba-ba-ba”-ie
- sa vad cu ochii mintii cum, atunci cand el pleaca la gradinita, ea imi aduce pantofii ca sa plecam si noi cu el
- sa nu uit nici macar o secunda le miroase pielea si parul si cum ma cauta in somn
Ma uit in urma si sunt momente pe care le-as retrai de mii de ori si ma sufoca gandul ca s-au dus. Ma uit in prezent insa si stiu ca viitorul va fi si mai plin de momente minunate, din ce in ce mai plin.
Carti pentru copii – 9-12 luni
Pe cand avea fii’miu cateva luni, am cumparat niste carticele pentru copii mici, cu poze si culori. Desi i le-am aratat pe cand nici nu putea sa se intoarca pe burta, s-au dovedit a fi interesante cateva luni mai tarziu.
La fii’mea situatia a fost alta, pentru ca a fost de la inceput inconjurata de carti si jucarii. Asa ca in mare parte a timpului le-a ignorat pe toate cu succes (avea rabdare pentru maxim 2 pagini din orice carte) si si-a vazut de achizitiile motorii. Insa de cateva saptamani a inceput sa aiba rabdare sa ii citesti si mai mult, de vreo saptamana ne aduce ea carti si se aseaza in brate, asteptand sa ii citim.
Cartile prezentate mai jos au fost citite ambilor copii, asa ca starea lor nu mai e tocmai impecabila, insa ce mi se pare interesant este ca ce carti prefera fii’miu cand era mic prefera si fii’mea acum, la 11 luni. Evident, le stim pe de rost textele, chiar si dupa vreo 2 ani in care nu le mai citisem. Asta ca sa va faceti o idee despre cat de mult le-am putut citi lu’ fii’miu.
Preferatele absolute sunt “Prietenii Pufosi” de Michelle Mathers de la Editura RAO. Au copertile cu texturi si forma de animalute, cu coada si urechi, sunt cartonate si vesel colorate. Cei patru prieteni pufosi sunt, in ordinea din poza de mai jos: Baltata, Ghita, Lanuca si Roibu.
Colectia “Prietenii pufosi”
Toate cele patru personaje sunt prezente in toate cele patru carti, insa fiecare personaj este cel principal in cartea dedicata lui. Textele sunt in rime si intamplarile sunt simpatice: Roibu are o zi in care este prea timid ca sa se joace, Baltata este racita, Lanucai are nevoie de prietenii ei, Ghita vrea sa se balaceasca in noroi. Prietenii gasesc solutii la fiecare problema si totul se termina cu bine.
Cartile “Baltata” si “Lanuca”, in interior
Urmatoarele carti sunt de la Editura Prut, colectia “Primii Pasi“, si sunt recomandate copiilor peste 6-12 luni (depinde pe ce site te uiti sa cumperi) pentru ca au foile cartonate, desenele clare si culorile contrastante. Fii’miu se entuziasma cel mai mult cand citeam cartea cu “Para”, chiar de cand avea 4-5 luni. Fii’mea nu are una preferata, le studiaza pe toate egal momentan.
Cartile din imaginea de mai jos sunt “Marul”, “Para” si “Nuca de cocos”. Personajele sunt simpatice, desenele sunt bine realizate, textele sunt in versuri iar povestile sunt placute: o maimuta vrea sa ii dea o nuca de cocos unei ciori, un mar creste in copac de la stadiul de floare pana toamna cand se coace si cateva animale vor sa afle “Cata vara e-ntr-o para?”.
Carti pentru bebelusi de la Editura Prut
Interiorul cartilor “Nuca de cocos” si “Para”
Urmatoarea colectie de 4 carti este de la Editura Girasol (de la care mai avem si carti cu sunetele animalelor de la ferma, am uitat sa o pozez) si include carti de tipul “Mica mea carte despre” – “forme”, “culori”, “cuvinte”, “numere”. Pe fii’miu l-au incantat cea de culori si cea de numere. Pe fii’mea momentan o incanta cea cu numere. In sensul ca pe astea cereau sa se uite cel mai des, desi ne uitam si pe restul destul de frecvent.
Colectia “Mica mea carte despre”
Avantajul acestor carti in fata celorlalte anterioare este ca au copertile mai solide si au rezistat eroic la incercarile lu’ fii’mea de a le manca. Paginile sunt cartonate, desenele sunt viu colorate si par a fi poze facute la obiecte din plastilina.
