Tag Archives: intamplari
Cum e la teatrul pentru copii londonez
Imi place teatrul pentru copii. Imi plac marionetele, imi plac papusile, imi plac povestile. Si cel mai mult imi place reactia copiilor din sala, care traiesc piesa si interactioneaza cu personajele. Mi-a placut teatrul de papusi dintotdeauna, am si fost actrita la un teatru pentru copii pe vremea cand eram copil (eh, ce vremuri!), timp de vreo 3 ani. Si acum, ca am copii suficient de mari incat sa merg cu ei la teatru, ei bine, i-am dus la teatru.
Prima piesa la care am mers a fost “Gruffalo”. Posibil sa stiti povestea, dar fac un mini-rezumat aici: este povestea unui soricel care, pentru a evita sa fie mancat de animalele padurii, inventeaza un animal fioros, pe Gruffalo, si apoi intamplator chiar se intalneste cu animalul inventat. Pentru a scapa cu viata din aceasta intalnire, il pacaleste si pe acesta, cum ca el este cel mai fioros animal al padurii; si merge cu Gruffalo prin padure si cand se intalneste cu animalele padurii, ele se sperie de Gruffalo de fapt dar Gruffalo crede ca s-au speriat de soricel.
Piesa de teatru s-a desfasurat la un teatru din centru, zona Leicester Square. Sala a fost aproape plina, piesa a fost intr-o sambata dimineata. Biletele le luasem online, locurile le aveam pe randul 4. Pe scena decorul constituia padurea prin care urma sa se plimbe soricelul. Si la ora exacta, piesa a inceput.
Personajele erau actori imbracati sugestiv, adica nu in costume de animale, ci mai degraba in haine care sugerau ce animal reprezentau: soricelul avea coada dintr-o funie, vulpea avea urechile de la o caciula de blana iar sarpele avea un costum cu paiete. Gruffalo era singurul personaj cu costum intreg, maro, de Gruffalo.
Povestea nu este foarte lunga, dar fiind transformata in piesa de teatru, a durat 55 de minute. Si a inclus multe momente muzicale. Per ansamblu, as zice ca a fost mai mult musical decat teatru. Si cel mai frumos moment a fost cel in care copiii au avut puterea, au fost ei fiorosi: soricelul le-a cerut copiilor ajutorul ca sa il sperie pe Gruffalo, si i-a rugat sa scoata cele mai puternice ragete de care sunt capabili. Si evident ca cei mici au ajutat bucurosi, si au strigat cat de tare au putut, si s-au simtit foarte puternici cand Gruffalo a fugit mancand pamantul. Mi s-a parut o tactica buna in contextul in care Gruffalo e cam inspaimantator si din reactiile auzite in sala, unii copii chiar s-au speriat de el. Dar cand au vazut ca de fapt Gruffalo se sperie de ei, s-a schimbat situatia 😉
A fost frumoasa piesa, ce sa mai. Foarte bine pusa in scena si foarte frumos si amuzant jucata. Asa ca am decis sa mai mergem la teatru si luna urmatoare, adica in decembrie. Si uite-asa, de Mos Nicolae in ghetute nu au fost dulciuri sau nuieluse, ci bilete la piesa de teatru Stick Man, la Leicester Square Theatre.
Stiam si povestea asta, aveam cartea acasa si o citisem de sute de ori cu copiii. Ei erau foarte incantati de poveste si de rime. Eu eram foarte curioasa cum poate fi pusa in scena aceasta poveste, fiind una destul de complicata, in sensul ca sunt foarte multe locuri in care ajunge personajul principal. Sa va povestesc pe scurt: Stick Man este un bat care locuieste cu sotia si cei trei copii intr-un copac. Intr-o zi pleaca la jogging si il gaseste un caine care incepe sa se joace cu el si sa il duca stapanului. Ajunge apoi intr-un rau, de acolo in cuibul unei lebede, mai departe ajunge la mare, intr-un castel de nisip si lista de aventuri continua de vara pana iarna, cand ajunge langa un semineu ca vreasc pentru foc. Si cand sa ajunga pe foc, pe horn intra Mos Craciun, care il ajuta pe Stick Man sa ajunga acasa. O poveste numai buna de vazut live pe scena in decembrie!
Dupa cum vedeti, Stick Man ajunge prin foarte multe locuri intr-un timp foarte scurt. Si piesa de teatru… ei, piesa de teatru ne-a purtat prin toate locurile intr-un mod inedit.
Piesa este jucata de 3 actori. Personajul principal, Stick Man, era un bat textil, tinut in mana de un actor. Care actor suferea de durere de exemplu cand cainele lua batul in gura. Cainele era o actrita cu caciula de blana cu urechi. Lebada era aceeasi actrita, cu o manusa-lebada pe mana.
Cand Stick Man ajunge in apa, ceilalti doi actori se plimba pe scena cu bete cu pesti, iar luminile sugereaza ca totul se intampla sub apa (sunt cateva secvente din aceasta scena si in filmuletul de mai sus). Cand este iarna si ninge, actorul cu Stick Man tine in mana o umbrela alba cu siraguri de ciucurasi albi. Si cand Stick Man ajunge la mare, un cearceaf cu imprimeu estival (nisip, stele de mare si scoici) este asezat pe scena, iar o minge gonflabila este aruncata in public si copiii se joaca cu ea dand-o de la unul la altul timp de vreo 5 minute sau poate chiar mai mult. Tot in secventa cu marea si plaja sunt introduse in piesa si doua glume dragut alese despre subiectele preferate ale copiilor de 3-5 ani, una dintre ele fiind “De ce radea steaua de mare cand a trecut barca pe deasupra ei? Pentru ca i-a vazut fundul!”. Cand cainele il fugareste pe Stick Man, ambii actori coboara de pe scena si incep sa alerge printre scaune. Iar la final, bineinteles, apare si Mos Craciun, care in finalul piesei le spune copiilor “Ne vedem peste X zile!”.
