Tag Archives: fi’miu
Margelim, Maria Ta!
Am fi biscuit de zor, vorba bancului cu Stefan cel Mare (sigur il stiti, e deja intrat in folclorul romanesc cred), dar zilele astea ne-au tinut ocupati niste… margele!
Sunt de fapt margelute termice, din plastic (polietilenă), mici mici de tot, cu diametru de 5mm, colorate in vreo 10 culori, cumparate la borcan, 700 margelute.
Ideea e simpla: pe o placuta speciala cu niste tepi mici, se pun margelutele in ce ordine si alaturare vrea artistul, si cand design-ul dorit e gata, se pune o foaie de copt peste toate margelutele de pe placuta, se trece cu fierul de calcat incins, si in cateva secunde margelutele se topesc fin pe margini, suficient cat sa se lipeasca intre ele. Si uite-asa, tadaaaaa, opera de arta este gata!
Dupa ce am luat margelutele si i-am explicat ideea lu’ fii’miu, a vrut sa facem o capsuna. Si asa arata prima noastra opera de arta:
Si de bucurie ca a iesit asa frumos (cu margica albastra cu tot, ca era seara, lumina mai slaba, si nu am vazut-o ca nu e verde), i-am pus o sforicica si am agatat-o la loc de cinste, in brad:
Apoi fii’miu a vrut sa faca o masina, o dubita VW. Asa ca impreuna am facut asta:
I-a placut prea mult, asa ca a mai facut un VW Van, de data asta mai mare, creatie proprie (m-a rugat doar sa-i fac volanul). Plus o “lollipop”, alb cu rosu, care a ajuns in bradul de la gradinita.
Si apoi, in echipa, am facut un personaj preferat de-al lui, dintr-o carte, si anume pe Mr. Strong!
El e la loc de cinste special fata de restul creatiilor, si anume lipit pe perete cu arici adeziv.
Apoi am vrut si eu sa fac ceva, o creatie mica si de sarbatoare, in spiritul lollipop-ului facut de fii’miu: un bradut 3D. Am gasit un scurt tutorial aici si iata cum am facut (pozele pasilor intermediari sunt facute de fii’miu):
Suportul de brad
Pentru mai multa stabilitate, am pus fierul de calcat pe ambele parti ale formelor din margelute. Si asta e rezultatul final:
Si acum, va m-am laudat cu creatiile noastre, merg sa mai margelesc cu fii’miu un Mr. Happy si un autobuz. Spor la margelit si voua va doresc! 😉
PS. Margelele sunt fabricate de mai multi producatori si se gasesc la diferite magazine online sau fizice sub numele generic de “margele”. Dar cand cautati “margele fier de calcat” sigur le gasiti cam pe toate.
Dulce-i graiul bebelusesc
Stiu, stiu, fii’mea nu se mai cheama ca e bebelus, ca are deja 1 an si 5 luni, dar graiul ei e bebelusesc, ca abia incepe sa vorbeasca, si e dulce foc.
Fra’su o invata sa numere:
El: Unu. Ea: Unu.
El: Doi. Ea: Doi.
El: Trei. Ea: Tei.
El: Patru. Ea: Papu.
El: Cinci. Ea: Sinsi.
El: Sase. Ea: Sase.
El: Sapte. Ea: Opt! Si rade in hohote.
El: Noua. Ea: Zeţe! Si rade in hohote iar.
El: Unsprezece. Ea: Atâta.
El: Unsprezece! Ea: Atâta! Si rade.
Si numarul ei preferat este “opizeţe”.
Cand gaseste o firimitura pe jos sau scapa o bucatica de mancare pe jos, o ia, mi-o arata, spune “Nonoi” si o duce la gunoi.
Papucii ei de casa sunt ca niste rechini, cu ochi rosii care se aprind cand paseste. Si ii plac, si vrea sa ii poarte, dar inca nu reuseste sa ii puna asa ca vine cu ei la mine sa ii pun si imi spune “Papupu”.
Intr-o zi, fii’miu imi spune, referindu-se la sor’sa: “Mami, ea zice “tapte” si la lapte, si la sapte!”. Si in aceeasi idee, “mina” inseamna, dupa caz, “masina” sau “lumina”. Si apropos de vehicule, autobuzul este “abăzoz” iar trotineta este “toti” (asta pentru ca merge cu trotineta pe oriunde ca deh, a invatat-o fra’su).
Patul este “papu”, gata este “tata” (confuzant pentru tati) si ceasul este “titac”. Si uneori “tatitat” inseamna “s-a stricat”.
Are si cuvinte pe care deja le spune bine si la fel de dulce: “apa”, “baia”, “mami”, “tati”, “nani”, “atata”, “jos” (cu varianta ei preferata “pe jos”), “sus”, “oprit”, “ochi”, “cap”, “gata”, unele numere si in special “ok”, pe care il pronunta “ochieeei”.
Iar la capitolul animale, stie cum toate animalele dar se amuza copios in urmatorul dialog:
Noi: Cum face cainele?
Ea: Ham!
Noi: Si cum face pisica?
Ea: Ham!
Noi: Miau face pisica!
Ea: Ham!
Noi: Miau!
Ea: Ham! Si rade in hohote. Stie si poate sa zica “miau”, ca ocazional zice, dar se distreaza copios sa spuna ca pisica face “ham”.
Si apropos de animale, cartile ei preferate sunt cele cu Pip si Posy, un iepuras si o soricica, pe care cu bucurie le pronunta “pipopi”.