Interiorul cartilor “numere” si “cuvinte”
Urmatoarele carti sunt tot de la Editura Girasol, colectia “Salut, ma recunosti?” si sunt o idee fragile pentru copiii sub 1 an, asa ca ar necesita putina atentie din partea parintilor. Prima carte cumparata a fost “Contrariile” (cea din stanga din poza de mai jos), i-am cumparat-o lu’ fii’miu cu cateva zile inainte sa implineasca 1 an, si a fost extrem de incantat, pentru ca paginile au cartonase in interior, care se ridica, si te poti juca un fel de “cucu-bau” cu ele. Cartile au si ghicitori, fiind potrivite si pentru varste mai mari de 1 an.
Colectia “Salut, ma recunosti?”
Vazand cat ii place, i-am cumparat si cartea “Animalele”. Si da, le-am citit si ne-am uitat pe ele si am vorbit despre ele si ne-am jucat cu ele de foarte foarte multe ori, inclusiv cand aveam drumuri de facut, luam una din carti cu noi. Dupa ce s-a nascut fii’mea, vazand ca si ea trage la cartile astea (desi nu are rabdare sa ii arati, ci prefera sa le studieze singura minute in sir), am cumparat si cartea “Culorile” (cea de jos, din poza anterioara).
Mai avem si multe carti cu imagini din realitate, cu poze ale animalelor sau peisajelor, insa ambii copii le-au preferat pe acestea stilizate. Din ce am citit, asta s-ar datora faptului ca cei mici nu pot procesa toate detaliile imaginilor reale, in imaginile stilizate ramanand informatiile esentiale care sunt mai usor de procesat de cei mici.
Cam asa s-a prezentat si se prezinta situatia la noi la capitolul lectura 9-12 luni. Daca aveti idei sau sugestii de carti, le primesc cu drag in comentarii mai jos.
PS. De cumparat, noi le-am luat unele de la Carturesti, pe altele le-am comandat online. Puteti incerca sa le gasiti aici (link de afiliere).
Saptamana trecuta… [20-26 iunie 2016]
- ne-am plimbat cu vaporul pe Tamisa; vroiam sa ajungem la Greenwich si am luat trenul in directia buna, doar ca trenul respectiv nu oprea in gara unde noi trebuia sa schimbam trenul; asa ca am coborat intr-o gara pe malul Tamisei si ne-am urcat pe un vapor care ducea la Greenwich; calatoria a durat vreo ora si am trecut pe sub multe poduri, spre bucuria initiala a copiilor, desi la final fii’miu m-a intrebat de ce a fost asa lunga calatoria
Primaria Londrei – in drum spre Tower Bridge
The Shard si HMS Belfast
- am terminat de citit cartea despre care va povesteam aici si am terminat si o carte de beletristica, “Bastarda Istanbulului” – am mai mentionat-o eu in trecut, a avut un inceput mai dificil dar in final s-a dovedid o lectura placuta si interesanta
- am fost la parada curcubeului “Pride in London” – revin maine cu poze si mai multe detalii
- intr-o seara cand m-am culcat eram in UE, iar dimineata cand m-am trezit… eram tot in UE dar cu un statut viitor incert; joi a fost Brexit-ul, si vineri dimineata votul final arata ca UK vrea sa iasa din UE; s-au intamplat apoi diferite miscari cum ar fi demisia primului ministru si solicitari pentru un nou referendum sau pentru independenta Londrei; campania de iesire din UE si-a dat cu stangul in dreptul imediat dupa aflarea rezultatelor; ziarele au vuit despre Brexit, si pe strazi au aparut militanti care doresc ramanerea in UE; senzatia mea e ca s-a votat iesirea cumva in necunostinta de cauza, dar asta e, aparent se intampla greseli si la case mari
- am reusit sa continui cu planul meu de alergat; momentan, dupa o discutie cu persoane experimentate, am decis sa alerg pentru inceput o zi da una nu, urmand ca in timp sa ajung la 6 zile cu alergat si 1 pauza
- am fost la teatru; de copii, dar tot teatru se cheama; piesa “Alice in Tara Minunilor”, jucata cu actori copii si cativa adulti, scena fiind iarba unei gradini private; piesa a fost seara, de la 19:30, si a avut chiar si o pauza de cateva minute; a fost prima experienta de acest gen pentru copiii nostri si a fost foarte placut, chit ca fii’miu nu stia povestea iar sonorizarea a jucat feste, asa ca a trebuit sa ii mai povestim noi ce se intampla, dar per total a fost o experienta fumoasa
Inceputul piesei
Alice il intalneste pe Humpty Dumpty
- am facut o delicioasa inghetata de fructe, s-a mancat tot castronul dintr-o inghititura, asa ca musai sa ma laud: cantitati egale de cirese congelate, ananas congelat si mascarpone – cu blenderul se amesteca si apoi se pune la congelator
Acum ca m-am laudat, e randul vostru: cu ce va laudati din ce ati facut saptamana trecuta?
