Tag Archives: fi’mea
Mini, de la Londra la Brighton
In fiecare an, intr-o duminica din luna mai, fanii si posesorii masinilor Mini pornesc din Londra, din parcul Crystal Palace, spre mare (Brighton). Am aflat de acest lucru intamplator chiar vineri, iar Mini-urile se adunau in parc sambata dupa-masa, urmand ca duminica dimineata la 8:30 sa porneasca spre mare.
Vara trecuta am prins intamplator cateva classic car shows si ne-au placut, asa ca am zis sa profitam de ocazie si sa merge in Crystal Palace sa vedem cate Mini-uri se strang, cum arata si cum e atmosfera.
Multe Mini-uri la un loc, frumos parcate, aliniate, cu loc intre ele pentru corturi si cu oameni relaxati. O atmofera tare placuta si care mi-a amintit de perioadele in care mergeam cu cortul la munte sau la mare, si trebuie sa recunosc ca abia astept sa reiau obiceiul, ca sunt convinsa ca o sa fie o adevarata aventura sa mergem in patru cu cortul. Pana atunci insa am admirat masinile si corturile de la Mini Run 2017.
*referire la filmul “The Italian Job” din 1969 in care apar secvente filmate in Crystal Palace
Copiii s-au distrat si ei pentru ca mare parte din masini aveau cate ceva special, ba o sigla altfel, ba un minion pe antena, ba o maimuta la volan sau o tricicleta ruginita pe capota. Care mai de care, bineinteles, si toate ingrijite si frumos intretinute. Am facut si multe poze, pana mi s-a terminat bateria la telefon, ca pozam cam doua treimi din ce masini vedeam. Va invit sa vedeti si voi, pe langa pozele anterioare, alte 24 de poze pe blogul in engleza, accesibil aici.
Al treilea Paste in UK in imagini
Acesta este cel de-al treilea an in care petrecem Sarbatorile de Pasti in Londra. Si pentru ca fii’miu era in vacanta iar vineri si luni erau zile de Bank Holiday (adica libere), am apucat sa petrecem mai mult timp in familie. Si am ales sa il petrecem cat mai mult in aer liber, in ciuda vremii innorate si racoroase.
Vineri ne-am plimbat prin parcuri, iar dintr-unul din ele se vedea orasul (click pe poza pentru zoom).
Sambata am ales sa mergem la oraselul in miniatura, la dorinta expresa a lu’ fii’miu si spre incantarea lu’ fii’mea cand a auzit ca sunt trenulete acolo (e prea mica pentru a mai tine minte de data trecuta). Apropos, despre oraselul in miniatura v-am povestit aici despre cum a fost data trecuta.
Duminica, la cererea ambilor copii, am mers cu hidrobicicleta (de fapt, barca cu pedale) pe lac. Am ales Hyde Park in ideea ca lacul e mai mare si posibila coada de la barca ar merge mai repede datorita numarului mare de barci. Fii’miu s-a distrat copios dand comenzi “haideti, pedalati mai repede, sa ajungem la lebada aia!” iar fii’mea a mai cerut cu barca imediat ce am ajuns inapoi pe uscat. Toate astea in ciuda ploii fine din timpul plimbarii cu barca.
Seara, cand am ajuns acasa, fii’miu a vrut sa ne arate un experiment pe care l-au facut la gradinita si pentru care ne-a rugat sa luam “bombonele colorate, ceva cu S, dar nu ca sa le mancam ca au zahar”. Si ne-a aratat: pe o foaie alba, a pus un capac transparent si pe el a pus una cate una bombonele colorate. Apoi a turnat apa cand sa fie toate bomboanele in apa. Si am asteptat cateva minute…
Si dupa alte cateva minute…
Si luni am profitat de vouchere Tesco Clubcard pentru a vizita Drusillas Park, un parc ce combina zoo cu parc de distactii (o sa revin cu o recenzie pe larg intr-un post separat).
Cat despre mesele de sarbatoare… Ne-am bucurat de picnicuri cu mancare la pachet, luata de acasa, sau fish&chips si pizza, in functie de zile si pofte. Fara drob, fara pasca, fara cozonaci. Singura mancare speciala de Paste au fost 4 oua, rosii de data asta (acum 3 ani le-am facut albastre). Nu am folosit vopsea de oua ca nu sunt convinsa ca as fi gasit aici oricum. In schimb am pus foile de la 2 cepe rosii cu putin otet intr-un vas, am adaugat ouale fierte si apa fiarta si am fiert totul jumatate de ora. Acum 3 ani am folosit jumatate de varza rosie pentru a obtine ouale albastre.
Voi ce-ati facut de Paste?
Cum e la teatrul pentru copii londonez
Imi place teatrul pentru copii. Imi plac marionetele, imi plac papusile, imi plac povestile. Si cel mai mult imi place reactia copiilor din sala, care traiesc piesa si interactioneaza cu personajele. Mi-a placut teatrul de papusi dintotdeauna, am si fost actrita la un teatru pentru copii pe vremea cand eram copil (eh, ce vremuri!), timp de vreo 3 ani. Si acum, ca am copii suficient de mari incat sa merg cu ei la teatru, ei bine, i-am dus la teatru.
