Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Cand a venit momentul introducerii hranei solide in alimentatie, am decis sa alegem autodiversificarea pentru fi’miu si ne-am asumat-o: la dezavantajele ei citisem ca singura neplacere va fi mizeria. Eh, cata mizerie poate face un bebelus de nici un an? Suficienta cat sa spalam copilul la baie dupa fiecare masa si sa curete uneori doi adulti dupa el in bucatarie. Dar ne-am obisnuit si ne concentram pe numeroasele avantaje.
Acum insa, de vreo doua saptamani, se pare ca bebelusul, devenit toddler intre timp, vrea musai sa foloseasca tacamurile singur singurel: adica nu ii mai place sa ii umplu eu linguritele/furculitele cu mancare si sa i le pun la dispozitie pe masa (daca fac asta, le arunca direct pe jos), vrea el musai sa ia lingura/furculita si sa ia mancare si sa bage in gura. Asta la prima vedere, pentru ca de fapt are o placere grozava de a da cu tacamul in farfurie/castron, de a baga/scoate o lingura (d)intr-o cana si de a impinge cu tacamul toate lucrurile de pe masa pe jos. Nici gand sa ia ceva in tacam si sa duca in gura. Astazi insa am remarcat un progres: incearca sa ia mancarea dintr-un vas si sa o puna intr-un alt vas de pe masa, sau direct pe masa. Asta face cand nu ii e foame sau nu ii place mancare, ca altfel, arunca tacamurile pe jos si foloseste, ca si pana acum, mainile.
Oare pe la ce varsta incep copiii sa foloseasca tacamurile ca sa manance? Ca sa stiu cate furculite si lingurite mai am de cules de pe jos la finalul fiecarei mese si pentru cate vase sa-mi fie frica “aoleo, uite cum da cu lingura in farfurie, daca se sparge?”. Ah, si sa nu spuneti “nu ii mai da tacamuri”, pentru ca, desi ii dam tocmai ca sa se invete cu ele, dupa ce le arunca pe ale lui pe jos, se intinde si plange dupa ale noastre.