Jocuri spontane in doi
In curand fii’mea face un an. A crescut suficient de mult cat sa fie un partener de joaca pentru fra’su, asa ca de cateva luni, cam de cand ea a inceput sa se ridice in picioare si sa mearga de-a busilea, au inventat singuri niste jocuri ale lor.
Joaca in nisip
La tobogan
In parc, la locul de joaca pentru copii, ambilor copii le place sa se dea pe tobogan. Si o pun pe fii’mea sus pe panta, fiind prea mica sa se urce singura. Fii’miu urca scarile. Ea asteapta si se uita dupa el. Cand a ajuns sus langa ea, abia atunci porneste la vale razand. Se da si el imediat dupa ea, si apoi alearga la scari. Pe ea o pun iar sus, si ea iar sta si asteapta si sa uita dupa fra’su. Si iar rade cand ajunge la ea. Si tot asa. Daca merg cu ea la tobogan cand fra’su e la gradinita, il cauta cu privirea peste tot si nu mai e chiar asa distractiv datul pe tobogan, asa ca acum merg mereu cu amandoi.
Jucarii de baie
Copiii fac baie separat, pe rand. Si cand ea e in baie, el ii aduce jucarii de baie, de la ratuste la litere de spuma. Si ea le primeste bucuroasa. Asa ca, de cateva saptamani, cand el face baie, ea se plimba mandra in picioare prin casa, ia ce lucruri ii atrag ei atentia si i le duce lui in cada. Chiar daca asta insemna o masinuta sau o carte.
Lego si cuburi turnuri
Lui ii place sa construiasca cu piese de lego. Din acelea mici. Dar cum ele sunt periculoase pentru ea, a inceput sa se joace si cu lego duplo, la care are si ea acces. Si el face turnuri si masini si trenuri. Iar ea le desface. Ca a descoperit de vreo luna cum sa scoata doua piese de lego, puse in prealabil una peste alta. Asa ca el face, ea desface. Si tot asa.
Tot la capitolul cuburi, avem unele din lemn. Si pe cand incepuse ea sa stea in fund, el a descoperit ca daca pune cuburi unul peste altul, ea vine si darama turnul. Initial s-a suparat. Apoi i-am spus ca e posibil ca ea sa vrea sa se joace cu el. Si de atunci ii tot face turnuri si ea le darama. Si rad impreuna.
Sul de hartie
Fii’miu picteaza. Cu multa vopsea. Atat de multa incat uneori se dizolva foaia. Asa ca am cumparat un sul de hartie mai groasa pentru pictat, ca foile normale de A4 nu faceau fata. Si sulul sta prin casa. Intr-o zi, a cazut sulul si s-a desirat din foaie. Lui i-a placut si l-a mai derulat putin. Ea l-a rulat in sens invers. El iar l-a derulat. Ea l-a rulat invers. Si tot asa, cateva minute, timp in care radeau amandoi si noi ne topeam de drag.
Scutece pe uscator
Intr-o seara am pus uscatorul electric si pe el, la uscat, scutecele textile si inserturile. Fii’mea, care doar ce descoperise ca lucrurile cad si invatase sa le dea drumul intentionat, a luat un insert si l-a aruncat jos. Fii’miu, care ne ajutase sa punem scutecele la uscat, l-a luat si l-a pus pe uscator. Ea l-a aruncat iar jos. El iar l-a pus pe uscator. Ea a inceput sa rada si l-a aruncat jos. El s-a prins ca e un joc, a ras si l-a pus la loc. Si s-au mai jucat asa cateva minute bune.
Cucu bau
Fii’mea a descoperit de cateva luni jocul “cucu bau” cu draperia: merge sa se uite pe geam si acolo ia draperia si o pune in fata ei, o da la o parte si rade, si tot asa. Si intr-o zi, statea in fund langa masa copiilor. Si fii’miu pe partea cealalta a mesei, tot in fund, construia ceva. Ea se sprijina de masa si se ridica in picioare, si se uita la el peste masa. El se ridica si el si rade. Ea se lasa in jos, sa il vada iar pe sub masa. El se uita pe sub masa si rad amandoi. Si s-au pus pe joaca!