Prima piesa la care am mers a fost “Gruffalo”. Posibil sa stiti povestea, dar fac un mini-rezumat aici: este povestea unui soricel care, pentru a evita sa fie mancat de animalele padurii, inventeaza un animal fioros, pe Gruffalo, si apoi intamplator chiar se intalneste cu animalul inventat. Pentru a scapa cu viata din aceasta intalnire, il pacaleste si pe acesta, cum ca el este cel mai fioros animal al padurii; si merge cu Gruffalo prin padure si cand se intalneste cu animalele padurii, ele se sperie de Gruffalo de fapt dar Gruffalo crede ca s-au speriat de soricel.
Piesa de teatru s-a desfasurat la un teatru din centru, zona Leicester Square. Sala a fost aproape plina, piesa a fost intr-o sambata dimineata. Biletele le luasem online, locurile le aveam pe randul 4. Pe scena decorul constituia padurea prin care urma sa se plimbe soricelul. Si la ora exacta, piesa a inceput.
Personajele erau actori imbracati sugestiv, adica nu in costume de animale, ci mai degraba in haine care sugerau ce animal reprezentau: soricelul avea coada dintr-o funie, vulpea avea urechile de la o caciula de blana iar sarpele avea un costum cu paiete. Gruffalo era singurul personaj cu costum intreg, maro, de Gruffalo.
Povestea nu este foarte lunga, dar fiind transformata in piesa de teatru, a durat 55 de minute. Si a inclus multe momente muzicale. Per ansamblu, as zice ca a fost mai mult musical decat teatru. Si cel mai frumos moment a fost cel in care copiii au avut puterea, au fost ei fiorosi: soricelul le-a cerut copiilor ajutorul ca sa il sperie pe Gruffalo, si i-a rugat sa scoata cele mai puternice ragete de care sunt capabili. Si evident ca cei mici au ajutat bucurosi, si au strigat cat de tare au putut, si s-au simtit foarte puternici cand Gruffalo a fugit mancand pamantul. Mi s-a parut o tactica buna in contextul in care Gruffalo e cam inspaimantator si din reactiile auzite in sala, unii copii chiar s-au speriat de el. Dar cand au vazut ca de fapt Gruffalo se sperie de ei, s-a schimbat situatia 😉
A fost frumoasa piesa, ce sa mai. Foarte bine pusa in scena si foarte frumos si amuzant jucata. Asa ca am decis sa mai mergem la teatru si luna urmatoare, adica in decembrie. Si uite-asa, de Mos Nicolae in ghetute nu au fost dulciuri sau nuieluse, ci bilete la piesa de teatru Stick Man, la Leicester Square Theatre.
Stiam si povestea asta, aveam cartea acasa si o citisem de sute de ori cu copiii. Ei erau foarte incantati de poveste si de rime. Eu eram foarte curioasa cum poate fi pusa in scena aceasta poveste, fiind una destul de complicata, in sensul ca sunt foarte multe locuri in care ajunge personajul principal. Sa va povestesc pe scurt: Stick Man este un bat care locuieste cu sotia si cei trei copii intr-un copac. Intr-o zi pleaca la jogging si il gaseste un caine care incepe sa se joace cu el si sa il duca stapanului. Ajunge apoi intr-un rau, de acolo in cuibul unei lebede, mai departe ajunge la mare, intr-un castel de nisip si lista de aventuri continua de vara pana iarna, cand ajunge langa un semineu ca vreasc pentru foc. Si cand sa ajunga pe foc, pe horn intra Mos Craciun, care il ajuta pe Stick Man sa ajunga acasa. O poveste numai buna de vazut live pe scena in decembrie!
Dupa cum vedeti, Stick Man ajunge prin foarte multe locuri intr-un timp foarte scurt. Si piesa de teatru… ei, piesa de teatru ne-a purtat prin toate locurile intr-un mod inedit.
Piesa este jucata de 3 actori. Personajul principal, Stick Man, era un bat textil, tinut in mana de un actor. Care actor suferea de durere de exemplu cand cainele lua batul in gura. Cainele era o actrita cu caciula de blana cu urechi. Lebada era aceeasi actrita, cu o manusa-lebada pe mana.
Cand Stick Man ajunge in apa, ceilalti doi actori se plimba pe scena cu bete cu pesti, iar luminile sugereaza ca totul se intampla sub apa (sunt cateva secvente din aceasta scena si in filmuletul de mai sus). Cand este iarna si ninge, actorul cu Stick Man tine in mana o umbrela alba cu siraguri de ciucurasi albi. Si cand Stick Man ajunge la mare, un cearceaf cu imprimeu estival (nisip, stele de mare si scoici) este asezat pe scena, iar o minge gonflabila este aruncata in public si copiii se joaca cu ea dand-o de la unul la altul timp de vreo 5 minute sau poate chiar mai mult. Tot in secventa cu marea si plaja sunt introduse in piesa si doua glume dragut alese despre subiectele preferate ale copiilor de 3-5 ani, una dintre ele fiind “De ce radea steaua de mare cand a trecut barca pe deasupra ei? Pentru ca i-a vazut fundul!”. Cand cainele il fugareste pe Stick Man, ambii actori coboara de pe scena si incep sa alerge printre scaune. Iar la final, bineinteles, apare si Mos Craciun, care in finalul piesei le spune copiilor “Ne vedem peste X zile!”.
