Tag Archives: autodiversificare

Inceputul autodiversificarii

Stiti deja ca introducerea alimentatiei solide in cazul lu’ fi’miu a fost realizata prin autodiversificare. Cum de atunci si pana acum mi-am pastrat parerea despre aceasta varianta de diversificare, si la fi’mea procedam la fel. Si totusi putin diferit, asta pentru ca 1. avem experienta mai multa decat prima data 2. am citit si studiat mai multe intre timp.

Autodiversificarea se incepe dupa 6 luni, cand e copilul pregatit, si asta poate sa insemne 6 luni sau 8 luni. Sunt multe semne de “copil pregatit” interpretate gresit, cele sigure si clare sunt ca cel mic sa stea in fund fara (sau cu minim de) sustinere, sa apuce lucruri cu mana si sa le duca la gura si sa para ca rontaie jucariile.

La inceputul diversificarii, evident ca un copil nu are de unde sa stie ca obiectul pe care il ia si il duce in gura este mancare, are gust, se poate manca si chiar tine de foame. El duce in gura orice jucarie ca sa o exploreze, si la fel face si cu alimentele. Dureaza cateva saptamani bune pana invata care e treaba cu mancarea. Asa ca in autodiversificare, copilul poate sta de la inceput la masa cu parintii, chiar si de 3 ori pe zi: este o perioada de explorare si de invatare pentru cel mic si orice ocazie de descoperire a alimentelor, gusturilor, texturilor, este binevenita. In plus, trebuie sa exerseze muschii gurii ca sa ajunga sa rupa, sa mestece si sa inghita. Totul se face in timp, cu exercitiu si rabdare, ca nu e graba, pana la 1 an oricum laptele este baza.

La fi’miu am combinat cumva autodiversificarea cu diversificarea clasica, in sensul ca am inceput cu o masa pe zi, legume introduse pe rand, initial radacinoase aburite si taiate sub forma de bete, broccoli buchetele si cartofi dulci felii. Si am inceput totul la fix 6 luni.

La fi’mea am abordat autodiversificarea simpla. Am inceput cand a fost ea pregatita, si a stat cu noi la masa la mic-dejun si pranz si uneori la cina (daca nu era prea obosita).

Ce alimente i-am oferit? Nimic special. Pur si simplu ma gandeam care alimente din cele pe care urma sa le mancam noi puteam sa i le ofer si ei, asta in contextul in care autodiversificarea (si mai nou OMS) nu recomanda introducerea alimentelor intr-o ordine anume (exceptie facand mierea, sarea, zaharul si alimente cu care copilul s-ar putea ineca gen nuci sau boabe de mazare/struguri/afine/etc, introducerea lor amanandu-se cateva luni).

In prima zi, dimineata i-am oferit stiulete mic de porumb (babycorn) si avocado. Noi am avut si ou fiert, si fi’miu a insistat sa ii dam si ei ou fiert, dar ea se juca bine merci cu cele doua alimente. La pranz am avut rata la cuptor cu cartof dulce. A pus limba pe rata si nu a fost impresionata, cartoful dulce insa a parut sa faca impresie, ca deh, era dulce.

A doua zi dimineata a incercat iar cu avocado. Iar la pranz, pentru ca gatisem o tocanita de ciuperci, morcovi, dovlecel, ardei si cartof (gatita fara sare, asa gatesc de ani de zile), i-am gatit si ei la abur dovlecel si morcov. A avut acces si la tocanita, bineinteles, dar nu a interesat-o. I-am pus insa si separat alimente gatite la abur pentru ca vreau sa le invete pe fiecare in parte, sa le studieze, sa le simta gustul si textura.

Am avut mancare de conopida cu naut si cartof dulce? Am pus si la abur niste bete de cartof dulce si buchetele de conopida. Am avut iaurt cu fructe (facut in casa) la micul dejun? I-am oferit lingurite preumplute cu iaurt si bete din fructe (mango, papaya, banana, ca erau mai moi decat marul sau para). Am avut peste alb la cuptor cu mamaliga? I-am oferit si ei peste si bete de mamaliga (gatita fara sare). Am avut paste cu pesto de broccoli? I-am oferit si ei paste simple cu buchetele de broccoli aburit. La micul dejun guacamole? Ei i-am oferit felii de avocado si lingurite preumplute cu guacamole.