Alergat de-a busilea si imitat
Pe vremea cand mergea ea de-a busilea prin casa si incepuse sa prinda viteza, lu’ fii’miu i s-a parut amuzant sa mearga si el de-a busilea dupa ea. Asa ca a inceput o alergatura in patru labe prin casa cu multe rasete, pentru ca ea nu s-a speriat, dimpotriva, a inceput sa rada cand l-a vazut pe el venind de-a busilea in urma ei. Si ea mai tare “alerga”, si el dupa ea.
Iar seara, cand trebuie sa doarma, atunci incep sa se joace si mai cu foc. De obicei mergem cu totii la somn. Dar in functie de cat de obositi sunt (sau nu) copiii, uneori in loc de sforaituri incep hohotele de ras. Pentru ca ea zice “bababa”. El ii raspunde “ba”. Ea rade. El rade si incepe sa faca precum un indian cu mana la gura “aaaa”. Ea rade si il imita. Si uite-asa ne sare la toti somnul.
La masa
Baia, dormitorul, sufrageria, holul. Toate sunt locuri de joaca pentru copiii. Nu avea bucataria cum sa ramana un loc “serios”: la masa, daca unul din ei loveste din greseala cu un tacam in masa, celalalt il imita cu siguranta. Si incepe “concertul”, pe ritm doar de ei stabilit si acompaniat, evident, de rasele.
Sunt jocurile lor. Ei le-au descoperit printr-o interactiune in care noi nu ne-am bagat. Am stabilit de la inceput ca relatia dintre ei este intre ei, si am vrut sa o dezvolte ei, in ritmul lor. Rolul nostru este acela de a ne asigura ca sunt amandoi in siguranta si uneori de a-i “traduce” lui gesturile ei. Si ma bucur ca dupa aproape un an exista o astfel de relatie intre ei.
Saptamana trecuta… [13-19 iunie 2016]
- la fii’miu la gradinita s-au nascut 6 pui de gaina; pentru ca au curte cu gradina, si in curte creste si o gaina ale carei oua au fost puse la clocit; si copiii au vazut si cand s-au crapat ouale, si apoi au vazut si puiutii abia iesiti din oua si la vreo doua zile dupa, au putut sa si puna mana pe ei; foarte incantati sunt toti copiii despre aceste eveniment important de la ei de la gradinita!
- apropos de gradinita: a fost prima sedinta cu parintii; dar sedinta nu cum tin eu minte ca erau pe vremea cand eram eu scolarita, cu toti parintii la un loc, ci o sedinta cu parintii, educatoarea direct responsabila de copil si directoarea; atat; si mi s-a parut fain, ca se discuta doar de un copil, in prezenta celor direct interesati de copilul respectiv, si se discuta despre orice, este o discutie privata si libera; si ne-a placut, a fost placut si… uau, avem copil asa mare, deja avem sedinte cu parintii!
- am fost in Trafalgar Square la un festival numit “West End LIVE” (acesta este site-ul oficial) si pe scena festivalului au urcat sa cante actori din musicaluri si piese de teatru londoneze; West End este centrul Londrei, zona in care sunt majoritatea punctelor de atractie turistica, cladiri guvernamentale, magazine si teatre; si la acest festival, pe langa scena cu muzica, erau si standuri de prezentare a teatrelor, a pieselor de teatru si a catorva muzee
- l-am vazut pe Mater/Bucsa in… tabla si sasiu, ca sa zic asa; masinile de la “Character Cars” au fost expuse in centru timp de doua zile, si piesa de rezistenta din punctul nostru de vedere (mai mult al lui fii’miu de fapt) a fost Mater/Bucsa, masina de tractat din “Cars”; pentru altii insa piesa de rezistenta a fost Batmobilul, care aparent chiar merge – noi am ajuns inainte de finalul expozitiei si nu am vazut nicio masina mergand, am gasit in schimb filmuletul de aici; mai erau acolo si Mini-ul lui Mr. Bean, masina familiei Flintstones, masina agentului Bond 007 si cea din Jurassic Park
Mater la Trafalgar Square (2016)
Batmobil in Trafalgar Square (2016)
- am vazut si ascultat live o sesiune de beatboxing; il mai tineti minte pe Cosmin Agache, cel care facea beatbox la “Romanii au talent”? – asa ceva am vazut si noi live si a fost atat de fain incat ambii copii erau cu ochii maaaari si nu mai zicea niciunul nimic
- fii’mea a pornit-o la pas, voiniceste; asa ca activitatea ei preferata de saptamana trecuta a fost sa se plimbe continuu dintr-o incapere in alta, in toata casa; in continuu; mai cadea in fund, mai aluneca pe o jucarie, dar ea era fericita ca merge, si e teribil de dragalasa cum munceste ea de zor la echilibru
- fii’miu a desenat familia, asa cum o vede el in acest moment, spunand ca ne-a desenat pe toti zambind “pentru ca suntem fericiti ca suntem impreuna”
- am fost la cules de capsuni si spanac; in UK sunt multe ferme de fructe si legume la care poti merge ca sa iti culegi singur ce vrei tu si cat vrei tu; la iesire, cantaresti ce ai cules si platesti (nu ai voie sa mananci inainte de plata si nici sa arunci ce ai cules); se numesc “Pick your own farms”; multe dintre ferme au site-uri pe care anunta ce fructe/legume sunt disponibile pentru cules – de pe un astfel de site am aflat ca la o ferma din zona erau coapte capsunile si era bun de cules si spanacul, asa ca am dat o fuga, si a fost o experienta foarte faina pentru copii, fii’miu decretand “Cand se mai coc fructe, sa venim sa mai culegem!”