Ca si Gruffalo, si piesa Stick Man are multe parti muzicale, unele dintre cantece fiind chiar usor de retinut si fredonat dupa piesa (la ambele piese, la iesire, am auzit copii cantand cantece din piesa). Apropos de partea muzicala si de sunet: la Stick Man, unul dintre cei 3 actori, atunci cand nu interpreta vreun personaj, asigura coloana sonora printr-o gama intreaga de instrumente plasate pe scena, un lucru interesant pentru copii, caci puteau sa vada exact ce obiect scoate un anumit sunet.
De mentionat mai este si faptul ca la ambele teatre au fost locuri special amenajate pentru parcarea carucioarelor si a trotinetelor, iar la teatrul Leicester Square aveau perne gonflabile pe care copiii le puteau lua si pune sub fund ca sa se inalte pe scaun si sa vada mai bine scena.
Si cam asa este la teatru pentru copii in Londra: multa veselie, multa muzica, actori talentati si implicati, regie adaptata si scenografie surprinzator de frumoasa. Si retineti: am fost la teatru cu un copil de 1 an si 4-5 luni si altul de 3 ani si 9-10 luni, si le-a placut! Mai mult, aproape zilnic fredonam cantecul Stick Man si fii’miu imi tot spune ca mai vrea sa mergem la piesa de teatru, desi nu cred ca se mai joaca pana in decembrie…
Mesele in familie cu copii de 1 si 3 ani
Cand ne pregateam pentru prima runda de autodiversificare, studiind de zor, am dat si peste sfatul “Mancati, pe cat posibil, impreuna cu copilul”. Adica masa sa fie luata in familie, nu fiecare separat, ca asa i se face pofta si copilului, ia exemplu de la parinti legat de alimentatie si bunele maniere la masa, membrii familiei socializeaza si deci masa in familie este buna pentru toti.
Intamplator, noi am luat mai mereu masa in familie. Asta si pentru ca micul dejun e dimineata devreme, cina e seara cand toti suntem acasa, si pranzul se nimereste sa il luam tot impreuna pentru simplul motiv ca sotul lucreaza in general de acasa. Recent insa, fii’miu ia pranzul la gradinita in unele zile, dar nu despre asta este vorba in acest post.
In acest post o sa va descriu cam cum este la noi acest luat al mesei impreuna. Si o sa iau la intamplare o masa oarecare… Sa spunem micul dejun de ieri.
Spalati pe maini, ne asezam cu totii la masa, fiecare pe scaunul lui, fiecare are mancarea in fata. Dar am uitat sa pun si paine pe masa. Asa ca iau de pe dulap paine. Fii’mea ma vede, cere paine. Intinde mana dupa paine si din greseala da peste castronul cu porumb, care castron se varsa pe jos. Sotul se apleaca sa stranga.
Pun painea pe masa si ii dau o felie si lu’ fii’mea. Fii’miu nu vroia paine, dar o vede pe sor’sa, asa ca cere si el. Dar el vrea paine cu ricotta si capsuni, nu asa simpla! Bun, sotul scoate din frigider ricotta, eu spal trei capsuni. Fii’mea vede frigiderul deschis: “Olei! Dau olei!”. Adica sa ii dam ulei de peste, pe care il pastram la rece.
Pune sotul ricotta pe masa si scoate sticla de ulei de peste, ia o lingurita si serveste fata. Fii’miu vede, deci cere si el ulei. Ii da ta’su si lui ulei. Fii’mea vede lingurita cu ulei indreptandu-se spre fra’su, nu spre ea, asa ca ne santajeaza cu un plans din toti rarunchii daca nu ii dam si ei inca o lingurita. Ii mai pune ta’su un strop de ulei in lingurita, ii da lingurita si cat ea savureaza uleiul, el baga repede sticla in frigider.
Cat timp usa de la frigider este deschisa, fii’miu ocheste laptele. Si cere lapte. Dar nu asa, oricum, ci in cana cu Mr. Strong. Fii’mea il aude si isi cere si ea cana, “Dau zazei!”. Adica Miss Sunshine, in caz ca nu ati inteles exact. Le dam canile, visand la macar trei secunde de liniste. Si ne asezam la masa, fii’miu isi unge felia cu ricotta, eu tai capsunile felii, sotul incepe sa manance micul dejun iar fii’mea… ei bine, fii’mea cere cutia de iaurt. Desi are iaurt in castron. Dar nu conteaza, ea vrea sa-si puna ea singura, cat si cum vrea ea, ca doar vede la fra’su ca el isi pune singur lapte, cat vrea el. Asa ca ii dam si ei cutia de iaurt, stiind ca suntem astfel expusi riscului de a ne alege cu o masca de iaurt pe unul din picioare. Si pentru ca totul sa fie mai distractiv, asa, ca la 18 luni, fii’mea incepe sa puna castronul peste cana cu “zazei” si cana peste cutia de iaurt, si apoi le da jos si le aranjeaza altfel. Apoi devoreaza iaurtul si cere omleta, “Dau!”. Ii dau in plus si cateva masline taiate rondele. Nu ii convine pentru ca nu le-a cerut, asa ca le arunca direct pe jos.