Ieri la pranz am avut mancare de mazare, si era mai calda cand i-am pus in castron, asa ca fii’mea mi-a spus: “manili bige”.
In general, orice te aude ca pronunti, incearca si ea, chiar daca ce se aude de la ea uneori nu are prea multa legatura cu ce ai spus tu, dar ea spune cu mandrie. Inclusiv “clopotnita” (spus de tati) a incercat sa il zica fara ezitare. Pacat ca n-am inteles mare lucru si nu pot reda aici ce a pronuntat ea :))
In imagine: fii’mea, mergand foarte hotarata si serioasa cu un baby-laptop achizitionat de la un targ.
Cum am petrecut Halloween-ul
N-am petrecut. Asta ar fi varianta scurta.
Varianta lunga insa…
Costume nu am avut, nici masti, nici picturi pe fata. Fii’mea inca e la varsta la care se sperie de orice (si ma refer la orice, de la ochelari la palarie la prosop pe cap) care schimba aspectul fizic al fetei unui om. Din ce tin minte ca am citit cand era fii’miu mic, perioada asta tine pana pe la doi ani, e o etapa fireasca in dezvoltarea celor mici. Asa ca din punct de vedere al costumatiilor am ignorat cu succes, din nou, aceasta sarbatoare.
Si totusi, traind intr-o tara care sarbatoreste Halloween-ul, nu poti ignora complet evenimentul, ca magazinele au rafturi intregi dedicate acestei nopti, casele sunt decorate si pe strazi merg copii costumati tinand galetuse in mana.
Anul trecut am ales sa ne plimbam pe stradute si sa admiram casele decorate (fii’mea mai putin, dormea excelent in wrap la aer pe vremea aia). Anul asta insa am ales sa mergem la o mica petrecere organizata intr-o padure, pe intuneric. Suna dubios, asa-i?
Padurea in cauza este cea la care am mai mers, asa ca o cam stiam. Iar petrecerea era organizata pentru familii cu copii, pe inserat. Si era totul tihnit si deloc comercial. O atmosfera calda, prietenoasa in ciuda faptului ca oamenii nu se stiau intre ei.
Au fost pusi la dispozitie dovleci pentru sculptat si pensule si culori pentru pictat pe fata. S-au servit prajituri, mere coapte si limonada. Au fost oferite “unelte” pentru confectionarea de ochelari fosforescenti (ca in poza de mai jos, unde suntem eu cu fii’miu cu ochelari).
S-au facut doua focuri de tabara, s-au citit povesti si punctul de atractie pentru copii: s-a pornit prin padure cu lanterna la vanatoare de… lilieci! Nu vii, ca nu m-as fi dus dupa asa ceva, nu sunt fan sobolani zburatori, ci erau niste lilieci din carton, cu ochi fosforescenti, ascunsi prin padure, printre frunze si crengi. Si au pornit toti copiii si parintii in cautare de lilieci, si fii’miu a vrut chiar sa dam de doua ori turul padurii, ca i-a placut foarte mult aventura. La final, in schimbul liliecilor prinsi, copiii primeau o pungura cu “treats” (ca de Halloween, bineinteles).
Am petrecut peste 2 ore la petrecerea de Halloween si ne-am simtit excelent, iar copiilor plimbarea prin padure le-a prins tare bine: fii’miu a adormit in masina in drum spre casa, iar fii’mea a mai rezistat vreo 15 minute dupa ce am ajuns acasa si a adormit si ea. Cu mult inainte de ora lor obisnuita de somn. De-ar fi Halloween zilnic… 😛
Voi ce-ati facut de Halloween? Si mai ales in ce v-ati deghizat? (caut inspiratie pentru anul viitor)
Canicula in Londra
Am trait sa o spun si pe asta: e canicula in Londra!
Vara asta au fost mai multe zile calde si senine decat am vazut noi vara in Londra, adunate. In prima vara aici, acum vreo 8 ani, era luna august si noi eram imbracati cu tricou, bluza si geaca de iarna. Ca erau 10-18 grade, eventual cu vant si/sau ploaie. Acum doi ani vara a tinut vreo 2 zile, ca pana m-am prins ca a venit vara, a si trecut.
Anul trecut a fost ceva mai lunga vara, cu mai multe zile calduroase, sa tot fi fost vreo 7. Doua dintre ele au fost chiar cu maxima 36 de grade, pe care le-am simtit din plin pentru ca 1. nu avem aer conditionat in casa (mai nimeni nu are de fapt) si 2. eram insarcinata, gata sa nasc.
Anul asta in schimb, au fost vreo trei veri cred, adica vreo trei valuri de caldura. Nimic spectaculos in primele doua valuri, doar cateva zile la rand de soare si cer senin si temperaturi spre 24-26 de grade. Dar acum deja este avertizare de canicula, pentru ca temperaturile au crescut pana la …. 30 de grade!
Stiu, comparativ cu sauna in care traiam in Bucuresti, asta e o nimica toata. Tin minte si acum cand eram insarcinata cu fii’miu si era august si ieseam seara la plimbare, la miezul noptii ca ziua nu se putea, si dogorea asfaltul si erau 36 de grade. La miezul noptii!