In prezent continuam pe aceeasi idee: sta cu noi la masa si are pe masuta 2-3 variante din ceea ce mancam si noi. De ce doar 2-3? Pentru ca ideea e ca ea sa aiba de unde alege insa fara a o intimida sau bulversa cu un numar prea mare de optiuni.

Tin minte ca la fi’miu a durat vreo 3 saptamani pana a inghitit prima oara ceva. Si la fi’mea a durat cateva saptamani. Si e normal, asa functioneaza organismul copiilor: e setat sa dea afara din gura orice obiect (inclusiv mancare) care le-ar pune viata in pericol (sufoca). Dureaza ceva timp pana copiii reusesc sa inghita un obiect (nu piure) aflat in gura. Dar nu este nicio graba, pana la varsta de un an hrana solida este complementara laptelui si nu invers.

Inainte de a finaliza acest post vreau sa mai mentionez un aspect: lichidele (apa, supa, smoothie) le pun la dispozitia ei in cana simpla (se poate si in biberon sau cana cu pai). Am inceput insa cu apa, ca sa exerseze bautul din cana cu daune minime.

Si cam asa a fost inceputul la noi. Voi mai tineti minte inceputul (auto)diversificarii? Cum a fost?

Autodiversificarea fara temeri, doar cu haos

Cu vreo luna inainte de a incepe diversificarea, am citit intamplator intr-un comentariu pe un site de un copilas “autodiversificat”. Hm, asta ce-o mai fi, mi-am zis. Si am inceput sa citesc pe net despre, iar decizia a fost luata foarte rapid si usor pentru ca mi s-a parut ca asta ni se potriveste noua (si subliniez acest lucru ca sa nu se creada ca acest post e o critica la adresa diversificarii clasice). Asa ca da, am ales autodiversificarea in ciuda faptului ca la dezavantaje scria totusi ceva: mizeria. Ooooo, si inca ce mizerie! Dar ajungem si acolo, le iau pe rand.

Autodiversificarea presupune sa ii oferi copilului alimente pe care sa le poata manca singur si sa-l lasi sa manance singur. Nu singur, fara niciun adult cu el la masa, ci singur adica fara sa i se bage mancare in gura. Apar insa multe temeri si indoieli, al caror raspuns l-am experimentat si/sau citit in cartea lui Gill Rapley:

Daca se ineaca? – recomand si insist ca fiecare parinte care alege aceasta metoda de diversificare sa stie sa acorde primul ajutor in caz de inec (si automat sa stie sa faca diferenta intre inec si sufocare – in engleza “gag” versus “choke”); noi am avut noroc si am reusit sa mergem la un curs de diversificare unde s-au predat si masurile de prim ajutor, dar daca unei mamici ii este frica de acest aspect si nu se simte confortabil, personal as sfatui-o sa mearga pe varianta clasica, pentru ca un copil simte cand mamei ii este frica si devine si el crispat si stangaci si atunci apar problemele

Daca nu mananca suficient? – in cazul bebelusilor alaptati exclusiv si la cerere (ca in cazul bebelusilor hraniti cu lapte praf nu stiu daca e la fel), e pur si simplu vorba de incredere: daca pana la 6 luni mamica a avut incredere in copil ca stie cat sa suga la san si cand si cat de des, va sti copilul si in continuare cat sa manance, ca nu se prosteste la 6 luni brusc, asa ca respectati instinctul copilului si lasati-l sa manance cat si ce doreste, stie el mai bine cat si ce are nevoie;