Fii’miu a mancat intre timp omleta, paine cu ricotta si capsuni, a baut si lapte, vrea jos de la masa, “M-am saturat.”. Sor’sa il vede, asa ca decide ca e gata masa si ne comunica asta spunand “Jos! Vrei jos!”.
Lasam copiii sa plece de la masa si mancam si noi in liniste micul dejun. Pret de 2 minute, pana auzim primele strigate din sufragerie, unde fii’miu vroia sa se apuce de margelit (v-am povestit aici) si fii’mea vroia sa il ajute si ea sa desfaca capacul borcanului. Eu plec de la masa ca sa mediez situatia. Sotul strange masa.
Sa ne fie de bine!
Imagine: stockimages/freedigitalphotos.net
Zapada la Londra
Vroiam sa scriu despre altceva astazi, dar evenimentul spectaculos de aseara mi-a dat planul peste cap. Si fiind spectaculos, chiar trebuie sa si scriu despre el, sa ramana in istorie:
A nins la Londra!!!
Ca sa intelegeti mai bine.
In prima iarna aici, am prins zapada sub forma de un strat subtire asternut pe masini, pe care l-am vazut dimineata cand ne-am trezit si care a disparut complet pana la pranz si nici ca a mai aparut toata iarna.
A doua iarna aici a fost mai generoasa cu zapada: a nins de DOUA ori, cate o jumatate de ora de fiecare data. Zapada nu s-a depus deloc, nu a avut nici ce, nici cand. Dar macar a nins cand nu dormeam, deci am vazut macar cum ninge si au putut vedea si copiii.
Acum este a treia iarna aici si prima in care chiar ninge cum se cuvine. Cum se cuvine pentru Londra, ca in Romania ce a fost aseara ar fi caracterizata drept o usoara fulguiala! Si totusi, a nins cam o ora jumatate, cu fulgi mari care au apucat sa se si depuna si sa stea asa pret de inca vreo ora, ca apoi s-au topit toti.
Cand am vazut ca incepe sa ninga, noi margeleam de zor la un autobuz. Dupa ce am terminat autobuzul, deja ningea serios afara, asa ca am zis ca neaparat trebuie sa iesim in ninsoare. Le-am spus si copiilor planul, iar fii’mea alerga prin casa in scutec strigand “băbadăăăă!”. Adica “zapada” in graiul ei bebelusesc. Nu ca ar fi stiut ce e aia zapada, nu a vazut asa ceva in viata ei de 18 luni, dar ne-a vazut pe noi atat de entuziasmati si nerabdatori incat se bucura si ea alergand prin casa, “băbadăăăă!”.
Si am iesit la “băbadă”, echipati cum se cuvine. Si ne-am plimbat prin cartier vreo trei sferturi de ora. Mai iesisera copii afara. Cativa adulti abia ajungeau acasa si pe drum se adaposteau de zapada sub umbrele.
Pe una din masini (ca pe jos inca nu se asternuse zapada) am reusit sa facem un mic om de zapada, primul din istoria familiei noastre. E mic dar voinic, l-am si pozat sa-l avem amintire, ca cine stie cand mai vedem asa multa zapada aici, cat sa facem un om de zapada.
Ne-am jucat si cu bulgarii si fii’miu a fost asa de incantat incat ne punea sa facem bulgari cu zapada luata de pe fiecare masina parcata pe langa care treceam. Si erau multe, ca oamenii se cam intorsesera de la servici. Iar pe o masina, un Porche simpatic, am “desenat” in zapada ochi, ca in desenul animat “Cars”. Pe o alta masina cineva scrisese “Snow”. Pentru ca oamenii chiar se bucura aici cand e zapada, chiar e un fenomen natural rar intalnit si care clar merita un post aici pe blog!
Sarbatorile de iarna la Londra, pentru a treia oara
De cand ne-am mutat din Romania, sarbatorile de iarna le-am facut in Londra.
In primul an a fost cel mai ciudat, in sensul de neobisnuit pentru noi. Am fost doar noi doi si fii’miu, si in ziua de Craciun am despachetat cadouri frumos ambalate in seara de dinainte. Si ne-am bucurat unii de altii si am ras si ne-am jucat. Am iesit si la plimbare, in cartier. Am fi iesit in centru sa vedem atmosfera sau luminitele, dar in ziua de Craciun, in Londra, nu circula nimic, adica niciun mijloc de transport in comun. Si cum inca nu aveam masina, efectiv nu aveam cum sa ajungem in centru, sau in orice alta parte a tarii. Iar magazinele, ei bine, si ele au fost inchise, chiar si cele cateva magazine non-stop, pe 25 decembrie sunt si ele inchise. Si pe strazi era pustiu.
