Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Ceea ce vedeti in poza de mai jos este un sir indian format de reprezentantii diferitelor specii de gandaci. In compania lor a facut dus aseara o mama (adica eu) de baiat (adica de fi’miu).
Va intrebati de ce nu i-am strans de acolo? Cu siguranta nu de dragi ce imi sunt: nu imi plac, nu mi-au placut niciodata gandacii, de cele mai multe ori, in varianta vie, imi provoaca greata, desi nici varianta de plastic nu mi-e draga deloc. Dar i-am lasat acolo si am facut dus cu ei pe marginea cazii pentru ca il vazusem pe fi’miu cu cata grija, cu cata migala si rabdare il asezase pe fiecare gandac pe marginea cazii, cu atentie sa nu cumva sa cada si sa fie si cat mai bine aliniati. M-am surprins uitandu-ma la acesti gandaci si zambind de drag, gandindu-ma chiar cum sa descopar ce e fiecare ca sa ii spun lu’ fi’miu (ca in afara de carabusul maro din stanga, habar nu am ce natie sunt ceilalti gandaci).
PS. Si da, eu i-am cumparat gandacii pentru ca el i-a vrut (initial a vrut niste broscute, dar cand a vazut gandacii s-a razgandit) si pentru ca vreau sa il las sa descopere lumea si ulterior sa isi descopere pasiunile fara a fi influentat de dezgusturile sau fricile mele. Cel putin asta incerc.