Ca si Gruffalo, si piesa Stick Man are multe parti muzicale, unele dintre cantece fiind chiar usor de retinut si fredonat dupa piesa (la ambele piese, la iesire, am auzit copii cantand cantece din piesa). Apropos de partea muzicala si de sunet: la Stick Man, unul dintre cei 3 actori, atunci cand nu interpreta vreun personaj, asigura coloana sonora printr-o gama intreaga de instrumente plasate pe scena, un lucru interesant pentru copii, caci puteau sa vada exact ce obiect scoate un anumit sunet.
De mentionat mai este si faptul ca la ambele teatre au fost locuri special amenajate pentru parcarea carucioarelor si a trotinetelor, iar la teatrul Leicester Square aveau perne gonflabile pe care copiii le puteau lua si pune sub fund ca sa se inalte pe scaun si sa vada mai bine scena.
Si cam asa este la teatru pentru copii in Londra: multa veselie, multa muzica, actori talentati si implicati, regie adaptata si scenografie surprinzator de frumoasa. Si retineti: am fost la teatru cu un copil de 1 an si 4-5 luni si altul de 3 ani si 9-10 luni, si le-a placut! Mai mult, aproape zilnic fredonam cantecul Stick Man si fii’miu imi tot spune ca mai vrea sa mergem la piesa de teatru, desi nu cred ca se mai joaca pana in decembrie…
Mesele in familie cu copii de 1 si 3 ani
Cand ne pregateam pentru prima runda de autodiversificare, studiind de zor, am dat si peste sfatul “Mancati, pe cat posibil, impreuna cu copilul”. Adica masa sa fie luata in familie, nu fiecare separat, ca asa i se face pofta si copilului, ia exemplu de la parinti legat de alimentatie si bunele maniere la masa, membrii familiei socializeaza si deci masa in familie este buna pentru toti.
Intamplator, noi am luat mai mereu masa in familie. Asta si pentru ca micul dejun e dimineata devreme, cina e seara cand toti suntem acasa, si pranzul se nimereste sa il luam tot impreuna pentru simplul motiv ca sotul lucreaza in general de acasa. Recent insa, fii’miu ia pranzul la gradinita in unele zile, dar nu despre asta este vorba in acest post.
In acest post o sa va descriu cam cum este la noi acest luat al mesei impreuna. Si o sa iau la intamplare o masa oarecare… Sa spunem micul dejun de ieri.
Spalati pe maini, ne asezam cu totii la masa, fiecare pe scaunul lui, fiecare are mancarea in fata. Dar am uitat sa pun si paine pe masa. Asa ca iau de pe dulap paine. Fii’mea ma vede, cere paine. Intinde mana dupa paine si din greseala da peste castronul cu porumb, care castron se varsa pe jos. Sotul se apleaca sa stranga.
Pun painea pe masa si ii dau o felie si lu’ fii’mea. Fii’miu nu vroia paine, dar o vede pe sor’sa, asa ca cere si el. Dar el vrea paine cu ricotta si capsuni, nu asa simpla! Bun, sotul scoate din frigider ricotta, eu spal trei capsuni. Fii’mea vede frigiderul deschis: “Olei! Dau olei!”. Adica sa ii dam ulei de peste, pe care il pastram la rece.
Pune sotul ricotta pe masa si scoate sticla de ulei de peste, ia o lingurita si serveste fata. Fii’miu vede, deci cere si el ulei. Ii da ta’su si lui ulei. Fii’mea vede lingurita cu ulei indreptandu-se spre fra’su, nu spre ea, asa ca ne santajeaza cu un plans din toti rarunchii daca nu ii dam si ei inca o lingurita. Ii mai pune ta’su un strop de ulei in lingurita, ii da lingurita si cat ea savureaza uleiul, el baga repede sticla in frigider.
Cat timp usa de la frigider este deschisa, fii’miu ocheste laptele. Si cere lapte. Dar nu asa, oricum, ci in cana cu Mr. Strong. Fii’mea il aude si isi cere si ea cana, “Dau zazei!”. Adica Miss Sunshine, in caz ca nu ati inteles exact. Le dam canile, visand la macar trei secunde de liniste. Si ne asezam la masa, fii’miu isi unge felia cu ricotta, eu tai capsunile felii, sotul incepe sa manance micul dejun iar fii’mea… ei bine, fii’mea cere cutia de iaurt. Desi are iaurt in castron. Dar nu conteaza, ea vrea sa-si puna ea singura, cat si cum vrea ea, ca doar vede la fra’su ca el isi pune singur lapte, cat vrea el. Asa ca ii dam si ei cutia de iaurt, stiind ca suntem astfel expusi riscului de a ne alege cu o masca de iaurt pe unul din picioare. Si pentru ca totul sa fie mai distractiv, asa, ca la 18 luni, fii’mea incepe sa puna castronul peste cana cu “zazei” si cana peste cutia de iaurt, si apoi le da jos si le aranjeaza altfel. Apoi devoreaza iaurtul si cere omleta, “Dau!”. Ii dau in plus si cateva masline taiate rondele. Nu ii convine pentru ca nu le-a cerut, asa ca le arunca direct pe jos.
