Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
– am spalat foarte des pe jos: fi’miu stia de mop de pe vremea cand ii placea sa verse fiecare cana de apa pe care o avea, indiferent cata apa ii puneam in ea, dupa care trebuia sa dam cu mopul, iar el a invatat si ii placea deja sa verse apa si sa stearga singur pe jos, dupa care imi dadea mie obiectul muncii sa finisez (adica sa sterg calumea); de spalat pe jos prin toata casa spalam cand el dormea, dar saptamana trecuta am facut asta cu el treaz, asa ca a inceput distractia, si cam in fiecare zi scoate galeata, o duce la baie, ia mopul, il pune in galeata si ma cheama sa pun apa in galeata, apoi imi arata ca mopul trebuie stors, dupa care imi arata unde anume sa sterg pe jos; asa ca avem casa luna acum, spalata aproape zilnic, deci poftiti pe la noi!
– ne-am facut abonamente la biblioteca, si acolo exista si o incapere pentru cei mici, asa ca putem imprumuta carticele pentru fi’miu sau putem merge si citi/rasfoi acolo ce carti vrem noi
– am fost la vanatoare de pleosc pleosc, v-am povestit despre ea aici
– s-a uitat fi’miu pentru prima oara in viata lui la filmulete cu el si a fost fascinat, si apoi i-am aratat si poze cu el, dar era mai bucuros cand ii vedea pe “ma-ma” sau pe “ta-ta” in poze decat cand se vedea pe el; si daca il intrebam cine e bebelusul din poze, stia ca e el
– am mai programat doua vizionari de gradinite, sa vedem care e treaba si pe la ele; sunt mai departe putin de casa dar au recenzii foarte bune pe net, asa ca om vedea
– am fost la un targ al fermierilor, cu fructe, legume si alte bunataturi, si am cunoscut un roman din Brasov care e de 2 ani in UK si lucreaza la o ferma; venise la targ cu un stand de carne si oua de la ferma respectiva; foarte de treaba omul, a fost placut sa stam putin la povesti cu el
– am fost la acvariu si fi’miu a fost fascinat de pesti, dar mai ales de meduze si de calutii de mare; si pentru ca acolo erau si doua step stools, fi’miu a luat unul din ele si il ducea de la un acvariu la altu’, si asa a controlat el la ce acvariu sa se uite si pentru cat timp si nu se mai dadea dus de-acolo
– m-am interesat de sedinte de inot pentru copii la un centru de spa din aproapiere; in Romania fi’miu mergea saptamanal la inot, o sedinta de 30-35 de minute, cu un instructor (v-am mai povestit aici), apa era dezinfectata cu ultraviolete si ceva sistem cu ozon, copiilor care intrau in bazin li se cerea in prealabil adeverinta medicala si analize medicale care sa ateste ca sunt sanatosi, existau 3 incaperi de aclimatizare a celor mici, plus vestiar cu dusuri si cadite adaptate pentru copii; aici nu reusesc sa gasesc ceva similar, dar inca mai caut; si asa am intrat la acest spa, unde: apa se dezinfecteaza cu clor, parintele neaparat intra in bazin cu copilul ca instructorii nu sunt calificati pentru a sta singuri cu cei mici din ce am inteles (lucru valabil in toata Londra aparent), iar cand am intrebat daca e nevoie de acte medicale inainte de a intra in bazin, tipa de la spa s-a uitat la mine complet confuza si m-a intrebat “De ce, e bolnav, sufera de vreo boala?”; i-am spus ca e sanatos si mai ales ca vreau sa ramana asa; in fine, din pacate toate bazinele de pe aici sunt la fel, asa ca va trebui sa ma documentez care e treaba cu clorul exact, care sunt riscurile si intre timp sa mai investighez, poate totusi gasesc si alt fel de bazin