- m-am apucat de alergat; asta dupa ce m-am informat si m-am echipat (am povestit aici); si am alergat spre seara, ca dimineata m-au “sabotat” copiii, si am alergat doua zile la rand, cate 15 minute, gratie sotului care a stat cu copiii; a doua zi a fost mai bine fata de prima zi, dar inca am febra musculara capatata in prima zi; a treia zi nu am mai alergat ci am mers la bazin, si azi fac pauza pentru refacere musculara; dar ah, ce bine e sa ai febra musculara, sa iti simti muschii pusi la munca!
Pe voi ce v-a facut sa va simtiti vii saptamana trecuta?
Rutina schimbarii rutinei
Cand esti adult si esti de capul tau, rutina poate exista in viata ta sau poate lipsi cu desavarsire, dupa cum iti doresti sau se poate. Dupa ce devii parinte insa, afli cum ca rutina este importanta in viata unui copil. Si asta pentru ca cei mici nu au notiunea timpului si le creeaza o stare de neliniste necunoscutul, asa ca ii ajuta sa stie ce urmeaza sa se intample, si cel mai usor e sa aiba o rutina.
Am avut si noi rutine peste rutine. Nu am tinut de niciuna cu dintii, au fost zile in care, din diverse motive (varsat de vant sau un weekend in excursie de exemplu) am “spart” rutina temporar. Insa mi-am dat seama ca in ultimele luni avem o rutina de… schimbat rutine!
In primele luni de viata ale bebelinei, rutina lu’ fii’miu era aceeasi de dinainte de a avea o sora, cu mic dejun la aceeasi ora, cu somn de pranz, cu parc seara, baie, cina, somn, iar fii’mea dormea des si usor, era simplu.
Apoi a inceput fii’miu gradinita si fii’mea, pe atunci avand 4 luni, a inceput sa aiba doua somnuri pe zi: unul cand era fra’su la gradinita si al doilea cand ieseam cu totii la plimbarea de seara, mai ales cand a venit frigul si ea statea cuibarita la mine in wrap. Seara era simplu: adormea ea pe la 7-7:30 si apoi el, ca de obicei, pe la 8-9.
Au fost insa suficiente cateva zile de iesit dinti si suportat conjunctivite si niste zile de vacanta ca sa se dea peste cap rutina si sa ajungem cu ora de culcare a copiilor pe la 10 seara. Nu bun. Am lucrat la revenire. Insa fii’mea crescuse si nu mai adormea la 7, deci nici fii’miu la 8, ca nu doarme unul daca celalalt e inca treaz, ca exista o sansa ca cel treaz sa faca ceva interesant in timp ce celalalt doarme si ar fi o tragedie! Iar somnul de pranz era sabotat pe aceeasi idee.
Bun, am creat o noua rutina: ea dormea dimineata cat timp el era la gradinita, apoi venea el acasa fix cand se trezea ea, si atunci adormea el, ca ea inca nu facea nimic interesant, era prea somnoroasa. Dupa care se trezea el, mancam de pranz, ieseam la plimbare, ea adormea, veneam acasa, baie, cina, citit, si la 20:00 se dadea stingerea. Si adormeau copiii, de cele mai multe ori, cu rare exceptii cand se apuca ea sa “bababababa” si el sa o ingane.
Si a mers treaba asta vreo doua luni. Si era placut, zilele erau tihnite (cat de tihnite pot fi cu doi copii mici), puteam si eu sa fac din treburi dimineata, imi faceam plimbarea cu fii’mea in wrap, faceam cumparaturile, eventual si gateam ceva, aveam un oarecare program si stiam pe ce sa ma bazez ca timp. Dar evident ca rutina iar s-a schimbat! Pentru ca a venit peste noi varicela, mai intai la el apoi la ea, si asta ne-a dat peste cap toata rutina, tot programul.