Fii’miu a mancat intre timp omleta, paine cu ricotta si capsuni, a baut si lapte, vrea jos de la masa, “M-am saturat.”. Sor’sa il vede, asa ca decide ca e gata masa si ne comunica asta spunand “Jos! Vrei jos!”.
Lasam copiii sa plece de la masa si mancam si noi in liniste micul dejun. Pret de 2 minute, pana auzim primele strigate din sufragerie, unde fii’miu vroia sa se apuce de margelit (v-am povestit aici) si fii’mea vroia sa il ajute si ea sa desfaca capacul borcanului. Eu plec de la masa ca sa mediez situatia. Sotul strange masa.
Sa ne fie de bine!
Imagine: stockimages/freedigitalphotos.net
2016 in imagini – a doua jumatate
Ieri am povestit in imagini cum a fost pentru mine prima jumatate a lui 2016. Mai jos este continuarea, adica cea de-a doua jumatate a anului.
Iulie
Toata vara de fapt, nu doar in luna iulie, am mers cat de des am putut pentru cateva ore la Whitstable, iar poza de mai jos este facuta de pe fasia de pamant numita “The Street” care apare la reflux (vedere spre Whitstable).
Am descoperit canalele Londrei si barcile de pe ele, barci transformate in case plutitoare de catre proprietarii lor. Mai jos este o poza facuta in Victoria Park.
Am urcat in Tower Bridge si am privit prin podeaua de sticla, asta dupa cateva minute bune de acomodare, ca nu e tocmai floare la ureche sa calci pe sticla, chiar daca rational stii ca e groasa si nu se rupe. Si prin asta ma refer de fapt la mine, ca cei mici nu au avut nicio ezitare sa calce pe sticla.
Vedere spre Shard si London Eye din Tower Bridge
Fii’mea a implinit 1 an. Un an in care a crescut surprinzator de repede, clar mai repede decat eram eu pregatita sa creasca.
Intamplator am nimerit la mai multe Car Show cu masini vechi, cea de mai jos fiind de la Herne Bay. Sunt masini functionale cam toate, cu motoarele stralucind de curatenie, fiind intretinute de pasionati.
Am vizitat Muzeul Bancii Angliei (care apropos, este deschis doar in zilele saptamanii, ca sa stiti), si acolo fii’miu a avut curiozitatea de a vedea cat de greu este un lingou real de aur.
Am vizitat Cutty Sark, iar de pe punte privind spre vest peisajul este cel de mai jos. Cupola este de la intrarea in tunelul pietonal pe sub Tamisa, construind intre 1899 si 1902.
August
Ca si in iulie, am continuat vizitele saptamanale (adica in weekend, cateva ore in una din zile) la Whitstable, unde, in curtea castelului, este un loc de joaca fain amenajat si interesant pentru copii in special datorita traseului pentru apa, realizat cu baraje care chiar functioneaza.
Tot la Whitstable, la un Car Show la care am nimerit intamplator, fii’miu a luat-o spontan pe fii’mea de mana, si ea a acceptat. A fost pentru prima oara cand ei doi s-au tinut de mana, si totul a venit de la ei, in mod natural. Si de atunci si pana acum, desi de foarte multe ori fii’mea refuza sa fie tinuta de mana pe strada de mine sau de tatal ei, accepta cu bucurie sa fie tinuta de mana de fra’su.
Am mers sa vedem cum se ridica Tower Bridge (daca vreti sa stiti cand este programata ridicarea podului, puteti afla de aici).
Fii’mea alergand dupa fii’miu la Botany Bay
Septembrie
Am vizitat Battersea Zoo, o gradina zoologica foarte mica dar frumos amenajata pentru copii, incluzand un loc de joaca cu nisip si apa si excavatoare, un tractor si un camion de pompieri.
Am vizitat ferma aflata pe Isle of Dogs, numita “Mudchute”, unde animalele au foarte mult spatiu natural la dispozitie, si unde mi-a atras atentia privelistea de mai jos.
Am revenit la Whitstable desi era frig si toamna deja. Cred ca a fost ultima excursie acolo a anului trecut, iar in imaginea de mai jos se vede “The street” despre care v-am spus mai sus.
Ramsgate
I-am luat lu’ fii’mea trotineta, ca de cate ori ieseam la plimbare si fii’miu era pe trotineta, ea se supara foarte rau ca nu merge si ea pe trotineta. Prin casa exersa de zor cu trotineta lui, asa ca la 1 an si 2 luni a primit trotineta ei, si de atunci merge pe ea de cate ori iesim la plimbare (mai mult trasa de noi la inceput, de vreo luna insa reuseste sa mearga si singura pe distante mici). Iar fii’miu, la un velodrom, a mers pentru prima oara cu bicicleta cu pedale, fara roti ajutatoare, si a mers destul de mult. Asta dupa 1 an de mers cu bicicleta de echilibru (fara pedale).
Octombrie
Oxford Street vazut din Double Decker
Am fost pentru prima oara in Portsmouth si ne-a placut mult, e frumos, e linistit, are mare, are insula… e frumos, ce sa mai!
Si am fost in Romania pentru prima oara de cand ne-am mutat in Londra. Dupa fix 2 ani si 6 luni de cand am plecat din Bucuresti, ne-am intors intr-o excursie de o saptamana, despre care tot vreau sa scriu si nu apuc. A fost prima oara cand fii’mea a zburat cu avionul si cand fii’miu a vizitat cabina de pilotaj (la aterizare, fiind ultimii ramasi in avion).