Daca nu o manance suficient de divers? – idea e sa i se puna la dispozitie copilului, de-a lungul unei zile, alimente variate, din toate categoriile alimentare si cromatice, iar el va alege ce ii trebuie si are nevoie; vor exista perioade cand va devora broccoli sau prune, si perioade cand va scuipa broccoli si va devora portocala, si tot asa; si de asemenea e important sa se ofere copilului si alimente pe care acum 2 saptamani le-a refuzat, ca cine stie, poate acum ii fac cu ochiul; copiii autodiversificati sunt, statistic, mai putin mofturosi si mananca mai divers decat cei diversificati clasic (nu o zic eu, ci cartea de BLW a lui Gill Rapley)

Daca nu o sa invete sa manance cu tacamuri? – o sa invete; copilul isi vede parintii folosind niste unelte cu care se ajuta sa mananca, vor dori si ei sa imite, ca asa invata copilasii despre lume, prin studiu si imitatie; nu vor ajunge ca la majorat sa manance tot cu mana

Daca se invata sa manance singur, nu o sa vrea sa manance si gunoaie de pe strada (frunze, pietre, mucuri de tigara)? – tocmai din cauza ca are libertatea de a studia texturi, gusturi, alimente, si de a-si exersa pinch grip (sa apuce lucruri cu degetul mare si aratator), copilul va invata mult mai repede sa faca diferenta dintre ce e de mancare si ce nu (cel putin asa am citit si in cartea de BLW); noi nu am avut probleme cu fi’miu sa vrea sa manance lucruri necomestibile/periculoase si nu a fost nevoie sa-i bag degetul in gura niciodata, dar nu garantez ca de la autodiversificare ni se trage

Daca nu are dinti copilul, cum o sa mestece? – dintii copilului sunt in gingii, iar acestea sunt foarte tari, suficient de puternice incat sa mestece hrana; va dura insa cateva saptamani pana cand copilul va putea mesteca, acest act necesitand coordonarea maxilarului cu a muschilor obrajilor si cu cei ai limbii; cu toate astea, la inceputul diversificarii copilul va musca si va plimba suficient prin gura alimentele suficient cat sa ajute in procesul de digestie, si in scurt timp va invata si sa mestece

Daca nu o sa digere alimentele pe care i le dau daca nu le pasez? – organismul copilului va digera alimentele indiferent ca sunt pasate sau nu in momentul in care sistemul digestiv este suficient de matur sa faca acest lucru; a pasa alimentele nu inseamna a ajuta digestia pentru ca astfel copilul nu mai plimba alimentele prin gura, deci nu le mai amesteca cu saliva si astfel de fapt se sare un pas important al digestiei; iar daca in scaun apar bucati de alimente la inceputul diversificarii, dar de piure nu apar, asta nu inseamna ca hrana pasata a fost digerata, ci pur si simplu nu poate fi distinsa in consistenta scaunului

Pe langa aceste intrebari, pot aparea si reactiile reticente ale celor din jur, mai ales ca autodiversificarea este rar vazuta in jur desi metoda nu e noua, si e interesant de citit istoria metodelor de diversificare, in care se explica faptul ca s-a ajuns la diversificarea clasica din cauza ca s-a ajuns ca solidele sa fie introduse nu dupa 8-9 luni ca acum 100 de ani, ci chiar de la 4 luni, cand copilul clar nu e pregatit sa manance singur (de-asta autodiversificarea se si recomanda de la 6-7 luni). Cei din jur nu sunt rau intentionati, sub nicio forma, doar ca pot fi reticenti fata de metode necunoscute lor si au incredere in metodele care au dat rezultate in cazul lor. Asta nu inseamna ca trebuie sa renuntati la autodiversificare, ci ca s-ar putea sa trebuiasca sa vorbiti cu cei din jur despre aceasta varianta de introducere a alimentelor solide.

Autodiversificarea are multe avantaje (o lista a lor gasiti in cartea lui Gill Rapley dar si aici, inclusiv cu poza frumoasa), cele care mi-au placut mie cel mai mult si mi s-au parut importante sunt libertatea, respectul si increderea care se acorda copilului, precum si respectarea instinctelor copilului care il vor ajuta la maturitate sa nu manance mai mult decat are nevoie.