Dupa varicela, ea si-a scos un somn de peste zi. Asa ca nu mai doarme cand e fra’su la gradinita, ci pe la pranz spre dupa-masa. Si nu mai doarme in sistem de purtare cand suntem afara decat foarte rar/greu, ca deh, e lumea prea interesanta, trebuie studiata. Iar el si-a scos somnul de pranz. Asa ca practic nu mai apuc sa fac mai nimic. Iar seara nu mai exista ora fixa de culcare, pentru ca totul depinde de ora la care adoarme ea de pranz si cat timp doarme, si de cat de obosit e el. Ca daca ea doarme pana pe la 4-5, la 8 e inca fresh, chiar daca el e foarte obosit si ar trebui sa doarma. Dar el nu adoarme daca ea nu doarme. Si ea nu doarme daca nu e obosita si daca nu vrea. Si cu achizitii precum mersul biped, somnul nu mai e pe lista ei de prioritati, motiv pentru care chiar si atunci cand oboseste, adoarme greu. Iar daca fra’su incepe sa o ingane sau sa topaie sau sa rada, se rupe filmul. Sa adoarma separat e exclus, ea plange dupa el si cauta usa, el nici nu se apropie de dormitor daca ea nu e acolo. Si cand mai e si vacanta… pfuai! Saptamana trecuta de exemplu a fost vacanta, deci nimic extern care sa ne faca programul, sa ni-l forteze. Dar saptamana asta e din nou gradinita si cumva pare sa fi aparut o noua rutina: dimineata el la gradi, ea in parc sau la plimbare, apoi luam pranzul, ea doarme, dupa care iesim la aer, apoi urmeaza baie, cina, carte si nani. Separat! De doua zile copiii accepta sa adoarma in camere diferite, ceea ce salveaza muuulte minute de “te rog nu o mai ingana” sau “ssssht, dormim acum, nu topaim” sau “da, stiu ca e inca lumina afara, dar este tarziu, trebuie sa dormim”. Dar nu ma astept sa dureze prea mult rutina asta, ca in 5 saptamani vine vacanta de vara.
La voi cum se prezinta situatia?
Imagine: winnond/freedigitalphotos.net
Urias in oraselul Bekonscot
In Beaconsfield exista un orasel in miniatura, numit Bekonscot Model Village. A fost creat de Roland Callingham prin anii 1920 si intentia a fost de a ii incanta pe Roland si prietenii lui (sursa). Dupa ce a devenit muzeu public, a fost vizitat de peste 14.000.000 de oameni pana in prezent, inclusiv de Regina Elizabeth in ziua in care a implinit 8 ani (sursa).
In weekend am mers la Bekonscot. Si a fost minunat, ne-am simtit ca un Gulliver in tara piticilor.
Locul este superb amenajat si foarte verde si te cucereste de la intrare prin aspectul general si apoi, pe masura ce te plimbi pe alei, prin atentia la detalii si prin povestile “locuitorilor” oraselului.
Traseul este marcat cu sageti pe jos. Pe alocuri sunt garduri mici care sa protejeze exponatele si care s-au dovedit a fi la inaltimea perfecta pentru fii’mea, sa se poata tine de ele ca sa faca pasi.
Printre casute sunt strazi si, bineinteles, sine de tren. Pe care circula trenuri electrice, si toti copiii prezenti erau in alerta, cu ochii dupa ele si cu urechile ciulite sa auda care tren de unde o sa vina, se strigau intre ei “uite, vine pe aici trenul!” sau “haide repede sa-l vezi pe asta!” (in engleza, ca nu am prea auzit alta limba vorbita pe acolo). Fii’miu era si el foarte incantat, evident, si era cu ochii dupa ele: “Pe mine ma intereseaza trenuletele!” mi-a spus cand am incercat sa ii arat niste avioane in miniatura. Sunt tuneluri si sunt gari si sunt poduri pe sub care trec trenurile, iar pe poduri pot sta copiii, alergand dintr-o parte in alta a podului ca sa vada cum ies trenurile de sub pod.
Trenurile sunt comandate de aici:
Casutele si magazinele si locuitorii redau atmosfera si viata din anii 1930. In magazinul de mai jos nu doar scrie ca e magazin de pantofi, ci chiar sunt multe perechi de pantofi in miniatura. Multi si foarte mici.