Noiembrie
S-a deschis un magazin de Lego in Leicester Square, despre care se spune ca ar fi cel mai mare din lume (asa o fi, daca zic ei), si am fost si noi sa il vedem si sa ne minunam de operele de arta de acolo. Si am descoperit cu bucurie ca exista sus, la etaj, o sectiune in care copiii se pot juca liber cu mii de piese de lego si pot construi orice vor ei.
Bin Ben din piese Lego (click pentru marire)
Peisaj 3D din piese Lego, realizat pe 2 pereti ai magazinului (click pentru marire)
Si pentru prima oara de cand ne-am mutat in Londra, am fost la o piesa de teatru intr-un teatru, mai precis la piesa pentru copii “Gruffalo”, de unde am plecat si cu suvenirul de mai jos. Si pentru ca ne-a placut foarte mult, in decembrie am mers si la piesa “Stick Man”, dar despre teatrul londonez intr-un post viitor 😉
Decembrie
Ultima luna din an a fost mai tihnita, cu vizite la muzee (in special Muzeul Transporturilor) si cu lucruri hand-made facute acasa (despre care v-am povestit aici).
Muzeul Transporturilor din Londra
Capsuna facuta din margele
Casa luminata de Craciun
Oxford Street – Craciun 2016
A fost cel de-al treilea Craciun in Londra. A fost cel de-al treilea Revelion in Londra. Dar despre ele, intr-un alt post, in curand. Pana atunci, bun venit, 2017, sper sa aduci cu tine multa sanatate, ca de restul ne ocupam noi!
2016 in imagini – prima jumatate
La multi ani si sa aveti un 2017 fabulos! Sper ca l-ati inceput sanatosi si cu energie 😉
Eu am inceput anul, printre altele, facand ordine in poze, asta dupa ce le-am strans de pe carduri din aparate foto, de pe telefoane si de prin mailuri. Si tot facand ordine si grupandu-le pe luni si ani, am strans cateva reprezentative pentru anul 2016. Si m-am gandit sa le postez pe blog, ca tot imi spusese o cititoare sa fac si sa pun mai multe poze aici, asa ca iata 😉 Pentru ca sunt multe poze, m-am gandit sa le includ in doua posturi ca sa fie mai usor de vizualizat. Asadar, iata prima parte.
Ianuarie
Fii’miu a desenat pentru prima oara ceva pentru sor’sa: o floare, pe faianta din baie. Iar fii’mea a inceput autodiversificarea, la 6 luni si ceva, cand a fost ea pregatita.
Am fost in Sky Garden sa admiram Londra de sus. Mai multe poze am pus atunci in postul de aici.
Februarie
Fii’miu a implinit 3 ani si l-am sarbatorit la Muzeul Transporturilor din Dover si apoi acasa cu prietenii.
Si da, in continuare ii place sa faca poze.
Martie
A fost o luna mai tihnita in care fii’mea a inceput sa se ridice in picioare iar fii’miu a pictat de zor (despre castelul hand-made am povestit aici).
Aprilie
A fost luna in care ambii copiii au facut varsat de vant dar capitolul asta e fara poze, am povestit insa despre experienta aici.
Am mers cu telegondola si la gradina zoologica din Londra.
Mai
A fost luna in care fii’mea a inceput sa mearga singura. Si a fost o luna plina, pe care am inceput-o printr-o excursie de cateva ore la mare, la Camber Sands, unde am zacut la soare la 28 de grade.
Thames Barrier
Mersea Island
Una dintre cele mai faine experiente ale lunii a fost hranirea girafelor la gradina zoologica din Colchester.
Colchester Zoo
Si una dintre cele mai faine descoperiri a fost a zonei Botany Bay, o plaja cu nisip la baza stancilor de calcar.
Diggerland
Clacton-on-Sea
Iunie
National Maritime Museum – Expozitia Ahoy!
Am mers cu vaporul pe Tamisa – si apropos de asta, sa stiti ca puteti merge pe Tamisa cu cardul Oyster – nu aveti ghid audio ca pe vapoarele pentru turisti dar este si mai economic.
Am fost pentru prima data cu copiii la o piesa de teatru, in aer liber – “Alice in Tara Minunilor”.
Am fost la orasul in miniatura – v-am povestit despre el, cu poze cu tot, aici.
Luase foc o casuta si au venit pompierii sa stinga focul
Am prins un curcubeu peste Tamisa – asta dupa ce ne-a prins si ploaia intr-o piata din spatele Southbank Center, centru in care cu alta ocazie, tot in iunie, am vazut un spectacol de mers pe sarma.
Asa a fost prima jumatate din 2016. Urmatoarea jumatate o voi posta cel mai probabil maine, asa ca fiti pe faza!
Consoland la 3 ani si 10 luni
Weekendul trecut la Westminster Abbey era concert de colinde. Si mi-am dorit sa merg, sa ascultam si sa vedem. Bilete nu am luat pentru ca intrarea era gratuita, asa ca tot ce am facut a fost sa incercam sa ajungem acolo la 5:45p.m. Eram deja prin centru, ne plimbasem sa vedem luminile, fusesem si la o librarie sa ne clatim ochii prin carti, si dupa ce am mancat am pornit spre Westminster Abbey.
Dar am intarziat. Portile erau inchise. Dinauntru nu se auzea nimic. In fata portilor mai erau multi oameni insa. Si de la ei am aflat ca a fost o coada imensa, care inconjura cladirea, si s-a stat cateva ore la coada, si evident ca spatiul era limitat in interior, asa ca au intrat cati au putut incapea. Restul, poate au mai mult noroc la anul.