Si totusi… aici nu avem aer conditionat, dupa cum ziceam, si casa are un singur perete exterior, asa ca este destul de calduroasa (ceea ce e un avantaj pe timp de iarna). Autobuzele si trenurile sunt si ele prea putin dotate sa faca fata caldurii, si cand te nimeresti la orele de varf in trenul plin de oameni, te simti ca in sauna si transpiri cu fiecare por pe care il ai.
O sa ma intrebati ce caut in tren la ore de varf. Pai n-as cauta nimic daca as avea aer conditionat acasa si as putea sta in casa, la racoare, cu doi copii mici. Dar statul in casa nu e o optiune nici cand e racoare, dap-ai cand e cald! De fapt, e o optiune, ca nu ne da nimeni afara din casa, doar ca cei mici sunt mult mai fericiti afara decat in casa, si gasesc mult mai putine motive de disputa si mai multe de joaca, ceea ce inseamna ca si eu am mai putine situatii tensionate de gestionat. Asa ca iesitul la aer e o varianta “win-win”.
Si deci iesim, indiferent de canicula de afara. Noroc ca in zona sunt multe fantani si mici-piscine publice in care poti sa te racoresti si care atrag zeci de copii de toate varstele. Noi am descoperit cateva chiar in zona noastra si cateva fantani la Leicester Square (in zona Trafalgar Square – Covent Garden) si Southbank Center (in apropiere de Big Ben). Mai sunt un mic parau artificial si niste fantani arteziene si la London Bridge spre primarie, si aici am fost ieri cu copiii, cu trotineta si cu haine de schimb la noi.
Tower of London si Tower Bridge vazute de la fantanile de langa primarie
Si asa am facut fata ieri caniculei, balacindu-ne in apa. Sa vedem in zilele urmatoare cum suportam caldura, ca se pare ca va mai fi canicula pana spre sfarsitul saptamanii. Ceea ce nu va doresc si voua (canicula adica)!
O saptamana din prima vacanta de vara
Suntem in prima vacanta de vara. Bine, fie, nu suntem, ci fii’miu e. Dar cum asta se reflecta in viata de familie, pot afirma linistita ca “suntem”. Si cum oricum noi, adultii, nu avem vacanta vara asta, am decis ca pot foarte bine sa profit de vacanta lu’ fii’miu si de faptul ca suntem intr-un oras in care in alti ani veneam in concediu si sa ma consider si eu ca fiind in vacanta (asta in momentele in care nu spal/gatesc/aspir/matur/curat/etc).
Ei bine, si fiind in aceasta vacanta de 6 saptamani (ca atat dureaza vacanta de vara in UK) si fiind 24/24 cu doi copii, unul dornic sa descopere si sa exploreze lumea in doua picioare iar celalalt dornic sa afle raspunsuri la sute de “de ce?”-uri, zilele ne sunt pline si la final de saptamana ma simt ca dupa maraton/concediu: revigorata psihic si epuizata fizic.
Sa luam o saptamana oarecare la intamplare. De fapt… haideti mai bine sa luam saptamana anterioara, ca restul deja sunt in ceata, nu mai tin minte ce am facut, cand si unde am fost. Si cu saptamana asta am dubii la unele zile… pentru altele am poze, noroc cu ele!
Luni am mers dimineata cu copiii la Decathlon ca sa luam bete pentru cortul de plaja. In fiecare duminica (aproape) mergem cateva ore la mare: plecam la pranz, copiii dorm de pranz in masina, ajungem pe plaja fresh, mancam pranzul si apoi ne bucuram de soare si pietre (sau nisip, dupa caz), iar seara venim acasa. Drumul este scurt, cam o ora si 15-30 minute. Si pe plaja deseori e vant sau rareori e soare puternic, asa ca ne-am luat cort de plaja anti-UV, la care insa ni s-a rupt un bat. Asa ca am dat o fuga la Decathlon dar betele erau epuizate, puteam comanda online dar erau epuizate si de acolo, si oricum cu transport cu tot as fi ajuns aproape de pretul unui cort nou. Asa ca am luat un cort nou.
Dupa-masa am mers la expozitia de fluturi “Sensational butterflies” care e gazduita in curtea muzeului de istorie a naturii (National History Museum). Un tren si un metrou m-au dus acolo cu cei doi copii. Intrati in cortul cu fluturi, fii’miu era cu mainile in toate directiile sa imi arate “uite, mami, un fluture cu dungi ca de zebra!”, “uite-l si pe ala, zici ca are ochi!”, “mami, uita-te la fluturele ala cum sta!” iar fii’mea misuna de zor printre plante, flori si fluturi, mergand fara frica in orice directie o duceau piciorusele.
National History Museum – in curte
Marti am mers la un alt muzeu pentru o activitate manuala: copiii au decupat si lipit foi pentru a face o carte a naturii, cu plante si insecte din natura pe care ulterior trebuiau sa le gaseasca in curtea muzeului. Tot acolo era si o mica ferma, pe care am vizitat-o, si instrumente muzicale cu care cei mici puteau experimenta de zor.
Dupa-masa am zis sa ne tragem sufletul si am mers in doua parcuri, unul cu tasnitori din pamant, bun pentru racorit in zilele de vara, si altul cu groapa cu nisip, bun de utilizat imaginatia.