In fi’miu am avut incredere ca stie cat sa manance iar daca a refuzat un aliment nu i l-am ascuns in mancarea preferata pentru ca am avut incredere ca stie el de ce refuza alimentul respectiv (poate ca are alergie la el, sau poate nu are nevoie de nutrientul respectiv, sau are alta nevoie si vrea alta mancare in stomac in acel moment, sau poate ca nu i-a cazut bine data trecut, poate a avut gaze si l-a durut burtica, etc). Plus ca sa pacalesc copilul nu-mi vine, pur si simplu. Si stiu ca si el si-ar pierde increderea in mine daca as face asta, daca i-as ascunde putin spanac in cartoful dulce si i-as spune “uite, cartoful” in loc de “uite, cartoful CU SPANAC”.

In gura lu’ fi’miu nu au aterizat avioane si nici nu i-am aratat vrabiuta pe geam ca sa-i distrag atentia si sa-i var mancare in gura. Consider ca orice om trebuie sa fie constient ca mananca si atent la ce mananca, pentru a nu ajunge sa manance mai mult decat are de fapt nevoie si sa o dea in dereglari metabolice sau obezitate, asa ca mancam impreuna, fara televizor, jucarii, carti, telefon, si mancam mesele pricipale acasa pentru a nu fi distrasi de masini, copii, catei, avioane si alte elemente. Suntem atenti la ce mancam si mereu spunem numele alimentelor, iar in cazul in care e o mancare cu mai multe ingrediente si le numesc pe toate ca sa stie ce mananca.

Nu l-am supraalimentat doar pentru ca “mi s-a parut ca nu mananca destul” sau pentru ca in nu stiu ce tabel scrie ca ar trebui sa manance N lingurite (ce tabel stie mai bine decat copilul meu ce nevoie nutritionale are organismul lui?). Habar nu am cat mananca fi’miu, nu am stiut niciodata, si sincer, nu ma intereseaza pentru ca el stie mai bine, asa cum a stiut si pana la 6 luni (nu ma intereseaza atat timp cat il vad energic, sanatos si ca ia bine in greutate, evident).

In demersul asta al autodiversificarii a aparut insa si problema mizeriei. Pentru ca da, autodiversificare inseamna sa lasi copilul sa experimenteze, sa studieze, sa pipaie, sa scuipe. Si in perioada in care descopera ca lucrurile cad si unele fac zgomot, atunci bucataria are de suferit cu adevarat! Asa ca musai e nevoie de haine dupa care sa nu iti para rau daca se pateaza (indiferent cate bavetici cumperi, haine vor fi murdare la finalul mesei), de un scaun de masa care sa se spele usor si eventual de o fata de masa pusa pe jos sub scaun si care sa se spele usor. Dar asta nu va impiedica gemul de prune sa ajunga pe pereti, broccoli sa ajunga in urechi sau pastele cu sos de rosii sa zboare pe frigider, ci pur si simplu aria din jurul scaunului devine mai usor de curatat si se diminueaza cantitatea de alimente risipite.

Si cand in tot acest amestec intervine si paharul cu apa sau supa… sa va mai povestesc? :)) Hai sa va povestesc: la vreo saptamana dupa ce am inceput diversificarea, am zis hai sa se invete copilul sa bea din pahar/cana. Si ii puneam o canita cu 2 toarte, pe masa, sa vada ce si cum (i-am aratat si noi care e ideea si cum se tine si se bea din ea), si in ea puneam fie apa, fie ceai, supa sau lapte vegetal. In primele multe zile, varsa cana instant, nu isi dadea seama la 6-7 luni ca o sa curga lichidul din ea. Apoi a invatat sa tina de toarte, dar nu o ducea la gura ca o varsa pe drum, motiv de mare bucurie ca putea sa faca cu mana pleosc-pleosc in apa de pe masa, joaca pe care o mai practica si in prezent ocazional. Ulterior a invatat si pe la 8 luni deja stia sa bea din orice cana/pahar. In prezent bea singur, doar ca dupa ce bea cateva guri, ii place sa vada cum curge apa din cana. Asa ca varsa cana, se uita la ea si cere iar sa ii pun in cana, ca mai vrea sa bea. Si repeta povestea asta de vreo 5-6 ori la rand. Dupa care mergem in cada, il spal si il imbrac cu haine uscate.