Mi-e clar ca nu am fi intrat, ca nu am fi putut sta cu orele la coada, in frig, cu doi copii mici, si nici nu avea sens sa incercam sa facem asta. Dar pe moment, pana sa aflu detaliile, m-am intristat. Imi dorisem sa merg cu familia la concertul de colinde si imi parea foarte rau ca nu am reusit.
Fii’miu m-a vazut, ca nu mi-am ascuns dezamagirea si tristetea, ca nu aveam de ce, sunt trairi umane si vreau sa stie ca nu doar el le experimenteaza uneori si vreau sa le poata recunoaste la ceilalti. Si deci m-a vazut trista. Si m-a luat in brate si mi-a spus:
- Lasa, mami, ca venim maine!
- Nu e maine concert, pui, astazi era…
- Mami? Ce zi e azi?
- Duminica.
- Atunci venim duminica viitoare la concert!
N-am mai zis nimic, dar mi-a trecut orice suparare cand am vazut cum cauta el solutii, ce rationamente face si cum ii pasa.
In aceeasi seara, in drum spre casa, pe cand ne pregateam sa coboram scarile de pe peronul garii, fiind aglomerat, lumea grabita, eu cu fii’miu de mana si cu fii’mea in brate, nu am vazut o treapta si am cazut in genunchi. Copiii nu au patit nimic, nici nu s-au dumirit exact ce s-a intamplat, m-am ridicat repede. Dar pantalonii s-au gaurit si eu m-am ales cu o frumusete de julitura si o vanataie la genunchiul stang.
Cobor toate scarile, si cand ajung jos ma uit la genunchi si evaluez pagubele. Julitura micuta, dar durerea de la vanataie puternica. Fii’miu imi spune:
- Mami, pune un plasture.
- Multumesc, pui, o sa pun cand ajungem acasa, dupa ce spal zona.
Ajungem acasa, curat zona, pun plasture, dar cand ma intreaba sotul daca sunt bine, ii spun ca ma doare. Si atunci fii’miu imi spune:
- O sa treaca, mami, o sa treaca.
Bineinteles ca o sa treaca! Si chiar mai repede decat in mod normal, cu asa incurajari!
PS. Trebuie sa fac ordine in pozele din arhiva personala! Am cautat si eu o poza cu Westminster Abbey ca stiu sigur ca am, dar nu am gasit, si am pus in post o poza de pe net… pfffff!
Actualizare ulterioara: am reusit! Am gasit o poza facuta de mine!
Canicula in Londra
Am trait sa o spun si pe asta: e canicula in Londra!
Vara asta au fost mai multe zile calde si senine decat am vazut noi vara in Londra, adunate. In prima vara aici, acum vreo 8 ani, era luna august si noi eram imbracati cu tricou, bluza si geaca de iarna. Ca erau 10-18 grade, eventual cu vant si/sau ploaie. Acum doi ani vara a tinut vreo 2 zile, ca pana m-am prins ca a venit vara, a si trecut.
Anul trecut a fost ceva mai lunga vara, cu mai multe zile calduroase, sa tot fi fost vreo 7. Doua dintre ele au fost chiar cu maxima 36 de grade, pe care le-am simtit din plin pentru ca 1. nu avem aer conditionat in casa (mai nimeni nu are de fapt) si 2. eram insarcinata, gata sa nasc.
Anul asta in schimb, au fost vreo trei veri cred, adica vreo trei valuri de caldura. Nimic spectaculos in primele doua valuri, doar cateva zile la rand de soare si cer senin si temperaturi spre 24-26 de grade. Dar acum deja este avertizare de canicula, pentru ca temperaturile au crescut pana la …. 30 de grade!
Stiu, comparativ cu sauna in care traiam in Bucuresti, asta e o nimica toata. Tin minte si acum cand eram insarcinata cu fii’miu si era august si ieseam seara la plimbare, la miezul noptii ca ziua nu se putea, si dogorea asfaltul si erau 36 de grade. La miezul noptii!
Si totusi… aici nu avem aer conditionat, dupa cum ziceam, si casa are un singur perete exterior, asa ca este destul de calduroasa (ceea ce e un avantaj pe timp de iarna). Autobuzele si trenurile sunt si ele prea putin dotate sa faca fata caldurii, si cand te nimeresti la orele de varf in trenul plin de oameni, te simti ca in sauna si transpiri cu fiecare por pe care il ai.
O sa ma intrebati ce caut in tren la ore de varf. Pai n-as cauta nimic daca as avea aer conditionat acasa si as putea sta in casa, la racoare, cu doi copii mici. Dar statul in casa nu e o optiune nici cand e racoare, dap-ai cand e cald! De fapt, e o optiune, ca nu ne da nimeni afara din casa, doar ca cei mici sunt mult mai fericiti afara decat in casa, si gasesc mult mai putine motive de disputa si mai multe de joaca, ceea ce inseamna ca si eu am mai putine situatii tensionate de gestionat. Asa ca iesitul la aer e o varianta “win-win”.
Si deci iesim, indiferent de canicula de afara. Noroc ca in zona sunt multe fantani si mici-piscine publice in care poti sa te racoresti si care atrag zeci de copii de toate varstele. Noi am descoperit cateva chiar in zona noastra si cateva fantani la Leicester Square (in zona Trafalgar Square – Covent Garden) si Southbank Center (in apropiere de Big Ben). Mai sunt un mic parau artificial si niste fantani arteziene si la London Bridge spre primarie, si aici am fost ieri cu copiii, cu trotineta si cu haine de schimb la noi.