In centru este amenajat un lac, cu ponton, cu barci, cu far. Si apropos de lac, intr-o alta parte a oraselului este amenajat un lac cu barci care pot fi controlate de la distanta de copii, dintr-un volan si o maneta (costa 1£ si timpul este limitat).
Loc de joaca pentru copii
Port
Unul dintre atractiile oraselului este aceasta casa, care ocazional ia foc, adica prin gaura din acoperis iese fum. Focul este stins de pompierii sositi cu doua masini. In dreapta casei se vede si un santier in lucru, se asfalteaza o strada, iar compresorul chiar se misca si parcurgea cativa centimetri fata-spate. Apropos de miscare, sunt multe elemente animate in orasel, printre care caruselul si roata din parcul de distractii, o femeie care sterge geamul intr-o casuta sau barbatul care e cat pe-aci sa cada de pe o scara pentru ca cel care tine scara este neatent o secunda.
Curtile oamenilor sunt si ele frumos amenajate si fiecare are o poveste.
In unele cladiri poti trage cu ochiul pe fereastra sau prin acoperis. Casutele au perdele si draperii la fereastra. Spitalul are un perete de sticla si inauntru se vad pacientii in pat si doctorul cum ii viziteaza. Poza de mai jos am facut-o prin acoperisul unei casute.
Oraselul are poduri pentru trenuri, castele, spital, scoli, terenuri de sport (baschet, polo, fotbal si altele), are o cursa de cai, are aeroport, plaje si camping pentru rulote.
Tot in orasel se gasesc un hotel cu piscina si trambulina.
Pe un rau care traverseaza orasul Bekonscot se poate merge cu canoe, iar pe deasupra “locuitorii” se pot plimba cu telecabina.
Moara de apa era in functiune.
Arheologii sapau de zor.
Arcasii se antrenau.
Fiecare “locuitor” din Bekonscot este atent realizat si plasat in poveste, nimic nu este asezat la intamplare acolo. Sunt povesti la fiecare pas pe care il faci. Si e frumos. Atat de frumos incat, dupa ce am parcurs o data traseul, l-am mai parcurs inca o data. Si fii’miu ar fi vrut sa ne mai plimbam si a treia oara, dar era deja tarziu si petrecusem peste 3 ore acolo. Dar cu siguranta vom reveni, mai ales ca in curand se va deschide un nou “cartier” in orasel, o zona care acum era in lucru.
Mersea Island si Grays
In sfarsit s-a terminat iarna cu temperaturile de 3-10 grade si a venit primavara-toamna cu temperaturile de 13-18 grade (ca vara cea de doua zile de aici a fost pe 7-8 mai cu 26 de grade), asa ca noi, dupa ce am hibernat ca ursii prin imprejurimi, avem chef de plimbare. Si in weekendul care doar ce s-a incheiat am decis sa dam o fuga la plaja (ca doar ne luasem cort si ne reparasem aerul conditionat, ce conta ca era doar 13 grade, nori si vant?). Si am vrut la o plaja cu nisip, ca sa putem sta pe plaja la picnic si ca sa se poata juca cei mici cu lopatele, basculante si forme de nisip.
Regatul Unit e mare si are mult plaje, insa nu sunt toate cu nisip (cred si eu, ca apoi te umpli de nisip si nu poti sa te cureti facand o baie in apa, ca e rece ca gheata mai mereu!). Asa ca atunci cand vrei totusi niste nisip, trebuie sa cauti putin in ce zone gasesti o plaja nisipoasa. Si de data asta noi am gasit-o pe o insula, numita Mersea.
Insula e mica, are vreo 18 km patrati si aproape 7000 locuitori. Se ajunge pe ea traversand un pod mic, care pare-se ca se inunda usor, izoland insula. Nu exista tren spre insula, asa ca depinzi, ca si calator, de propria masina sau de un autobuz care circula la ore fixe. Mai multe (desi nu prea multe) informatii puteti gasi pe pagina de wikipedia.
Noi am ajuns la Mersea mergand pe M25 si traversand Tamisa pe la Dartford Crossing: prin tunel pe sub Tamisa la dus, pe pod peste Tamisa la intors, ca asa sunt sensurile de mers. Tunelul este impartit de fapt in doua tuneluri, fiecare cu cate doua benzi. Podul are patru benzi. Traversarea costa 2.5 GBP si se achita nu la bariere ci online aici sau cu cash la puncte prestabilite, termenul de plata fiind miezul noptii al zilei imediat urmatoare zilei in care ai traversat raul (pe marcajele din zona scria “Pay by tomorrow at midnight”).