Dar! Toate astea trec. Cateva luni de zile, spalam copilul si spalam scaun+bucatarie+masa de 3 ori pe zi, in fiecare zi, si ne intrebam “mai e mult? oare o sa invete sa nu mai arunce atata pe jos? sa manance si el ca oamenii…”.

Ce am invatat ca ajuta in prevenirea unui haos prea mare sau in scurtarea perioadei in care se face haos:

– sa oferi copilului cantitati mici de mancare si cand termina, sa ii mai oferi – asa se previne si risipa prea mare, dar si deconcentrarea copilului, pentru ca daca oferi prea multe mancaruri, nu va mai sti ce sa aleaga si va arunca mult pe jos pana isi va curata masa (eu mai gresesc aici si ma apuc sa ii ofer prea multe la o masa)

– sa ii spui, cu rabdare si de fiecare data cand vrea sa arunce pe jos, “Punem pe masa” – evident ca trebuie si lasat sa arunce pe jos ca si experiment in procesul de invatare al realitatii, dar daca i se spune “nu mai arunca pe jos”, el va intelege doar “arunca pe jos” pentru ca inca nu stie negarea/opusul unei actiuni (“sa NU arunc, adica sa fac… ce anume?”)

Dupa ce a facut 1 an, 1 an si-o luna, cam asa, am vazut ca fi’miu nu mai arunca pe jos. Si mai nou, daca nu mai vrea sa manance ce are in mana, nu doar ca nu arunca pe jos, dar cauta farfuria din care a luat ca sa puna la loc!

Asadar bucurati-va si de haos si de bucuria copilului de a face haos, ca trece repede aceasta perioada si atunci veti putea sa va apucati de renovat bucataria :))

Diversificarea bebelusului si retetele “sanatoase”

In primul an de viata al unui bebelus, unul din momentele importante in cresterea lui este inceputul diversificarii (sau inceputul intarcarii, cum mai este uneori numit). Adica momentul in care parintii incep sa-i ofere micutului lor nu doar laptic, ci si alte alimente.

Si pentru ca este un subiect foarte discutat si destul de stresant, mai ales daca este vorba despre primul bebelus al familiei, au aparut, evident, foarte multe teorii si recomandari si mai ales carti despre acest subiect.

Cand bebe era foarte mic, am inceput sa ma aprovizionez cu ceva carti cu retete pentru bebelusi, ca sa fiu pregatita pentru marele pas al diversificarii. Pana in momentul in care a trebuit sa incep introducerea alimentelor am aflat de autodiversificare si in urma documentarii si a discutiei cu medicul pediatru am decis ca metoda aceasta ni s-ar potrivi. Aveam insa carti despre diversificarea clasica, cu multe retete, pe care am inceput sa le rasfoiesc.

Una dintre carti se numeste “Cum sa-ti hranesti copilul” si pe coperta, sub titlu, este scris “sfaturi grozave, retete sanatoase”. Zic taci ca-i de bine, ca retete stiu si eu sa gatesc, da’ ideea e sa fie si sanatoase pentru prunc. Primul capitol incepea promitator: evident, fiind o carte de retete, incurajeaza parintii sa ofere mancare gatita in casa in loc de mancarea la borcan din comert pe motiv ca cea din comert si-a mai pierdut din valoarea nutritionala.

Din pacate continuarea mi-a spulberat speranta ca daca pe coperta scrie “retete sanatoase”, chiar voi gasi in carte asa ceva: retetele au la ingrediente margarina si faina (chiar si o banala supa de legume contine asa ceva), biscuitii si painea contin zahar, carnatii si mezelurile (inclusiv crenvurstii) pot fi oferiti cu moderatie dupa varsta de 1 an, o idee pentru masa de pranz este oul fiert cu maioneza si telina sau pui fiert cu maioneza, telina si morcov,  iar la cina o idee ar fi somon cu ou, unt si faina (sufleu).