Tower of London si Tower Bridge vazute de la fantanile de langa primarie
Si asa am facut fata ieri caniculei, balacindu-ne in apa. Sa vedem in zilele urmatoare cum suportam caldura, ca se pare ca va mai fi canicula pana spre sfarsitul saptamanii. Ceea ce nu va doresc si voua (canicula adica)!
Conversatii la 3 ani si 3-4 luni
In fiecare zi fii’miu spune lucruri pe care as vrea sa le tin minte. Ne da replici, ne explica, ne intreaba. Am incercat sa mai notez din ele intr-un caiet. Sunt cateva recente insa pe care vreau sa le notez aici, sa stiu ca sigur raman, ca nu se ingalbeneste hartia in timp, ca la caiet.
———-
Eram intr-o zi in masina, copiii in scaunele de masina. Fii’mea cu cateva jucarii, scapa la un moment dat un leu de plus. Fii’miu il ia de pe bancheta si i-l intinde, si nefiind sigur daca il mai vrea, il aud ca ii spune:
– Pune mana pe leu, ca asa inteleg eu ca il vrei.
M-a topit! Cum a incercat el sa comunice cu sor’sa, in contextul in care ea nu vorbeste. Cum nu a abandonat un dialog cu ea doar pentru ca ea nu vorbeste, ci a incercat sa gaseasca alta metoda de a comunica.
———-
Intr-o alta zi ne pregateam sa plecam la mare. Recent imi luasem doua fuste, in contextul in care nu am mai purtat fusta de vreo doi ani. Si in ziua cu pricina imi pun una din fuste pe mine, una rosie si scurta. In momentul in care ma vede fii’miu, ma intreaba senin si sincer:
– Mami? Ce e aia rosie de pe tine?
———-
Intr-o dimineata:
– Tati, cat fac douazeci cu treizeci?
– Pai 2 cu 3 cat fac?
– Cinci.
– Si deci 20 cu 30 cat fac?
– Nu stiu… cat fac?
– Pai 2 cu 3 ai zic sa fac cinci. 2 zeci cu 3 zeci, cate zeci fac?
– Nu stiu ce tot vorbesti tu acolo.
Si s-a intors la treaba lui.
———-
Sotul meu lucreaza de acasa, iar copiii stiu ca tati e la servici chiar daca nu pleaca fizic de acasa. Si mai stiu ca, pentru ca lucreaza, avem bani sa platim chiria si mancarea si alte cele. Asa ca pentru fii’miu, sa apesi pe tastatura calculatorului este echivalent (sau era, acum vreo 2 luni cand a fost secventa asta) cu a face bani. Asa ca intr-o zi, la un moment dat cand tati nu era la calculator, a venit fii’miu si a apasat cu degetul o tasta, dupa care a spus mandru:
– Am facut un ban!
Pentru ca apasase doar o data, o tasta. Deci a facut un ban.
Ulterior, intr-o dupa-masa, cand am deschis laptopul, a venit la mine si m-a intrebat:
– Mami, pot sa fac si eu cativa bani la tine la “calcalator”? (asa pronunta el “calculator”, impreuna cu “butucatie”/bucatarie si “blucat”/buclat – singurele cuvinte stalcite ramase)
Si tot legat de lucratul de acasa, intr-o zi fii’miu a prezentat faptele:
– Treaba lu’ tati e intr-o casa in care locuiesc multi oameni dar niciun barbat.
Pe moment ne-am blocat, dar apoi am inteles: nu locuieste niciun barbat pentru ca tati, cand are treaba, munceste, nu locuieste.
———-
Stateam cu totii pe plaja. Tati sapa o groapa cu mainile (ca plaja era acoperita de pietre, nu de nisip). Fii’miu asteapta sa fie groapa mai adanca putin si se arunca in ea, spunand:
– Asta e casa mea!
– Vezi ca nu ai acoperis, ii spune tati.
– Norii sunt acoperisul, raspunde el.
———-
Recent l-am invatat pe fii’miu cateva din semnele de circulatie, ca e mereu atent la GPS si la trafic si am zis sa stie si cateva semne. Stia de trecerea de pietoni dar acum recunoaste inca trei, semnul de sens unic, pe cel de sens giratoriu si pe cel de limita de viteza.
Daca as fi stiut ce urmeaza, nu i l-as fi explicat si pe cel cu limita de viteza. Pentru ca acum, cand e in masina, e cu ochii dupa cercurile albe cu margine rosie si numar scris in interior, si ne anunta de fiecare data:
– Aici trebuie sa mergi cu 30. Tati, cu cat mergi?
– Cu 28.
– E bine.
Alt semn:
– Aici trebuie sa mergi cu 50. Tati, cu cat mergi?
– Cu 51.
– E cam repede, tati.
Dupa 5 secunde:
– Ai incetinit?
– Da, am incetinit.
– Cu cat mergi?
– Cu 49.
– E bine.
Din spate unde sta nu vede foarte bine kilometrajul, dar i-l spunem pe cel corect de fiecare data. Ma gandesc ca e un exercitiu bun si pentru el, ca exerseaza notiunile de comparatie intre numere. E haios si e mai eficient decat orice camera video de viteza, ca e mereu cu ochii pe noi!