Podul peste Tamisa la Dartford Crossing
Autostrada M25 fusese aglomerata, dar dupa traversarea raului, drumul spre Mersea a devenit lejer si am ajuns repede in West Mersea (locatia pe harta e aici): insula este impartita in doua, vestul turistic si estul agricol. Parcari am gasit cel putin doua, destul de usor, ambele foarte aproape de plaja. Contra cost, 0.2 GBP / 2 ore, plata putandu-se efectua cu monezi la aparatul de taxat sau cu cardul in cadrul aplicatiei de telefon MiPermit.
Parcare la West Mersea Island
Dupa ce am parcat, ne-am imbracat gros. Noi eram imbracati cu bluzite si pantaloni scurti, ca doar mergeam la plaja. Dar cand iesi din masina si te intampina 13 grade cu nori si vant rece, e indicat sa iti revizuiesti putin atitudinea vestimentara.
Asadar, imbracati gros si cu entuziasm, am descarcat masina de mancare, patura, jucarii si alte cele si am facut 10 pasi ca sa ajungem de la masina pe plaja, printre casute. Asta pentru ca intre strada si plaja sunt multe multe casute, mici si colorate si dragute, numite “beach hut”. Arata ca in pozele de mai jos si daca va face vreuna cu ochiul, sa stiti ca sunt cateva din ele de vanzare, le gasiti aici.
Plaja era aproape pustie. Dar cu pietre si nisip. Asa ca ne-am gasit un locsor aproape de apa si ne-am asezat patura pentru picnic.
Ocazional ne-am bucurat si de soare, dar mai mult unii de altii ca norii se puneau intre noi si soare. Fii’miu s-a jucat cu excavatorul si cu basculanta, fii’mea a rontait lopatica. Si cand fii’miu a zis “Mai vreau sa arunc o piatra in apa si apoi sa plecam”, am fost cu totii de acord.
Zona mi-a placut, era linistita si frumoasa. Plaja curata si cu de toate, nisip, pietre si iarba. Nivelul apei nu era prea ridicat, asa ca am putut vedea si “fundul apei”: era cam malos si nu imi dau seama cat de placut e sa inoti in zona aia. Insa nu stiu nici daca temperatura apei permite vreodata inotul acolo.
Mersea este linistita si foarte verde. Casele sunt joase dar par spatioase, fiind late, nu inguste cum sunt multe in Londra. Au curti cu multa verdeata si multe flori. Locuitorii tundeau iarba sau isi plimbau cainele, mergeau cu bicicleta sau se plimbau pe faleza. Si da, este un loc unde as reveni oricand cu drag.
West Mersea Island – se vede apa in drept in fata
Am plecat din Mersea mai repede decat am fi vrut, din cauza conditiilor meteo. Pozele de mai jos sunt facute la plecare, pe podul care leaga insula de restul tarii.
Mersea Island – The Strood
Cum ziua mai avea multe ore pana la apus, am decis ca in drum spre casa sa ne oprim in Grays. Mai vroiam parca putina plaja, dar sa fie si in drum spre casa, iar oraselul Grays era candidatul perfect, sau asa parea la o cautare pe net.
Am ajuns la destinatie pe la 17:30, am trecut repejor prin centru si am parcat langa “Grays Beach Riverside Park”, ca am zis noi ca daca e cu “beach” inseamna ca e plaja. Nu am avut neaparat dreptate, dar macar am gasit nisipul dorit: locatia este de fapt un parc pe malul Tamisei (il puteti vedea pe harta aici), in cadrul caruia este amenajat si un loc mare de joaca plin cu nisip fin si tobogane si leagane si pereti de catarat si vaporase si alte nebunii.
Evident, copiii s-au bucurat si fii’miu si-a instalat “santierul de constructii” in nisip, fii’mea s-a leganat pe un vaporas, apoi amandoi s-au dat pe tobogan razand de mama focului iar la final s-au dat in leagane, au alergat prin iarba si fii’miu s-a catarat intr-un copac.
Inainte sa ne urnim cu greu spre casa, am facut si o scurta plimbare pe malul Tamisei, peisajul fiind asa cum il vedeti in pozele de mai jos.
Drumul spre casa a fost tot pe la Dartford Crossing, unde am stat aproximativ jumatate de ora pe loc, in coada, pentru ca doua din cele patru benzi de autostrada erau inchise pentru lucrari timp de 12 ore incepand cu ora 19:00. Dupa ce am traversat insa Tamisa, traficul a fost lejer si am ajuns acasa cu nisip in sandale, aer curat in plamani si zambete largi pe fata.
Imagini: arhiva personala