In al doilea an situatia s-a schimbat: eram deja 4 si dimineata Craciunului a fost plina de verva si incantare. Si pentru ca deja aveam masina, am iesit in centru cu masina, sa vedem luminitele si atmosfera. Iar de Revelion am fi mers cu drag sa vedem artificiile, dar cum acolo nu era un mediu potrivit pentru copii mici, am zis ca ramane pe alta data.
Si anul trecut deja eram obisnuiti cu toate cele, si cu atmosfera, si cu programul magazinelor, si stiam deja ca intre Craciun si Revelion e cam pustiu in centru si nici taxa de congestie nu exista, asa ca am avut planul facut din timp. Motiv pentru care nu am facut deloc ce ne-am propus, ca asa e cand ai un plan prea bine facut.
Pe 25 dimineata fii’miu impartea cadourile de sub brad si fii’mea rupea ambalajele. Si evident ca apoi toata ziua am stat in casa, sa se joace copiii cu ce au primit. Pe 26 in schimb am petrecut vreo 3 ore dimineata si inca vreo 2 dupa-masa, mergand la urgente. Mai intai pentru mine, ca nu puteam inghiti nimic de durere in gat, iar diagnosticul a fost de amigdalita. Si apoi pentru fii’miu, care avea o stare subfebrila dar nu deborda de bine: diagnosticul a fost de “scarlet fever”, aparent cauzat de acelasi croncobaur care cauzase la mine amigdalita.
Am inceput noi frumos tratamentul, si pe 28 eram calare pe cai mari, cu energie si optimism la purtator, asa ca am pornit voiniceste spre centru cu masina, ca asta ne dorisem de fapt de Craciun. Si cum mergeam noi linistit si copiii adormisera, simt cum masina incepe brusc sa traga stanga: “Auzi, sotule? Da’ de ce trage masina stanga?”. “Trage pe stanga!”, ca aici trebuie sa tragi pe stanga, nu pe dreapta, evident :)).
Ce se intamplase? Facusem pana. La 17 seara. A schimbat sotul roata si a pus-o pe cea de rezerva, noaptea, pe o straduta, la 3 grade, in timp ce copiii sforaiau in masina. Si am mers cu roata de rezerva pana in centru si apoi pana acasa, ca doar nu era sa anulam escapada pentru o roata?
Si inainte de Revelion am schimbat si roata, asa ca pe 31 decembrie si pe 1 ianuarie am mai mers in centru (cu roata noua si buna!), sa vedem pregatirile si apoi urmarile nebuniei de Revelion.
Pregatirile au insemnat multe strazi inchise circulatiei si amenajate pentru accesul pietonal, in contextul in care pentru a vedea artificiile din centrul Londrei este necesara achizitionarea din timp a biletelor de acces in zona centrala. Bilete care se epuizasera cu mult inainte de decembrie.
Iar urmarile nu le-am prea vazut, in sensul ca tot ce mai ramasese prin centru erau gardurile care inchisesera strazile, in rest totul era curat si tihnit.
Big Ben pe 1 ianuarie 2017
Am fost si la London Eye, am vrut sa vedem cum arata dupa nebunia artificiilor din seara precedenta: si arata fix la fel ca in orice alta zi, si surprinzator, nu era oprita, ci chiar functiona, se invartea, cu toate capsulele pline de oameni.
London Eye pe 1 ianuarie 2017
Si tot plimbandu-ne prin centru, am ajuns si la o sculptura de care doar auzisem dar nu o vazusem, fiind intr-o zona in care nu se ajunge deloc usor fara masina: Traffic Light Tree, un copac realizat din 75 de lumini, toate functionale (mai multe despre acest copac puteti citi pe Wikipedia).
Si din punct de vedere culinar, mesele noastre de sarbatori au fost fix ca in restul anului, ca si sa fi vrut carnati si caltabos, aici nu se prea gasesc, aici curcanul e vedeta de sarbatori, nu porcul, iar sarmale, cozonaci sau piftii nu o sa fac prea curand. Si pana la urma, de ce as manca de Craciun altceva decat mananc in restul anului? 😛
Stiu ca pare ca au fost de mult sarbatorile si ca sunt tare departe, dar intoarceti-va cu gandul putin la ele si spuneti-mi, intr-un comentariu, ce ati facut de sarbatori 😉
2016 in imagini – a doua jumatate
Ieri am povestit in imagini cum a fost pentru mine prima jumatate a lui 2016. Mai jos este continuarea, adica cea de-a doua jumatate a anului.
Iulie
Toata vara de fapt, nu doar in luna iulie, am mers cat de des am putut pentru cateva ore la Whitstable, iar poza de mai jos este facuta de pe fasia de pamant numita “The Street” care apare la reflux (vedere spre Whitstable).
Am descoperit canalele Londrei si barcile de pe ele, barci transformate in case plutitoare de catre proprietarii lor. Mai jos este o poza facuta in Victoria Park.
