Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
- am dat de mancare la rate, gaste si pesti, aniversand 4 saptamani de la ultima zi in care fi’mea era in burtica; in acea zi am fost tot la lacul cu rate, gaste si pesti, si am hranit animalutele, si era tot soare afara, si eu eram in 40 de saptamani si 2 zile si habar nu aveam ca a doua zi urma sa o intalnim pe fi’mea, sa o putem pupa si tine in brate
- am aflat ca fi’mea deja e mai grea cu 1 kg fata de ziua nasterii; asta pentru ca am mers la health visitor si au cantarit-o acolo, ca acasa nu am apucat sa o cantarim (nici nu ne-am straduit prea tare, o vad ca mananca si o vad cum creste in fiecare zi si ma tot minunez); si uite-asa a trecut fi’mea de la scutece numarul 1 direct la scutece numarul 3!
- a topait fi’miu prin fantani din acelea gen tasnitoare care ies din asfalt; totul s-a intamplat intr-o zi cu soare, intr-un parc din centrul Londrei, unde multi alti copilasi topaiau si ei de zor si alergau printre jeturile de apa verticale; am mers pregatiti acolo, cu haine de schimb, asa ca eram foarte relaxati privind gradul de umezeala care urma sa existe pe hainele lu’ fi’miu; activitatea a fost atat de placuta si solicitanta, incat protagonistul a adormit in autobuz in drum spre gara, si a dormit tot drumul pana acasa (desi noi visam sa doarma si acasa, ca sa tragem si noi un pui de somn)
- m-am facut cu un telefon nou, la mana a doua evident; asta pentru ca telefonul meu dezvoltase o vointa proprie: de fiecare data cand incercam sa il folosesc, elfacea capturi de ecran repetate (chiar refuza sa se inchida si isi continua activitatea), cauta singur pe google, imi afisa meniul de aplicatii sau ma punea sa vorbesc intr-o aplicatie; repornirea lui si resetarea la starea initiala nu il impresionau, asa ca nu m-am mai lasat nici eu impresionata de activitatile lui si l-am schimbat cu un telefon care inca nu are o vointa proprie
- am invatat sa recunosc din ce in ce mai multe masini ca marca doar dupa forma, fara sa vad sigla: sunt momente in timpul unei zile cand o tin pe fi’mea in brate si o legan sau ii cant sa adoarma, si stau la geam cu fi’miu si ne uitam afara la masinile care trec, si fi’miu imi spune fiecare masina ce marca e; asta pentru ca a stat ore intregi (in total, nu in fiecare zi!) cu tati sa se uite la masinile care trec pe strada si el intreba “Aia ce e e?” (chiar asa intreaba, cu dublu “e”) si tati ii spunea, desi nu e deloc pasionat de masini, iar acum le stie fi’miu cam pe toate; si mai nou, cand mergem la plimbare si trecem pe langa o masina parcata (si sunt multe in zona!) ne spune ce marca e iar apoi vrea sa vada volanul (habar nu am de ce)
- am folosit pentru prima oara caruciorul, pentru vreo 10 minute, pentru ca atat a acceptat fi’mea sa stea departe de mami; si m-am bucurat, ca nici mie nu-mi placea fara ea la pieptul meu, in bratele mele, in bluza mei-tai in care se cuibareste ea; luasem caruciorul cu noi la plimbare in ideea ca daca obosesc la un moment dat sau trebuie sa ii schimb scutecul, sa avem unde sa punem bebelusa; ea nu a fost incantata de idee, in schimb fi’miu s-a distrat impingand si alergand cu caruciorul (ca de stat in el nici fi’miu nu a vrut)
- am mancat coacaze rosii si negre si agrise si ce buuuuune au fost! cand am vazut toate aceste fructe la magazin, a fost momentul in care mi-a parut rau ca nu avem masina, ca as fi cumparat toate caserolele si as fi umplut portbagajul cu ele; asa, a trebuit sa ma multumesc cu doua caserole din fiecare fel de fructe, si cum magazinul e cam departe, nu stiu daca mai apuc vara asta sa ma rasfat cu astfel de fructe, asa ca le-am savurat pe indelete (adica am devorat toate coacazele rosii intr-o zi, ajutata de fi’miu)
- am revenit pe blog, incet dar sigur; dupa o absenta de trei saptamani in care tot timpul a fost dedicat adaptarii la noua formula, am reinceput sa scriu pe blog, timid si in hopurile cu care v-am obisnuit; si ma bucur ca v-am regasit!