Imagine: Darren Robertson/freedigitalphotos.net
Saptamana trecuta… [13-19 iunie 2016]
- la fii’miu la gradinita s-au nascut 6 pui de gaina; pentru ca au curte cu gradina, si in curte creste si o gaina ale carei oua au fost puse la clocit; si copiii au vazut si cand s-au crapat ouale, si apoi au vazut si puiutii abia iesiti din oua si la vreo doua zile dupa, au putut sa si puna mana pe ei; foarte incantati sunt toti copiii despre aceste eveniment important de la ei de la gradinita!
- apropos de gradinita: a fost prima sedinta cu parintii; dar sedinta nu cum tin eu minte ca erau pe vremea cand eram eu scolarita, cu toti parintii la un loc, ci o sedinta cu parintii, educatoarea direct responsabila de copil si directoarea; atat; si mi s-a parut fain, ca se discuta doar de un copil, in prezenta celor direct interesati de copilul respectiv, si se discuta despre orice, este o discutie privata si libera; si ne-a placut, a fost placut si… uau, avem copil asa mare, deja avem sedinte cu parintii!
- am fost in Trafalgar Square la un festival numit “West End LIVE” (acesta este site-ul oficial) si pe scena festivalului au urcat sa cante actori din musicaluri si piese de teatru londoneze; West End este centrul Londrei, zona in care sunt majoritatea punctelor de atractie turistica, cladiri guvernamentale, magazine si teatre; si la acest festival, pe langa scena cu muzica, erau si standuri de prezentare a teatrelor, a pieselor de teatru si a catorva muzee
- l-am vazut pe Mater/Bucsa in… tabla si sasiu, ca sa zic asa; masinile de la “Character Cars” au fost expuse in centru timp de doua zile, si piesa de rezistenta din punctul nostru de vedere (mai mult al lui fii’miu de fapt) a fost Mater/Bucsa, masina de tractat din “Cars”; pentru altii insa piesa de rezistenta a fost Batmobilul, care aparent chiar merge – noi am ajuns inainte de finalul expozitiei si nu am vazut nicio masina mergand, am gasit in schimb filmuletul de aici; mai erau acolo si Mini-ul lui Mr. Bean, masina familiei Flintstones, masina agentului Bond 007 si cea din Jurassic Park
Mater la Trafalgar Square (2016)
Batmobil in Trafalgar Square (2016)
- am vazut si ascultat live o sesiune de beatboxing; il mai tineti minte pe Cosmin Agache, cel care facea beatbox la “Romanii au talent”? – asa ceva am vazut si noi live si a fost atat de fain incat ambii copii erau cu ochii maaaari si nu mai zicea niciunul nimic
- fii’mea a pornit-o la pas, voiniceste; asa ca activitatea ei preferata de saptamana trecuta a fost sa se plimbe continuu dintr-o incapere in alta, in toata casa; in continuu; mai cadea in fund, mai aluneca pe o jucarie, dar ea era fericita ca merge, si e teribil de dragalasa cum munceste ea de zor la echilibru
- fii’miu a desenat familia, asa cum o vede el in acest moment, spunand ca ne-a desenat pe toti zambind “pentru ca suntem fericiti ca suntem impreuna”
- am fost la cules de capsuni si spanac; in UK sunt multe ferme de fructe si legume la care poti merge ca sa iti culegi singur ce vrei tu si cat vrei tu; la iesire, cantaresti ce ai cules si platesti (nu ai voie sa mananci inainte de plata si nici sa arunci ce ai cules); se numesc “Pick your own farms”; multe dintre ferme au site-uri pe care anunta ce fructe/legume sunt disponibile pentru cules – de pe un astfel de site am aflat ca la o ferma din zona erau coapte capsunile si era bun de cules si spanacul, asa ca am dat o fuga, si a fost o experienta foarte faina pentru copii, fii’miu decretand “Cand se mai coc fructe, sa venim sa mai culegem!”
- m-am apucat de alergat; asta dupa ce m-am informat si m-am echipat (am povestit aici); si am alergat spre seara, ca dimineata m-au “sabotat” copiii, si am alergat doua zile la rand, cate 15 minute, gratie sotului care a stat cu copiii; a doua zi a fost mai bine fata de prima zi, dar inca am febra musculara capatata in prima zi; a treia zi nu am mai alergat ci am mers la bazin, si azi fac pauza pentru refacere musculara; dar ah, ce bine e sa ai febra musculara, sa iti simti muschii pusi la munca!
Pe voi ce v-a facut sa va simtiti vii saptamana trecuta?
Gradina zoologica din Colchester
Acum doua weekenduri am trecut prin Colchester. Am fi vrut la Zoo dar era prea tarziu si am zis sa o lasam pe alta data. Si a venit acea alta data mai repede decat ne asteptam, pentru ca cei de la Tesco ne-au tot dat puncte de fidelitate pentru cumparaturile facute la ei si in perioada asta (pana pe 26 iuni) puteam schimba punctele pentru intrare la Colchester Zoo. Adica am dat puncte de fidelitate in loc de 2 x 22.45£ + 15.45£ si am mers sa vedem animalele.
Gradina este mare si amenajata intr-o zona foarte verde, motiv pentru care este bogata in verdeata si copaci. Animalele sunt multe, frumoase si bine ingrijite. Noi am petrecut 6 ore acolo dar pe unele animale tot nu am apucat sa le vedem.
La intrare primesti harta, inclusa in bilet.
Harta gradinii zoologice din Colchester
In cadrul gradinii zoologice este marcat un traseu cu o dunga galbena prin care este de fapt semnalizat traseul cu pante de acces pentru scaune cu rotile si carucioare. Traseul trece pe la mai toate animalele si pe care daca il urmezi, reusesti sa vezi cam tot.