Miercuri dimineata am mers in centru, in Trafalgar Square, si de acolo am pornit pe jos spre Big Ben, pe drum oprindu-ne sa vedem schimbarea garzilor, “Queen’s Life Guard”, diferite de garzile de la Buckingham Palace. Aceste garzi se schimba la Horse Guards Parade la ora 11 in fiecare zi (exceptie duminica, cand ceremonia este la ora 10). Ceremonia dureaza aproximativ 30 minute si e mai potrivita pentru familiile cu copii, pentru ca nu este asa mare aglomeratie ca la schimbarea garzilor de la Buckingham (este si mai putin spectaculoasa, dar tot e faina).
Poza de mai jos este facuta in mai 2015, cand am mai fost la aceasta schimbare de garzi cu fii’miu (pe vremea aia fii’mea era in burtica).
Dupa-masa am vorbit pe skype cu una din perechile de bunici si apoi am iesit la plimbare toti patru, pentru ca fii’miu vroia sa testeze bicicleta cu pedale. Asa ca am iesit in jurul casei, pe trotuar (destul de lat) si el a dat cateva ture cu bicicleta, iar fii’mea a exersat de zor mersul biped.
Joi dimineata am zis sa ne linistim, ca dupa-masa aveam treaba in centru. Asa ca am mers la o florarie-ceainarie (v-am mai povestit aici de ea) sa savuram o prajitura facuta in casa. Si pentru ca in zona era un mic loc de joaca pentru copii, am zis sa dam o fuga si pana acolo. Pe drum insa am vazut un elicopter survoland pe deasupra noastra. Si tot cobora, si tot cobora… Era rosu, si deja il vedeam foarte clar. Si tot mergand spre locul de joaca, vedem ca si elicopterul merge tot in directia respectiva, si la un moment dat il vedem cum coboara printre copaci si aterizeaza pe pajistea de langa locul de joaca! Evident ca am mers sa il vedem de aproape, cat de aproape s-a putut tinand cont ca nu si-a oprit elicea. Si dupa cateva minute a decolat. Fii’mea s-a speriat initial de galagie dar apoi s-a linistit, iar fii’miu era fascinat de-a dreptul!
Dupa-masa am mers in centru sa ridic pasaportul lu’ fii’mea (despre depunerea actelor am povestit aici; a durat 6 saptamani sa fie gata pasaportul). Am mers cu trenul, apoi am schimbat si am luat metroul, apoi am schimbat si am luat autobuz. Dupa o ora fix de cand am plecat de acasa, am ajuns la Consulat. Ridicarea pasaportului a durat 2-3 minute, era liber. Apoi am decis sa mergem la locul de joaca “Diana Memorial Playground”, asa ca am luat autobuzul si am mai mers vreo 10 minute pe jos si am ajuns aici:
Locul de joaca este special pentru copii si parinti: este interzis accesul adultilor neinsotiti de copii sau al adolescentilor, iar paznicul de la poarta de acces chiar se asigura ca regulile sunt respectate. Si toata zona este o nebunie pentru copii, existand aici nisip, traseu cu apa si stanci, corapia de lemn a piratilor, leagane, tobogane, instrumente muzicale, casute din lemn si tractor din lemn. Fiind vara, era destul de aglomerat, insa banuiesc ca in timpul primaverii de exemplu este mai liber, asa ca o sa mai facem vizite acolo si pe viitor. Mai ales ca ambii copii cu greu s-au dat dusi de-acolo, noroc ca locul de joaca chiar se inchide (vara se inchide la 19:45), ca altfel imi luam cort si acolo campam, daca era dupa copii.
Vineri dimineata am mers la o sesiune de dans-cantec-joaca-marionete, o nebunie de program pentru copii, locul unde mergem de vreo 4 saptamani deja, in fiecare vineri, si cel putin jumate din timpul petrecut acolo fii’miu rade. Fii’mea a fost mai reticenta la primele sesiuni, e si mai micuta, dar de data asta si-a facut curaj si alerga si ea dupa baloanele de sapun de exemplu.
Dupa-masa am mers la “Bank of England Museum”. Este un muzeu mic dar interesant (daca apuci sa citesti macar un sfert din informatiile prezentate) si in care sunt si activitati pentru copii, in functie de varsta, de la colaje de facut de catre copii la jocuri de tipul “I Spy”, puzzle-uri cu bancnote si corabii de manevrat. Muzeul este chiar in cladirea bancii Angliei, intrarea este gratuita iar zilele de vizitare sunt cele din timpul saptamanii (am mai incercat noi sa il vizitam intr-o sambata si am aflat ca in weekenduri este inchis).
Sambata am hoinarit in patru prin zona Canary Wharf – Greenwich. Mai intai am fost la Museum of London Docklands, unde era o activitate cu pirati pentru copii. Si daca tot eram acolo, dupa ce s-a terminat activitatea in cauza, am mers la locul de joaca de la parterul muzeului, iar copiii s-au dezlantuit.
Cand ni s-a facut foame am iesit sa mancam ce aveam la pachet si apoi am mers la etajele 3 si 2 ale muzeului ca sa ne cultivam si noi, adultii. Fii’mea e adormit in sistemul de purtare, iar fii’miu a avut rabdare cu noi, asta si pentru ca si el gasea interesante machetele cu corabii sau stradutele vechi si inguste reconstruite la etajul doi.
Dupa-masa am mers, la cererea lu’ fii’miu, la National Maritime Museum, unde poti sa tragi cu tunul, sa conduci vapoare sau sa pui carbuni pe foc la vapor (toate sub forma de simulatoare minunat realizate pentru copii). Am reusit sa plecam de acolo doar dati afara de personalul muzeului pe motiv ca a venit ora inchiderii.