Am urcat in Tower Bridge si am privit prin podeaua de sticla, asta dupa cateva minute bune de acomodare, ca nu e tocmai floare la ureche sa calci pe sticla, chiar daca rational stii ca e groasa si nu se rupe. Si prin asta ma refer de fapt la mine, ca cei mici nu au avut nicio ezitare sa calce pe sticla.
Vedere spre Shard si London Eye din Tower Bridge
Fii’mea a implinit 1 an. Un an in care a crescut surprinzator de repede, clar mai repede decat eram eu pregatita sa creasca.
Intamplator am nimerit la mai multe Car Show cu masini vechi, cea de mai jos fiind de la Herne Bay. Sunt masini functionale cam toate, cu motoarele stralucind de curatenie, fiind intretinute de pasionati.
Am vizitat Muzeul Bancii Angliei (care apropos, este deschis doar in zilele saptamanii, ca sa stiti), si acolo fii’miu a avut curiozitatea de a vedea cat de greu este un lingou real de aur.
Am vizitat Cutty Sark, iar de pe punte privind spre vest peisajul este cel de mai jos. Cupola este de la intrarea in tunelul pietonal pe sub Tamisa, construind intre 1899 si 1902.
August
Ca si in iulie, am continuat vizitele saptamanale (adica in weekend, cateva ore in una din zile) la Whitstable, unde, in curtea castelului, este un loc de joaca fain amenajat si interesant pentru copii in special datorita traseului pentru apa, realizat cu baraje care chiar functioneaza.
Tot la Whitstable, la un Car Show la care am nimerit intamplator, fii’miu a luat-o spontan pe fii’mea de mana, si ea a acceptat. A fost pentru prima oara cand ei doi s-au tinut de mana, si totul a venit de la ei, in mod natural. Si de atunci si pana acum, desi de foarte multe ori fii’mea refuza sa fie tinuta de mana pe strada de mine sau de tatal ei, accepta cu bucurie sa fie tinuta de mana de fra’su.
Am mers sa vedem cum se ridica Tower Bridge (daca vreti sa stiti cand este programata ridicarea podului, puteti afla de aici).
Fii’mea alergand dupa fii’miu la Botany Bay
Septembrie
Am vizitat Battersea Zoo, o gradina zoologica foarte mica dar frumos amenajata pentru copii, incluzand un loc de joaca cu nisip si apa si excavatoare, un tractor si un camion de pompieri.
Am vizitat ferma aflata pe Isle of Dogs, numita “Mudchute”, unde animalele au foarte mult spatiu natural la dispozitie, si unde mi-a atras atentia privelistea de mai jos.
Am revenit la Whitstable desi era frig si toamna deja. Cred ca a fost ultima excursie acolo a anului trecut, iar in imaginea de mai jos se vede “The street” despre care v-am spus mai sus.
Ramsgate
I-am luat lu’ fii’mea trotineta, ca de cate ori ieseam la plimbare si fii’miu era pe trotineta, ea se supara foarte rau ca nu merge si ea pe trotineta. Prin casa exersa de zor cu trotineta lui, asa ca la 1 an si 2 luni a primit trotineta ei, si de atunci merge pe ea de cate ori iesim la plimbare (mai mult trasa de noi la inceput, de vreo luna insa reuseste sa mearga si singura pe distante mici). Iar fii’miu, la un velodrom, a mers pentru prima oara cu bicicleta cu pedale, fara roti ajutatoare, si a mers destul de mult. Asta dupa 1 an de mers cu bicicleta de echilibru (fara pedale).
Octombrie
Oxford Street vazut din Double Decker
Am fost pentru prima oara in Portsmouth si ne-a placut mult, e frumos, e linistit, are mare, are insula… e frumos, ce sa mai!
Si am fost in Romania pentru prima oara de cand ne-am mutat in Londra. Dupa fix 2 ani si 6 luni de cand am plecat din Bucuresti, ne-am intors intr-o excursie de o saptamana, despre care tot vreau sa scriu si nu apuc. A fost prima oara cand fii’mea a zburat cu avionul si cand fii’miu a vizitat cabina de pilotaj (la aterizare, fiind ultimii ramasi in avion).
Noiembrie
S-a deschis un magazin de Lego in Leicester Square, despre care se spune ca ar fi cel mai mare din lume (asa o fi, daca zic ei), si am fost si noi sa il vedem si sa ne minunam de operele de arta de acolo. Si am descoperit cu bucurie ca exista sus, la etaj, o sectiune in care copiii se pot juca liber cu mii de piese de lego si pot construi orice vor ei.
Bin Ben din piese Lego (click pentru marire)
Peisaj 3D din piese Lego, realizat pe 2 pereti ai magazinului (click pentru marire)
Si pentru prima oara de cand ne-am mutat in Londra, am fost la o piesa de teatru intr-un teatru, mai precis la piesa pentru copii “Gruffalo”, de unde am plecat si cu suvenirul de mai jos. Si pentru ca ne-a placut foarte mult, in decembrie am mers si la piesa “Stick Man”, dar despre teatrul londonez intr-un post viitor 😉
Decembrie
Ultima luna din an a fost mai tihnita, cu vizite la muzee (in special Muzeul Transporturilor) si cu lucruri hand-made facute acasa (despre care v-am povestit aici).