Red panda
In Zoo sunt multe locuri de joaca pentru copii, cu tobogane si alte nebunii (le-am evitat ca si fara ele am stat toata ziua acolo), sunt multe bancute si locuri de luam masa, e o zona pentru picnic si sunt toalete in fiecare zona.
Habitaturile animalelor sunt frumos amenajate si semnalizate.
Spatiile animalelor erau amenajate astfel incat sa poti sigur sa vezi animalutele: multe locuri de vizibilitate buna si chiar daca parcarea era plina ochi, am avut loc lejer sa vazut animalele din fiecare locatie. De exemplu leii pot fi vazuti si de pe alee si dintr-un turn iar ursii cu “casa” in panta pot fi vazuti si de jos si de sus (mai mult, la ursi scria “daca nu ne poti vedea de aici, incearca sa ne vezi de la fereastra de sus”).
La leii de mare (vreo 4 la numar) exista un tunel pe sub apa (dunga albastra din poza de mai jos) si animalele pot fi vazute inotand pe deasupra ta. Si mai fain de atat e faptul ca bazinul e in aer liber, asa ca atunci cand esti in tunel si te uiti in sus, vezi animalele si apa si lumina naturala.
Zona leilor de mare
Leu de mare vazut de sub apa
La elefanti si la girafe si la alte animale sunt ore de “intalnire”, cand e ora de hranire de obicei. Si mai mult, vizitatorii pot hrani animalele cu mancare oferita de ingrijitori. Animalele, adica inclusiv girafe si elefanti. Asa ca am mers si noi sa hranim girafele: am primit crengute cu frunze verzi de la ingrijitori si le-am dat girafelor. Si fii’miu a facut asta si da, ditamai girafa s-a aplecat sa isi incolaceasca limba pe dupa crenguta din mana lui si sa o ia (crenguta, nu mana) sa o manance. Minunata experienta!
Girafa mancand crenguta din mana sotului meu
Girafa mancand crenguta din mana mea
La elefanti am ajuns dupa momentul hranirii: era momentul consultului medical, si am vazut cum li se verificau dantura, picioarele, talpile, urechile si trompa (apropos, stiati ca un elefant are in trompa mai multi muschi decat in intregul corp uman?).
Maimutele se plimba linistite prin spatiile lor dedicate si pot veni foarte aproape de vizitatori de care ii desparte un geam. Asa poti privi in ochi o maimuta si o poti vedea cum rontaie de zor. La fel se intampla si in zona dragonilor Komodo, a furnicarilor si a altor animale.
Pentru prima oara de cand mergem in vizita la zoo am vazut si urangutan. Doua exemplare. Aveau spatiu de joaca mare dar si doua “case” cu geam in care stateau cand am ajuns noi. Si unul dintre ei statea la geam, cu fata la noi. E o senzatie unica sa fii atat de aproape de un urangutan si sa te uiti in ochii lui. Mari mai sunt urangutanii astia!
Rinocerii stateau la “pigulit”, adica in timp ce mancau fan niste pasari ii curatau. Pe langa ei isi vedeau de treaba zebrele si niste struti.
Cimpanzeii isi faceau siesta in interior (era deja ora inchiderii cand am ajuns la ei). Remarcati cum sta cimpanzeul de mai jos cu picioarele 😉
Exista si o zona de tip rainforest cu fluturi liberi care zboara pe langa tine si alta cu papagali. Atentie la papagali, sunt foarte prietenosi si se apropie de tine cu usurinta, dar au si un tranzit intestinal foarte activ si iti pot face o bucurie (era cat pe-aci sa o patim de vreo trei ori in minutele petrecute in padurea lor).
Pinguinii au mai multe zone amenajate, si cu nisip, si cu apa in care sa inoate, si cu pietre pe care sa stea sau sub care sa se adaposteasca.
Exista si o zona de animale de la ferma, unde vizitatorii pot pune mana pe calut si alte animale. Apropos de pus mana, sunt cel putin doua zona in care poti sa pui mana, sub supravegherea ingrijitorilor, pe insecte si alte vietati mici (precum melci mari si miriapozi).
Cuvintele si pozele redau partial experienta traita la zoo. Cert e ca momentan, din cate gradini am vizitat, cred ca asta ar fi prima in top. Asa ca daca ajungeti in zona, rezervati-va o zi pentru o vizita la Colchester Zoo si luati-va la voi si cosul si patura de picnic.
Copilul cu sau fara bebelus
Fi’miu stie ca e frate pentru ca are o sora. Si sora lui este momentan bebelus, ca abia are 7 luni si ceva. La gradinita mai are cel putin doi colegi care au surioare de cateva luni, deci tot bebelusi, tot fetite.
Intr-o zi ne jucam cu trenuri si masini pe traseu cu bariera, iar drumul auto ducea la o ferma. Oamenii cu masini vroiau sa vada diverse animale de la ferma. Si la un moment dat il intreb cine e in una din masini:
– Sunt parintii cu 3 copii. 2 fetite si un baiat. Adica doi bebelusi si un copil mai mare.
Ieri in timpul cinei era la un moment dat liniste. Si de-odata fi’miu zice:
– “Brother” se zice in engleza la copil.
– Nu tocmai… “brother” inseamna frate.
– Si la copilul fara bebelus cum se zice?
– “Child” sau “kid”.
Asadar, frate este un copil cu bebelus. V-am spus sa stiti si voi.
Fi’miu: 3 ani.