Si duminica? Am fost la mare, dupa cum ziceam si la inceputul acestui post ca facem in (aproape) fiecare duminica, si a fost o zi plina din nou, cu mare si soare si un “Classic Car Show” cu sute de masini vechi. Dar despre asta o sa scriu un post separat, ca am prea multe poze de pus. Asa ca ramaneti prin zona 😉
Diggerland (Kent) – ca pe santier
Acum vreo luna, intr-o zi de weekend, am mers la Diggerland (cel din Kent), care este un fel de parc de distractii cu “personajul principal” excavatorul.
La intrarea in Diggerland
Am mers cu masina si am parcat in parcarea de la Diggerland. Apoi am intrat pe baza biletelor luate prin Tesco Clubcard.
Prima impresie a fost una negativa: la intrarea in parc era data foarte tare muzica si erau excavatoare mici si alte masinarii care costau 1£ sa le folosesti. Parea un parc de distractii banal, scump si galagios. Chiar langa intrare sunt si un restaurant si toaletele.
Pe masura ce te indepartezi de intrare insa iti dai seama cat de fain e de fapt locul!
Excavator real
Pe stanga erau excavatoare reale pe care le puteai manevra: erau fixate, sa nu poti pleca cu ele, dar aveau pamant in fata, astfel incat sa poti sapa sau astupa gropi. Fiind un numar limitat de excavatoare, se intampla sa stai la coada, dar nu foarte mult. Si asta era valabil cam la toate lucrurile din parc. Si cand urcai pe excavator, un membru Diggerland iti facea instructajul referitor la operarea utilajului si ti se atragea atentia ca unele manevre pot rasturna utilajul, asa ca mare grija.
De asemenea, la toate utilajele care puteau fi conduse, erau limite specifice legate de inaltime: unele utilaje nu puteau fi conduse de copiii sub 80cm inaltime, altele de copiii sub 90cm si altele de cei sub 1m. Si chiar verificau daca li se parea ca un copil e mai mic decat limita necesara. Asa ca as recomand o vizita la Diggerland cu copii peste 80-90cm. Fii’mea de exemplu nu a putut sa faca mai nimic (noroc ca nici nu vroia, tot ce isi dorea era sa exerseze mersul si urcatul bordurilor).
Dupa excavatoare, tot in fata mergand, pe dreapta, erau camioane mari, pe care le puteai conduce si da o tura cu ele pe un traseu prestabilit. In poza de mai jos suntem fii’miu si cu mine: el manevra volanul, eu eram responsabila cu pedala de acceleratie (ca de volan nu ma lasa sa ma ating si nici nu prea a fost nevoie, sincera sa fiu).
Erau si masini de cart, si masini de tip mini-buldozer (asa le-am zis eu, nu stiu cum se cheama exact).
In capat pe dreapta era un buldozer mare, real, pe care il puteai conduce doar insotit de alti doi membri Diggerland, dintre care unul tinea si el, impreuna cu tine, piciorul pe frana, ca sa nu cumva sa iesi din cadrul Diggerland.
Tot in zona cu buldozer era si o platforma care te ridica suficient de sus ca sa vezi imprejurimile, care aratau cam asa:
In dreapta – autostrada
Raul Medway si orasul Rochester
Traseul pentru plimbarea cu 4X4
Parcarea si caruselul cu cuve de excavator
Intr-o alta zona erau excavatoare mai mici, trei tipuri: cu unele trebuia sa nimeresti niste popice cu o bila, cu altele puteai sa sapi si cu altele puteai sa “pescuiesti” niste rate dintr-un mic bazin cu apa. Le-a testat fii’miu pe toate, dar la cel cu pescuitul de rate a vrut de vreo trei ori, si desi urca si tati cu el, tati statea degeaba, ca fii’miu manevra si muncea pana pescuia toate cele trei rate.
In cadrul parcului puteai merge la orice vroiai, de oricate ori vroiai. Chiar daca de exemplu cu camionul puteai da o singura tura pe traseul prestabilit, puteai sa te asezi din nou la posibila coada si cand iti venea randul, sa mai dai o tura, si tot asa. Cozile, la inceput cand am ajuns, eram de cam 3-4 persoane, adica pe la orele 12-13. Dar deja la ora 16 era destul de liber, in conditiile in care ora inchiderii este ora 17.
La final, inainte de plecare, am dat si o tura cu trenuletul prin Diggerland, sa vedem cum e. Se mai putea da o tura si cu un 4X4 de politie, dar nu am mai avut timp, ramane pe data viitoare. De data asta, am stat pana la inchidere, desi eram pregatiti sa stam 2, hai maxim 3 ore, si apoi sa mergem la mare. Cine ar fi crezut ca poate fi atat de distractiv sa manevrezi utilaje grele? Si sa fie distractiv si pentru copii, si pentru adulti, inclusiv pentru mine!
Conversatii la 3 ani si 3-4 luni
In fiecare zi fii’miu spune lucruri pe care as vrea sa le tin minte. Ne da replici, ne explica, ne intreaba. Am incercat sa mai notez din ele intr-un caiet. Sunt cateva recente insa pe care vreau sa le notez aici, sa stiu ca sigur raman, ca nu se ingalbeneste hartia in timp, ca la caiet.
