Acest articol poate contine linkuri de afiliere. Detalii aici.
Acesta este titlul uneia din cartile scrise de Jacques Salome. Prima carte pe care am citit-o scrisa de acest autor este “Daca m-as asculta m-as intelege”, care mi-a placut si m-a pus suficient pe ganduri incat sa o citesc si pe a doua, “Mami, tati, ma auziti?”.
De data asta mi s-a parut ca autorul duce somatizarea putin la extrem. Spre exemplu, la pag. 127 este relatata povestea unei femei care la 42 de ani a inteles de ce la 24 de ani, in fiecare zi timp de 3 luni, isi punea pansament cu namol pe burta de credeau colegii ca e insarcinata. “Apoi m-am oprit fara niciun motiv anume.” Si abia la 42 de ani, vorbind cu mama ei, a aflat ca ea fusesese conceputa cand aceasta avea 24 de ani si ca primele 3 luni de sarcina au fost cu dureri cumplite de burta. Si exemplele de acest gen sunt foarte multe in carte.
Cu toate acestea, sunt cateva idei faine in “Mami, tati, ma auziti?”.
Una dintre ele este cea care strabate intreaga carte: influentam viata copiilor in moduri nebanuite, in fiecare moment, cu fiecare gest si cu fiecare cuvant pe care il spunem. O idee care copleseste, pentru ca pune asupra parintelui o si mai mare presiune decat exista deja.
Cartea discuta si despre nevoia copilului de a fi recunoscut si acceptat asa cum este el si nevoia de a recunoaste mediul inconjurator ca fiind diferit de el insusi.
De asemenea, sunt abordate mitologiile parentale, pe care fiecare adult le are, si este dat exemplul mamelor care cred ca sunt mame bune daca reusesc sa inteleaga dinainte nevoile copiilor lor, iar cand copilul isi exprima o nevoie, mama se poate simti ranita ca nu a prevazut si implinit nevoia respectiva si o respinge instinctiv, pentru ca altfel ar trebui sa accepte faptul ca e o “mama rea” (conform propriile idei). Tot mitologii personale sunt si alte idei, precum “trebuie mancat tot din farfurie” si “trebuie sa nu vorbim la masa”, idei legate de cum trebuie sa arate hainele sau ce trebuie sa imbrace copilul. Multi de “trebuie” care nu au un fundament rational si care nu fac sens pentru copil si uneori nici pentru adult, sunt pur si simplu… mitologii.
Se pune in carte accentul pe comportamentul copilului ca mod de a transmite mesaje adultului. De exemplu, la pag. 67, despre o fetita care avea dificultati de respiratie: “se simte in plus, e a sasea nascuta si dupa ea au mai urmat inca trei frati, niciodata nu si-a gasit locul. Mai tarziu va spune: ‘De fiecare data cand respiram aveam imnpresia ca deranjez pe toata lumea.[…]Imi tineam respiratia cat mai mult posibil.'”. Iar un baietel “ii ascundea adesea cerceii mamei sale.[…] E poate felul lui de a spune ‘Sunt mai important pentru tine decat iesirile in oras.'”.
Ca si in alte carti de parenting pe care le-am citit si cu care am rezonat, si aici se subliniaza importanta recunoasterii sentimentelor si trairilor copilului: unui copil i se spune “Trebuie sa te bucuri de surioara ta care tocmai a venit pe lume!”. Ei bine, nu, “nu este bucuros, vrea ca ea sa dispara,[…], o uraste chiar si pe mama… pe care totusi o adora. Rolul adultului e acela de a favoriza exprimarea sentimentului prin cuvinte pentru a evita transpunerea lui in durere fizica.”
O alta idee interesanta: un “da” de confirmare (a sentimentelor, trairilor, senzatiilor) nu e un da de acceptare. E o confirmare ca celalalt e inteles asa cum este, asa cum simte. “Da, stiu ca ti-ar placea sa te uiti la televizor. Dar eu te rog sa mergi la culcare, maine dimineata mergi la scoala.”. E un raspuns mult mai bun decat “Trebuie sa te duci la culcare”, raspuns in care vorbim despre celalalt. Se insista in carte pe distinctia intre a vorbi despre propria persoana si a vorbi despre celalalt, diferenta intre “eu iti cer” si “tu trebuie”: “‘iti cer’, vorbesc despre mine si imi asum riscul ca tu sa te opui”.
Despre relatiile adult-copil, la pag. 171, Jaques Salome spune ca “sunt relatii asimetrice, caci adultul are puterea de a-l constrange pe copil in nenumarate feluri.[…] Cand devenim prea puternici pentru un copil, acesta va incerca sa ne saboteze, sa ne transforme in tata rau/mama rea.”.
Cartea contine si discutii din timpul conferintelor sustinute de Jaques Salome si poate si din acest motiv mie mi se pare cartea o idee haotica si prea sumara, mi-a dat senzatia ca s-a dorit sa se spuna multe idei cu multe exemple, dar o parte din subiecte sunt tratate parca prea putin si nu sunt explicate suficient de bine. Per ansamblu insa e o carte interesanta, in care am gasit idei foarte faine si care m-au mai luminat cu privire la dinamica relatiilor parinte-copil.