Muzeul Transporturilor din Londra
Capsuna facuta din margele
Casa luminata de Craciun
Oxford Street – Craciun 2016
A fost cel de-al treilea Craciun in Londra. A fost cel de-al treilea Revelion in Londra. Dar despre ele, intr-un alt post, in curand. Pana atunci, bun venit, 2017, sper sa aduci cu tine multa sanatate, ca de restul ne ocupam noi!
2016 in imagini – prima jumatate
La multi ani si sa aveti un 2017 fabulos! Sper ca l-ati inceput sanatosi si cu energie 😉
Eu am inceput anul, printre altele, facand ordine in poze, asta dupa ce le-am strans de pe carduri din aparate foto, de pe telefoane si de prin mailuri. Si tot facand ordine si grupandu-le pe luni si ani, am strans cateva reprezentative pentru anul 2016. Si m-am gandit sa le postez pe blog, ca tot imi spusese o cititoare sa fac si sa pun mai multe poze aici, asa ca iata 😉 Pentru ca sunt multe poze, m-am gandit sa le includ in doua posturi ca sa fie mai usor de vizualizat. Asadar, iata prima parte.
Ianuarie
Fii’miu a desenat pentru prima oara ceva pentru sor’sa: o floare, pe faianta din baie. Iar fii’mea a inceput autodiversificarea, la 6 luni si ceva, cand a fost ea pregatita.
Am fost in Sky Garden sa admiram Londra de sus. Mai multe poze am pus atunci in postul de aici.
Februarie
Fii’miu a implinit 3 ani si l-am sarbatorit la Muzeul Transporturilor din Dover si apoi acasa cu prietenii.
Si da, in continuare ii place sa faca poze.
Martie
A fost o luna mai tihnita in care fii’mea a inceput sa se ridice in picioare iar fii’miu a pictat de zor (despre castelul hand-made am povestit aici).
Aprilie
A fost luna in care ambii copiii au facut varsat de vant dar capitolul asta e fara poze, am povestit insa despre experienta aici.
Am mers cu telegondola si la gradina zoologica din Londra.
Mai
A fost luna in care fii’mea a inceput sa mearga singura. Si a fost o luna plina, pe care am inceput-o printr-o excursie de cateva ore la mare, la Camber Sands, unde am zacut la soare la 28 de grade.
Thames Barrier
Mersea Island
Una dintre cele mai faine experiente ale lunii a fost hranirea girafelor la gradina zoologica din Colchester.
Colchester Zoo
Si una dintre cele mai faine descoperiri a fost a zonei Botany Bay, o plaja cu nisip la baza stancilor de calcar.
Diggerland
Clacton-on-Sea
Iunie
National Maritime Museum – Expozitia Ahoy!
Am mers cu vaporul pe Tamisa – si apropos de asta, sa stiti ca puteti merge pe Tamisa cu cardul Oyster – nu aveti ghid audio ca pe vapoarele pentru turisti dar este si mai economic.
Am fost pentru prima data cu copiii la o piesa de teatru, in aer liber – “Alice in Tara Minunilor”.
Am fost la orasul in miniatura – v-am povestit despre el, cu poze cu tot, aici.
Luase foc o casuta si au venit pompierii sa stinga focul
Am prins un curcubeu peste Tamisa – asta dupa ce ne-a prins si ploaia intr-o piata din spatele Southbank Center, centru in care cu alta ocazie, tot in iunie, am vazut un spectacol de mers pe sarma.
Asa a fost prima jumatate din 2016. Urmatoarea jumatate o voi posta cel mai probabil maine, asa ca fiti pe faza!
Dulce-i graiul bebelusesc
Stiu, stiu, fii’mea nu se mai cheama ca e bebelus, ca are deja 1 an si 5 luni, dar graiul ei e bebelusesc, ca abia incepe sa vorbeasca, si e dulce foc.
Fra’su o invata sa numere:
El: Unu. Ea: Unu.
El: Doi. Ea: Doi.
El: Trei. Ea: Tei.
El: Patru. Ea: Papu.
El: Cinci. Ea: Sinsi.
El: Sase. Ea: Sase.
El: Sapte. Ea: Opt! Si rade in hohote.
El: Noua. Ea: Zeţe! Si rade in hohote iar.
El: Unsprezece. Ea: Atâta.
El: Unsprezece! Ea: Atâta! Si rade.
Si numarul ei preferat este “opizeţe”.
Cand gaseste o firimitura pe jos sau scapa o bucatica de mancare pe jos, o ia, mi-o arata, spune “Nonoi” si o duce la gunoi.
Papucii ei de casa sunt ca niste rechini, cu ochi rosii care se aprind cand paseste. Si ii plac, si vrea sa ii poarte, dar inca nu reuseste sa ii puna asa ca vine cu ei la mine sa ii pun si imi spune “Papupu”.