———-
Eram intr-o zi in masina, copiii in scaunele de masina. Fii’mea cu cateva jucarii, scapa la un moment dat un leu de plus. Fii’miu il ia de pe bancheta si i-l intinde, si nefiind sigur daca il mai vrea, il aud ca ii spune:
– Pune mana pe leu, ca asa inteleg eu ca il vrei.
M-a topit! Cum a incercat el sa comunice cu sor’sa, in contextul in care ea nu vorbeste. Cum nu a abandonat un dialog cu ea doar pentru ca ea nu vorbeste, ci a incercat sa gaseasca alta metoda de a comunica.
———-
Intr-o alta zi ne pregateam sa plecam la mare. Recent imi luasem doua fuste, in contextul in care nu am mai purtat fusta de vreo doi ani. Si in ziua cu pricina imi pun una din fuste pe mine, una rosie si scurta. In momentul in care ma vede fii’miu, ma intreaba senin si sincer:
– Mami? Ce e aia rosie de pe tine?
———-
Intr-o dimineata:
– Tati, cat fac douazeci cu treizeci?
– Pai 2 cu 3 cat fac?
– Cinci.
– Si deci 20 cu 30 cat fac?
– Nu stiu… cat fac?
– Pai 2 cu 3 ai zic sa fac cinci. 2 zeci cu 3 zeci, cate zeci fac?
– Nu stiu ce tot vorbesti tu acolo.
Si s-a intors la treaba lui.
———-
Sotul meu lucreaza de acasa, iar copiii stiu ca tati e la servici chiar daca nu pleaca fizic de acasa. Si mai stiu ca, pentru ca lucreaza, avem bani sa platim chiria si mancarea si alte cele. Asa ca pentru fii’miu, sa apesi pe tastatura calculatorului este echivalent (sau era, acum vreo 2 luni cand a fost secventa asta) cu a face bani. Asa ca intr-o zi, la un moment dat cand tati nu era la calculator, a venit fii’miu si a apasat cu degetul o tasta, dupa care a spus mandru:
– Am facut un ban!
Pentru ca apasase doar o data, o tasta. Deci a facut un ban.
Ulterior, intr-o dupa-masa, cand am deschis laptopul, a venit la mine si m-a intrebat:
– Mami, pot sa fac si eu cativa bani la tine la “calcalator”? (asa pronunta el “calculator”, impreuna cu “butucatie”/bucatarie si “blucat”/buclat – singurele cuvinte stalcite ramase)
Si tot legat de lucratul de acasa, intr-o zi fii’miu a prezentat faptele:
– Treaba lu’ tati e intr-o casa in care locuiesc multi oameni dar niciun barbat.
Pe moment ne-am blocat, dar apoi am inteles: nu locuieste niciun barbat pentru ca tati, cand are treaba, munceste, nu locuieste.
———-
Stateam cu totii pe plaja. Tati sapa o groapa cu mainile (ca plaja era acoperita de pietre, nu de nisip). Fii’miu asteapta sa fie groapa mai adanca putin si se arunca in ea, spunand:
– Asta e casa mea!
– Vezi ca nu ai acoperis, ii spune tati.
– Norii sunt acoperisul, raspunde el.
———-
Recent l-am invatat pe fii’miu cateva din semnele de circulatie, ca e mereu atent la GPS si la trafic si am zis sa stie si cateva semne. Stia de trecerea de pietoni dar acum recunoaste inca trei, semnul de sens unic, pe cel de sens giratoriu si pe cel de limita de viteza.
Daca as fi stiut ce urmeaza, nu i l-as fi explicat si pe cel cu limita de viteza. Pentru ca acum, cand e in masina, e cu ochii dupa cercurile albe cu margine rosie si numar scris in interior, si ne anunta de fiecare data:
– Aici trebuie sa mergi cu 30. Tati, cu cat mergi?
– Cu 28.
– E bine.
Alt semn:
– Aici trebuie sa mergi cu 50. Tati, cu cat mergi?
– Cu 51.
– E cam repede, tati.
Dupa 5 secunde:
– Ai incetinit?
– Da, am incetinit.
– Cu cat mergi?
– Cu 49.
– E bine.
Din spate unde sta nu vede foarte bine kilometrajul, dar i-l spunem pe cel corect de fiecare data. Ma gandesc ca e un exercitiu bun si pentru el, ca exerseaza notiunile de comparatie intre numere. E haios si e mai eficient decat orice camera video de viteza, ca e mereu cu ochii pe noi!
Imagine: Darren Robertson/freedigitalphotos.net
Vreau memorie… (9)
Tot zic, de ceva timp, ca vreau memorie sa tin minte ce traiesc acum. Si chiar vreau, dar mi-am dat seama de vreun an ca imi trebuie de fapt de trei ori mai multa memorie decat vroiam pana acum: sa tin minte lucrurile legate de fii’miu, sa tin minte lucrurile legate de fii’mea si sa imi amintesc mereu de relatia dintre ei si de lucrurile pe care le fac impreuna.