Apropos de sufleu, reteta din aceasta carte pentru sufleul simplu are ca si ingrediente unt (care se topeste), faina (care se prajeste), lapte, branza cheddar, oua, crema de tartar.

Exista si un capitol intitulat “cum sa-ti pacalesti copilul sa manace legume” (what?!), si o idee este sa combini sfecla rosie cu jeleu de capsuni (jeleu, adica praf in plic) ca sa manance copilul sfecla.

Ce am cu ingredientele si retetele mentionate? Nimic. Doar ca nu le pot numi “sanatoase”. Nu sunt medic, nici nutritionist, dar cat am apucat sa citesc pe ici pe colea ma determina sa aleg sa NU ii ofer lu’ fi’miu maioneza (daca e facuta in casa, are oua crude, daca e din comert, nu stiu ce are), mezeluri (carnea procesata ar trebui evitata nu doar in alimentatia bebelusului, dar si in cea a adultilor, macar ocazional), jeleu (de ce as lua praf colorat la plic ca sa imi pacalesc copilul sa manance?), faina in supa-crema, ou la cina sau unt prajit (care nu e rezistent la temperaturi ridicate si devine toxic).

Cartea are mai multe retete, poate unele or fi bune (vazusem o reteta de mere umplute cu unt de arahide, stafide si germeni de grau), doar ca mi-am pierdut increderea in autor si nu am timpul necesar sa stau si sa filtrez de prin ea: prefer sa gasesc o carte cu retete sanatoase care chiar sa contina retete sanatoase, asa cum e inteleasa sanatatea din punct de vedere medical, nu o carte care-mi spune ca in ea voi gasi retete sanatoase si gasesc altceva.

Mai am vreo 3 carti de luat la rasfoit, vedem ce mai gasim si prin ele. Voi din ce carte va inspirati ca sa gatiti?

Autodiversificarea intr-o noua etapa

Cand a venit momentul introducerii hranei solide in alimentatie, am decis sa alegem autodiversificarea pentru fi’miu si ne-am asumat-o: la dezavantajele ei citisem ca singura neplacere va fi mizeria. Eh, cata mizerie poate face un bebelus de nici un an? Suficienta cat sa spalam copilul la baie dupa fiecare masa si sa curete uneori doi adulti dupa el in bucatarie. Dar ne-am obisnuit si ne concentram pe numeroasele avantaje.

Acum insa, de vreo doua saptamani, se pare ca bebelusul, devenit toddler intre timp, vrea musai sa foloseasca tacamurile singur singurel: adica nu ii mai place sa ii umplu eu linguritele/furculitele cu mancare si sa i le pun la dispozitie pe masa (daca fac asta, le arunca direct pe jos), vrea el musai sa ia lingura/furculita si sa ia mancare si sa bage in gura. Asta la prima vedere, pentru ca de fapt are o placere grozava de a da cu tacamul in farfurie/castron, de a baga/scoate o lingura (d)intr-o cana si de a impinge cu tacamul toate lucrurile de pe masa pe jos. Nici gand sa ia ceva in tacam si sa duca in gura. Astazi insa am remarcat un progres: incearca sa ia mancarea dintr-un vas si sa o puna intr-un alt vas de pe masa, sau direct pe masa. Asta face cand nu ii e foame sau nu ii place mancare, ca altfel, arunca tacamurile pe jos si foloseste, ca si pana acum, mainile.

Oare pe la ce varsta incep copiii sa foloseasca tacamurile ca sa manance? Ca sa stiu cate furculite si lingurite mai am de cules de pe jos la finalul fiecarei mese si pentru cate vase sa-mi fie frica “aoleo, uite cum da cu lingura in farfurie, daca se sparge?”. Ah, si sa nu spuneti “nu ii mai da tacamuri”, pentru ca, desi ii dam tocmai ca sa se invete cu ele, dupa ce le arunca pe ale lui pe jos, se intinde si plange dupa ale noastre.