Intr-o zi, fii’miu imi spune, referindu-se la sor’sa: “Mami, ea zice “tapte” si la lapte, si la sapte!”. Si in aceeasi idee, “mina” inseamna, dupa caz, “masina” sau “lumina”. Si apropos de vehicule, autobuzul este “abăzoz” iar trotineta este “toti” (asta pentru ca merge cu trotineta pe oriunde ca deh, a invatat-o fra’su).
Patul este “papu”, gata este “tata” (confuzant pentru tati) si ceasul este “titac”. Si uneori “tatitat” inseamna “s-a stricat”.
Are si cuvinte pe care deja le spune bine si la fel de dulce: “apa”, “baia”, “mami”, “tati”, “nani”, “atata”, “jos” (cu varianta ei preferata “pe jos”), “sus”, “oprit”, “ochi”, “cap”, “gata”, unele numere si in special “ok”, pe care il pronunta “ochieeei”.
Iar la capitolul animale, stie cum toate animalele dar se amuza copios in urmatorul dialog:
Noi: Cum face cainele?
Ea: Ham!
Noi: Si cum face pisica?
Ea: Ham!
Noi: Miau face pisica!
Ea: Ham!
Noi: Miau!
Ea: Ham! Si rade in hohote. Stie si poate sa zica “miau”, ca ocazional zice, dar se distreaza copios sa spuna ca pisica face “ham”.
Si apropos de animale, cartile ei preferate sunt cele cu Pip si Posy, un iepuras si o soricica, pe care cu bucurie le pronunta “pipopi”.
Ieri la pranz am avut mancare de mazare, si era mai calda cand i-am pus in castron, asa ca fii’mea mi-a spus: “manili bige”.
In general, orice te aude ca pronunti, incearca si ea, chiar daca ce se aude de la ea uneori nu are prea multa legatura cu ce ai spus tu, dar ea spune cu mandrie. Inclusiv “clopotnita” (spus de tati) a incercat sa il zica fara ezitare. Pacat ca n-am inteles mare lucru si nu pot reda aici ce a pronuntat ea :))
In imagine: fii’mea, mergand foarte hotarata si serioasa cu un baby-laptop achizitionat de la un targ.
Cum am petrecut Halloween-ul
N-am petrecut. Asta ar fi varianta scurta.
Varianta lunga insa…
Costume nu am avut, nici masti, nici picturi pe fata. Fii’mea inca e la varsta la care se sperie de orice (si ma refer la orice, de la ochelari la palarie la prosop pe cap) care schimba aspectul fizic al fetei unui om. Din ce tin minte ca am citit cand era fii’miu mic, perioada asta tine pana pe la doi ani, e o etapa fireasca in dezvoltarea celor mici. Asa ca din punct de vedere al costumatiilor am ignorat cu succes, din nou, aceasta sarbatoare.
Si totusi, traind intr-o tara care sarbatoreste Halloween-ul, nu poti ignora complet evenimentul, ca magazinele au rafturi intregi dedicate acestei nopti, casele sunt decorate si pe strazi merg copii costumati tinand galetuse in mana.
Anul trecut am ales sa ne plimbam pe stradute si sa admiram casele decorate (fii’mea mai putin, dormea excelent in wrap la aer pe vremea aia). Anul asta insa am ales sa mergem la o mica petrecere organizata intr-o padure, pe intuneric. Suna dubios, asa-i?
Padurea in cauza este cea la care am mai mers, asa ca o cam stiam. Iar petrecerea era organizata pentru familii cu copii, pe inserat. Si era totul tihnit si deloc comercial. O atmosfera calda, prietenoasa in ciuda faptului ca oamenii nu se stiau intre ei.
Au fost pusi la dispozitie dovleci pentru sculptat si pensule si culori pentru pictat pe fata. S-au servit prajituri, mere coapte si limonada. Au fost oferite “unelte” pentru confectionarea de ochelari fosforescenti (ca in poza de mai jos, unde suntem eu cu fii’miu cu ochelari).
S-au facut doua focuri de tabara, s-au citit povesti si punctul de atractie pentru copii: s-a pornit prin padure cu lanterna la vanatoare de… lilieci! Nu vii, ca nu m-as fi dus dupa asa ceva, nu sunt fan sobolani zburatori, ci erau niste lilieci din carton, cu ochi fosforescenti, ascunsi prin padure, printre frunze si crengi. Si au pornit toti copiii si parintii in cautare de lilieci, si fii’miu a vrut chiar sa dam de doua ori turul padurii, ca i-a placut foarte mult aventura. La final, in schimbul liliecilor prinsi, copiii primeau o pungura cu “treats” (ca de Halloween, bineinteles).
Am petrecut peste 2 ore la petrecerea de Halloween si ne-am simtit excelent, iar copiilor plimbarea prin padure le-a prins tare bine: fii’miu a adormit in masina in drum spre casa, iar fii’mea a mai rezistat vreo 15 minute dupa ce am ajuns acasa si a adormit si ea. Cu mult inainte de ora lor obisnuita de somn. De-ar fi Halloween zilnic… 😛
Voi ce-ati facut de Halloween? Si mai ales in ce v-ati deghizat? (caut inspiratie pentru anul viitor)