La festivalul Urban Village Fete pe 15 mai 2016
Si da, vreau:
- sa aud rasetele copiilor mei cand se rostogolesc si se trantesc prin pat si chiuie de bucurie
- sa o vad cu ochii mintii pe fii’mea cum sta pe scaunel la geam si ia draperia cu mana dreapta si o pune intre ea si geam, eu zic “Cucu”, ea rade si sa draperia la o parte si eu zic “Bau” si ea rade si mai tare
- sa imi amintesc cum fii’miu, cand ne pregatim sa mergem la mare, isi face bagajul cu basculanta si excavator si lopatele si galeata si pune si o lopatica mica pentru sor’sa, “sa aiba si ea sa se joace”
- sa nu uit cum dimineata, cand abia deschide ochii si ma vede printre gene, fii’mea inchide ochii la loc de somn dar zambeste cu toata fata
- sa retraiesc momentele in care ma alearga fii’miu prin parc spunand ca el este un animal de prada (rechin, tigru sau altele) si ma prinde sa ma manance
- sa o vad pe fii’mea venind spre mine cu o carte in mana, cum mi-o intinde fericita dupa care se apropie si mai mult si se intoarce cu spatele ca sa se aseze cu fundul pe picioarele mele, asteptand sa ii citesc
- sa vad cum se alergau si sa aud cum chiuiau de bucurie prin tunelul cilindric, de-a busilea, de la un capat la altul si inapoi
- sa imi amintesc cu vine ea la pupat intinzand capsorul spre tine, si cum apoi, de bucurie, se cuibareste in brate
- sa ii revad cum dau amandoi din cap stanga-dreapta si rad in hohote sau cum ea inchide ochii strans si da capul usor pe spate (initial asa s-a ferit de soare intr-o zi cand o deranja) si el o imita si ea rade si face din nou si el o imita si rad amandoi
- sa imi amintesc cum chiraie seara amandoi si stau pe spate cu picioarele in sus, cap langa cap, si rad si tipa si “ba-ba-ba”-ie
- sa vad cu ochii mintii cum, atunci cand el pleaca la gradinita, ea imi aduce pantofii ca sa plecam si noi cu el
- sa nu uit nici macar o secunda le miroase pielea si parul si cum ma cauta in somn
Ma uit in urma si sunt momente pe care le-as retrai de mii de ori si ma sufoca gandul ca s-au dus. Ma uit in prezent insa si stiu ca viitorul va fi si mai plin de momente minunate, din ce in ce mai plin.
Carti pentru copii – 9-12 luni
Pe cand avea fii’miu cateva luni, am cumparat niste carticele pentru copii mici, cu poze si culori. Desi i le-am aratat pe cand nici nu putea sa se intoarca pe burta, s-au dovedit a fi interesante cateva luni mai tarziu.
La fii’mea situatia a fost alta, pentru ca a fost de la inceput inconjurata de carti si jucarii. Asa ca in mare parte a timpului le-a ignorat pe toate cu succes (avea rabdare pentru maxim 2 pagini din orice carte) si si-a vazut de achizitiile motorii. Insa de cateva saptamani a inceput sa aiba rabdare sa ii citesti si mai mult, de vreo saptamana ne aduce ea carti si se aseaza in brate, asteptand sa ii citim.
Cartile prezentate mai jos au fost citite ambilor copii, asa ca starea lor nu mai e tocmai impecabila, insa ce mi se pare interesant este ca ce carti prefera fii’miu cand era mic prefera si fii’mea acum, la 11 luni. Evident, le stim pe de rost textele, chiar si dupa vreo 2 ani in care nu le mai citisem. Asta ca sa va faceti o idee despre cat de mult le-am putut citi lu’ fii’miu.
Preferatele absolute sunt “Prietenii Pufosi” de Michelle Mathers de la Editura RAO. Au copertile cu texturi si forma de animalute, cu coada si urechi, sunt cartonate si vesel colorate. Cei patru prieteni pufosi sunt, in ordinea din poza de mai jos: Baltata, Ghita, Lanuca si Roibu.
Colectia “Prietenii pufosi”
Toate cele patru personaje sunt prezente in toate cele patru carti, insa fiecare personaj este cel principal in cartea dedicata lui. Textele sunt in rime si intamplarile sunt simpatice: Roibu are o zi in care este prea timid ca sa se joace, Baltata este racita, Lanucai are nevoie de prietenii ei, Ghita vrea sa se balaceasca in noroi. Prietenii gasesc solutii la fiecare problema si totul se termina cu bine.
Cartile “Baltata” si “Lanuca”, in interior
Urmatoarele carti sunt de la Editura Prut, colectia “Primii Pasi“, si sunt recomandate copiilor peste 6-12 luni (depinde pe ce site te uiti sa cumperi) pentru ca au foile cartonate, desenele clare si culorile contrastante. Fii’miu se entuziasma cel mai mult cand citeam cartea cu “Para”, chiar de cand avea 4-5 luni. Fii’mea nu are una preferata, le studiaza pe toate egal momentan.
Cartile din imaginea de mai jos sunt “Marul”, “Para” si “Nuca de cocos”. Personajele sunt simpatice, desenele sunt bine realizate, textele sunt in versuri iar povestile sunt placute: o maimuta vrea sa ii dea o nuca de cocos unei ciori, un mar creste in copac de la stadiul de floare pana toamna cand se coace si cateva animale vor sa afle “Cata vara e-ntr-o para?”.
Carti pentru bebelusi de la Editura Prut
Interiorul cartilor “Nuca de cocos” si “Para”
Urmatoarea colectie de 4 carti este de la Editura Girasol (de la care mai avem si carti cu sunetele animalelor de la ferma, am uitat sa o pozez) si include carti de tipul “Mica mea carte despre” – “forme”, “culori”, “cuvinte”, “numere”. Pe fii’miu l-au incantat cea de culori si cea de numere. Pe fii’mea momentan o incanta cea cu numere. In sensul ca pe astea cereau sa se uite cel mai des, desi ne uitam si pe restul destul de frecvent.
Colectia “Mica mea carte despre”
Avantajul acestor carti in fata celorlalte anterioare este ca au copertile mai solide si au rezistat eroic la incercarile lu’ fii’mea de a le manca. Paginile sunt cartonate, desenele sunt viu colorate si par a fi poze facute la obiecte din plastilina.
Interiorul cartilor “numere” si “cuvinte”
Urmatoarele carti sunt tot de la Editura Girasol, colectia “Salut, ma recunosti?” si sunt o idee fragile pentru copiii sub 1 an, asa ca ar necesita putina atentie din partea parintilor. Prima carte cumparata a fost “Contrariile” (cea din stanga din poza de mai jos), i-am cumparat-o lu’ fii’miu cu cateva zile inainte sa implineasca 1 an, si a fost extrem de incantat, pentru ca paginile au cartonase in interior, care se ridica, si te poti juca un fel de “cucu-bau” cu ele. Cartile au si ghicitori, fiind potrivite si pentru varste mai mari de 1 an.
Colectia “Salut, ma recunosti?”
Vazand cat ii place, i-am cumparat si cartea “Animalele”. Si da, le-am citit si ne-am uitat pe ele si am vorbit despre ele si ne-am jucat cu ele de foarte foarte multe ori, inclusiv cand aveam drumuri de facut, luam una din carti cu noi. Dupa ce s-a nascut fii’mea, vazand ca si ea trage la cartile astea (desi nu are rabdare sa ii arati, ci prefera sa le studieze singura minute in sir), am cumparat si cartea “Culorile” (cea de jos, din poza anterioara).
Mai avem si multe carti cu imagini din realitate, cu poze ale animalelor sau peisajelor, insa ambii copii le-au preferat pe acestea stilizate. Din ce am citit, asta s-ar datora faptului ca cei mici nu pot procesa toate detaliile imaginilor reale, in imaginile stilizate ramanand informatiile esentiale care sunt mai usor de procesat de cei mici.
Cam asa s-a prezentat si se prezinta situatia la noi la capitolul lectura 9-12 luni. Daca aveti idei sau sugestii de carti, le primesc cu drag in comentarii mai jos.
PS. De cumparat, noi le-am luat unele de la Carturesti, pe altele le-am comandat online. Puteti incerca sa le gasiti aici (link de afiliere).
Saptamana trecuta… [20-26 iunie 2016]
- ne-am plimbat cu vaporul pe Tamisa; vroiam sa ajungem la Greenwich si am luat trenul in directia buna, doar ca trenul respectiv nu oprea in gara unde noi trebuia sa schimbam trenul; asa ca am coborat intr-o gara pe malul Tamisei si ne-am urcat pe un vapor care ducea la Greenwich; calatoria a durat vreo ora si am trecut pe sub multe poduri, spre bucuria initiala a copiilor, desi la final fii’miu m-a intrebat de ce a fost asa lunga calatoria
Primaria Londrei – in drum spre Tower Bridge
The Shard si HMS Belfast
- am terminat de citit cartea despre care va povesteam aici si am terminat si o carte de beletristica, “Bastarda Istanbulului” – am mai mentionat-o eu in trecut, a avut un inceput mai dificil dar in final s-a dovedid o lectura placuta si interesanta
- am fost la parada curcubeului “Pride in London” – revin maine cu poze si mai multe detalii
- intr-o seara cand m-am culcat eram in UE, iar dimineata cand m-am trezit… eram tot in UE dar cu un statut viitor incert; joi a fost Brexit-ul, si vineri dimineata votul final arata ca UK vrea sa iasa din UE; s-au intamplat apoi diferite miscari cum ar fi demisia primului ministru si solicitari pentru un nou referendum sau pentru independenta Londrei; campania de iesire din UE si-a dat cu stangul in dreptul imediat dupa aflarea rezultatelor; ziarele au vuit despre Brexit, si pe strazi au aparut militanti care doresc ramanerea in UE; senzatia mea e ca s-a votat iesirea cumva in necunostinta de cauza, dar asta e, aparent se intampla greseli si la case mari
- am reusit sa continui cu planul meu de alergat; momentan, dupa o discutie cu persoane experimentate, am decis sa alerg pentru inceput o zi da una nu, urmand ca in timp sa ajung la 6 zile cu alergat si 1 pauza
- am fost la teatru; de copii, dar tot teatru se cheama; piesa “Alice in Tara Minunilor”, jucata cu actori copii si cativa adulti, scena fiind iarba unei gradini private; piesa a fost seara, de la 19:30, si a avut chiar si o pauza de cateva minute; a fost prima experienta de acest gen pentru copiii nostri si a fost foarte placut, chit ca fii’miu nu stia povestea iar sonorizarea a jucat feste, asa ca a trebuit sa ii mai povestim noi ce se intampla, dar per total a fost o experienta fumoasa
Inceputul piesei
Alice il intalneste pe Humpty Dumpty
- am facut o delicioasa inghetata de fructe, s-a mancat tot castronul dintr-o inghititura, asa ca musai sa ma laud: cantitati egale de cirese congelate, ananas congelat si mascarpone – cu blenderul se amesteca si apoi se pune la congelator
Acum ca m-am laudat, e randul vostru: cu ce va laudati din ce ati facut saptamana trecuta?
